Pretenţii. Sentința nr. 8122/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8122/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 8122/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8122/2015

Ședința din camera de consiliu de la 09 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - A. M. F.

Grefier - A. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect pretenții privind pe reclamanta A. DE P. . și pe pârâtul F. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, în data de 14.09.2015, sub nr._, reclamanta A. DE P. ., a chemat în judecată pe pârâtul F. V., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2512,51 lei, reprezentând întreținere curentă, restanțe la întreținere, penalități de întârziere la furnizori pentru perioada august 2014- iunie 2015.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu luna august a anului 2014 pârâtul nu a mai achitat contravaloarea întreținerii cumulând o datorie de 2512,51 lei.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 46 din legea 230/2007

În probarea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le-a atașat filele 3-67.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

La data de 13.10.2015 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată (fila 74).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin notele scrise aflate la fila 74 din dosarul constituit, reclamanta, prin președinte, a solicitat instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată, indicând faptul că, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, a achitat întreaga sumă de 2.512,21 lei, cu chitanța nr. 5686/05.10.2015, depusă în fotocopie la fila 75.

Față de această situație de fapt, cu observarea atitudinii procesuale a părților, fiind îndeplinite condițiile generale pentru efectuarea actului de dispoziție al renunțării la judecată, instanța va lua act de renunțare, în temeiul art. 406, C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată a cauzei reclamanta A. DE P. . cu sediul în sector 5, București, ., nr. 7, . și pe pârâtul F. V. domiciliat în sector 5, București, ., nr. 7, ., ..

Cu drept de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. FleșerAlina A.

Red. AMF/Tehnored. AA

4 ex/14.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8122/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI