Pretenţii. Sentința nr. 6140/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6140/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 6140/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6140

Ședința publică din data de 10 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S.

GREFIER: G. D.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. C. și pe pârâții S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA și S. G., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 10.09.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București sub nr._/302/2015, în data de 24.11.2014, reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâta S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA, în calitate de asigurator a numitului S. G., solicitând obligarea pârâtei în calitate de asigurator la plata sumei de 12.129,95 lei reprezentând despăgubire prejudiciu și sumei de 248 lei reprezentând contravaloare tractare autoturism Dacia L., număr de înmatriculare_, . UU1LSDAEF41920903, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 10.05.2014 se afla cu autoturismul Dacia L., număr de înmatriculare_, staționat ultimul în coloana la semaforul de pe . 5 București, când a fost lovit din spate de autoturismul Opel Astra Classic, având număr de înmatriculare_ condus de către S. G., moment la care autoturismul pe care îl conducea a fost proiectat în față, lovind autoturismul cu nr. de înmatriculare nr._, aflat de asemenea în coloană la semafor.

Ca urmare a cercetărilor efectuate de DGPMB Brigada Rutieră s-a reținut că vinovat de producerea accidentului a fost numitul S. G., conducătorul autoturismului Opel Astra Classic, care nu a păstrat distanța de siguranță.

A arătat reclamantul că pârâtul S. G. nu a contestat cele reținute de agenții de poliție și i-a predat copia poliție sale de asigurare RCA, însă pârâta Astra S.A., asiguratorul de răspundere civilă obligatorie, a refuzat să achite reclamantului despăgubirile datorate, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile ale proprietarului autoturismului asigurat la societatea Astra S.A.

Reclamantul a mai arătat că în urma accidentului autoturismul său a suferit pagube materiale, costul reparațiilor fiind de 12.129,95 lei și că totodată a fost nevoit să solicite serviciul de tractări auto, pentru care a achitat suma de 248 lei.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 41 alin. 1, art.42 alin. 2, 43, 49, 54, 55 din Legea 136/1995, art.2223, art.2224, art. 2225, art.2226 NCPC.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a atașat în fotocopii înscrisuri - filele 6-26.

Prin întâmpinarea din data de 28.11.2015, pârâta S. de A. Reasigurare Astra S.A a solicitat respingerea cererii ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că avariile existente la autoturismele implicate în accident nu confirmă dinamica producerii accidentului declarată de cei doi conducători auto, existând indicii că responsabilitatea pentru producerea accidentului nu aparține conducătorului autoturismului asigurat RCA la societatea pârâtă.

În drept, pârâta a invocat disp. art. 205 C.pr.cv, Legea 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011 iar în dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a celei cu expertiză specialitatea auto.

La data de 23.12.2014, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

În cauză instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică specialitatea auto și proba cu interogatoriul intervenientului forțat, însă la termenul de judecată din 30.04.2015 a luat act de renunțarea reclamantului la administrarea probei cu interogatoriu încuviințată.

La termenul de judecată din data de 04.06.2015 instanța a dispus, în temeiul art. 54 alin. 1 din Legea 136/1995, introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a numitului S. F.-A., persoană care conducea autoturismul Opel Astra Classic cu număr de înmatriculare_ la data producerii accidentului.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. G., excepție invocată din oficiu.

Potrivit dispozițiilor art. 36 teza I și art. 55 Cod procedură civilă, raportul de drept procesual nu se poate lega în mod valabil decât numai în situația existenței unei identități între părți și subiectele raportului juridic litigios, legitimarea procesuală pasivă presupunând justificarea obligației unei persoane de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa.

Instanța constată că pe cale prezentei cereri de chemare în judecată reclamantul nu a formulat nicio pretenție împotriva pârâtului S. G., calitatea sa de parte în proces fiind justificată prin aceea că, potrivit art. 54 alin.1 din Legea 136/1996, acțiunea persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România îndreptată împotriva asigurătorului de răspundere civilă se soluționează cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului.

Astfel cum rezultă însă din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.07.2014, la data de 10.07.2014 autoturismul Opel Astra Classic cu număr de înmatriculare_, asigurat pentru răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, era condus de intervenientul forțat S. F.-A. (f. 36), astfel încât pârâtul S. G. este o persoană străină de accidentul rutier cercetat.

Față de cele expuse, reținându-se că nu există niciun temei care să justifice calitatea de pârât sau intervenient forțat a numitului S. G. în prezenta cauză, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va dispune respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul S. G., ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la fondul cauzei, se reține că, la data de 10.07.2014, s-a produs un accident de circulație, în care intervenientul forțat S. F.-A., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, a avariat, din culpa sa, vehiculul cu numărul de înmatriculare_, proprietatea reclamantului, aspecte ce reies din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.07.2014, semnat fără obiecțiuni de către intervenientul forțat S. F.-A..

În ceea ce privește raporturile juridice existente între pârâta Astra S.A. și persoana responsabilă de producerea accidentului, instanță constată că pentru autoturismul condus de intervenientul forțat S. F.-A. s-a încheiată la data de 02.02.2014 polița RCA ./02/X1/SP nr._ (f. 7), valabilă de la 03.02.2014 până la 02.02.2015. Contractul de asigurare a fost încheiat între numitul S. G., în calitate de asigurat și pârâta Astra S.A., în calitate de asigurator.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 ”Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.” iar conform art. 51 din Legea nr. 136/1995 aceste despăgubiri se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.

În consecință, instanță reține că răspunderea asigurătorului RCA este o răspundere contractuală grevată pe răspunderea civilă delictuală a persoanei care conducea automobilul asigurat.

În cauză de față, prejudiciul constă în avariile produse autoturismului reclamantului și contravaloarea serviciilor de tractare în sumă de 248 lei achitate de reclamant, dovedite prin factura și chitanța cu nr. 131/10.07.2014 (f. 14). În privința avariilor produse autoturismului reclamantului, se are în vedere că în dosarul de daune nr. BB1014DA011282 a fost întocmit un deviz de reparații, stabilindu-se valoarea reparațiilor la suma 12.129,95 lei, această sumă fiind facturată în sarcina reclamantului de unitate service care a realizat reparațiile (f.11) și că potrivit concluziilor raportului de expertiză auto dispuse în cauză suma de 12.129,95 lei reprezintă valoare reală a reparațiilor necesare remedierii autoturismului reclamantului.

Fapta ilicită constă în aceea că intervenientul forțat S. F.-A. a încălcat dispozițiile art. 51 OUG nr. 195/2002, care stabilesc obligația conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii, împrejurare consemnată în cuprinsul procesului-verbal de la fila 36. Existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din succesiunea acțiunilor persoanelor implicate.

În privința vinovăției intervenientului forțat, aplicând un criteriu obiectiv de apreciere a culpei, al omului normal, avizat, prudent, precum și elemente subiective, cum ar fi calitățile și pregătirea subiectului activ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța reține că intervenientul forțat a avut vizibilitate către înainte pentru a aprecia distanța față de autoturismul aflat în fața sa și, având în vedere că nu a invocat vreun caz exonerator de răspundere, instanța reține că a existat vinovăția acestuia în producerea accidentului, fiind întrunite în speță toate elementele răspunderii civile delictuale.

În acest sens se au în vedere și concluziile raportului de expertiză specialitate auto realizat de expertul B. I. D., potrivit cărora accidentul rutier din data de 10.07.2014 s-a produs în condițiile prezentate de reclamant. Cu privire la punctul de vedere al expertului parte încuviințat pârâtei Astra S.A., instanța îl apreciază neîntemeiat. Astfel, instanța constată că, astfel cum rezultă din schițele realizate de expertul B. I. D., automobilele cu nr. de înmatriculare_ și_ nu erau perfect aliniate la momentul producerii coliziunii, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ circulând în spatele autoturismului cu nr. de înmatriculare_, însă sensibil mai în partea stângă.

În concluzie, instanța reține că pârâtei îi incumbă obligația de a acoperi prejudiciul cauzat de asiguratul său, prejudiciu ce se ridică la suma de 12.377,95 lei.

Reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța, în conformitate cu art. 453 C. pr. civ., urmează să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.023,89 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în valoare de 723,89 lei (f. 33) și onorariu avocațial în valoare de 1.300 lei, conform chitanței existente la dosar la filele 5 și 122.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. G., invocată din oficiu.

Respinge cerere formulată reclamantul S. C., CNP_, cu domiciliul în București, ..3, ., . în contradictoriu cu pârâtului S. G., CNP_, domiciliat în Găneasa, ..25, Județul Ilfov, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Admite cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S. de A. Reasigurare Astra S.A, J_, cu sediul în București, ., ., sector 3 și intervenientul forțat S. F.-A., domiciliat în Localitatea Găneasa, ..25, Județul Ilfov.

Obligă pe pârâta S. de A. Reasigurare Astra S.A să plătească reclamantului suma de 12.377,95 lei reprezentând despăgubiri.

Obligă pârâta S. de A. Reasigurare Astra S.A să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 2.023,89 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. S. G. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6140/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI