Pretenţii. Sentința nr. 415/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 415/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 415/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 415/2015

Ședința din Camera de Consiliu din data de 16.01.2015

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: A. M. S.

Grefier: D. E. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. N. PENTRU PROGRAME COMUNITARE IN DOMENIUL EDUCATIEI SI FORMARII PROFESIONALE și pe pârâta P. R. M., având ca obiect pretenții.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citare părți.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că, prin Serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată.

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.11.2014, sub nr._, reclamanta A. N. PENTRU PROGRAME COMUNITARE IN DOMENIUL EDUCATIEI SI FORMARII PROFESIONALE a chemat în judecată pe pârâta P. R. M., solicitând instanței că prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 euro, echivalent in lei la cursul BNR de la data platii si a dobanzii contractuale de 0,30 euro/zi incepand cu data de 27.06.2014 si pana la data platii, inclusiv, in echivelnt lei la cursul BNR din data platii.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile contractului nr. 245/02.08.2013, art. 1270, 1272 cod civil.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (filele 4-66).

Deși a fost legal citat, pârâtul nu s-a formulat întâmpinare.

La data de 22.12.2014 prin Serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care învederează instanței faptul că înțelege sa renunțe la judecată, f. 74.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 406 alin. (1) C.. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

La data de 22.12.2014, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea de renunțare la judecată, formulată de reclamantă, motivată pe faptul că pe data de 15.12.2014 pârâta a efectuat plata debitului în contul reclamantei (fila 74 - 75).

În baza acestei manifestări de voință, instanța va face aplicarea dispozițiilor conținute de art. 406 alin. (6) C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 C.. instanța ia act de renunțarea la judecarea cererii formulate de reclamanta A. N. PENTRU PROGRAME COMUNITARE IN DOMENIUL EDUCATIEI SI FORMARII PROFESIONALE, cu sediul in București, La Biblioteca Centrala A Universitatii Politehnica, București, Splaiul Independentei, nr. 313, .. 1, SECTOR 6 in contradictoriu cu pârâta P. R. M., CNP_, cu domiciliul/sediul în mun. Botosani, Al. D., nr. 1, ., ..

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2015.

P. GREFIER

A. M. S. D. E. M.

red. A.M.S. 19.02.2015

tehnored. D.E.M./12.02.2015/ 4 ex.

../­­

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 415/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI