Pretenţii. Sentința nr. 4934/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4934/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 4934/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4934

Ședința publică din data de 23 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. S.

GREFIER: R. L. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. (fosta P.) M. și pe intimații Asociația de proprietari . P., având ca obiect contestație în anulare

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea, personal și asistată de avocat J. A., cu împuternicire avocațială la dosar, și intimata Asociația de Proprietari ., avocat P. F., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul P. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a unei cereri precizatoare din partea contestatoarei, după care:

Instanța constată că, în conformitate cu prevederile art. 95 Cod procedură civilă, intimatul P. P. a fost legal citat pentru termenul de astăzi prin publicitate, respectiv prin afișarea citației la ușa instanței.

Se legitimează contestatoarea M. M. cu CI . nr._, CNP_.

Se comunică un exemplar al cererii precizatoare, reprezentantului intimatei Asociația de Proprietari .> Instanța ia act de cererea precizatoare formulată de contestatoare, în sensul că obiectul cauzei este contestație în anulare și nu revizuire, astfel cum s-a indicat inițial prin cererea de chemare în judecată.

Reprezentantul intimatei Asociația de Proprietari . inadmisibilității contestației în anulare, învederând că, potrivit legii în vigoare, neregularitățile privind procedura de citare și procedura de comunicare a hotărârii judecătorești se invocă prin intermediul unei căi de atac ordinare. O contestație în anulare se poate formula doar împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile. Ca atare, reprezentantul intimatei apreciază că această contestație în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea împotriva căreia a fost formulată nu a rămas irevocabilă.

Apărătorul contestatoarei solicită respingerea excepției inadmisibilității, învederând că hotărârea a fost pusă în executare, astfel că aceasta a rămas irevocabilă.

Reprezentantul intimatei, în replică, învederează că partea nu are un drept de opțiune între o cale de atac ordinară și una extraordinară.

În temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, invocată de către intimată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015, sub nr._, revizuenta M. (fosta P.) M. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Asociația de Proprietari . P., revizuirea Sentinței civile nr. 6179/28.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012.

În motivare, revizuenta a arătat că a fost căsătorită cu numitul P. P. în intervalul 1991 – 2009, când, prin Sentința civilă nr. 4521/25.02.2009 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 5 București a dispus desfacerea căsătoriei. Ca urmare a divorțului și a atitudinii violente a intimatului, la începutul anului 2009, a fost obligată să părăsească locuința ce a constituit domiciliul comun, situată în București, sector 5, ., ., ..

A mai arătat că, la data de 19.11.2012, după mai mult de 3 ani de la mutarea sa de la fostul domiciliu comun, a fost chemată în judecată, împreună cu numitul P. P., de către Asociația de Proprietari ., sector 5, ., obiectul cererii de chemare în judecată constând în pretenții, cu privire la plata cotelor de întreținere restante aferente intervalului septembrie 2009 – august 2012, a penalităților de întârziere, a fondului de rulment și a cheltuielilor de judecată ce urmau a se efectua.

Revizuenta a apreciat că cererea a fost promovată cu rea-credință de către reclamanta Asociația de Proprietari . faptul că nu mai domicilia la adresa fostului domiciliu comun încă din anul 2009 dar, cu toate acestea, a indus în eroare instanța de judecată, indicându-i respectiva adresă ca adresă de domiciliu și solicitând obligarea sa la plata cotelor de întreținere, în solidar cu pârâtul P. P., care era singurul proprietar și utilizator al imobilului în perioada pentru care se solicita plata cotelor de întreținere.

Față de această situație, revizuenta a solicitat instanței să constate că, în decursul judecării dosarului nr._/302/2012, datorită faptului că nu mai locuia la adresa din . și nu mai avea nici un fel de legături cu numitul P. P., a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, neavând cunoștință despre existența acelui dosar și nefiind citată la adresa la care domicilia. Mai mult decât atât, despre existența acestei hotărâri, a luat cunoștință prin înștiințarea emisă la data de 16.03.2015 în dosarul de executare nr. 2/2015 al B. D. F. – L..

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii și, pe cale de consecință, să fie schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul obligării doar a numitului P. P. la plata sumelor solicitate de reclamanta Asociația de Proprietari .> În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 509 pct. 9 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 112 alin. 5 Cod procedură civilă, în dovedirea susținerilor sale, revizuenta a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2/2015 al B. D. F. – L., sentința civilă nr. 4521/25.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 5 București.

Cererea a fost legal timbrată cu o taxă judiciară de timbru de 100 lei, conform chitanței de la fila 13 din dosar.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

La data de 28.04.2015, revizuenta a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerera modificatoare, prin care a arătat că dorește să formuleze o contestație în anulare, și nu reivizuire, astfel că își modifică temeiul de drept al cererii de chemare în judecată în art. 317 alin. 1 pct. 1 coroborat cu art. 319 alin. 2 teza I Cod procedură civilă.

La termenul de astăzi, instanța a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, partea reclamantă dobândind calitatea de contestatoare. Față de aceasta, intimata Asociația de Proprietari . termen prin reprezentant, a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, asupra căreia instanța a rămas în pronunțare.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/302/2012 al Judecătoriei Sector 5 București, în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească contestată.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimată, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6179/28.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, îndreptată prin Încheierea din cameră de consiliu din data de 13.02.2014, a fost admisă cerea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Locatari . Păună P. și Păună M., care au fost obligați la plata către reclamantă a sumei de 6620,21 lei, reprezentând cote întreținere restante aferente perioadei septembrie 2009-august 2012, a sumei de 4643,15 lei, reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 105 lei, reprezentând contribuție la fondul de reparații, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară de retractare și comună a hotărârilor judecătorești, care se poate exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, respectiv art. 317-321 Cod procedură civilă, dispoziții legale ce sunt de strictă interpretare și aplicare.

Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, invocate de contestatoare în susținerea cererii sale: Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Așadar, condițiile de admisibilitate ale contestație în anulare, prevăzute de acest text de lege, care trebuie verificate sunt: hotărârea care se atacă să fie irevocabilă și motivul arătat să nu fi putut fi invocat pe căile de atac de reformare comune, respectiv apelul sau recursul. Coroborând aceste două condiții, contestația în anulare este admisibilă doar atunci când are ca obiect decizii ale instanțelor de recurs sau hotărâri pronunțate în urma unor contestații în anulare, revizuiri sau contestații la titlu, dacă nu sunt susceptibile de a fi atacate pe calea recursului.

Analizând aplicabilitatea acestor prevederi în cauză, instanța observă că motivul contestației în anulare pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea putea și trebuia să fie invocat pe calea recursului, conform art. 3041 Cod procedură civilă.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, pentru admisibilitatea contestației în anulare, motiv pentru care excepția inadmisibilității invocată de intimată este întemeiată și va fi admisă. Pe cale de consecință, contestația în anulare formulată de contestatoarea M. (fostă P.) M. împotriva intimaților Asociația de Proprietari . P. va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de către intimata Asociația de Proprietari .> Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea M. (fostă P.) M., domiciliată în București, .. 13, ., ., sector 6, împotriva intimaților ASOCIAȚIA DE P. . sediul în București, ., sector 5 și P. P., cu ultimul domiciliu cunoscut în București, ., ., ., sector 5, citat prin afișare la ușa instanței, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. S. R. L. A.

Red. Jud. I.S. / 4 ex./ 20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4934/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI