Pretenţii. Sentința nr. 4081/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4081/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4081/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4081
Ședința publică de la 28.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. C.
GREFIER: R. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. T. V. T5 și pe pârâtii S. I. și S. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin apărător cu delegatie la dosarul cauzei, lipsind pârâtii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Apărătorul reclamantei face dovada imposibilitatii de prezentare la termenul anterior astfel cum i s-s pus în vedere de instanta si învedereaza ca a intervenit un nou proprietar din data de 16.01.2014, aspect dovedit printr-o notificare nedatată pe care o depune în copie certificată pentru conformitate la dosarul cauzei.
Fată de acest aspect, instanța arată că potrivit extrasului de carte funciară au calitate de proprietari ai imobilului pârâtii S. I. și S. E. iar în ceea ce priveste Marfin Bank, aceasta din urma are doar o înscriere provizorie a dreptului de proprietate, până la prezentarea achitarii impozitului pe transferul de proprietate. Având în vedere aceste aspecte, precum si sustinerile reclamantei in sensul nemodificarii actiunii, calitatea de pârâti in cauza o au numitii S. I. și S. E..
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Sub aspectul probatoriului, apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Având cuvântul pe fond, reclamanta a solicitat admiterea actiunii si obligarea pârâtilor la plata sumei de 151.131,89 lei, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauză spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015, sub nr._ / 2015, reclamanta A. DE P. T. V. T5 a chemat în judecată pe pârâtii S. I. și S. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtilor la plata sumei de_,89 lei, din care_,68 lei – cote intretinere aferente perioadei martie 2013 – decembrie 2014, 255,42 lei – fond de reparatii aferent perioadei februarie 2014 – decembrie 2014, 84 lei – fond de rulment aferent perioadei octombrie 2014 – decembrie 2014, 4549,79 lei – penalitati de intarziere aferente perioadei martoe 2013 – decembrie 2014 precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că pârâtii au calitatea de proprietari ai apartamentului nr. 26 din blocul T5 situat in sector 5, București, .. 55, . si-au achitat cotele de întreținere aferente perioadei martie 2013-decembrie 2014, în sumă totală de 15.121, 89 lei, astfel cum rezultă din centralizatorul întocit in baza listelor de plată a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari.
La cotele de intreținere lunare au fost calulate penalitati de 0,2%/zi de întârziere.
Reclamanta mentioneaza că s-a încercat recuperarea creanțelor atâtâ în mod amiabil cât si prin transmiterea unei notificări, pârâtii refuzând să achite cotele de întreținere la zi.
Mai mult decât atât, pârâtii nu au contestat niciodată modul de calcul al cotei de contribuție la cheltuieilile asociatiei.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 si urmatoarele din Legea nr. 230/2007 și Codul de procedură civilă.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (f. 5-90).
Pârâtii, deși legal citati, nu s-au prezentat si nici nu au formulat întâmpinare.
Instanța a emis din oficiu adrese către ANCPI-OCPI-Biroul de Carte Funciară Sector 5 si DITL la care s-a raspuns prin adresa nr. R/7877/3045/02.04.2015 de catre DITL si prin adresa nr. 8545/09.04.2015 de către OCPI.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Față de aceste dispoziții legale si de listele de intretinere depuse de reclamanta, instanța retine ca paratii nu și-au îndeplinit in mod corespunzator obligatia de plata a cotelor de contributie la cheltuielile comune, aferente locuintei aflate in proprietate, situata in Bucuresti, ..55, ., ..
Ca atare, s-au acumulat restante, aferente perioadei martie 2013 – decembrie 2014, reprezentand cotele de întreținere, conform listelor de intretinere si tabelului depus la dosar.
De asemenea, referitor la penalitati, instanta constata ca acestea au fost percepute de catre asociatie pentru neplata la timp a cotelor de intretinere, astfel cum reiese din modul de calcul al penalitatilor, potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.230/2007, rezultand un cuantum total de 4549,79 lei, fiind aplicate in cota procentuala de 0,2, raportat la plafonul maximal al penalitatilor prevazut de Legea nr.230/2007.
In plus fata de aceste debite, instanta va avea in vedere cuantumul fondului de rulment, conform listelor de intretinere depuse la dosar, in valoare de 84 lei, pentru perioada octombrie 2014 – decembrie 2014, si fondul de reparatii, in suma de 255,42 lei, pentru perioada februarie 2014 – decembrie 2014.
In ceea ce priveste calitatea de proprietari a paratilor, aceasta rezulta conform extrasului de carte funciara si celui de rol fiscal, inscrierea in favoarea Marfin Bank Romania SA avand doar un caracter provizoriu.
Având în vedere dispozițiile legale menționate și situația constatată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, instanța va admite actiunea formulata de catre reclamanta, si va obliga paratii la plata catre reclamanta a sumei de_,89 lei, din care_,68 lei – cote intretinere aferente perioadei martie 2013 – decembrie 2014, 255,42 lei – fond de reparatii aferent perioadei februarie 2014 – decembrie 2014, 84 lei – fond de rulment aferent perioadei octombrie 2014 – decembrie 2014, 4549,79 lei – penalitati de intarziere aferente perioadei martie 2013 – decembrie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de reclamanta A. DE P. T. V. T5, cu sediul procesual ales în sector 4, București, ., nr. 41, ., . în contradictoriu cu pârâtii S. I. și S. E., ambii cu domiciliul în sector 5, București, .. 55, ..
Obliga paratii la plata catre reclamanta a sumei de_,89 lei, din care_,68 lei – cote intretinere aferente perioadei martie 2013 – decembrie 2014, 255,42 lei – fond de reparatii aferent perioadei februarie 2014 – decembrie 2014, 84 lei – fond de rulment aferent perioadei octombrie 2014 – decembrie 2014, 4549,79 lei – penalitati de intarziere aferente perioadei martie 2013 – decembrie 2014.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti
Pronunțată în ședința publică azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4155/2015. Judecătoria... | Plata lucrului nedatorat. Sentința nr. 4739/2015. Judecătoria... → |
|---|








