Pretenţii. Sentința nr. 8048/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8048/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 8048/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

Secția a-II-a civilă

Sentința civilă nr.8048

Ședința publică de la 06.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S.

GREFIER: M. M. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii privind pe reclamanta R. SA și pârâții G. I. SRL ȘI B. C. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit k C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 112 alin1 C. proc. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța constată că la dosar a fost depusă o cerere prin care s-a solicitat să se constate că prezenta cauză a rămas fără obiect întrucât s-a realizat plata debitului datorat.

În temeiul art. 258 C., apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă și concludentă, putând duce la soluționarea cauzei, o încuviințează ca atare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.09.2015 sub nr._ reclamanta R. SA în contradictoriu cu pârâții G. I. SRL ȘI B. C. A. a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 2.651,34 lei, reprezentând despăgubiri lipsă folosință; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat la data de 21.05.2014,contractul de închiriere nr.1708, având ca obiect închirierea imobilului situat în S., . C. nr.2, județul Prahova, în suprafață de 182,54 mp, în schimbul unei chirii lunare de 185 euro plus TVA. Contractul s-a încheiat pentru o perioadă cuprinsă între 01.05._14 și a încetat pin ajungerea la termen. A mai arătat că deși contractul de închiriere nr.1708/21.05.2014 încetase în data de 31.07.2014, prin ajungerea la termen, pârâta a continuat să folosească spațiul închiriat până în data de 24.02.2015 când l-a predat pe bază de proces verbal. Apreciază creanța certă, lichidă și exigibilă.

In drept reclamanta a invocat dispozițiile art.411 al.1 pct. 2 C..

Reclamanta a depus în copie, înscrisuri (filele 4-22).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 190,59 lei (f.28)

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

La data de 12.10.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar cerere prin care a solicitat să se constate că prezenta cauză a rămas fără obiect întrucât s-a realizat plata debitului datorat, anexând totodată și chitanțele de plată în acest sens (filele 32-34).

S-a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantă și pârâta G. I. S.R.L. s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1708/21.05.2014, în temeiul căruia reclamanta a asigurat societății pârâte folosința imobilului în suprafață de 182,54 mp, situat în S., . C. nr. 2, jud. Prahova, în schimbul unei chirii lunare de 185 euro + TVA (f.4-10).

Contractul de închiriere a încetat la data de 31.07.2014, prin ajungere la termen, însă, astfel cum rezultă din procesul verbal de predarea-primire de la fila 14, imobilul dat în locațiune a fost predat de societatea pârâtă reclamantei abia la data de 24.02.2015.

Întrucât conform art. 36 din contractul de închiriere nr. 1708/21.05.2014 părțile au stabilit că, dacă la data încetării contractului chiriașul nu predă imobilul, locatorul poate pretinde plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință calculate la nivelul chiriei stabilite în contract, pentru fiecare zi de întârziere la predarea imobilului, reclamanta a emis în sarcina locatarului factura fiscală nr._/25.02.2015 în valoare de 4.901,41 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului pentru perioada 01.10._15 (f.11) calculată prin raportare la chiria de 185 euro/lună. Conform susținerilor reclamantei, G. I. S.R.L. mai are de achitat din contravaloarea acestei facturi suma de 2.651,34 lei.

În ceea ce îl privește pe cel de-al doilea pârât, se are în vedere că B. C. A. este reprezentantul legal al societății pârâte și prin contractul de închiriere nr. 1708/21.05.2014, semnat de acesta atât în calitate de reprezentant cât și în nume propriu, s-a obligat în solidar cu societatea pârâtă la suportarea despăgubirilor cauzate reclamantei prin nerespectarea oricăror clauze contractuale – art. 38 din contractul de închiriere.

Față de cele expuse, instanța consideră că pretențiile reclamantei, formulate în contradictoriu cu ambii pârâți, apar ca întemeiate.

Se constată însă că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 08.10.2015 și 24.10.2015, pârâta G. I. S.R.L. a achitat reclamantei integral debitul pretins pe calea cererii de chemare în judecată, cât și contravaloare taxei de timbru achitată de reclamantă pentru sesizarea instanței, astfel cum reiese atât din chitanțele și extrasul de cont depuse la filele 33- 34, cât și din precizările reclamantei (f. 24).

Prin urmare, având în vedere că s-a făcut dovada unei plăți valabile, pârâta G. I. S.R.L. achitând atât suma de 2.651,34 lei solicitată prin cererea de chemare în judecată, cât și cheltuielile de judecată în valoare de 190,59 lei aferente acestui dosar, cererea reclamantei va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. SA, înregistrată la O.R.C. sub nr.J_, CUI_, cu sediul în București, ..3-5, Office Building, ., sector 2 și pârâții G. I. SRL, înregistrată la O.R.C. sub nr.J_, CUI_, cu sediul în București, Drumul Cooperativei nr.751, mansardă, . și B. C. A., CNP_, domiciliat în Pitești, . nr.8, ., ., județ Argeș, ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. 10.12.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8048/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI