Pretenţii. Sentința nr. 6219/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6219/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 6219/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6219

Ședința publică din data de 14 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.

GREFIER: G. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari . și pe pârâții M. C. și M. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin reprezentant, avocat T. E. S., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 4), lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la Direcția Impozite și Taxe Locale sector 5 și de la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București, după care:

Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în baza art. 94 pct. 1 lit. c) și art. 107 C. proc. civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.

Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, apreciind că acestea sunt admisibile și de natură să ducă la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în temeiul art. 46 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 și 32 din HG nr. 1588/2007, cu cheltuieli de judecată conform facturii de onorariu de avocat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București sub nr._ , în data de 02.04.2015, reclamanta Asociația de Proprietari . i-a chemat în judecată pe pârâții M. C. și M. I., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 3843,48 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei februarie 2014 - noiembrie 2014; obligarea pârâților la plata sumei de 5145,51 lei, reprezentând penalizări calculate prin aplicarea asupra cotelor de întreținere restante a unui procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate până la data de 21.01.2015; obligarea pârâților la plata sumei de 629,57 lei, reprezentând restanță penalizare furnizori; obligarea pârâților la plata sumei de 328,14 lei reprezentând restanțe la fondul de reparații pentru lunile martie - noiembrie 2014; obligarea pârâților la plata sumei de 285,95 lei reprezentând penalizări la fondul de reparații, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 24 situat în București, ., ., refuză sistematic să-și achite cotele de contribuție aferente cheltuielilor de întreținere. Astfel, conform extrasului de cont din fișa de evidență a proprietarului apartamentului 24, anexat la dosar, cotele de întreținere neachitate se ridică, în perioada februarie 2014 - noiembrie 2014 la suma totală de 10.232,65 lei.

Reclamanta a menționat că a calculat penalizările în conformitate cu Statutul Asociației, prin aplicarea asupra sumelor reprezentând cotele de întreținere restante a unui procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, în baza disp. art. 49 din Legea 230/2007.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a atașat în copie următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 6581/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul nr._/302/2014, calcul penalități de întârziere . ., liste de plată a cotelor de întreținere, notificări furnizori.

Deși legal citați, pârâții nu s-au prezentat la judecată și nici nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/5/1992, încheiat între Romconfort SA și pârâții M. C. și M. I., pârâții sunt coproprietarii apartamentului situat în București, ., ., ., sector 5. În baza calității lor de proprietari, pârâților le revin o . obligații instituite de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 1588/2007.

Astfel, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.

Conform art. 25 alin. (1) din Normele metodologice, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

În baza art. 32 alin. (1) din aceleași norme metodologice, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În sfârșit, conform art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Instanța constată, din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, că pârâții încă nu a achitat contravaloarea integrală a cotelor de întreținere aferente perioadei februarie 2014 – noiembrie 2014, având un rest de plată de 3843,48 lei. Față de prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007, instanța îi va obliga pe pârâți la plata sumei de 3843,48 lei către reclamantă, cu titlu de cote de întreținere restante.

Referitor la fondul de reparații, instanța reține incidența următoarelor prevederi legale:

Conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 230/2007, proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații.

Asociația de proprietari va constitui un fond pentru repararea părților de construcții/instalații aflate în proprietate comună, fond cu perioadă de folosire limitată, care va fi depus în contul asociației de proprietari și nu va putea fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociației de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli.

În temeiul acestor prevederi legale, la nivelul Asociației reclamante s-a constituit un fond de reparații, procesul-verbal de constituire a acestui fond fiind depus la dosar.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că pârâții nu au achitat contravaloarea fondului de reparații aferent perioadei martie 2014 – octombrie 2014, în cuantum total de 328,14 lei. Față de prevederile legale invocate și față de modul legal de instituire a acestui fond, instanța îi va obliga pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 328,14 lei cu titlu de cheltuieli aferente fondului de reparații.

Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, instanța reține că prin procesul-verbal al adunării generale a asociației de proprietari din data de 08.05.2014 s-a stabilit ca pentru întârzierea la plata sumelor datorate Asociației cu titlu de cote de întreținere sau fond de reparații să se plătească penalități de 0,2% pe zi de întârziere. Aceleași aspecte au fost stabilite prin procesul-verbal al adunării generale din 25.07.2012, prin procesul-verbal al adunării generale din 17.10.2013 și prin procesul-verbal al adunării generale din 23.03.2011. În baza acestor procese-verbale, reclamanta a calculat în mod legal penalități de întârziere în sarcina pârâților, pentru neplata la termen a cotelor de întreținere aferente perioadei februarie 2013 – octombrie 2014, rezultând un cuantum total al penalităților de 5145,51 lei. În acest context, instanța îi va obliga pe pârâți să achite reclamantei suma de 5145,51 lei cu titlu de penalități de întârziere percepute de reclamantă. De asemenea, în baza acelorași procese-verbale, reclamanta a calculat în mod legal penalități de întârziere în sarcina pârâților, pentru neplata la termen a fondului de reparații aferent perioadelor iulie 2013 – noiembrie 2013 și martie 2014 – octombrie 2014, rezultând un cuantum total al penalităților de 285,95 lei. În acest context, instanța îi va obliga pe pârâți să achite reclamantei suma de 285,95 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a fondului de reparații aferent perioadelor iulie 2013 – noiembrie 2013 și martie 2014 – octombrie 2014.

Instanța mai observă că reclamanta a trebuit să plătească penalități de întârziere către furnizorii de utilități, din cauza întârzierilor la plată imputabile pârâților. Reclamanta a calculat în mod legal penalități de întârziere în sarcina pârâților, în funcție de penalitățile stabilite în sarcina reclamantei de către furnizorii de utilități, rezultând în sarcina pârâților un cuantum total al penalităților percepute de furnizorii de utilități de 629,57 lei, aferente perioadei martie 2014 – noiembrie 2014. În baza art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007, instanța îi va obliga pe pârâți la plata sumei de 629,57 lei cu titlu de penalități de întârziere percepute de furnizorii de utilități, aferente perioadei martie 2014 – noiembrie 2014.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța îi va obliga pe pârâți să achite reclamantei cheltuielile de judecată suportate de aceasta, respectiv suma de 600 lei cu titlu de onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari ., cu sediul în București, ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâții M. C., CNP_, și M. I., CNP_, ambii domiciliați în București, ., ., ., sector 5.

Obligă pe pârâți să achite reclamantei suma de 3843,48 lei cu titlu de contribuție restantă la cheltuielile asociației de proprietari aferente perioadei februarie 2014 – noiembrie 2014, suma de 5145,51 lei cu titlu de penalități de întârziere percepute de reclamantă, aferente perioadei februarie 2013 – octombrie 2014, suma de 629,57 lei cu titlu de penalități de întârziere percepute de furnizorii de utilități, aferente perioadei martie 2014 – noiembrie 2014, suma de 328,14 cu titlu de restanță la fondul de reparații aferentă perioadei martie 2014 – octombrie 2014 și suma de 285,95 lei cu titlu de penalități de întârziere la fondul de reparații, aferente perioadelor iulie 2013 – noiembrie 2013 și martie 2014 – octombrie 2014.

Obligă pe pârâți să achite reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-M. M.-L. G. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6219/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI