Rezoluţiune contract. Sentința nr. 8927/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8927/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 8927/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8927
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. F.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta D. G. și pe pârâții U. M., U. T. și U. F. G., având ca obiect rezoluțiune contract.
Cauza a rămas în pronunțare la data de 24.11.2015, când instanța, apreciind că mai are nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C. a amânat pronunțarea la data de 04.12.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 27.04.2015, sub nr._, reclamanta D. G. i-a chemat în judecată pe pârâții U. M., U. T. și U. F. – G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revocarea (desființarea) contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 504 din 28.02.2013 de BNPA G. M. si G. C., făcut în dauna intereselor sale de creditor al pârâtului U. M., cu consecința revenirii bunului în patrimoniul debitorului său și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. De asemenea, a solicitat și anularea încheierilor de carte funciara care privesc bunurile înstrăinate prin contractul autentificat sub nr. 504 din 28.02.2013 de BNPA G. M. si G. C. dispunând refacerea stării anterioare.
În motivare, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 464/15.01.2013, pronunțată în dosarul nr._/ 301/ 2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București, pârâtul U. M. a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 25.000 lei reprezentând despăgubiri si a sumei de 2.616 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată sub nr.130/2013 reclamanta creditoare a solicitat B. A. I. executarea silită prin toate formele de executare până la concurența sumelor menționate în titlul executoriu și a tuturor cheltuielilor ocazionate de executarea silită (taxe de timbru, onorariu executor, onorariu avocat si altele).
Prin încheierea din data de 19.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 s-a admis cererea si s-a încuviințat executarea silită, fiind autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu. Făcând demersurile necesare la organele fiscale si la direcția taxe si impozite din cadrul primăriei de la domiciliul debitorului U. M. executorul A. I. a aflat că acesta nu deține bunuri mobile și imobile în București, salarii, pensii, conturi, etc, deși acesta afirma că este proprietar la adresa de domiciliu.
În urma cererii creditoarei, a fost identificat un bun imobil pe raza jud. Argeș, . reiese din răspunsul nr. 2426/ 30.07.2013 dat de Primarul Comunei Dâmbovicioara, cât și din sentința civilă nr.115 /20.01.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung prin care s-a soluționat partajul dintre debitor si fosta soție.
Prin urmare, la data de 09.12.2013, s-a adresat B. M. M.-I., din Câmpulung Muscel, jud. Argeș, pentru începerea executării silite a bunurilor identificate in hotărârea de partaj si despre care Primăria Dâmbovicioara a comunicat în luna iulie 2013 că sunt proprietatea pârâtului U. M..
Prin încheierea din data de 17.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung s-a admis cererea si s-a încuviințat executarea silită prin toate formele de executare în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 464 din 15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, pentru suma de 25.000 lei reprezentând despăgubiri și 2.616 lei cheltuieli de judecată la care se adaugă și cheltuielile de executare.
S-a dispus autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, in temeiul art. 665 alin. 4 C.pr.civ. încuviințarea executării silite producând efecte pe tot teritoriul țării și se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințată. Această procedură a fost notată în cartea funciară nr._ a UAT Dâmbovicioara, somația privind executarea silita imobiliara, așa cum reiese din încheierea nr.3917/03.04.2014. Însă, ulterior, executorul judecătoresc a avut surpriza să afle că pentru același imobil există deschise două cărți funciare, raportat și la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 504/28.02.2013 de BNPA G. încheiat între debitorul U. M. și fiul acestuia U. T., act încheiat la o lună și jumătate după pronunțarea sentinței civile nr. 464 din 15.01.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București.
Astfel, știindu-se urmărit, pârâtul U. M. a înstrăinat fiul sau - U. T. si soției acestuia bunurile prevăzute în contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 504/28.02.2013 de BNPA G., cu titlu oneros, deși în patrimoniul debitorului nu s-a identificat suma de bani ce s-a declarat că s-a plătit cu titlu de preț.
Totodată, s-a solicitat a se sesiza că prețul vânzării este neserios, fiind mai degrabă o donație făcută în grabă și în orice condiții pentru ca bunul să nu fie executat de reclamantă, având în vedere ca Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prin noțiunea de preț serios prevăzută de art. 1303 C. civ. (1660 al2 NCC ) se înțelege prețul care constituie o cauză suficientă a obligației luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării.
Astfel, prețul serios presupune existența unei proporții între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a lucrului vândut, și chiar dacă nu necesită o echivalență între preț și valoarea lucrului, este exclusă existența unei disproporții care nu este susceptibilă de justificare firească. Prin urmare, Înalta Curte a concluzionat că dacă prețul stabilit este inferior valorii propriu-zise a obiectului vândut nu înseamnă că prețul este neserios, la stabilirea prețului putând fi avute în vedere și alte criterii, această chestiune fiind o problemă de fapt lăsată la aprecierea instanțelor de fond. În speță, Înalta Curte a apreciat că vilitatea prețului (un preț mai mic care nu reprezintă echivalentul valoric al lucrului vândut) nu afectează validitatea convenției, un astfel de preț neputând fi considerat neserios în situația în care există raporturi apropiate între părți, iar vânzătorul a beneficiat de un drept de uzufruct pe o perioadă de câțiva ani asupra imobilului vândut (Decizia nr.3493/18 mai 2012 - Secția I Civilă - recurs ICCJ) având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare imobil).
Însă, potrivit at 1665 al 2 C. civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului. încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
Prețul terenului pe metrul pătrat in zona Dâmbovicioara - Valea Rea este de 10 euro deci numai terenul putea fi înstrăinat cu 9770 euro, aproximativ_ lei, iar construcțiile de asemenea cel puțin cu_ euro fiecare, având in vedere ca sunt clădiri parter plus mansardă, amplasate într-o zonă turistică, reieșind o valoare de piață a întregului contract in jur de 200.000 lei nicidecum de 10.000 lei.
Din rubricarea contractului nu reiese că pârâtul debitor beneficiază de uzufruct viager, pensie de întreținere, etc. care sa justifice vânzarea imobilelor la un preț atât de mic fiului acestuia - a doua zecea parte din prețul de piață.
Totodată, s-a arătat că, prin această înstrăinare frauduloasă, reclamanta a suferit un prejudiciu actual și personal, datorită faptului că pârâtul U. M. și-a provocat starea de insolvabilitate știindu-se dator cu sumele ce le datorează conform unei sentințe irevocabile.
Complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, pârâtul U. T., fiul debitorului, este dovedită prin înseși starea de rudenie, dar si prin faptul ca ulterior, U. T., în calitate de avocat al tatălui U. M., a promovat recurs în data de 18.03.2013 împotriva sentinței civile nr. 464/2013 din 15.01.2013.
Invocându-se disp. art. 1562 C. civil, s-a arătat că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor. Totodată, s-a solicitat a se sesiza pe pagina 2 a contractului a cărui desființare se solicită, declarația mincinoasă dată sub disp. art. 292 Cod penal de către debitorul U. M., prin care declara că nu este insolvabil si nu cunoaște să existe creditorii iminenți, deși avea cunoștință de sentința prin care era obligat la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește capătul 2 al cererii de chemare în judecată, invocându-se disp. art. 34 și art. 35 din Legea nr. 7/1996, s-a arătat că acțiunea revocatorie duce la desființarea actului, întocmai ca și acțiunea în anularea unui act juridic, actul încheiat de debitor în frauda drepturilor creditorului sau devenind astfel inopozabil acestuia din urma, acțiunea își va produce efectele numai între creditorul din cauza si terțul dobânditor.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea acțiunii, în sensul de a se dispune desființarea contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, precum și refacerea stării anterioare de carte funciară, prin anularea încheierii prin care s-a înscris dreptul pârâților cumpărători.
În drept, au fost invocate disp. art. 1562 C. civ. raportat la art.632 al.2, 654 și urm C. proc. civ.
Totodată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
Prin cererea precizatoare depusă la instanță la data de 10.06.2015, reclamanta a solicitat anularea încheierii nr. 3461/05.03.2013 privind cartea funciară nr._ a comunei Dâmbovicioara, deschisă pe numele U. T. și U. F. – G..
Prin întâmpinarea depusă la instanță la data de 21.07.2015, pârâții U. T. și U. F. G. au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București sau Judecătoriei Sectorului 2 București, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune. În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că pârâtul U. M. și V. Der Valk L. (fosta soție a pârâtului U. M.), în urma divorțului, și-au partajat definitiv și irevocabil toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Potrivit sentinței civile nr. 115/20.01.2009 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin pronunțarea deciziei civile nr. 108/E/MF/09.10.2009 de către Tribunalul Argeș, din masa partajabilă au făcut parte și mai multe imobile situate în raza unității administrativ teritoriale Dâmbovicioara. În urma acestei partajări judiciare a bunurilor foștilor soți, pârâtul U. M. a fost obligat să-i plătească foste soții o sultă în cuantum de 15.948 ron. Față de posibilitățile financiare limitate ale pârâtului de a achita sulta către fosta lui soție, aceasta din urmă a demarat procedura de executare silită a pârâtului U. M., constituindu-se în acest sens dosarul de executare nr. 25/2010 la Biroul Individual al Executorului Judecătoresc M. M. I.. Ulterior, pentru a achita sulta către V. Der Valk L., U. M. a încheiat cu U. T. antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 486 în data de 2 aprilie 2010, prin care se obliga să vândă imobilul situat în ..
Prețul vânzării a fost stabilit de către părți la 20.000 ron, preț achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare. Această sumă a fost pentru achitarea sultei, în cadrul dosarului de executare silită nr. 25/2010 la Biroul Individual al Executorului Judecătoresc M. M. I.. La data de 7 aprilie 2010, la sediul Biroului Individual al Executorului Judecătoresc M. M. I., s-a achitat suma de 20.276,60 ron. Ca atare, la aceeași dată (7 aprilie 2010), executorul judecătoresc a emis un proces verbal în cadrul dosarului de executare nr. 25/2010 prin care este menționat faptul că întreaga obligație a fost achitată integral cu recipisa CEC anexată acestui proces verbal. Ulterior, la data de 28 februarie 2013, între U. T. și pârâtul U. M. a fost încheiat și contractul de vânzare autentificat sub nr. 504, aferent antecontractului de vânzare-cumpărare.
Ulterior, U. T. a luat cunoștință de acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, prin care reclamanta solicită revocarea/desființarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 504 din 28.02.2013 făcut în dauna intereselor sale de creditor al pârâtului U. M., cu consecința revenirii bunului în patrimoniul debitorului.
În susținerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocându-se disp. art. 107 și următoarele din Codul de procedură civilă, s-a arătat că niciunul dintre pârâți nu are domiciliul în raza teritorială a acestei instanțe.
Suplimentar acestor concluzii, s-a apreciat că se impune să se constate că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 117 Cod procedură civilă, în condițiile în care acțiunea ce face obiectul prezentei acțiuni nu vizează un drept real imobiliar.
Având în vedere toate argumentele prezentate, rezultă fără putință de tăgadă că în cauză se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale a instanței și pe cale de consecință trimiterea cauzei la Judecătoria Sectorului 2 sau la Judecătoria Sectorului 4 spre competentă soluționare.
Referitor la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, s-a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, iar în raport cu dispozițiile art. 197 Cod procedură civilă se impune anularea cererii de chemare în judecată. În acest sens, în cuprinsul acțiunii introductive, reclamanta precizează că valoarea contractului de vânzare cumpărare este de aproximativ 200.000 ron, astfel că taxa judiciară de timbru trebuie calculată raportat la această valoare. Totodată, s-a făcut referire la disp. art. 3 din OUG nr. 80/_.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a solicitat a se constata că, pe calea acțiunii introductive, nu se poate dispune revocarea/desființarea contractului de vânzare cumpărare, în temeiul art. 1562 și urm. Cod civil, pe când efectele presupusei admiteri a acțiunii au fost prevăzute de arte. 1565Cpc. Or, din analiza textului legal indicat, rezultă că efectele unei acțiunii revocatorii prevăzute la art. 1562 cod civil sunt: Actul atacat va fi declarat inopozabil creditorului reclamant; Creditorul are dreptul sa fie plătit din prețul bunului urmărit; Terțul dobânditor păstrează bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acțiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. în caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea, dispozițiile privitoare la publicitatea și efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător.
Prin urmare rezultă cu evidență că efectele acțiunii revocatorie prevăzută de art. 1.562 Cod civil, nu pot fi dintre cele solicitate de către reclamantă. Pe cale de consecință, se impune admiterea excepției inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii acțiunii.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a solicitat să se constate că, potrivit art. 1.564 Cod civil, dreptul la acțiune pentru formularea acțiunii revocatorii se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Or, în cauză reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că pârâtul U. M. a înstrăinat către U. T. imobilul ce face obiectul contractului de vânzare, la data la care s-a realizat intabularea dreptului de proprietate, respectiv la data de 5 martie 2013.
Este important de reținut că intabularea dreptului de proprietate al subsemnatului U. T. s-a realizat la OCPI la data de 5 martie 2013 în baza încheierii nr. 3461 emisă de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpulung.
Invocându-se disp. art. 2 și art. 21 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, s-a arătat că data de la care reclamanta trebuia să aibă cunoștință de faptul că U. M. a înstrăinat bunul ce face obiectul contractului de vânzare, este data la care U. T. și-a intabulat dreptul de proprietate cu privire la acest imobil, respectiv 5 martie 2013.
În situația puțin probabilă în care se va trece peste aceste argumente, s-a apreciat că este necesar să se raportam la faptul că la data de 3 aprilie 2014, reclamanta prin executorul judecătoresc a realizat o notare în cartea funciară cu privire la un imobil deținut de U. M..
Prin urmare, și acesta dată poate fi avută în vedere de către instanță ca fiind momentul la care reclamanta a cunoscut că U. M. a înstrăinat imobilul ce face obiectul contractului de vânzare.
Având în vedere toate aspectele prezentate, s-a apreciat că termenul de prescripție de 1 an de zile prevăzut de art. 1564 Cod civil a început să curgă la data de 5 martie 2013 și s-a împlinit la data de 5 martie 2014.
Ținându-se cont că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 5 martie 2014, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 27 aprilie 2015, s-a apreciat că se impune admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Referitor la fondul cauzei, s-a solicitat să se constate că acțiunea introductivă este neîntemeiată, în raport cu faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi admisă o acțiune revocatorie.
Invocându-se disp. art. 1.562 1564 Cod civil, s-a arătat că în cauză, din cele condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru admiterea acțiunii revocatorie, doar una singură este îndeplinită respectiv faptul că reclamanta deținea o creanță certă la momentul formulării acțiunii (aspect care rezultă din faptul că avea o executare silită pornită împotriva lui U. M.).
Cu privire la celelalte 4 condiții neîndeplinite, s-a arătat că termenul de prescripție de un an s-a depășit; reclamanta nu probează niciun prejudiciu care s-ar fi produs în patrimoniul său ca efect al încheierii contractului de vânzare; pârâtul U. T. nu cunoștea faptul că U. M. își mărește starea de insolvabilitate și contractul de vânzare nu a fost realizat în frauda reclamantei.
În acest sens, este extrem de important ca instanță să aibă în vedere că în cauză contractul de vânzare încheiat la data de 28 februarie 2013 a avut la bază antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 486/2 aprilie 2010. Faptul că acest contract de vânzare a fost încheiat la aproximativ 3 ani de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, a fost generat de faptul că U. M. a avut mai multe litigii cu fosta sa soție V. Der Valk L., iar acestea au fost notate în cartea funciară.
Prin urmare, subsemnatul U. T. nu a dorit să fie considerat un cumpărător de rea-credință, motiv pentru care a așteptat finalizarea acestor litigii ca mai apoi să încheie contractul de vânzare.
Suplimentar celor afirmate, s-a solicitat să se constate că în cauză nu poate fi vorba de o fraudare a reclamantei în condițiile în care contractul de vânzare a fost încheiat doar ca o formalitate în condițiile în care toate condițiile încheierii acestui contract au fost îndeplinite încă de la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare 2 aprilie 2010.
De asemenea, reclamanta susține că acest contract de vânzare a fost încheiat în frauda sa în condițiile în care, fără a lua în considerare antecontractul de vânzare cumpărare, contractul de vânzare a fost încheiat la data de 28 februarie 2013. iar executarea silită a lui U. M. de către reclamantă a început la data de 4 iunie 2013.
Ca atare, nu se poate vorbi de o fraudare a intereselor reclamantei în condițiile în care U. M. a cunoscut faptul că reclamanta a început executarea silită împotriva sa la mai bine de 4 luni de la data la care încheiase contractul de vânzare.
De altfel, nu s-a cunoscut faptul că la data încheierii contractului de vânzare. U. M. ar putea fi supus unei executări silite ulterior la mai bine de 4 luni de zile.
Pe cale de consecință, având în vedere toate argumentele prezentate, rezultă fără putință de tăgadă că în cauză nu sunt îndeplinite nici aceste două condiții. În privința presupusului preț neserios, s-a apreciat că acesta nu poate fi analizat în această acțiune, nefiind o condiție pentru admiterea acțiunii revocatorie. Chiar și așa, s-a solicitat a se constata că în cauză nu poate fi vorba de un preț neserios în condițiile în care acest preț se încadrează în preturile de transfer de bunuri imobile de pe lista notarilor.
Totodată, acest preț nu a fost stabilit cu intenția de a nu fi plătit, ba din contră U. M. avea nevoie la momentul respectiv (i.e. anul 2010) de 20.000 ron, iar subsemnatul U. T. a fost de acord să achite această sumă în schimbul imobilului ce face obiectul contractului de vânzare.
Faptul că U. T. i-a plătit suma respectivă de bani rezultă indubitabil și din faptul că la câteva zile de la perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare, în numele U. M. a consemnat suma de 20.276 ron în cadrul dosarului de executare 25/2010.
În lumina acestor susțineri, s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi admisă acțiunea revocatorie și pentru a fi dispusă inopozabilitatea plății efectuate de U. T., în cursul anului 2010, pentru imobilul cumpărat de la U. M..
Un alt aspect învederat a fost cu privire la efectele acțiunii revocatorii ce nu pot conduce la revocarea contractului de vânzare. Astfel, articolul 1565 C. civil nu conține prevederi exprese referitoare la efectele admiterii acțiunii revocatorii în raporturile dintre debitor și terț, însă soluția inopozabilității actului față de creditor conduce spre afirmația că între aceștia actul rămâne valabil. Terțul evins de către creditor are la îndemână o acțiune în regres împotriva debitorului în baza contractului.
Totuși, alin. (2) reglementează efectele admiterii acțiunii față de terț, prin prezentarea drepturilor și obligațiilor acestuia: dreptul de a păstra bunul cu obligația de a plăti creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului.
Noul Cod civil confirmă teza exprimată în doctrina franceză conform căreia terțul dispune de opțiune între a efectua plata către creditorul-reclamant și a delăsa sau abandona bunul în mâinile acestuia.
Pentru situația în care terțul nu plătește creditorului suma de bani reprezentând prejudiciul suferit de acesta prin încheierea actului, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii revocatorii va avea ca efect indisponibilizarea bunului până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea, conform tezei a II-a a alin. (2). Noul Cod civil reglementează astfel un efect special al acțiunii revocatorii, aplicabil în situația menționată.
Pentru ipoteza în care bunul respectiv face obiectul unei clauze de inalienabilitate, art. 1565 face trimitere la dispozițiile art. 626-629 C. civil, însemnând că producerea efectelor acțiunii revocatorii este condiționată de respectarea dispozițiilor legale referitoare la îndeplinirea măsurilor de publicitate și la efectele clauzei.
Astfel, nu poate fi indisponibilizat bunul care formează obiectul clauzei de inalienabilitate sub condiția efectuării măsurii de publicitate, pentru întreaga perioadă cât clauza produce efecte.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 Cod procedură civilă, precum și toate dispozițiile legale la care s-a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la instanță la data de 17.09.2015, reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale, având în vedere că pârâtul U. M. nu mai locuiește efectiv la adresa din sectorul 4, dat fiind că imobilul a fost retrocedat, acesta fiind evacuat, aspect ce a fost adus la cunoștință instanței în dosarul nr._/301/2011 a cărei sentință a fost pusă în executare. Din considerentele sentinței nr. 464/14.01.2013 pronunțate în acest dosar reiese că la termenul din 11.09.2012 pârâtul U. M. s-a prezentat personal și a arătat că nu mai locuiește în sectorul 4, ci în sectorul 5, fapt ce rezultă și din dispozitivul hotărârii. De altfel, acestuia i-a fost comunicata sentința din dosarul menționat la aceasta adresa din sectorul 5, precum si toate actele de procedura din dosarele de executare.
Potrivit prevederilor noului Cod de procedură civilă, în cazul pârâtului al cărui domiciliu/ sediu nu este cunoscut, cererea de chemare în judecată se va introduce la instanța de la reședința sau reprezentanta acestuia iar dreptul de a alege intre instanțele competente conform legii aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., atunci când nu sunt în situația unei competențe exclusive.
Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, invocându-se disp. art.31 din OG. 80/ 2013 al. (3), s-a arătat că valoarea impozabilă a obiectului cererii, stabilită potrivii legislației fiscale este de 38.955 lei pentru clădiri, așa cum reiese din adresa cu nr.1288/2015 emisa de Primăria Dâmbovicioara în ceea ce privește valoarea terenului, având in vedere ca nu există o valoare impozabilă stabilită în cadrul primăriei, s-a arătat că aceasta a fost calculată conform grilei notariale aferente localității Dâmbovicioara, jud. Argeș și categoriei de teren la 2442,5 lei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocându-se disp. art. 1562 alin. 1, art. 1563, art. 1564 C. civil și art. 663 alin. 2 C., s-a arătat că reclamanta a intrat în posesia titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 464/14.01.2013 din dosarul nr._/301/2011, în luna martie 2013, data la care i-a fost comunicată, aceasta fiind definitivă ca hotărâre dată în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel, ulterior fiind legalizată și încuviințată executarea. De asemenea, aceasta a luat la cunoștință de prejudiciul cauzat prin vânzarea bunurilor imobile de către debitorul U. M. la data de 13,05.2014, dată la care i-au fost comunicate de către B. M. M. I. procesul verbal de constatare din data de 30.04.2014, prin care i s-a comunicat ca imobilul a fost vândut, fiind atașat actul de vânzare cumpărare ce face obiectul prezentei cauze.
La data de 15.05.2014 pe rolul Judecătoriei sector 5 a fost înregistrat dosarul cu nr._/302/2014 având ca obiect „rezoluțiune contract”, părțile fiind aceleași ca în dosarul de față, însă cererea a fost anulată ca urmare a unei greșeli de interpretare din partea creditoarei a adresei privind valoarea de impozitare. La data de 27.04.2015 a fost înregistrată prezenta cauza pe rolul Judecătoriei sector 5.
Totodată s-a arătat că, raportat la data la care creditoarea a luat cunoștință de prejudiciul ce rezultă din actul atacat, și anume 13.05.2014, dată la care i-a fost comunicată împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat, ambele acțiuni au fost introduse în termen de un an.
Față de împrejurarea că între pârâți a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare, s-a arătat că reclamanta creditoare a introdus prima acțiune pentru recuperarea sumelor datorate de U. M. în anul 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, fiind înregistrată sub nr._, astfel că acesta cunoștea că reclamanta îi solicita sumele de bani datorate.
Prejudiciul produs in patrimoniul creditoarei prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.504 din 28.02.2013 de BNPA G. M. si G. C. între pârâți constă în faptul că aceasta nu își mai poate recupera sumele din titlul executoriu dat fiindcă pârâtul U. M. nu are venituri de niciun fel si prin înstrăinarea acestor bunuri imobile nu mai are nici bunuri.
Creditorul poate solicita constatarea inopozabilității actelor juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, numai dacă face dovada unui prejudiciu potrivit art. 1562 alin. (1) noul Cod civil si de regulă, prejudiciul creditorului constă în faptul că debitorul și-a provocat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate existentă prin încheierea actului atacat -art. 1562 alin. (1) noul Cod civil.
Proba existenței prejudiciului este în sarcina creditoarei ori aceasta consta în dovedirea lipsei oricărui bun în patrimoniul debitorului U. M. așa cum reiese din procesele verbale de constatare încheiate de B. A. I. si B. M. M. I..
Referitor la susținerea că U. T. nu cunoștea că U. M. își creează o stare de insolvabilitate, s-a arătat că aceasta nu corespunde adevărului, având în vedere că acesta l-a consiliat și reprezentat în calitate de avocat în cauza în care a fost obținut titlul executoriu de către reclamantă, ceea ce echivalează cu recunoașterea urmăririi îndeaproape a evoluției litigiului și care atestă interesul pârâtului pentru situația imobilului.
De asemenea, s-a prezumat că ambele părți contractante aveau cunoștință că prețul de vânzare este infim față de valoarea imobilelor pe piața liberă. Este greu de crezut că vânzarea a avut ca preț a zecea parte din valoarea de piață a imobilelor pentru simplul fapt că pârâtul U. M. avea de achitat sultă către fosta soție și poate fi reținut ca element de apreciere a intenției reale a părților și a scopului urmărit la încheierea actului și cuantumul prețului stabilit de părți prin contract, acesta fiind mic în comparație cu valoarea de circulație a imobilului.
Încă o dată, s-a arătat că pârâții au încheiat contractul de vânzare cumpărare după ce a fost pronunțată sentința în dosarul nr._/301/2011, neavând importanță data la care a început executarea silită, fiindcă odată pronunțată sentința, debitorul cât și cumpărătorii aveau conștienta faptului că reclamanta creditoare va solicita executarea silită. Asta deoarece debitorul pârâtul U. M. nu a returnat suma datorată și solicitată de creditoare de bună voie încă din anul 2008, când a luat naștere litigiul între părți, până la data pronunțării unei sentințe favorabile creditoarei.
În acțiunea pauliană, frauda este dată de simpla cunoaștere de către debitor a rezultatului păgubitor al actului față de creditor, în aceste condiții complicitatea la fraudă care definește atitudinea dobânditorului din punctul de vedere al acțiunii pauliene înseamnă cunoașterea de către terțul față de raportul juridic obligațional a faptului că actul încheiat cu debitorul prejudiciază pe creditor, provocând sau mărind insolvabilitatea debitorului.
Pârâții au cunoscut rezultatul păgubitor al actului încheiat pentru creditorul reclamant în condițiile în care vânzarea unicului bun din patrimoniul debitorului a însemnat crearea stării de insolvabilitate a acestuia și lipsirea creditorului de orice garanții pentru recuperarea creanței.
Referitor la împrejurarea invocată de pârâți, precum că terțul dobânditor are dreptul de a păstra bunul și de a plăti o sumă de bani creditorului egală cu prejudiciul suferit de acesta prin încheierea actului, s-a arătat că, prin admiterea acțiunii pauliene, actul atacat este declarat inopozabil față de creditorul care a avut inițiativa declanșării demersului judiciar, dar și față de creditorii care, putând introduce acțiunea, au intervenit în cauză, actul atacat fiind considerat ca fiind lipsit de efectele sale în raporturile dintre creditorul reclamant și terțul pârât, pe de altă parte.
Astfel, dacă prin actul atacat a fost înstrăinat un bun, creditorul reclamant îl va putea urmări silit ca și când acesta nu ar fi ieșit din patrimoniul debitorului, înstrăinarea nefiindu-i opozabilă acestuia, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii pauliene indisponibilizând bunul până la încetarea executării silite a creanței care a justificat pronunțarea ei, potrivit art. 1565 alin. (2) teza finală noul Cod civil.
De asemenea, terțul dobânditor va putea păstra bunul, dacă va plăti creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta prin încheierea actului atacat potrivit art. 1565 alin. (2) teza I noul Cod civil, însă acesta are un drept de opțiune între plata datoriei către creditorul urmăritor și desesizarea sau abandonarea bunului dobândit în mâinile acestuia.
Numai terțul poate opri această acțiune și să păstreze bunul, plătind creditorului datoria celui de la care a dobândit bunul, drept pe care trebuie să și-l exprime prin întâmpinare/cerere reconvențională, însă pârâții U. T. și U. F. nu și l-au exprimat.
Terțul dobânditor poate fi obligat și la plata de despăgubiri, pentru a se acoperi prejudiciul creditorului, în limita valorii actuale a bunului, însă numai dacă urmărirea și valorificarea lui nu mai este posibilă si anume atunci când bunul a fost înstrăinat de către terț unui subdobânditor cu titlu oneros de bună-credință sau când bunul a pierit din culpa terțului.
În final au fost enunțate condițiile pentru promovarea acțiunii pauliene, arătându-se totodată că acestea urmează a fi dovedite.
În susținerea cererilor formulate, reclamanta și pârâții U. T. și U. F. G. au depus la dosar înscrisuri.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Referitor la ordinea de soluționare a excepțiilor invocate în cauză, instanța consideră că în conformitate cu disp. art. 131 alin. 1 C. proc. civ. mai întâi trebuie cercetată excepția de necompetență, cu privire la care reține următoarele:
Potrivit art. 107 alin. 1 C. proc. civ., dacă pârâtul este o persoană fizică, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază acesta.
În speță, conform fișelor de evidență a pârâților, extrase din baza de date electronică pusă la dispoziția instanței de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, pârâții U. T. și U. F. – G. domiciliază în sectorul 2 al municipiului București, iar pârâtul U. M. domiciliază în sectorul 4 al municipiului București.
Instanța mai reține că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul U. M. locuiește efectiv la adresa din sectorul 5 al municipiului București, indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Față de considerentele ce preced, instanța, văzând și disp. art. 132 alin. 1 C. proc. civ., instanța,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D. G., domiciliată în București, Int. O. nr. 6, ., ., sector 3, CNP_, și pe pârâții U. M., CNP_, domiciliat în București, ., ., U. T., CNP_, și U. F. G., CNP_, ambii domiciliați în București, . nr. 4, ., ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
..5, sector 4
DOSAR NR._
Către
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 8927/04.12.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. mai sus menționat, ce are ca obiect rezoluțiune contract și privește pe reclamanta D. G. și pe pârâții U. M., U. T. și U. F. G., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, sens în care vă înaintăm dosarul_, având …….. file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. F. V. S.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
..5, sector 4
DOSAR NR._
Către
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 8927/04.12.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. mai sus menționat, ce are ca obiect rezoluțiune contract și privește pe reclamanta D. G. și pe pârâții U. M., U. T. și U. F. G., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, sens în care vă înaintăm dosarul_, având …….. file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. F. V. S.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9264/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 8713/2015. Judecătoria... → |
|---|
