Contestaţie la executare. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3308/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA A II-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: E. G.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea G. E. și pe intimata B. P., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, prin avocat, împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care referă instanței depunerea relațiilor solicitate de la Baroul București, după care:

Contestatoarea, prin avocat, depune la dosar copia hotărârii Baroului București nr.4937/11.11.2013 și are cunoștință că nu s-a formulat contestație împotriva acesteia.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare.

Contestatoarea, prin avocat, solicită respingerea excepției și arată că cererea este îndreptată împotriva executării silite pornite de Cabinetul Individual de Avocatură, a înțeles să se judece cu avocatul, și a înțeles să cheme în judecată cabinetul de avocatură; pentru că există identitate de nume nu înseamnă că se judecă cu o persoană fizică.

Instanța acordă părții cuvântul pe fondul cauzei.

Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației, constatarea nulității absolute parțiale a titlului executoriu, anularea executării silite, arătând că s-a efectuat plata a 3000 euro conform actelor existente la dosar. Arată că, contractul a fost semnat în alb, iar suma de 30.000 euro a fost completată ulterior. La momentul efectuării plății nu a primit chitanță. Apreciază că onorariul este disproporționat față de asistența juridică acordată pentru dezbaterea succesiunii la notar, cu un singur moștenitor și pentru un bun de 16.000 euro. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorariul de avocat urmând a fi solicitat pe cale separată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 15.04.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

INCHEIERE

Ședința publică din data de 15.04.2015

INSTANȚA,

In aceeași compunere și pentru aceleași motive,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 23.04.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.

P. GREFIER

INCHEIERE

Ședința publică din data de 23.04.2015

INSTANȚA,

In aceeași compunere și pentru aceleași motive,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 30.04.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.

P. GREFIER

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA A II-A CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 3308/2015

Ședința publică de la 30 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: E. G.

Pe rol pronunțarea cauzei Civile privind pe contestatoarea G. E. și pe intimata B. P., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților sa depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2015, 23.04.2015 și apoi pentru data de azi, 30.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.05.2013, sub nr._, contestatoarea G. E. a formulat în contradictoriu cu intimata B. P., contestație la executare împotriva actelor de executare pornite de B. P. C. S. prin care s-a dispus înființarea unei popriri asupra conturilor sale până la concurența sumei de 30.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, plus cheltuieli de executare în cuantum de 8.579 lei, executare dispusă în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr._/22.09.2009. În temeiul art.708 C.. contestatoarea solicită suspendarea executării silite, față de plângerea penală formulată împotriva intimatei.

Precizează contestatoarea că B. P. C. S. a înștiințat-o despre înființarea popririi la data de 09.05.2013 ocazie cu care i-a înaintat și exemplarul 2 al contractului de asistență juridică.

În motivare, se arată de către contestatoare că titlul executoriu cuprinde consemnări ale unor împrejurări nereale în legătură cu cuantumul onorariului de avocat, profitându-se de faptul că a semnat contractul în alb la data de 22.09.2009, ceea ce a determinat-o să formuleze plângere penală împotriva făptuitoarei B. P., adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În raport de obiectul contractului, care viza doar obținerea unor acte de la Primărie și Administrația Financiară, care urmau să fie înmânate notarului pentru eliberarea certificatului de moștenitor de pe urma defunctului M. O., a convenit un onorariu în cuantum de 3.000 euro.

Menționează contestatoarea că, în realitate, ea a fost cea care a procurat actele necesare deschiderii succesiunii pe care i le-a înmânat succesiunii, ocazie cu care i-a remis și onorariul în cuantum de 3.000 euro. La data de 23.11.2009 s-a prezentat cu făptuitoarea la Biroul Notarial E. C. și a primit certificatul de moștenitor nr.81/23.11.2009 plătind taxele notariale, în condițiile în care în suma de 3000 euro erau incluse toate cheltuielile. Fără nici o justificare, făptuitoarea i-a mai pretins cu acea ocazie încă 2800 lei, pe care a plătit-o.

Mai arată contestatoarea că este convinsă că făptuitoarea a denaturat înțelegerea pe care au avut-o legat de cuantumul onorariului de avocat, consemnând în contract o altă sumă decât cea pentru care s-au înțeles, precum și o . clauze despre care nu au discutat niciodată în legătură cu modalitatea de achitare a sumei de 30.000 euro.

În drept, au fost invocate disp.art.701 și urm.C.p.c.

În dovedire, au fost depuse la dosar înscrisuri, în fotocopie, respectiv: plângerea penală înregistrată sub nr.636/17.05.2013, înștiințare privind înființarea popririi, proces verbal de cheltuieli din 17.04.2013, contractul de asistență juridică,

La data de 19.09.2013 contestatoarea a depus la dosar precizări la contestația la executare, arătând că solicită și anularea somațiilor de plată nr.52/03.09.2013, acte de executare întocmite în dosarul de executare nr.52/2013, precum și a tuturor actelor subsecvente, somații ce i-au fost comunicate la 06.09.2013, în care se arată că s-a pornit executarea silită imobiliară asupra ., .-5, . și ., Al.R. Targului nr.2, .. În ce privește . deține nuda proprietate, dreptul de uzufruct aparținând unei terțe persoane.

Au fost atașate copii de pe somațiile de plată, procese verbal de cheltuieli de executare din 03.09.2013.

Au fost atașate la dosar copii de pe toate actele de executare întocmite in dosarul de executare nr.52/2013 al B. P. C. S. (filele 26-112).

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, întrucât nu se invocă nici o încălcare a regulilor de desfășurare a executării silite. În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării, arată că nu se invocă nereguli săvârșite de organul de executare și solicită respingerea acestui capăt de cerere. Pe cale de excepție, a invocat excepția netimbrării cererii de suspendare.

Contestatoarea a depus la dosar cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare, completare și precizare la contestație, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de asistență juridică, respectiv a clauzei privind onorariul de 30.000 euro, întrucât are o cauză ilicită și imorală, fiind o fraudă la lege.

În drept, au fost invocate disp.art.968 C.civ., art.132 din Statutul profesiei de avocat, art.399 al.3, 403 al.1 C..

Intimata a formulat întâmpinare la completarea acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că raportul juridic dedus judecății este între Cabinet avocat B. P. prin avocat B. P. și G. E.. A solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii pe fond, iar în cazul respingerii excepției, a solicitat respingerea acțiunii în tot ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței au fost depuse la data de 10.02.2014, de către BNP E. C., copii de pe actele care au stat la baza emiterii certificatului de moștenitor nr.81/23.11.2009, la data de 10.02.2014 de către P. de pe lângă Curtea de Apel București, lucrarea nr.1859/VIII-1/2013, iar la data de 11.03.2014 de către Baroul București copia Hotărârii nr.4937/11.11.2013.

La data de 22.04.2014 s-a depus adresa de răspuns nr.4671/5/22.04.2014 emisă de Baroul București la solicitarea instanței de a se comunica soluția dată de Comisia de Disciplină a Baroului București cu privire la sesizarea Baroului București prin Hotărârea nr.4937/11.11.2013.

La data de 30.04.2014 B. P. C. S. a depus la dosar un set de acte de executare, în completarea celor existente la dosar, întocmite in dosarul de executare nr.52/2013.

La termenul de judecată din data de 03.06.2014 dosarul a fost suspendat în temeiul art.242 al.1 pct.2 C.., față de lipsa părților, fiind repus pe rol la data de 16.12.2014.

Ca urmare a solicitării instanței de a se comunica dacă, Comisia de Disciplină a Baroului București a dat vreo soluție cu privire la sesizarea Baroului București prin Hotărârea nr.4937/11.11.2013, înregistrată sub nr.6/2014, a fost depusă adresa de răspuns nr.1899/R/20.02.2015 emisă de Baroul București.

La data de 20.03.2015 s-a depus la dosar de către Baroul București adresa de răspuns nr.2515/18.03.2015 însoțită de adresa nr.2734/13.03.2015 emisă de Comisia de Disciplină a Baroului București.

Sub aspectul probatoriului a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei, instanța va reține precizările făcute de contestatoare, care a arătat că cererea este îndreptată împotriva executării silite pornite de Cabinetul Individual de Avocatură, a înțeles să se judece cu avocatul titular și a înțeles să cheme în judecată cabinetul de avocatură, astfel că, pentru motivele arătate, va respinge excepția lipsei calității procesual pasive, ca neîntemeiată.

Privind fondul cauzei, în drept, se impune a preciza prioritar că, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, astfel că își găsesc aplicabilitate dispozițiile din Codul civil 1864, câtă vreme se solicită declararea nulității contractului nr._/22.04.2009.

Conform art. 969 alin. 1 C.civ. 1984, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acest text legal reglementând principiul forței obligatorii a contractului, pacta sunt servanda, în vreme ce potrivit art. 970 alin. 1 C.proc.civ. convențiile trebuie executate cu bună credință. În conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem și trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenții.

Potrivit art. 948 C.civ. 1864, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită.

Motivul principal pe care își întemeiază contestatoarea cererea este lipsa consimțământului cu privire la onorariul avocațial stabilit la suma de 30.000 euro.

Consimțământul este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a oricărui act juridic civil, putând fi definit ca reprezentând exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, contractul fiind evident un act juridic civil. Atât în jurisprudență, cât și în literatura juridică s-a reținut că, pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să întrunească următoarele condiții: 1. să provină de la o persoană cu discernământ; 2. să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice; 3. să fie exteriorizat; 4. să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

În prezenta cauză instanța nu poate reține că reclamanta și-ar fi exprimat consimțământul la încheierea contractului nr._/22.04.2009, cu privire la cuantumul onorariului stabilit în acest contract.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța va analiza cauza contractului, condiție de fond, esențială, de validitate și generală, ce poate fi definită ca reprezentând obiectivul urmărit la încheierea acestuia. Astfel, pentru a fi valabilă, cauza trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, o . condiții: să existe; să fie reală; să fie licită și morală. Potrivit art. 968 C.civ. 1864, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice, iar conform art. 966 C.civ. 1864 obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect. Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri (art. 5 C.civ.).Or, clauza privind stabilirea unui onorariu avocațial nu reprezintă prin ea însăși o cauză ilicită sau imorală, câtă vreme onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale statului profesiei. Totodată, conform Statutului profesiei de avocat, precum și a Codului deontologic, care permit stabilirea onorariului de avocat în funcție de valoarea litigiului, doar în măsura în care obligația este echilibrată de contraprestație, dacă există un echilibru economic între obligațiile reciproce, se poate constitui într-un motiv de nulitate pentru ilicitatea cauzei. Se reține în acest sens prestația intimatei cu ocazia reprezentării contestatoarei în fața notarului public din cadrul BNP E. C., pentru dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului M. O., în scopul eliberării certificatului de moștenitor nr.81/23.11.2009, fapt ce reiese din actele care au fost întocmite cu acea ocazie, acte depuse de BNP E. C. la dosarul cauzei (filele 224-261), în acest sens instanța constatând că nu există dovezi ale prestației profesionale a intimatei în cadrul dezbaterii succesiunii în fața notarului. În același sens s-a reținut de către Consiliul Baroului București, care a fost sesizat cu plângerea petentei, cu privire la disproporționalitatea activității prestate și a onorariului stipulat în contract, prin Hotărârea nr.4937/11.11.2013: „luând în considerare că doamna avocat a înserat în contractul de asistență juridică un onorariu într-un cuantum cu totul disproporționat față de activitatea depusă, onorariu ce nu a făcut obiectul unei negocieri cu petenta..”

Față de motivele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va anula, în parte titlul executoriu cu privire la cuantumul onorariului stabilit prin contractul de asistență juridică nr._/22.04.2009 și reținând voința contestatoarei de a-i fi plătit serviciile profesionale intimatei și cuantumul menționat de aceasta, însă în lipsa unor dovezi în sensul achitării acestui onorariu, în sensul prev. art.1169 c.civ., va stabili onorariul în sarcina debitoarei, în cuantum de 5.000 euro.

Având în vedere dispozițiile art. 372 C. și pe cele ale art. 379 C., instanța observă că în cazul în care înscrisul care se execută nu este potrivit legii titlu executoriu sau acesta a fost desființat, cum este speța de față, se impune anularea executării silite înseși pornită împotriva contestatoarei de B. P. C. S. în dosarul de executare nr. 52/2013, cu consecința anulării tuturor actelor de executare emise în cadrul acestui dosar de executare.

In baza disp. art. 247 c.pc., va obliga intimata la plata sumei de 209,30 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei, ca neîntemeiată.

Admite contestația precizată de contestatoarea G. E., cu domiciliul în București, ., nr. 2, ., ., sector 4, în contradictoriu cu intimata B. P., avocat în cadrul Baroului București, -Cabinet de avocat B. P. cu sediul în București, ..12, ., ..

Dispune anularea parțială a titlului executoriu cu privire la cuantumul onorariului stabilit prin contractul de asistență juridică nr._/22.04.2009 și stabilește onorariul în sarcina debitoarei, în cuantum de 5.000 euro.

Dispune anularea actelor de executare comunicate contestatorului de către B.E.J. P. C. Ș., în dosarul de executare nr.52/2013.

Obligă intimata la plata sumei de 209,30 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI