Tutelă - autorizări date tutorelui. Sentința nr. 5598/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5598/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 5598/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5598
Ședința din camera de consiliu din data de 06.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei minori și familie privind pe petenții Z. D. și Z. A. C., având ca obiect tutelă – autorizări date tutorelui.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns peteții, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea referatului de anchetă socială efectuat de Primăria Sectorului 5 București – Autoritatea Tutelară.
Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, față de dispozițiile art. 229 alin.3 din Legea 71/2011.
Petenții, având pe rând cuvântul, apreciază că instanța de judecată este competență să soluționeze această cerere, susținând că Autoritatea Tutelară i-a direcționat către instanță, însă lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată din oficiu, a inadmisibilității cererii.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.06.2015, sub nr._, petenții Z. D. și Z. A. C. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să autorizeze vânzarea apartamenului nr. 2 din ., nr. 13, ., parter, sector 6, București, proprietatea fiicei sale minore, Z. A., născută în data de 27.05.2003.
În motivarea cererii, petenții au arătat că prin contractul de donație autentificat sub nr. 195/31.01.2014 de A. – Societatea Profesională Notarială, fiica sa, Z. A., a primit cu titlu gratuit și fără nicio sarcină imobilul menționat. Deoarece întreținerea acestuia este împovărătoare pentru petenți, iar închirierea lui nu acoperă cheltuielile necesare pregătirii minorei. Totodată, arată că înstrăinarea apartamentului pentru care solicită autorizarea nu periclitează sub nicio formă situația locativă a minorei, părinții, împreună cu minora, deținând și alte imobile.
În susținerea cererii, petenții a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-au atașat.
În drept, au invocat dispozițiile art. 527 și urm. C.pr.civ. și art. 502 rap. la art. 145 C.civ.
La termenul de judecată din data de 06.08.2015, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității, excepție pe care a rămas în pronunțare.
Analizând excepția inadmisibilității, instanța reține următoarele:
Conform art. 502 alin.1 cod civil drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile copilului sunt aceleași cu cele ale tutorelui, dispozițiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.
Instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. art. 229 din Legea nr. 71/2011 conform cărora (1)“organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutelă și de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară” iar potrivit alin. 3 care a fost modificat prin OG 4/2013, “până la data intrării în vigoare a reglementării prevăzute la alin.1, aribuțiile instanței de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorității tutelare”.
Așadar, în prezent, conform dispoziții legale - art. 229 alin. 3 din Legea nr. 71/2011, astfel cum a fost modificat prin OG 4/2013, ce reprezintă norme speciale față de prevederile din Codul civil, prevederi a căror aplicare este suspendată până la . legii privind organizarea și funcționarea instanțelor de tutelă, autoritatea tutelară este cea care îndeplinește atribuțiile instanței de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului, inclusiv efectuarea actelor de dispoziție.
Art. 229 alin.3 din Legea nr. 71/2011 nu are în vedere o delegare a atribuțiilor instanței lăsate la aprecierea acesteia din urmă ci se stabilește o competență exclusivă în favoarea Autorității Tutelare de a exercita atribuțiile instanței de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia, până la momentul în care prin legea de organizare va fi reglementată instanța de tutelă.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității cererii și o va respinge ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată de petenții Z. D., CNP_ și Z. A. C., CNP_, ambii cu domiciliul în București, ., ., ., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. LuchianFlorina Ț.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2980/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 5549/2015. Judecătoria... → |
|---|








