Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 4889/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4889/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 4889/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4889/2015
Ședința publică din 22 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. M.
GREFIER - C. P. U.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul A. T. și pe intimata C. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, prin avocat Ragoveanu P. C. care depune împuternicire avocațială la dosar (fila 34), intimata lipsind.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în original. La interpelarea instanței arată că la momentul introducerii acțiunii contestatorul primise doar nota depusă la dosar, acesta aflând ulterior de existența dosarului având ca obiect învestire cu formulă executorie. Arată totodată că s-a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție, plângerea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești.
Instanța invocă excepția prematurității cererii și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului, având cuvântul, arată că s-a solicitat investirea cu formulă executorie a procesului verbal de contravenție, formându-se dosarul nr.7721/2015, astfel încât contestația nu a fost prematur formulată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției prematurității cererii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 23.03.2015 sub nr._ contestatorul A. T. a formulat în contradictoriu cu intimata C. SA contestație la executare împotriva proceselor verbale de contravenție nr._/2012 și nr._/2012, solicitând instanței ca prin hotărârea e o va pronunța să dispună anularea celor 2 procese verbale, ce constituie titluri executorii, și exonerarea sa de la plata amenzilor și de la plata despăgubirilor. Totodată contestatorul a solicitat suspendarea executării silite, sau suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare.
În motivare, contestatorul a arătat că a primit 2 notificări însoțite de 2 procese verbale de contravenție prin care intimata îi pretinde suma de 28 euro și 250 lei, pentru fiecare proces verbal în parte. A menționat petentul că din ianuarie 2011 nu mai este proprietarul autoturismului menționat în procesele verbale de contravenție nr._/2012 și nr._/2012, înstrăinând autoturismul prin contract de vânzare cumpărare încheiat sub semnătură privată.
În motivarea cererii de suspendare contestatorul a arătat că aparența de drept îi este favorabilă.
În drept au fost invocate disp. art.711 și urm C.Pr.Civ.
Contestatorul a atașat cererii de chemare în judecată, în copie, înscrisuri: filele 3-7.
Intimata a depus la dosar la data de 22.04.2015 întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate și respingerea cererii de suspendare provizorie ca nefondate. S-a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat autoturismul contestatorului a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, astfel cum aceasta este definită de prevederile art. 1 (1 ind 1) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare. Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta săvârșită de către contestator a constituit contravenție continuă și s-a sancționat cu amendă contravențională.
A menționat intimata că emiterea și comunicarea procesului verbal de contravenție au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu îndeplinirea disp. art.13 coroborate cu disp. art.14 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare. În acest sens intimata a arătat că perioada cuprinsă între data săvârșirii contravenției și data emiterii procesului verbal de contravenție nu depășește termenul de 6 luni.
In ceea ce privește comunicarea procesul verbal de constatare a contravenției, intimata a arătat că aceasta s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, in termenul legal de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Intimata a solicitat instanței să constate faptul că în speță executarea silită s-a făcut în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească și, prin urmare, motivele invocate de contestator reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. A menționat intimata că, motivele invocate de contestator constituie motive ce pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, neputând fi analizate în cadrul unei contestații la executare. În acest sens, intimata a solicitat instanței să facă aplicabilitatea disp. art.712 alin.2 C.Pr.Civ.
In drept au fost invocate disp. art. 205-208 Noul Cod proc. civ. precum si cele care se regăsesc in cuprinsul întâmpinării.
Contestatorul a depus la dosar la data de 18.05.2015 răspuns la întâmpinare (fila 29), prin care a arătat că împotriva sa a fost admisă o cerere de învestire cu formulă executorie în dosarul nr._ .
Prin încheierea de la termenul din 30.03.2015 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare provizorie a executării silite pentru motivele expuse pe larg în încheierea de la acel termen.
Analizând cu prioritate conform disp. art. 248 alin. (1) C.proc.civ., excepția prematurității formulării cererii, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Contestatorul a invocat faptul că împotriva sa, în baza proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor pretins a fi titluri executorii a fost admisă o cerere de învestire cu formulă executorie în dosarul nr._ și că pentru acest temei, are posibilitatea de a formula contestație la executare în contradictoriu cu intimata.
Instanța reține că această motivare nu este întemeiată pentru a se respinge excepția prematurității invocate din oficiu.
Potrivit disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 coroborat cu art. 24 și 622 alin. (2) din C.proc.civ., momentul începerii executării silite este momentul sesizării organului de executare cu o cerere de executare silită.
Pe de altă parte, potrivit disp. art. 711 alin. (1) Cproc.civ., contestația la executare se poate face doar împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc și împotriva oricărui act de executare.
Coroborând aceste dispoziții legale, instanța constată că pentru a putea formula contestație la executare, contestatorul ar fi fost nevoit ca anterior, să dovedească faptul că împotriva sa s-a formulat la un executor judecătoresc o cerere de executare silită – etapa învestirii cu formulă executorie fiind una prealabilă.
În acest sens ar trebui interpretat și textul prevăzut de art. 640 ind. 1 alin. (5), conform căruia calea de atac împotriva legalității încheierii prin care se admite învestirea cu formulă executorie a unui titlu executoriu este contestația la executare, astfel încât această cale de atac poate fi admisibilă doar din momentul în care s-a pornit executarea silită. În caz contrar, această cale de atac este prematur introdusă.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prematurității formulării contestației la executare și o va respinge ca prematur introdusă.
Pe cale de consecință,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prematurității cererii, invocată din oficiu.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul A. T., CNP_, domiciliat în sector 5, București, ., ., . cu intimata C. SA, CUI_, cu sediul în sector 6, București, .. 401 A, ca prematur introdusă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2015.
Președinte,Grefier,
Red. /Dact. judecător A.M.
30.06.2015 – 4 ex.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4982/2015.... → |
|---|








