Acţiune în constatare. Sentința nr. 3270/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3270/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 3270/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3270
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 6.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare privind pe reclamanta R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta W. (fostă O. P.) E.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, reprezentată de consilier juridic Athena Piceava, care depune delegație la dosar și pârâta, reprezentată de avocat T. M., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 27.04.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a înaintat la dosar precizări la cererea de chemare în judecată, însoțite de înscrisuri, precum și faptul că, la data de .05.2015, pârâta a înaintat la dosar întâmpinare însoțită de înscrisuri și cerere de strigare a dosarului la sfârșitul ședinței, după care,
Instanța, în conformitate cu prevederile art.131 Cod procedură civilă, pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Reclamanta, prin avocat, arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Pârâta, prin avocat, arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă din toate punctele de vedere să soluționeze prezenta cerere.
În conformitate cu prevederile art. 94 pct.1 lit.j și art.107 alin.1 Cod procedură civilă Cod procedură civilă, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit în conformitate cu dispozițiile art.40 din OUG nr.80/2013.
La solicitarea instanței de a preciza durata rezonabilă de soluționare a cauzei, reclamanta, prin avocat, arată că estimează un termen de soluționare a cauzei de 1 lună.
Pârâta, prin avocat, arată că estimează o durată de soluționare a cauzei de 1 lună.
În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
Instanța acordă părților cuvântul asupra excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv excepția inadmisibilității cererii și prescripția dreptului material la acțiune.
Pârâta, prin avocat, arată că în conformitate cu dispozițiile art. 35 Cod procedură civilă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Astfel, creanța pretinsă de către reclamantă reprezintă cheltuieli de judecată în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, hotărâri care se află atașate la dosar. Ca urmare, reclamanta ar fi avut posibilitatea să ceară realizarea dreptului, eventual o executare silită în momentul în care hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă, executare silită care a și fost solicitată. La dosar au fost atașate 2 extrase de carte funciară în care apare înscris dosarul de executare nr. 254/2008 pentru imobilul din . a fost proprietatea pârâtei și a soțului acesteia.
În raport de cele expuse, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârâtă, în sensul că art.35 Cod procedură civilă îi dă reclamantei garanția, instanța putând a se pronunța pe promovarea unei acțiuni privind constatarea sau neconstatarea unui drept. Din punctul său de vedere a investit instanța de judecată să constate dacă reclamanta are sau nu dreptul la aceste cheltuieli. Ca atare, acțiunea este admisibilă, raportat strict la dispozițiile art.35 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția prescripției, pârâta, prin avocat, solicită a se avea în vedere că raportul juridic s-a născut în anul 2008 prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul București la data de 18.02.2008 și că dreptul la acțiune față de dispozițiile instanțelor judecătorești, în special Decizia nr.1/2014 a pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că drepturile născute înainte de . Noului cod civil sunt supuse aceluiași Decret nr.167/1958. Astfel, art.7 din decretul nr.167/1958 menționează că prescripția curge de la data la care s-a născut dreptul la acțiune sau dreptul de acere executarea silită. Solicită a se avea în vedere că dreptul la acțiune s-a născut la data de 9.09.2008, dată la care sentința din februarie 2008 a rămas definitivă și irevocabilă. Din acest punct de vedere acțiunea reclamantei este prescrisă.
Reclamanta, prin avocat, arată că din punctul său de vedere, acțiunea nu este prescrisă, chiar și prin raportare la Decretul nr.167/1958 prescripția a fost întreruptă, din anul 2008 și până în prezent existând un proces penal împotriva pârâtei, aceasta fiind cercetată pentru infracțiunea de delapidare.
Astfel, reclamanta este în termen pentru a investi instanța să constate dacă există sau nu acest drept.
Pârâta, prin avocat, arată că existența dosarului penal nu are nicio relevanță în prezenta cauză, fiind vorba de cheltuieli obținute în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, fiind un drept de creanță care este prescris. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității și excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâtă prin întâmpinare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2015 sub nr._, reclamanta R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta W. E., fostă O. P., fostă C. P., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate obligația pârâtei de a achita suma de 1000 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința comercială nr. 2234 a Tribunalului București - Secția a VI a comercială, rămasă definitivă prin decizia comercială nr. 369 din data de 08.09.2008 pronunțată de către Curtea de Apel București Secția a VI a comercială, pârâta a fost obligată să îi achite suma de 1000 lei, sumă ce reprezenta cheltuieli de judecată.
Reclamanta a menționat că, deși a încercat pe cale amiabilă să rezolve această problemă cu pârâta, în sensul de a-i achita această sumă, aceasta a refuzat să recunoască aceste cheltuieli ca fiind o obligație ce îi revine.
Întrucât pârâta avusese până în anul 2007 calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al societății sale, din respect față de pârâtă, reclamanta nu a dorit să creeze conflicte majore privind recuperarea acestei sume.
Însă, văzând că pârâta, în fapt, ignoră complet și total obligația de a-i achita această suma spunând că aceasta nu ține cont de nicio hotărâre judecătorească și că această sumă nu există, reclamanta a fost obligată să promoveze această acțiune în constatare.
Pentru considerentele prezentate mai sus, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii iar pe fond să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate că pârâta este obligată să îi restituie suma de 1000 lei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 35 Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar în copie, sentința civilă nr. 2234/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a comercială, decizia comercială nr. 369/08.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a comercială, Dispoziția nr. 551 din data de 25.04.2014 și cartea sa de identitate.
Reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță, însoțite de înscrisuri, în copie (filele 22-31).
Prin compartimentul registratură, la data de 25.03.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de R. SA, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind intervenită prescripția extinctivă și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 35 Noul Cod de procedură civilă „cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege“.
Reclamanta și-a calificat acțiunea de față ca fiind o acțiune în constatare, deși dreptul pretins este un drept de creanță.
Față de teza finală a art. 35 Noul Cod de procedură civilă, cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale”, pârâta a solicitat a se observa că, creanța pretinsă constă în cheltuieli de judecată în baza unor hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile.
Suma pretinsă este parte a dispozitivului sentințelor judecătorești și potrivit legii calea de aducere la îndeplinire a hotărârii judecătorești, în cazul în care nu se execută de bună-voie este executarea, silită.
Ca urmare, reclamanta avea la îndemână calea executării silite, beneficiind de concursul forței de constrângere a statului.
Nu a uzat de această cale în termenul prevăzut de lege și, pornind de la interpretarea eronată dată dispozițiilor art. 2052 Cod civil, a înțeles să formuleze o acțiune în constatare pornind de la imprescriptibilitatea acțiunii în constatare.
La data pronunțării sentințelor de care a făcut vorbire era în vigoare vechiul Cod de procedură civilă, care prevedea în cuprinsul art. 371 pct. 2 „în cazul în care debitorul nu execută de bună-voie obligația sa, acesta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți”.
Că reclamanta avea la îndemână executarea silită pentru realizarea creanței și potrivit art.35 teza finală din Noul Cod de procedură civilă, cererea nu poate fi primită, fiind așadar inadmisibilă.
Cererea este inadmisibilă și pentru că respectivul drept de creanță (cheltuieli de judecată) a făcut obiectul unei judecăți, are autoritate de lucru judecat și, potrivit principiului de drept „non bis in idem” nu poate fi primită o nouă acțiune între aceleași părți, cu același obiect și cauză.
Reclamanta a considerat că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr.167/1958 care a guvernat raportul juridic al părților din data de 18.02.2008 (dată la care s-a născut dreptul): „Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescriptive dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”.
Termenul de prescripție privind executarea silită a creanțelor ca și prescripția dreptului la acțiune este de 3 (trei) ani și s-a împlinit cel mai târziu la data de 09.09.2012, dacă se raportează la data rămânerii irevocabile a sentinței deși, potrivit procedurii civile în vigoare la acea dată, sentințele pronunțate în fond fără drept de apel erau executorii.
Orice criteriu s-ar avea în vedere și orice termene s-ar socoti în prezenta cauză (fie data nașterii dreptului de creanță, fie data la care putea solicita executarea silită) este împlinit termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.7 din Decretul nr. 167/1958 („Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită“).
În acest sens s-a pronunțat și ICCJ în RIL Decizia nr. 1/2014 care stabilește prescripția extinctivă începută anterior datei de 01.10.2011, împlinită sau neîmplinită la această dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958, astfel că atât instanța de judecată din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Motivarea reclamantei privind „calitatea” pârâtei de „Președinte al Consiliului de Administrație“ este fără nici un temei, deoarece din data de 27.06.2006. nu mai deține această funcție și nici o altă funcție în cadrul societății reclamante.
În fapt, motivul este că erau ocupați noii administratori să-i intenteze dosare penale și nenumărate alte dosare civile în care o hărțuiesc de ani de zile.
Față de toate acestea, pârâta a solicitat în principal, respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă/neîntemeiată, iar în subsidiar, să se constate intervenită prescripția extinctivă și considerat prescris dreptul la acțiune, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
La data de 30.03.2015, prin faxul instanței, pârâta a depus la dosar în copie, extras de carte funciară pentru informare (filele 48-51).
La data de 27.04.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță, însoțite de un set de înscrisuri, în copie (filele 55-83).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin dispozițiile art. 35 Cod procedură civilă, s-a reglementat pentru partea care are interes de a cere constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului, pe orice altă cale prevăzută de lege.
Art. 35 Cod procedură civilă ce reglementează acțiunea în constatare, consacră principiul subsidiarității, fără a face vreo încadrare în categoria celor interogatorii, provocatorii sau declaratorii, față de acțiunea în realizare, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea oricărei categorii de acțiuni în constatare, cât timp partea are deschisă calea acțiunii în realizare, caracterul subsidiar al acțiunii manifestându-se în raport de toate mijloacele procedurale pe care partea le are, pentru a-și realiza dreptul său.
Caracterul subsidiar al acțiunii în constatare vizează posibilitatea pentru parte de a utiliza o altă cale prin care se tinde la realizarea dreptului pretins, astfel că doar în condițiile în care acesta există deja în patrimoniul reclamantului, iar pentru valorificarea acestuia nu există o altă cale, este admisibilă acțiunea în constatare.
În speță, reclamanta a solicitat să se constate existența obligației pârâtei de a achita suma de 1000 lei, stabilit prin sentința civilă nr. 2234/18.02.2008 a Tribunalului București secția a VI-a comercială, astfel că în considerarea caracterului subsidiar al acțiunii în constatare instanța va respinge cererea formulată de reclamant ca inadmisibilă.
Art. 35 Cod procedură civilă impune pentru admisibilitatea acțiunii în constatare condiția negativă ca partea să nu poată cere realizarea dreptului. Dreptul de a recupera suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată aferente litigiului soluționat prin hotărârile judecătorești invocate de către reclamantă este deja stabilit pe de o parte, astfel că reclamanta avea calea executării silite a titlului executoriu, fie, pe de altă parte, putea solicita direct obligarea pârâtei la plata acestei sume, apare ca inadmisibilă cererea sa față de existența altor căi de valorificare a acestui drept de creanță.
În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedura civilă, instanța poate obliga partea care pierde procesul, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din taxa judiciara de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc.
Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau cerere reconvențională ori întâmpinare obligarea la plată a părții ce a căzut în pretenții.
Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către pârâtă, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către aceasta în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța care atestă plata onorariului de avocat AVS C162/12.03.2015, fila 90, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, reclamanta este partea care a căzut în pretenții, va admite cererea pârâtei și, prin urmare, o va obliga să plătească suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta R. S.R.L., cu sediul în București, .. 8, etaj 2, sector 1 și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, . Unite nr. 3-5, . contradictoriu cu pârâta W. E., domiciliată în București, Bulevardul 1 Mai nr. 19, .. 1, . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocatura Tita-S. M., în București, ., ., sector 5.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1200 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.05.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AC/Thred.MV
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3264/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3370/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
