Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1775/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1775/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 1775/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1775
Ședința publică din data de 03 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: R. L. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorul B. C. G., în contradictoriu cu intimata C. SA - Direcția Regionala de Drumuri și Poduri din București și terții popriți B. T. SA, I. B. NV Amsterdam și B. Of C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat F. V. C., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorului solicită acordarea unui termen pentru a putea face dovada incidenței Deciziei nr. 6/2015 a ICCJ, decizie care nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului, prin raportare la prevederile art. 222 Cod procedură civilă, având în vedere că dosarul a mai fost amânat o dată la termenul anterior pentru ca apărătorul contestatorului să se prezinte. Totodată, instanța apreciază că se pot formula apărări în raport de recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 6/2015 a ICCJ, chiar dacă aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 5 București de soluționare a cauzei.
Apărătorul contestatorului invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, apreciind că Judecătoria Sectorului 2 este competentă să soluționeze cauza, în raport de domiciliul debitorului.
Instanța, raportat la data formulării cererii de executare silită și la prevederile art. 25 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge excepția necompetenței teritoriale, ca neîntemeiată, apreciind că Judecătoria Sectorului 5 București e competentă material, teritorial și general să soluționeze cauza, conform art. 713 alin. 1 și art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data sesizării instanței de executare cu cererea de încuviințare a executării silite.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de terțul poprit B. T. SA.
Apărătorul contestatorului lasă la aprecierea instanței această excepție.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă, unește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de terțul poprit B. T. SA cu fondul cauzei, apreciind că pentru soluționarea acesteia sunt necesare aprecieri asupra unor aspecte ce țin de fondul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Apărătorul contestatorului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, învederând că nu mai solicită proba testimonială, solicitată inițial prin acțiune.
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează în cauză, la solicitarea contestatorului, administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt admisibile și sunt de natură să conducă la soluționarea cauzei.
Totodată, instanța ia act că nu se mai solicită administrarea probei testimoniale, solicitată inițial prin cererea de chemare în judecată.
Nemaifiind probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației, având în vedere modificările aduse de Legea nr. 144/2012, potrivit cărora măsura complementară a procesului-verbal a fost abrogată. În pofida acestor modificări, în procedura executării silite, executorul a pus în executare în mod nelegal și această măsură complementară. Apărătorul contestatorului invocă modificările aduse prin legea de aplicare a noului cod penal, care reglementează și chestiunile privitoare la contravenții, invocând, astfel, aplicarea legii mai favorabile și în materia contravențiilor.
De asemenea, apărătorul contestatorului apreciază că instanța poate lua în considerare și Decizia nr. 6/2015 a ICCJ.
Totodată, apărătorul contestatorului solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2014, sub nr._, contestatorul B. C. G. a formulat o contestație la executare, în contradictoriu cu intimata C. SA - Direcția Regionala de Drumuri și Poduri din București și terții popriți B. T. SA, I. B. NV Amsterdam și B. Of C., împotriva executării silite din dosarul nr. 1085/2014 al B. T. B. O., solicitând anularea încheierii de încuviințare a executării silite; suspendarea executării silite până la soluționarea contestației; anularea actelor de executare; întoarcerea executării, în măsura în care se vor realiza sume de bani prin poprire; obligarea creditoarei C. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că, prin adresa din 15.07.2014, i s-a comunicat înființarea popririi la terții popriți, B. T. SA, I. B. NV Amsterdam și B. Of C., pentru suma de 1.440,00 euro, reprezentând creanță a C., precum și încheierea din 02.07.2014 a T. B. O., pentru suma de 1380,50 lei, cheltuieli de executare. Creanța rezultă din două titluri executorii și anume procesele-verbale ale C. de constatare a contravenției . nr._/17.06.2011 și nr._/17.06.2011. Contestatorul a precizat că, odată cu înștiințarea despre măsura popririi, i s-a comunicat doar procesul verbal . nr._/17.06.2011.
Contestatorul a invocat necompetența instanței de executare, având în vedere că, prin Decizia Curții Constituționale din 17.06.2014, art. 650 alin. 1 din codul de procedură civilă a fost declarat neconstituțional. Prin urmare, instanța de executare nu este instanța sediului executorului judecătoresc, ci instanța de la domiciliul debitorului.
De asemenea, contestatorul a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 144/2012, pentru modificarea OG 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prin art. I, modifică art. 8 alin. 1 al OG 15/2002, în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1. Totodată, aceeași lege, prin art. II dispune că tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002, cu completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la . prezentei legi se anulează.
Contestatorul a apreciat că îi sunt aplicabile atât art. I, cât și art. II din Legea nr. 144/2012, iar creditoarea a solicitat executarea silită fără a ține seama de această modificare legislativă.
Contestatorul a invocat și nelegalitatea și netemeinicia încheierii executorului judecătoresc din 02.07.2014, având în vedere că nelegalitatea executării silite însăși atrage nelegalitatea obligării la cheltuieli de executare.
În subsidiar, contestatorul a învederat că suma stabilită cu titlu de cheltuieli de executare este excesivă în raport cu Ordinul Ministrului Justiției.
În drept, au fost invocate art. 711 și următoarele Cod procedură civilă, OG nr. 15/2002 și Legea nr. 144/2012.
În dovedirea susținerilor sale, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând cererii de chemare în judecată, conform art. 150 Cod procedură civilă, actele de executare contestate.
Cererea a fost legal timbrată cu o taxă judiciară de timbru de 491 lei, conform chitanței de la fila 26 din dosar.
La data de 17.11.2014, intimata C. SA - Direcția Regionala de Drumuri și Poduri din București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite, ca nefondată, respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de executorul judecătoresc în baza titlului executoriu și continuarea executării silite.
În ceea ce privește excepția necompetenței instanței de executare, intimata a apreciat că aceasta este nefondată, în raport de data formulării cererii de executare silită și data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, și de faptul că această decizie își produce efectele numai pentru viitor, nu și asupra cererilor înregistrate și soluționate anterior publicării Deciziei.
Intimata a invocat și excepția nulității acțiunii pentru lipsa semnăturii, conform art. 196 Cod procedură civilă, pentru ipoteza în care contestatorul nu complinește această lipsă și nu semnează cererea de chemare în judecată până la primul termen de judecată.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, intimata a apreciat că nu se impune ordonarea acestei măsuri provizorii, întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatorului și nici nu se creează o pagubă iminentă care nu se poate repara.
Pe fondul cauzei, intimata a învederat că emiterea și comunicarea proceselor-verbale de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la susținerile contestatorului potrivit cărora au fost încălcate prevederile Legii nr. 144/2012, intimata a apreciat că acestea sunt nefondate. Astfel, câtă vreme procesele verbale de contravenție adresate pe seama debitorului nu au fost contestate, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar și în parte a măsurilor dispuse prin acestea, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, creditoarea deține titluri executorii apte de executare silită, pentru valorificarea creanțelor prevăzute în actele sancționatoare, care au intrat în putere de lucru judecat.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitor, intimata a considerat că acestea se încadrează în limitele legale admise de O.M.J nr. 2561/2012.
La întâmpinare au fost atașate, în fotocopii conforme cu originalul, titlurile executorii și dovezile de comunicare a acestora.
La data de 24.11.2014, a fost depusă la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de terțul poprit B. T. SA, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii T. SA, având în vedere că, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că debitorul B. C. G. nu se regăsește printre clienții băncii.
În drept, terțul poprit a invocat art. 36, art. 247 alin. 1 și art. 205 Cod procedură civilă.
Deși procedura scrisă prevăzută de art. 201 Cod procedură civilă a fost legal efectuată în cauză, terții popriți I. B. NV Amsterdam și B. of C. nu au formulat întâmpinare. Totodată, deși legal citați, aceștia nu s-au prezentat la judecată.
La data de 16.12.2014, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata C., prin care a arătat că regimul contravențiilor se completează cu Codul Penal, în care operează principiul aplicării legii penale mai favorabile, conform cu care pedepsele complementare care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică. În cauză, eliminarea obligației de plată a despăgubirii, ca sancțiune contravențională complementară, complinește condițiile cerute de lege pentru a fi considerată mai ușoară. Tariful despăgubirii de 720 euro reprezintă în fapt o sancțiune complementară ce depășește cuantumul maxim al amenzii speciale, de 2750 lei.
La termenul de judecată de la 03.02.2015, contestatorul a semnat cererea de chemare în judecată, pe care, astfel, și-a însușit-o.
La termenul de astăzi, contestatorul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 5 București, pe care instanța a respins-o ca neîntemeiată, pentru motivele consemnate prin practicaua prezentei hotărâri. Totodată, instanța a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii T. SA, conform art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost atașate la dosar, conform art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, copii certificate ale dosarului de executare contestat.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/17.06.2011 și nr._/17.06.2011, emise de către C. SA, contestatorul Birneața C. G. a fost sancționat contravențional cu două amenzi contravenționale a câte 2.750 lei fiecare, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002. Totodată, în sarcina acestuia s-a reținut obligația de a achita și două tarife de despăgubire, conform art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002, de câte 720 euro fiecare, în contul DRDP București.
La data de 19.05.2014, intimata - creditoare C. SA - Direcția Regionala de Drumuri și Poduri din București a depus la Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O. o cerere de executare silită a contestatorului – debitor Birneața C. G., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de cele două procese-verbale prezentate mai sus, pentru suma de 1.440 euro, reprezentând tarifele de despăgubire.
Prin încheierea din data de 19.05.2014, executorul judecătoresc a dispus, conform art. 664 Cod procedură civilă, înregistrarea cererii intimatei și deschiderea dosarului de executare cu nr. 1085/2014.
Ulterior, prin Încheierea Judecătoriei Sector 5 București din data de 03.06.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2014, a fost încuviințată executarea silită a proceselor verbale indicate anterior, cu privire la care s-a reținut calitatea de titluri executorii, conform dispozițiilor art. 665 Cod procedură civilă.
La data de 02.07.2014, executorul judecătoresc a emis în cauză o încheiere, conform art. 669 Cod procedură civilă, prin care a stabilit cheltuielile de executare la suma de 1.380,50 lei.
La aceeași dată, executorul judecătoresc a emis trei adrese de înființare a popririi, prin care a dispus, în temeiul art. 782 Cod procedură civilă, ca terții popriți B. of Cyrus, B. T. și I. B. NV Amsterdam să indisponibilizeze toate sumele deținute pentru contestator, în limita debitului executat silit. Despre înființarea popririlor a fost înștiințat și contestatorul, prin adresa ce i-a fost comunicată la data de 15.07.2014, conform art. 782 alin.1 Cod procedură civilă, alături de o copie a încheierii de încuviințare a executării silite și a titlului executoriu.
În drept, instanța reține că dispozițiile legale care guvernează prezenta procedură a executării silite și care au fost invocate anterior, sunt cele ale Codului de procedură civilă în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 138/2014, conform dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. 25 alin. 1 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Înainte de a proceda la analizarea fondului contestației la executare, instanța va soluționa cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de terțul poprit B. T. SA, ce a fost unită cu fondul, potrivit art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă.
Calitatea procesuală este definită de către art. 36 Cod procedură civilă ca reprezentând identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, și este una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile enumerate de art. 32 Cod procedură civilă. Aplicând această definiție în materia executării silite, calitatea procesuală în cadrul procedurilor litigioase execuționale va aparține subiectelor raportului execuțional, respectiv creditorului și debitorului. În acest sens, art. 644 Cod procedură civilă, prevede în mod expres faptul că sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul.
În afară de creditor și debitor, părțile principale ale executării silite, instanța reține că pot dobândi această calitate și persoane terțe implicate în executarea silită, precum terții popriți. Terții popriți dobândesc, în cadrul executării silite prin poprire, drepturi și obligații procesuale, astfel că devin, de asemenea, părți ale procedurii de executare.
În cauză, prin adresa de înființare a popririi emisă în data de 02.07.2014, terțul poprit B. T. SA a devenit parte în procedura executării silite. D. urmare, acesta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în care contestatorul contestă, printre altele, și popririle înființate de executorul judecătoresc.
Argumentele invocate de terț poprit privind inexistența unui raport juridic al său cu debitorul sunt aspecte ce vizează fondul raportului de poprire creat și pot influența fondul contestației la executare sau eventuale proceduri de validare a popririi, fără însă să producă efecte cu privire calitatea procesuală pasivă în cauză, dobândită, prin adresa de înființare a popririi.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de terțul poprit B. T. SA, prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanța va analiza, pe rând, argumentele de nelegalitate a executării, invocate de contestator.
În ceea ce privește necompetența instanței care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 25 alin.1 Cod procedură civilă, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Cu privire la schimbarea de competență, alineatul 2 al aceluiași articol prevede că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început.
Instanța constată că încuviințarea executării silite a fost pronunțată în cauză de Judecătoria Sector 5 București, instanța competentă din punct de vedere teritorial potrivit art. 650 alin.1 și art. 665 alin. 1 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la momentul respectiv, potrivit cu care cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanța de executare, care este instanța în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc care face executarea.
Astfel, încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată în data de 03.06.2014, înainte de modificarea art. 650 alin.1 Cod procedură civilă, ca efect al pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial din 16.07.2014. Efectele unei decizii a Curții Constituționale se produc numai pentru viitor, din momentul publicării în Monitorul Oficial, conform art. 147 alin. 4 din Constituția României, astfel că Decizia nr. 348/17.06.2014 nu poate produce niciun efect asupra hotărârilor judecătorești pronunțate în mod legal în temeiul art. 650 alin.1 Cod procedură civilă, înainte de publicarea acesteia.
Prin urmare, acest prim argument de nelegalitate a executării silite, invocat de contestator, este neîntemeiat.
În schimb, instanța reține că argumentele contestatorului privind incidența Legii nr. 1444/2012 sunt întemeiate și atrag nulitatea executării silite, pentru motivele ce urmează.
Debitul principal executat silit provine din procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/17.06.2011 și nr._/17.06.2011 și reprezintă cuantumul a două tarife de despăgubire, stabilite în sarcina contestatorului, în temeiul art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
La momentul întocmirii celor două procese verbale, art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 stipula: Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Natura juridică a tarifului de despăgubire a fost analizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 57/2012, prin care s-a arătat că:
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menționat. Neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate prevede că în sarcina contravenientului se reține și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Curtea Constituțională a arătat expres faptul că tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material. În acest context, argumentele contestatorului privind aplicabilitatea normelor tranzitorii penale din materia pedepselor complementare sunt neîntemeiate, câtă vreme tariful de despăgubire nu este o sancțiune contravențională complementară ci o despăgubire de natură civilă.
Art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 a fost abrogat, în data de 27.07.2012, o dată cu . Legii nr. 144/2012, prin art. I pct. 2 din acest act normativ.
Ca normă tranzitorie, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Analizând constituționalitatea art. II din Legea nr. 144/2012, Curtea Constituțională a arătat, prin Deciziile nr. 385/2013, 505/2013, 386/2014 și 112/2014, că tariful de despăgubire se aplica ca o consecință a săvârșirii unei contravenții, motiv pentru care Legea nr. 144/2012 reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, în sensul art. 15 alin. 2 din Constituția României.
În mod suplimentar, prin Decizia nr. 112/2014, Curtea Constituțională a reținut că, în interpretarea și aplicarea art. II din Legea nr. 144/2012, trebuie reținută incidența concluziilor sale din Decizia nr. 228/2007, privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 reglementează principiul aplicării normei contravenționale mai favorabile, stipulând că Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Prin Decizia nr. 228/2007, s-a constat neconstituționalitatea acestui text de lege, în măsura în care, prin sintagma nu se mai sancționează, se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale nu și executarea acesteia. În motivare, Curtea a reținut că sintagma nu se mai sancționează trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Prin urmare, O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Interpretând în mod coroborat dispozițiile Legii nr. 144/2012 cu Deciziile Curții Constituționale prezentate mai sus, instanța reține următoarele concluzii:
Deși nu are natura juridică a unei sancțiuni contravenționale, ci reprezintă o despăgubire civilă, în sensul art. 3 alin. 1 teza finală din OG nr. 2/2001, tariful de despăgubire prevăzut de art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 este o consecință a răspunderii contravenționale și derivă dintr-o normă cu caracter contravențional. Ca o consecință directă a acestui fapt, devin aplicabile dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea nr. 144/2012, conținând dispoziții retroactive, este constituțională doar în măsura în care este considerată o normă contravențională mai favorabilă și se aplică ca atare, reprezentând așadar o excepție de la neretroactivitatea legii, prevăzută de art. 15 alin. 2 teza finală din Constituție.
Singura normă de drept substanțial contravențional din materia legii contravenționale mai favorabile este art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007. Deși art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001 se referă la sancționare, Curtea Constituțională a apreciat, prin Decizia nr. 112/2014, că acesta trebuie aplicat și în interpretarea art. II din Legea nr. 144/2012 privind tariful de despăgubire.
Instanța apreciază că o astfel de interpretare concordă cu esența și natura procedurii contravenționale. Astfel, prin întreaga procedură contravențională se reglementează, în esență, efectele săvârșirii unei fapte ilicite, căreia legea îi acordă un caracter mai grav decât unul civil, considerând-o contravenție. Efectele săvârșirii unei contravenții în materia OG nr. 15/2002 se concretizează atât prin aplicarea unei amenzi contravenționale cât și prin instituirea obligației de plată a unui tarif de despăgubire. Prin urmare, deși considerat civil ca natură, tariful de despăgubire reprezintă o consecință a săvârșirii unei fapte calificate de lege ca fiind contravențională, așadar un efect al angajării răspunderii contravenționale.
Orice efect al răspunderii contravenționale manifestat în patrimoniul contravenientului face parte lato sensu din modalitatea în care legiuitorul a înțeles să sancționeze fapta contravențională. Chiar și în materie civilă, despăgubirea stabilită ca efect al răspunderii civile delictuale de drept comun reprezintă, în esență, o sancțiune civilă aplicată celui vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite (deși rolul ei principal este cel reparator). Cu atât mai mult, în materie contravențională, unde, prin art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, legiuitorul a prevăzut perceperea obligatorie a tarifului de despăgubire și cuantumul tarifului, acesta poate fi considerat că face parte din modalitatea de sancționare a contravenției prevăzute de actul normativ, noțiune interpretată lato sensu ca reprezentând toate consecințele derivate din săvârșirea faptei contravenționale.
D. urmare a acestei interpretări, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001, modificate prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, prin raportare la care Legea nr. 144/2012 va fi considerată o normă contravențională mai favorabilă care a înlăturat de la aplicare tariful de despăgubire și care, ca atare, nu mai poate fi aplicat, după cum nu mai poate fi nici executat, în situațiile în care a fost deja aplicat.
Pentru aceste considerente, instanța reține că, prin . Legii nr. 144/2012, în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 12 alin.1 din OG nr. 2/2001, procesele-verbale contravenționale nu mai pot constitui titluri executorii pentru recuperarea tarifelor de despăgubire din cuprinsul lor, ceea ce determină nelegalitatea procedurii de executare contestate.
Întrucât, ca o consecință a interpretării prezentate mai sus, se va dispune anularea tuturor actelor de executare, nu se mai impune analizarea celorlalte argumente de nelegalitate a executării invocate de către contestator. Cu toate acestea, instanța se va pronunța, pe scurt, cu privire la incidența Deciziei ÎCCJ nr. 6/2015, invocată de contestator, pentru o soluționare temeinică și completă a cauzei. Instanța nu va analiza și argumentele contestatorului de nelegalitate a cheltuielilor de executare stabilite în cauză, constatând că acestea au fost contestate doar în mod subsidiar, în ipoteza respingerii argumentelor sale principale.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2015, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, nu poate fi avută în prezenta procedură a contestației la executare, prin raportare la art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă. În contextul în care, în privința procesului verbal contravențional, a fost instituită de OG nr. 2/2001, o cale specifică de atac, precum plângerea contravențională, apărări de fond împotriva acestuia nu pot fi invocate în cadrul contestației la executare. Nevalabilitatea semnăturii electronice a agentului constatator, cu privire la care s-a pronunțat decizia instanței supreme, reprezintă un motiv de nelegalitate a procesului verbal care nu poate fi invocat decât pe calea specifică de contestare a procesului verbal, și nu în procedura contestației la executare.
Pentru toate argumentele arătate anterior, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul B. C. G. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și terții popriți B. T. SA, I. B. NV Amsterdam și B. of C., și va anula actele de executare efectuate în dosarul nr. 1085/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc T. B. O..
Deoarece din dosarul de executare atașat cauzei nu rezultă că, în cadrul procedurii de executare, au fost recuperate sume de bani de la contestator, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 722 Cod procedură civilă și va respinge cererea acestuia de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Potrivit acestui text de lege suspendarea executării poate fi pronunțată doar până la soluționarea contestației la executare în primă instanță, hotărârea astfel pronunțată fiind executorie, potrivit art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă. Având în vedere că, odată cu soluționarea cereri de suspendare a executării silite, va fi admisă și contestația la executare, instanța constată că prima a rămas fără obiect, astfel că urmează a fi respinsă ca atare.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece intimata va pierde prezentul proces, având astfel o culpă procesuală prezumată, aceasta va fi obligată să îi achite contestatorului suma de 1991 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din suma de 491 lei, taxă judiciară de timbru, și suma de 1500 lei, onorariu avocațial, conform înscrisurilor doveditoare (f.105-107) atașate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de terțul poprit B. T. SA, ca neîntemeiată.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul B. C. G., cu domiciliul în București, .-31, ., ., sector 2, CNP_, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_ și cu terții popriți B. T. SA, cu sediul în Cluj-N., .. 8, jud. Cluj, CUI_, I. B. NV AMSTERDAM, cu sediul în București, . nr. 48, sector 1, CUI_ și B. OF C., cu sediul în București, Calea D. nr. 187B, sector 1, .
Anulează actele de executare efectuate în dosarul nr. 1085/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc T. B. O..
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1991 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel care se depune la Judecătoria Sector 5 București în termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. R. L. A.
Red. Jud. I.S. / 4 ex./19.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1807/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1803/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
