Pretenţii. Sentința nr. 4721/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4721/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 4721/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4721

Ședința publică din data de 17.06.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. A. M.

GREFIER – A.-D. HIRSTEA

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . pârâtul A. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin apărător cu împuternicire avocațială aflată la fila 44 din dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, constatând că este primul termen de judecată, conform dispozițiilor art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 94 lit. j raportat la art. 107 C. C.pr.civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul probatoriului.

Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze.

Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, în temeiul art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 05.02.2015, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în judecată pe pârâtul A. I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4330,96, din care suma de 2865,08 lei reprezintă contravaloarea cotelor de întreținere restante aferente perioadei februarie 2012-30 septembrie 2014 și suma de 1465,88 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2012-30 septembrie 2014. De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 25 situat în București, .. 44, ., sector 4, nu a achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna februarie 2012 și până în prezent. Totodată, precizează că penalitățile au fost calculate cu o dobândă de 0,1% pe zi întârziere conform hotărârii comitetului executiv al blocului din data 05.01.2004.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr 230/2007, iar în conformitate cu dispozițiile art. 223 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținere, au fost anexate cererii de chemare in judecată înscrisuri (f. 3-40).

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

În cauză, instanța a administrat la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Din coroborarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3358/30.10.2002 de BNP D. Ș. cu relațiile de la DITL Sector 5 București depuse la f. 60-75, instanța reține că pârâtul este în prezent proprietarul apartamentului nr. 25 situat în condominiul în discuție.

Pe cale de consecință, conform art. 3 lit. j și art. 46-48 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acestuia îi incumbă obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale și care nu pot fi înregistrate pe fiecare dintre acestea sau pentru serviciile legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune, proporțional cu suprafața locativă pe care o deține.

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 50 alin.1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Or, din probele mai sus menționate, în cauză este aplicabilă regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.

Din listele lunare de plată a cotelor de contribuție depuse la dosarul cauzei, rezultă că debitul principal este în prezent în cuantum de 2865,08 lei, reprezentând cote de întreținere corespunzătoare perioadei februarie 2012 – septembrie 2014.

În ceea ce privește acest debit, instanța reține că pârâtul nu a făcut nicio probă în sensul achitării acestuia, astfel cum prevede art. 249 C.p.c.

Prin urmare, instanța reține că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul mai sus arătat pe care îl deține în condominiu; ca atare s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere datorate pentru perioada februarie 2012 – septembrie 2014.

Referitor la capătul de cerere accesoriu, privind penalitățile de întârziere, instanța reține că, potrivit procesului-verbal al Comitetului Executiv din data de 05.01.2004, întocmit în temeiul art. 30 lit. j din Legea nr. 230/2007, restanțele la cheltuielile de întreținere sunt supuse unei penalități de 0,01% pe zi de întârziere. Instanța constată că acest cuantum este stabilit în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 49 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 230/2007, care plafonează valoarea penalităților la maxim 0,2% pe zi de întârziere.

Totodată, făcând aplicarea aceluiași articol, instanța constată că valoarea penalităților nu depășește valoarea debitului principal, astfel că și această cerință se verifică în cauză.

Prin urmare, instanța consideră întemeiat și acest capăt de cerere, motiv pentru care îl va admite și va obliga pârâtul la plata sumei de 1465,88 lei reprezentând penalități de întârziere pentru cotele de întreținere restante percepute de asociația de proprietari în perioada februarie 2012 – septembrie 2014, conform tabelelor centralizatoare depuse la filele 6-8.

În consecință, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt întemeiate, motiv pentru care va admite cererea si va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4330,96 lei, compusă din suma de 2865,08 lei, reprezentând cote de întreținere datorate pentru perioada februarie 2012 – septembrie 2014 (inclusiv) și suma de 1465,88 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru cotele restante, percepute de asociația de proprietari pentru aceeași perioadă.

Potrivit art. 453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în cuantum de 300 lei, compusă din suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial, conform facturii fiscale nr. 64/10.06.2015 și chitanței nr. 16/10.06.2015 emisa de CA „G. M.” (f. 80) și suma de 100 lei, reprezentând taxă OCPI pentru extras de carte funciară, conform facturii fiscale nr. 2455/26.01.2015 (f. 79 și 45).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în București, .. 44, . și pe pârâtul A. I., cu domiciliul în București, .. 44, ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4330,96 lei, compusă din suma de 2865,08 lei, reprezentând cote de întreținere datorate pentru perioada februarie 2012 – septembrie 2014 (inclusiv) și suma de 1465,88 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru cotele restante, percepute de asociația de proprietari pentru aceeași perioadă.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă OCPI.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. A. M. A.-D. H.

Red. si dact. M.A.M./A.D.H./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4721/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI