Pretenţii. Sentința nr. 571/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 571/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 571/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentinta civila nr. 571
Ședința publică de la 22 ianuarie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: R. C.
GREFIER: R. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE L. . pârâtul G. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta prin administrator, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Reprezentantul reclamantei invedereaza instantei ca a depus la dosarul cauzei inscrisuri din care reiese ca pârâtul, in continuare nu a inteles sa achite cotele de intretinere.
Instanta invoca din oficiu exceptia perimarii si o pune in discutia părtilor,
Avand cuvantul, reprezentantul reclamantei arata ca doreste ca acest proces sa continue.
Instanta rămâne in pronuntare asupra exceptiei perimarii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2013, sub nr._, reclamanta A. DE L. . in judecata pe pârâtul G. S. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7.338,45 lei reprezentand cote de intretinere si penalitati de intarziere.
In drept, cererea de chemare in judecata nu a fost motivata.
La data de 24.12.2013, prin Serviciul Registratura a fost depusă intampinare si cerere reconventionala de catre pârâtul G. S..
Prin intampinare acesta a solicitat admiterea in parte a cererii reclamantei, obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrarilor necesare repararii apartamentului nr. 15, respectiv a prejudiciului cauzat pârâtului in urma infiltratiilor produse ca urmare a nereparării terasei blocului si la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de exceptie, acesta a inteles sa invoce exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia prematuritatii actiunii.
Prin cererea reconventionala, pârâtul a solicitat instantei obligarea reclamantei la plata sumei de 2800 lei, reprezentand contravaloarea reparatiilor, cheltuieli necesare pentru acoperirea prejudiciului produs prin neefectuarea acestor reparatii.
La data de 20.02.2014, reclamanta a depus raspuns la intampinare solicitand admiterea actiunii.
Cauza a fost suspendata la data de 19.06.2013, in temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.pr.civ. avand in vedere că partile, desi legal citate nu s-au prezentat la judecata, dată de la care nu a mai efectuat niciun act de procedură în prezentul dosar.
Analizând actele dosarului, cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 416 N.C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.
Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 19.06.2014, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.pr.civ.
Având în vedere că de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată le incumbă părtilor și având în vedere că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417 – 419 N.C.pr.civ.), instanța apreciază că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 416 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, având în vedere și art. 420 alin.1 teza I N.C.pr.civ., urmează a se admite excepția de perimare și a se constata intervenită perimarea cererii de chemare în judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia perimarii.
Constata perimata actiunea formulata de reclamanta A. DE L. . in sector 5, București, .. 17 in contradictoriu cu pârâtul G. S., cu domiciliul în sector 5, București, .. 17, ..
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Cererea de recurs se va depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 564/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3927/2015. Judecătoria... → |
|---|








