Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4751/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4751/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 4751/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4751

Ședința din Camera de Consiliu din data de 17.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. D. S.

GREFIER – O. M. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMANIA SRL și pe pârâtul R. L. M., având ca obiect pretenții cu valoare redusă (art. 1025 și urm. C.proc.civ.).

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu răspund părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Verificându-și competența potrivit art. 131 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, in temeiul art. 1027 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 107.

Instanța constată că din eroare dosarul a primit termen in ședință publică, însă acest aspect nu produce nicio vătămare părților.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri, solicitate de către reclamantă, instanța apreciază că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și, având în vedere dispozițiile art. 258 C., o încuviințează.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.03.2015, sub nr._, reclamanta . ROMANIA SRL l-a chemat în judecată pe pârâtul R. L. M., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 603.65 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă dobânzi contractuale în valoare de 38.85 lei și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că între părți s-au desfășurat relații comerciale ce au constat în furnizarea de către creditoarea G. S. ENERGY ROMANIA SA de gaze naturale către pârât. Contravaloarea gazelor naturale furnizate către pârât au fost facturate cu mai multe facturi fiscale.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032, art. 1270, art. 1516, art. 1535 Noul Cod Civil, art. 969 și urm., art. 1073 Vechiul Cod civil, art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, art. 155 alin. 28 Cod fiscal, Ordinul ANRE nr. 77/2009, Ordinul ANRE nr. 42/2012, Vechea Lege a Gazelor nr. 351/2004, Legea nr. 123/2012.

În susținere, au fost anexate cererii de chemare în judecată înscrisuri, în copie:contractul cadru nr._/25.01.2010, facturi fiscale și extras cont.

Pârâtul nu a răspuns pretențiilor solicitate de către reclamantă prin completarea formularului de răspuns sau prin alt mijloc adecvat.

În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului, la solicitarea reclamantei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între cele două părți s-a încheiat contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici nr._/25.01.2010, în baza căruia reclamanta furniza gaze naturale pârâtului, în schimbul unor tarife legale. Deși creditoarea și-a îndeplinit obligațiile asumate, pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciului de care a beneficiat. În total debitul datorat de aceasta se ridică la suma de 642,50 lei, din care suma de 603,65 lei reprezentând contravaloare gaze naturale furnizate în perioada iulie 2013 – octombrie 2014, iar 38,85 lei majorări de întârziere calculate la acestea.

Potrivit art. 1025 alin. 1 C.pr.civ prezentul titlu (care reglementează procedura privind cererile cu valoare redusă) se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Instanța reține că debitul pretins de reclamantă este mai mic de 10.000 de lei iar prezenta acțiune nu este inclusă între cererile care nu pot face obiectul prezentei proceduri (art. 1025 alin. 2-3 C.pr.civ.)

Conform prevederilor art. 969 C.Civ. din 1864, aplicabil potrivit art. 6 alin. 2 C.Civ., contractul are putere de lege între părți, iar potrivit art. 1073 C.civ. din 1864, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar putând fi angajată răspunderea contractuală a debitorului.

De asemenea, potrivit art. 1082 C.civ. din 1864, debitorul este osindit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intirzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata.

Pentru angajarea răspunderii contractuale a unei persoane sunt necesare întrunirea în mod cumulativ a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și raportul de cauzalitate.

Prin faptă ilicită se înțelege orice acțiune sau inacțiune a omului prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduce atingere dreptului subiectiv al unei persoane. Fapta ilicită a pârâtei constă în neplata contravalorii gazelor naturale de care a beneficiat.

Prejudiciul constituie rezultatul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite a unei alte persoane. Instanța constată că fiind vorba de un prejudiciu actual, acesta este cert fiind sigur atât în ceea ce privește existența cât și posibilitatea de evaluare. Prejudiciul, care nu a fost reparat încă, este reprezentat de suma de 642,50 lei reprezentând contravaloare gaze naturale furnizate în baza contractului și neachitată.

Vinovăția este atitudinea psihică a autorului faptei ilicite față de faptă și urmările acesteia. Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesar ca fapta să-i fie imputabilă autorului acestuia. Pârâtul, prin neplata contravalorii energiei electrice de care a beneficiat, a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii prejudiciului. De altfel, în materie contractuală vinovăția se prezumă revenind debitorului sarcina de a proba existența vreunui caz de exonerare de răspundere prev. de art. 1083 C.Civ. din 1864. Instanța reține că în prezenta cauză nu a fost invocat vreun astfel de caz.

Cu privire la legătura de cauzalitate, instanța constată că prejudiciul suferit de reclamantă este consecința directă a faptei ilicite a pârâtului.

Potrivit regulilor generale în materia probei plății, reclamanta trebuie să facă dovada creanței sale, după care se prezumă neexecutarea, revenind pârâtei sarcina de a face dovada stingerii creanței prin plată sau prin price mod admis de lege. Reclamanta a dovedit existența în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile în sumă de 642,50 lei, iar pârâtului îi revenea obligația de a plăti echivalentul bănesc al serviciilor de care a beneficiat, obligație care nu a fost îndeplinită.

În ceea ce privește obligația de plată a majorărilor de întârziere, instanța constată că acestea au fost stabilite prin art. 3 alin. 3 din contract.

În aceste condiții, instanța constată că plata majorărilor de întârziere reprezintă, la rândul ei, o creanță certă, lichidă și exigibilă, existența și cuantumul lor până la data introducerii cererii de chemare în judecată fiind calculat de reclamantă la 38,85 lei conform tabelului anexat la cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente instanța urmează a admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 642,50 lei, din care 603,65 lei contravaloarea facturi emise în perioada iulie 2013 – octombrie 2014, iar 38,85 lei penalități calculate la acestea.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., pârâta urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată legal datorate în cuantum de 50 lei, suportate de către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de . ROMANIA SRL, înregistrată la ONRC sub nr. J_, C._, cu sediul în cu sediul in București, .. 10A, .. 7, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul R. L. M., CNP_, cu sediul în București, ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 642,50 lei, din care 603,65 lei contravaloarea facturi emise în perioada iulie 2013 – octombrie 2014, iar 38,85 lei penalități calculate la acestea.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. D. S. O. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4751/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI