Acţiune în constatare. Sentința nr. 5106/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5106/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 5106/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5106
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. Ș.
GREFIER E. S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanta S. A. F. în contradictoriu cu pârâții T. C. și N. M..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.06.2015 și ulterior, pentru azi, 24.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014, reclamanta S. A. F., în contradictoriu cu pârâții T. C. și N. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate ca urmare a publicării mai multor comentarii denigratoare ale pârâților T. C. și N. M. la adresa reclamantei pe site-urile www.tolo.ro (aparținând pârâtului T. C.) și www.gsp.ro (site aparținând ziarului „Gazeta Sporturilor” al cărui General Manager este pârâtul T. C.), să se dispună obligarea pârâtului T. C. la plata sumei de 100.000 lei și a pârâtei N. M. la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine produs de pârâți prin afirmațiile defăimătoare privind reputația profesională și probitatea reclamantei și atingerea adusă imaginii sale, să se dispună înlăturarea pasajelor din articolele pârâților din datele de 3, 5 și 11 decembrie 2013, 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014 și 15 august 2014 de pe site-urile www.tolo.ro. și www.gsp.ro. precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei, să se dispună obligarea pârâților să înlăture pe cheltuiala lor din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia care au fost preluate de pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro, să se dispună obligarea pârâților la publicarea pe cheltuiala lor, în ziarele Gazeta Sporturilor, Jurnalul Național și Prosport (atât în formatul print, cât și în cel electronic), precum și pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro a hotărârii pronunțate de instanță, în cazul admiterii acțiunii, să se dispună încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei, precum și obligarea pârâților T. C. și N. M. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, începând cu luna decembrie 2013 până în luna august 2014, pârâții T. C., ziarist și director al Gazetei Sporturilor, precum și administrator al site-ului www.tolo.ro, și N. M., ziarist în cadrul Gazetei Sporturilor, au publicat pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro mai multe articole/comentarii cu caracter denigrator de natură a prejudicia reputația profesională și imaginea reclamantei, în calitate de procuror.
Reclamanta a avut în vedere faptul că, în cuprinsul mai multor articole publicate pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro, pârâții T. C. și N. M. au utilizat expresii calomnioase și denigratoare pentru a pune la îndoială probitatea profesională și buna sa credință în ceea ce privește aplicarea de către reclamantă a dispozițiilor legale într-unul din dosarele în care a fost desemnată să efectueze cercetări, aceștia urmărind decredibilizarea acesteia sub aspectul competenței profesionale, deși are o experiență de peste 18 ani ca procuror, din care 12 ani în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (denumită în continuare DNA).
. denigratoare a debutat în data de 3 decembrie 2013 și a continuat în 5 și 11 decembrie 2013 (frecvența fiind relativ atenuată după ce pârâții au anunțat în data de 11 decembrie 2013, fără disimulată satisfacție, plecarea reclamantei din cadrul DNA, înainte chiar de a-și înregistra la Consiliul Superior al Magistraturii cererea de încetare a activității), respectiv în datele de 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014 și 15 august 2014.
Succesiunea comentariilor calomnioase ale pârâților T. C. și N. M. a fost generată în mod evident de faptul că reclamanta nu a dat curs presiunilor acestora de a conduce o anchetă penală conform dorințelor acestora și că nu a trimis în judecată unele persoane, chiar dacă nu au săvârșit vreo faptă și nu erau întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni în ceea ce le privește pe respectivele persoane. În susținerea celor precizate anterior, reclamanta a arătat că, numai în cursul lunii octombrie 2013, pârâții au redactat opt articole privind ancheta pe care o desfășura și în care pretindeau cum anume trebuie să își conducă ancheta procurorul (în datele de 11,16, 17, 22, 25, 27, 28 și 31 octombrie 2013). Exemplificativ în ceea ce privește intenția acestora de a pune presiune desfășurarea anchetei sunt chiar o parte din titlurile articolelor: „Să ajutăm DNA”, „Cititorii au ajuns în față la DNA”, „DNA, unde este milionul de euro?”.
Nemulțumiți de faptul că reclamanta nu a desfășurat ancheta conform celor pretinse în articolele publicate pe site-ul www.tolo.ro, începând cu luna decembrie 2013, pârâții T. C. și N. M. au declanșat o campanie denigratoare la adresa reclamantei, concretizată în mai multe articole în care pârâții au formulat numai opinii personale referitoare la aceasta, fără a se raporta la posibile fapte concrete ce ar incrimina-o. Insistența și înverșunarea cu care pârâții au exprimat opinii personale în ceea ce o privește pe reclamantă sugerează o preocupare a acestora în a o prezenta în spațiul public într-un mod depreciativ, care ar fi avut ca rezultat, așa cum au pretins aceștia, plecarea reclamantei la o altă unitate de parchet. În acest sens, pârâții au pretins că plecarea reclamantei ar fi un succes personal al acestora și rezultatul presiunilor acestora, afirmând că ar fi „efectul investigației jurnalistice”(?) - articol din data de 11.12.2013.
Astfel, pârâții au afirmat că rechizitoriul pe care reclamanta l-a emis în dosarul care face obiectul interesului obsesiv al acestora, l-ar fi întocmit pentru că i s-ar fi promis „protecție ” și că l-ar fi redactat de „ de spaimă ”, lăsând impresia că și-ar exercita activitatea profesională cu rea credință, interesată în obținerea unor favoruri concretizate într-o așa zisă „protecție” și fiind condusă de alte principii decât cele la care o obligă dispozițiile de procedură penală și calitatea de magistrat - articol din data de 5 decembrie 2013. Afirmațiile pârâților sunt cu atât mai grave cu cât induc în spațiul public ideea că desfășurarea unei anchete penale ar reprezenta un risc pentru integritatea magistraților, motiv pentru care ar trebui să aibă „protectori”.
Pârâții au pretins și că reclamanta ar fi desfășurat ancheta penală pentru a proteja unele persoane, în acest sens, afirmând, de asemenea, că a „mușamalizat” un dosar penal și că „a albit” persoane cercetate, punând, astfel, la îndoială buna sa credință - articolele din datele de 11.12.2013 și 15.08.2014.
Lecturarea rechizitoriului la care pârâții s-au referit și pe care l-ar putea încă solicita DNA, i-ar fi ajutat să facă aprecieri documentate cu privire la buna sau reaua sa credință, raportându-se la acte concrete, nu la presupuneri sau eventuale sugestii ale unor terți interesați. Reclamanta a arătat că, de-a lungul carierei, niciodată nu a dispus trimiterea în judecată a unor persoane nevinovate sau referitor la care nu existau probe privind întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni, chiar și în condițiile în care s-ar fi putut exercita presiuni de natura celor practicate de către pârâți. D. dovadă, în cei 12 ani în care și-a desfășurat activitatea în cadrul DNA nu a avut achitări definitive, deși a întocmit rechizitorii atât cu privire la infracțiuni de corupție, cât și la fraudarea fondurilor europene nerambursabile cu prejudicii de milioane de euro.
Pârâții nu au avut în vedere alternativa rezonabilă și normală ca exercitarea unei profesii să se poată realiza cu bună credință, fără un interes ocult, chiar și în condițiile efectuării în spațiul public a unor presiuni având ca scop conducerea unei anchete penale în direcția dorită de către terți.
Într-o . afirmații onctuoase în care pârâții au exprimat exclusiv opiniile personale despre reclamantă (contrar obligației înscrise în art. 3 din Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, potrivit căreia „ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale despre fapte”) și, mai mult, fără a se raporta la relatarea unor posibile fapte imputabile în ceea ce o privește, aceștia au afumat depreciativ că reclamanta a fost „ umilită ”, „ urecheată în plină zi ”, „pulverizată" și că nu „lucra în echipă”, fără a indica care ar fi fost echipa cu care trebuia să lucreze (cu precizarea că, și dacă afirmația era reală, orice persoană cu simțul rațiunii, fie ea magistrat sau nu, ar „face echipă” numai cu persoane competente, cu minimă experiență profesională și în care poate avea încredere) - articole din datele de 5 și 11 decembrie 2013.
Pârâții trebuiau să se limiteze la a informa publicul cu privire la faptul că, doar vremelnic, au fost infirmate concluziile reclamantei în ancheta desfășurată în dosarul privind fraudarea fondurilor europene și de care pârâții au fost interesați (de către o persoană cu privire la care pârâții puteau verifica dacă a soluționat vreodată un dosar având ca obiect fraudarea fondurilor europene, dosare care presupun asimilarea în timp a unor proceduri complexe). Trebuie să precizeze că, până la pronunțarea unei soluții definitive de către instanță, soluția dispusă de către reclamantă este prezumată ca fiind corectă (în condițiile în care infirmarea soluției s-a realizat în urmă cu aproape un an).
Pârâții au mai afirmat în mod depreciativ că „ titulatura” pe care a deținut-o, respectiv cea de șef al serviciului care efectuează anchete privind fraudarea fondurilor europene „era o povară”, sugerând că nu avea competența de a ocupa funcția sau că nu ar fi fost meritată de către reclamantă - articol din data de 03.12.2013.
Ceea ce nu au cunoscut pârâții a fost faptul că reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul serviciului respectiv de la înființarea acestuia, în anul 2005, și că numirea acesteia ca șef serviciu s-a realizat după 8 ani de activitate în cadrul acelui serviciu, în iulie 2012, nu „peste noapte”, nu fără a lucra în cauzele privind fraudarea fondurilor europene și după o perioadă rezonabilă în care a acumulat experiență în acest domeniu (în comparație, pentru a aprecia obiectiv dacă a fost numită în funcție în mod meritat, pârâții ar fi putut verifica dacă persoana care a preluat poziția deținută de către reclamanta a soluționat până la numirea sa, în decembrie 2013, vreun dosar având ca obiect fraudarea fondurilor europene și, cu atât mai mult, dacă a întocmit vreun rechizitoriu). Reclamanta a arătat că, timp de 9 ani în care a efectuat anchete în ceea ce privește fraudarea fondurilor europene, toate dosarele în care a dispus trimiterea în judecată s-au finalizat cu condamnări definitive, fără achitări (cauze cu prejudicii de milioane de euro, inculpați fiind atât funcționari publici, cât și persoane fără calitate specială).
Și, chiar dacă pârâții au dorit să se exprime depreciativ cu privire la modul în care reclamanta și-a desfășurat activitatea ca șef al acelui serviciu, fără a-și cunoaște activitatea, ar trebui să știe că, în perioada în care a deținut respectiva funcție, pe lângă activitatea de urmărire penală, s-a implicat (fără imbolduri ale conducerii, ci doar ca rezultat al experienței practice) în formularea de propuneri pentru completarea procedurilor în cazul finanțărilor POSDRU (cazuri în care deturnarea fondurilor se realiza mai facil și la valori mari), scopul fiind de a diminua posibilitățile legale de fraudare a fondurilor europene. Și, de asemenea, nu pentru că funcția era o „povară”, în anul 2012, reclamanta a inițiat și condus discuțiile cu reprezentanții OLAF (Oficiul European pentru Lupta Antifraudă) pentru ca aceștia să-și completeze în mod corect datele statistice pe care le comunicau în rapoartele de activitate, întrucât acestea nu corespundeau celor din evidența DNA, împrejurare care se reflecta negativ în imaginea României.
Reclamanta a dat doar câteva exemple pentru a arăta că pârâții au adus atingere imaginii sale profesionale prezentând în spațiul public afirmații denigratoare și depreciative referitoare la aceasta, fără a se strădui să îi ceară un punct de vedere și fără a-i cunoaște activitatea profesională. Din păcate, la acest moment, imaginea reclamantei publică este construită în mod exclusiv pe baza aprecierilor depreciative ale pârâților.
În ceea ce privește activitatea sa profesională, reclamanta a mai arătat că este procuror cu o vechime de aproape 19 ani (după ce a absolvit Facultatea de D. a Universității București în anul 1995) și că în perioada de 12 ani în care și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, respectiv, din octombrie 2002 până în decembrie 2013, nu a avut achitări definitive ale inculpaților trimiși în judecată, deși a sesizat instanța atât în ceea ce privește infracțiuni de corupție clasică (inculpații fiind judecători, un prim procuror, avocați, ofițeri de poliție, funcționari publici, dar și persoane fără calitate specială), precum și infracțiuni economice cu prejudicii de milioane de euro, iar numărul rechizitoriilor pe care le-a întocmit în fiecare an (respectiv peste patru) a fost peste media celorlalți procurori din cadrul DNA.
Pentru a susține afirmațiile privind așa zisa incompetență sau reaua sa credință, pârâții au invocat o singură frază din cuprinsul rechizitoriului întocmit de reclamantă (și care a fost preluată din ordonanța de infirmare), referitoare la faptul că valoarea unui contract de publicitate poate fi stabilită doar subiectiv de către părțile contractante, necunoscând sau poate ignorând argumentele logice și juridice pe care le-a expus în rechizitoriu (de altfel, dacă pârâtul ar fi cunoscut modalitatea legală în care s-a selectat prestatorul serviciilor i-ar fi fost facil să înțeleagă motivația susținerilor din rechizitoriu). În cuprinsul rechizitoriului, reclamanta a detaliat înțelesul afirmației anterioare, care nu era doar o simplă susținere neargumentată (așa cum au lăsat de înțeles pârâții), iar o simplă lecturare a rechizitoriului i-ar fi lămurit pe numiții T. C. și N. M. de justețea celor menționate în cuprinsul frazei la care fac referire. Întrucât restricțiile profesionale o împiedică să comenteze public conținutul rechizitoriului, reclamanta a insistat în a-i îndruma pe susnumiți să apeleze la abilitățile lor investigative, la părți sau măcar la „vocea bine informată”, „sursa” sau „sursa judiciară” (așa cum pârâții au numit în mod repetat persoana/persoanele care i-ar fi sprijinit în redactarea articolelor denigratoare) sau la alte mijloace la fel de „investigative” și care să le ofere „ informații din interior” (după cum, tot pârâții au numit sursele lor de inspirație).
Și, după lecturare, eventual, pârâții vor publica și rechizitoriul întocmit de reclamantă (așa cum s-au străduit să facă cu ordonanța de infirmare), pentru a lăsa posibilitatea cititorilor să comenteze justețea și logica celor menționate în cuprinsul rechizitoriului.
Perseverența obsesivă cu care pârâții T. C. și N. M. au făcut afirmații denigratoare despre reclamantă, precum și exprimarea nemulțumirii acestora că, deși, conform susținerilor pârâților, șefii i-ar fi „atras atenția” (?): „tu vezi ce scrie ziarul ăla? Ai verificat informațiile? ”, nu a „verificat” afirmațiile lor, puteau fi determinate, așa cum s-a arătat anterior, de insatisfacția acestora că reclamanta nu a condus ancheta în modul dorit de pârâți, că nu a trimis în judecată unele persoane pe care le doreau inculpate (articol din data de 11.12.2014). Surprinzător este faptul că pârâții au avut pretenția ca reclamanta, în calitate de procuror, să își conducă ancheta după cum doreau aceștia, indiferent de fapte și de întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni și, mai mult, să pretindă și să creadă că „șefii” aveau abilitatea legală să îi „atragă atenția” de conținutul unor articole (fie ele și ale pârâților) care nu aveau, de altfel, nici un element de noutate raportat la ancheta deja desfășurată.
Pârâții au avut pretenția să fie cercetate anumite persoane în dosarul penal în care efectua cercetări, fără a avea în vedere că anchetele penale se pot realiza numai cu privire la personale implicate în desfășurarea unor fapte penale și că, indiferent de „dorința” sau „percepția” pârâților, o anchetă penală nu poate fi derulată decât cu privire la fapte și nu la presupuneri, iar trimiterile în judecată se realizează numai în cazul în care sunt întrunite elementele constitutive ale unor infracțiuni. Având o minimă instrucție juridică și după lecturarea rechizitoriului aceste aspecte ar fi fost ușor de înțeles de orice persoană interesată în ceea ce privește subiectul în cauză.
Astfel, așa cum a mai precizat anterior, lecturarea rechizitoriului i-ar fi ajutat cu certitudine pe pârâți să descopere modul de desfășurare a faptelor în cauza penală care îi preocupă intens, să descopere date referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale unor infracțiuni și în ceea ce privește buna mea credință. Totuși, nici la acest moment, lecturarea rechizitoriului nu este tardivă și, cu certitudine, aceștia vor găsi „vocile bine informate” - așa cum își numesc aceștia sursele de informare - pentru a le pune la dispoziție rechizitoriul.
A mai arătat reclamanta că, în articolele publicate pe sit-ul www.tolo.ro, pârâții T. C. și N. M. și-au atribuit în mod nejustificat competențe în materie juridică referitoare la modul în care ar trebui să se desfășoare anchetele penale. Astfel, aceștia nu s-au limitat la a face doar o prezentare a unor fapte și s-au substituit, astfel, contrar și prevederilor art.5 din Codul Deontologic al Ziariștilor, instituțiilor și puterilor publice, făcând aprecieri cu pretenții de decizii judecătorești cu privire la vinovăția unor persoane.
Deși în spațiul public (în interviuri și opinii consemnate în mai multe publicații) pârâtul T. C. are pretenția de a fi recunoscut ca un jurnalist competent, acesta a omis să respecte obligațiile minime înscrise în Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, referitoare la solicitarea punctului de vedere al celor care urmează să facă subiectul articolelor de presă, înainte de publicarea acestora. Astfel, art. 5 din Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, prevede că „Ziaristul va da publicității punctele de vedere ale tuturor părților implicate. Nu va aduce acuzații fără să ofere posibilitatea celui învinuit de a-și exprima punctul de vedere”. În același sens, Codul Deontologic elaborat de organizațiile membre în Convenția Organizațiilor Media stabilește că ,, ziaristul va acționa cu bună credință ” și că „ Trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părților implicate” (art. 2.2.3).
Ori, unicul efort al pârâților a fost de a exprima opinii personale denigratoare la adresa reclamantei (contrar prevederilor art.3 din Codul Deontologic), fără a-i solicita punctul de vedere cu privire la ceea ce intenționau să publice pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro.
Din lecturarea articolelor pârâților, reclamanta a constatat însă că nu de același tratament au beneficiat persoanele față de care a efectuat cercetări în dosarul de care pârâții sunt interesați, persoane cărora nu le-au refuzat exprimarea unui punct de vedere. Astfel, pârâții, nu numai că au consemnat punctul de vedere al persoanelor cercetate într-un drept la replică, dar au făcut și eforturi de a le permite prezentarea opiniilor pe larg în cadrul unor interviuri, cu scopul evident de a le oferi și celor anchetați de aceasta „oportunitatea” de a o denigra - articol din data de 11.12.2013.
Mai mult, în mod mincinos, pârâții au menționat în cuprinsul unuia din articolele denigratoare că ar cita o afirmație despre care au pretins că ar fi a reclamantei, cu toate că nu a fost niciodată contactată de pârâți, direct sau prin intermediari, pentru a-și exprima un punct de vedere legat de calomniile acestora, arătând că nu îi cunoaște pe pârâți și nu a dialogat niciodată cu aceștia - articol din data de 11.12.2013.
Tot în mod mincinos, pârâții au sugerat că reclamantei i-ar fi solicitat, prin intermediul Biroului de presă al DNA, un punct de vedere, pe care îl numesc „cerere de dialog” (?). Aceștia au invocat că „cererea de dialog” ar fi fost cerută de către „Gazetă” (fără a preciza care ar putea fi această entitate), deci nu de către pârâți, ca autori ai comentariilor pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro. Cu precizarea că o „cerere de dialog” a pârâților nu i-a fost adusă al cunoștință pentru că nu a existat, reclamanta a dorit să precizeze că o astfel de solicitare trebuia să fie formulată direct acesteia de către autorii articolelor denigratoare, respectiv de către pârâții T. C. și N. M. și nu de către alte persoane sau entități. Mai mult, în condițiile în care au redactat mai mult de un articol denigrator, așa zisa cerere de dialog a pârâților nu ar fi trebuit să fie singulară, ci repetată înainte de fiecare articol calomnios.
Intenția reală, nu doar mimată, a pârâților de a „dialoga” cu reclamanta (așa cum numesc aceștia exprimarea punctului de vedere) se putea concretiza dacă numiții T. C. și N. M. ar fi contactat-o direct. Pe viitor, în situații similare, pentru exersarea abilităților de anchetator, reclamanta le-a sugerat celor doi pârâți să aleagă cel mai simplu mijloc de a intra în legătură cu persoana pe care intenționează să o denigreze, respectiv contactarea telefonică a acesteia prin apelarea centralei telefonice a instituției în care lucrează persoană de care sunt interesați (în cazul său, putea fi contactată direct prin apelarea centralei DNA).
Instanța va avea în vedere faptul că persoana lezată de pârâții T. C. și N. M. este magistrat, calitate în care are datoria de discreție și, astfel, a fost împiedicată să răspundă ca orice altă persoană calomniilor exprimate în spațiul public. A mai precizat reclamanta că, denigrarea sa s-a realizat în mod repetat, pe parcursul mai multor zile de către ziariști care au acces facil și neîngrădit la mijloacele de comunicare prin presa scrisă sau electronică (unul dintre aceștia, respectiv, pârâtul T. C. fiind și directorul unui ziar și administratorului unui site), mijloace care nu sunt la îndemâna unui magistrat sau a oricărei alte persoane.
De asemenea, instanța trebuie să aibă în vedere maniera în care a fost afectată imaginea reclamantei ca magistrat, precum și cine recepționează mesajul denigrator al pârâtului. În acest sens, reclamanta a arătat că eforturile pârâților T. C. și N. M. de a induce în spațiul public o imagine profesională nereală a acesteia i-au prejudiciat imaginea profesională și reputația și s-au reflectat în mod direct și nedorit asupra activității sale profesionale (deși, cu riscul de a se repeta, rezultatele sale profesionale au fost confirmate de către instanțe prin condamnări definitive în dosarele economice și de corupție pe care le-a soluționat).
Astfel, în ultimele 10 luni, în repetate rânduri, în calitate de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, reclamanta s-a confruntat cu împrejurări care au influențat și pot influența în continuare în mod negativ rezultatul anchetelor pe care le desfășor, întrucât au fost situații în care persoanele pe care le cercetez, dar și martori i-au pus la îndoială, direct sau în mod voalat, buna credință și profesionalismul în soluționarea cauzelor cu care a fost învestită, aceste persoane invocând, în sprijinul susținerilor lor, conținutul denigrator al articolelor pârâtului T. C. de pe site-ul www.tolo.ro și care au fost preluate și de alte site-uri.
Referirile la articolele pârâților T. C. și N. M. de către persoanele pe care le cerceteaza îngreunează modul în care trebuie să se desfășoare activitatea profesionala a reclamantei, acesta fiind și motivul care a determinat-o să formuleze prezenta acțiune după 11 luni de la debutul articolelor calomnioase ale pârâților.
Împrejurarea că s-a realizat prejudicierea reputației și imaginii profesionale a reclamantei rezultă nu numai din aspectele anterior menționate, ci și din conținutul comentariilor la articolele pârâților, afirmațiile calomnioase și depreciative ale acestora fiind propagate în public, dovadă fiind miile de vizualizări ale conținutului articolelor. Astfel, din comentariile celor care au vizualizat articolele, rezultă că aceștia au receptat calomniile pârâților preluând și dezvoltând denigrările pârâților referitoare la competența sa profesională.
Mai mult, pârâtul T. C. nu s-a limitat la a face afirmații denigratoare doar în conținutul articolelor, ci a completat . calomnioase și în comentariile pe care le-a făcut cu ocazia răspunsurilor pe care le-a dat câtorva dintre cititori. Astfel, acesta a reluat denigrările, exprimând în clar aprecierea nefondată, de altfel, că reclamanta ar fi „mușamalizat” un dosar penal, cu precizarea că în niciunul dintre numeroasele articole ale acestuia nu a explicat în ce a constat vinovăția din punct de vedere juridic a persoanelor pe care le dorea inculpate, deși a afirmat că a derulat o anchetă jurnalistică (postarea 44 la articolul din data de 05.12.2013).
A mai arătat reclamanta că imaginea sa publică (în absența unei preocupări a acesteia de a-și populariza rezultatele profesionale) a fost prezentată, la acest moment, exclusiv și nemeritat numai prin articolele denigratoare ale pârâților care, de altfel, nici nu s-au străduit să facă minime eforturi pentru a se lămuri cu privire la rezultatele sale profesionale care au fost validate definitiv de către instanțe și nu doar vremelnic într-o singură cauză în care cercetările nici nu au fost finalizate.
Raportarea la un așa zis interes public nu ar putea fi invocat de către pârâți, întrucât trăirile și opiniile personale ale acestora cu privire la reclamantă nu constituie informații ce ar fi de interes public.
Pentru a satisface nevoia informării publice, pârâții trebuiau să se limiteze la a relata desfășurarea unor fapte, fără a face referiri depreciative la persoana reclamantei. Pârâții, în autodeclaratele calități de ziariști, nu s-au încadrat în limitele unei relatări jurnalistice echilibrate, plasându-se în afara limitelor impuse de Codul Deontologic al Ziaristului adoptat de către Clubul Român de Presă, prezentând doar opinii și trăiri în raport cu reclamanta, într-o manieră de natură să îi prejudicieze reputația, probitatea și imaginea profesională (cu precizarea că opiniile acestora au fost determinate, în mod evident, de insatisfacția pârâților că nu a condus ancheta în sensul dorit de aceștia și nu a trimis în judecată unele persoane pe care le doreau inculpate, indiferent de întrunirea elementelor constitutive ale unor infracțiuni).
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.72, art.252, art.253 și art. 1349 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, articolele publicate de pârâți (filele 12-60).
La data de 31.10.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 20.10.2014.
Urmare solicitării instanței, la data de 13.11.2014, prin același compartiment, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Consiliul General al Municipiului București Direcția Evidența Persoanelor Serviciul Actualizare, Valorificare Bază de Date (fila 75).
La data de 09.12.2014 pârâții au depus la dosar întâmpinare față de cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta A. F. S., prin care au solicitat admiterea excepției nulității capetelor de cerere 3, 4 și 6 și, în subsidiar a excepției lipsei de interes a capetelor de cerere 4 și 6, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să se constate încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate ca urmare a publicării mai multor comentarii denigratoare ale pârâților T. C. și N. M. la adresa reclamantei pe site-urile www.tolo.ro (aparținând pârâtului T. C.) și www.gsp.ro (site aparținând ziarului „Gazeta Sporturilor” al cărui General Manager este pârâtul T. C.), să se dispună obligarea pârâtului T. C. la plata sumei de 100.000 lei și a pârâtei N. M. la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine produs de pârâți prin afirmațiile defăimătoare privind reputația profesională și probitatea reclamantei și atingerea adusă imaginii sale, să se dispună înlăturarea pasajelor din articolele pârâților din datele de 3, 5 și 11 decembrie 2013, 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014 și 15 august 2014 de pe site-urile www.tolo.ro. și www.gsp.ro. precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei, să se dispună obligarea pârâților să înlăture pe cheltuiala lor din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia care au fost preluate de pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro, să se dispună obligarea pârâților la publicarea pe cheltuiala lor, în ziarele Gazeta Sporturilor, Jurnalul Național și Prosport (atât în formatul print, cât și în cel electronic), precum și pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro a hotărârii pronunțate de instanță, în cazul admiterii acțiunii, să se dispună încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei, precum și obligarea pârâților T. C. și N. M. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
Pe excepții, pârâții au arătat următoarele:
Capătul de cerere nr.3, privind înlăturarea pasajelor din articolele invocate de pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro, precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei nu precizează care sunt pasajele cu pricina, cererea de chemare în judecată conținând doar cuvinte disparate, nu pasajele pe care le-a solicitat a fi îndepărtate, astfel încât pârâții au apreciat că nu respectă cerințele art. 194 lit. c Cod procedură civilă, care impun indicarea obiectului cererii.
Capătul de cerere nr.4, privind înlăturarea, pe cheltuiala pârâților, din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia, care au fost preluate de pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro a fost vag formulat, fără a se indica site-urile pentru care s-a solicitat înlăturarea, astfel încât pârâții au apreciat că nici acesta nu respectă cerințele art. 194 lit. c Cod procedură civilă, care impun indicarea obiectului cererii.
Capătul de cerere nr.6, privind încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei a fost, de asemenea vag, nerespectând cerințele art.194 lit. c Cod procedură civilă. Reclamanta nu a precizat în niciun fel care a fost comportamentul pe care ar trebui să îl impună instanța în cazul admiterii acestui capăt de cerere. O astfel de obligație ar echivala cu un act de cenzură, interzis de art.30 alin.2 din Constituția României.
În consecință, cu privire la aceste trei capete de cerere, pârâții au invocat excepția nulității, având în vedere că art. 196 alin.1 Cod procedură civilă prevede că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul cererii, este nulă.
În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia capetele de cerere nr.4 și nr.6 drept conform cu cerințele art. 194 lit. c Cod procedură, pârâții au invocat cu privire la acestea excepția lipsei de interes, având în vedere că interesul este nelegitim. Interzicerea pe viitor, pe o perioadă nedeterminată, având un obiect nedeterminat a oricăror exprimări critice la adresa reclamantei (capătul de cerere nr.6) reprezintă un act de cenzură, care contravine dispozițiilor constituționale și le îngrădește nejustificat exercițiul dreptului la liberă exprimare, cu alte cuvinte reprezintă un abuz de drept. Tot un act de cenzură, care contravine dispozițiilor constituționale, ar reprezenta și înlăturarea de pe orice site a articolelor preluate de pe www.tolo.ro și www.gsp.ro, în integralitatea lor (capătul de cerere nr.4). În acest context, pârâții au menționat că, nici cu privire la articolele de pe www.tolo.ro și www.gsp.ro, care le aparțin, reclamanta nu a solicitat îndepărtarea în integralitatea lor, ci numai a unor așa-zise pasaje (în realitate cuvinte), iar articolele conțin informații de interes public, astfel că solicitarea de a le îndepărta integral de pe site-urile unor terți reprezintă un abuz de drept.
Pe fond, pârâții au arătat că, în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că cele șase articole menționate, publicate de aceștia, au un caracter denigrator de natură a prejudicia reputația profesională și imaginea sa, în calitate de procuror, deoarece au pus la îndoială probitatea profesională și buna credință a acesteia în instrumentarea unei cauze penale. Reclamanta a susținut că pârâții ar fi urmărit decredibilizarea sa sub aspectul competenței profesionale, deoarece nu ar fi dat curs „presiunilor” acestora de a conduce o anchetă penală după cum și-ar fi dorit aceștia. În susținerea existenței acestei presiuni, reclamanta a apreciat că numai în cursul lunii octombrie 2013, pârâții au redactat opt articole privind ancheta desfășurată de aceasta (articole pe care nu le-a anexat cererii de chemare în judecată) care aveau titluri cum ar fi: „Să ajutăm DNA”, „Cititorii au ajuns în față la DNA”, „DNA, unde este milionul de euro?”. De asemenea, a pretins că pârâții și-ar fi exprimat nemulțumirea față de faptul că nu a condus ancheta penală potrivit dorințelor acestora prin faptul că au inserat în articolul din 11 decembrie 2013 a citatului atribuit șefilor săi „tu vezi ce scrie ziarul ăla? Ai verificat informațiile?.”
Din cauza acestei nemulțumiri, începând cu luna decembrie 2013, pârâții ar fi declanșat o campanie denigratoare la adresa reclamantei, concretizată prin cele șase articole invocate de aceasta. Reclamanta a susținut că pârâții ar fi pretins că plecarea sa din cadrul DNA ar fi fost un succes personal al acestora și rezultatul presiunilor pârâților și că ar fi afirmat că ar fi fost „efectul investigației jurnalistice” (potrivit reclamantei în articolul din 11 decembrie 2013).
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a menționat ca denigratoare afirmațiile pârâților, scoase din contextul articolelor invocate, potrivit cărora a întocmit rechizitoriul pentru că i s-ar fi promis „protecție”, că l-ar fi redactat „de spaimă” (articolul din 5 decembrie 2013), că a „mușamalizat” un dosar penal și că „a albit” persoane cercetate (articolele din 11 decembrie 2013 și 15 august 2014), că a fost „umilită”, „urecheată în plină zi”, „pulverizată” și că „nu lucra în echipă” (articolele din 5 și 11 decembrie 2013), că „titulatura” [șef serviciu DNA] „era o povară” (articolul din 3 decembrie 2013). În plus, a apreciat ca denigrator și comentariul nr.44, semnat C. T., la articolul din 5 decembrie 2013, în care s-ar fi exprimat opinia că reclamanta ar fi „mușamalizat” dosarul în cauză.
Cu privire la infirmarea soluției emise de reclamantă de către procurorul ierarhic, acesta a susținut că este doar vremelnică și că până la pronunțarea unei soluții definitive de către instanță, soluția dispusă de către reclamantă a fost prezumată a fi corectă (!).
Reclamanta a mai criticat faptul că nu i s-a cerut un punct de vedere cu privire la ceea ce urmau să publice, că ar fi pretins în mod mincinos că i-au cerut acest punct de vedere prin intermediul Biroului de presă al DNA, cerere ce nu i-a fost adusă la cunoștință deoarece nu a existat, și că a fi trebuit să o contacteze direct, telefonic, prin centrala DNA. Mai mult, în cazul altor părți implicate, pârâții au cerut puncte de vedere, dar cu scopul de a o denigra pe reclamantă (articolul din 11 decembrie 2013).
Față de cele susținute de reclamantă, pârâții au dorit, în primul rând, să ofere instanței și contextul articolelor incriminate, context ignorat de către reclamantă în cererea de chemare în judecată. Dosarul penal al DNA despre care a făcut vorbire reclamanta a fost cel cunoscut public sub denumirea de „Gala B.”, eveniment sportiv derulat în iulie 2011 și finanțat din bani publici cu suma de 2,5 milioane de euro. Campania jurnalistică pe care au inițiat-o cu privire la finanțarea din bani publici ai acestui eveniment, iar nu cu privire la o persoană anume, a început printr-un articol datat 12 aprilie 2011 (chiar înainte ca evenimentul să aibă loc, când începuse pregătirea achizițiilor publice și cu un an înainte de formarea unui dosar cu acest obiect la DNA) și a cuprins, în perioada 12 aprilie 2011-1 decembrie 2014, o . 49 de articole. Cele șase articole invocate de reclamantă se înscriu în această campanie jurnalistică și nu fac obiectul unei campanii separate, îndreptate împotriva reclamantei. Din lectura articolelor este evident că i-a interesat cazul în sine prin prisma interesului public și cheltuirea banilor publici, europeni și naționali, și nu denigrarea vreunei persoane.
De altfel, până în 3 decembrie 2013, pârâții au publicat deja 26 de articole, reclamanta neconsiderându-se calomniată de niciunul dintre acestea. Numele A. S. apare doar în aproximativ 15% dintre articolele din toată această perioadă și în nici un caz de fiecare dată într-un context critic. Din evidențierea acestor cifre seci, dar pe care pârâții au sperat ca instanța să le considere relevante, nu s-a susținut ideea că acțiunea jurnalistică s-ar fi concentrat pe „insistență și înverșunare” sau pe o conduită „obsesivă” referitoare reclamantă, așa cum a pretins aceasta în cererea către instanță. Axa urmărită de pârâți, ca jurnaliști a fost cea a relatării în numele interesului public, nu a atacului la persoană.
Faptul că au existat nereguli cu privire la organizarea evenimentului în chestiune, care antrenau un număr de funcționari și oficiali publici, a fost demonstrat nu numai de faptul că există un dosar în cercetare la DNA, ci și de o notă de control a Departamentului de Luptă Antifraudă din anul 2012 (Notă de control privind încheierea și executarea contractului de servicii „Promovarea României ca destinație turistică și a brandului turistic național, pe plan național și internațional, cu prilejul desfășurării Galei Internaționale de Box Profesionist organizate de Federația Națională de Box (9 iulie 2011 București)” în cadrul proiectului „Promovarea brandului turistic al României”, cod SIMS_, finanțat prin Programul Operațional Regional (P.) 2007-2013), ceea ce a arătat că interesul public și jurnalistic cu privire la cercetările din această cauză a fost justificat. În acest context, faptul că cercetările penale au trenat timp de doi ani și jumătate este de asemenea de interes public.
Reclamanta a dispus, printr-un rechizitoriu datat 6 noiembrie 2013, trimiterea în judecată a unei singure persoane, respectiv a lui R. O.. Referitor la articolele de luna octombrie 2013, care au precedat această soluție și care nu fac obiectul prezentei cauze, nu se poate reține că au reprezentat o presiune la adresa reclamantei de a soluționa cauza într-un anumit mod, fapt demonstrat și împrejurarea că, dacă ar fi fost astfel, reclamanta avea nu doar dreptul, dar și obligația de a sesiza aceste presupuse presiuni șefilor ei de la DNA și Consiliului Superior al Magistraturii. Din octombrie 2013 și până acum nu a făcut acest lucru.
În data de 2 decembrie 2013, rechizitoriul nr.320/P/2013 din 6 noiembrie 2013, emis de către reclamantă, a fost infirmat prin ordonanță de către procurorul șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul DNA. Astfel, nu se poate reține, așa cum a susținut reclamanta, că soluția dispusă de către aceasta a fost prezumată a fi corectă până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanță.
Prin ordonanța de infirmare s-a constatat că, în mod greșit, s-a dispus trimiterea în judecată numai a lui R. O. și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, față de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor care formează obiectul cauzei penale. În ordonanță s-a constatat că rechizitoriul este nelegal sub aspectul soluțiilor de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați în săvârșirea faptelor și al calificării faptelor reținute în sarcina inculpatului O. R..
Trebuie subliniat că articolele pe care le-a invocat reclamanta au fost toate redactate și publicate după 2 decembrie 2013, data ordonanței de infirmare, și au exprimat fapte și opinii care au la bază această ordonanță. Continuarea anchetei jurnalistice cu privire la Gala B. a fost și este justificată atât timp cât cauza este în continuare pe rol și apreciată drept sensibilă datorită implicării unor funcționari și oficiali publici în administrarea nelegală a unor fonduri publice. Mai mult, modul defectuos în care a fost realizată cercetarea penală de către reclamantă (fapt constatat în ordonanța de infirmare) a fost, de asemenea, un subiect de interes public, fiind de datoria pârâților, ca jurnaliști, să informeze publicul despre aceasta. De asemenea, mecanismele de administrare a justiției penale, respectiv cauzele care au dus la emiterea unei rechizitoriu nelegal, dar și modul în care justiția funcționează pentru a repara eventualele disfuncționalități, reprezintă alte subiecte de interes public, nefiind suficient ca pârâții să aducă la cunoștința publicului faptul că rechizitoriul a fost infirmat, așa cum a susținut reclamanta.
În acest context, toate articole invocate de reclamantă reprezintă exercitarea dreptului pârâților la liberă exprimare, în limitele prevăzute de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, de art. 30 din Constituția României și de art.70 din Codul civil.
Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, presa joacă un rol vital de „câine de pază” într-o societate democratică. Deși nu trebuie să depășească anumite limite, în special cu privire la respectarea reputației și drepturilor altora, datoria sa este totuși de a comunica - într-o manieră conformă cu obligațiile și responsabilitățile sale - informații și idei despre chestiuni politice și alte chestiuni de interes general (hotărârea Marii Camere C. și M. contra României din 17 decembrie 2004, §93). Libertatea de exprimare este aplicabilă nu numai informațiilor și ideilor care sunt primite favorabil sau privite ca inofensive sau cu indiferență, ci și acelora care ofensează, șochează sau deranjează. Aceste principii sunt de o deosebită importanță în privința presei. În ceea ce privește limitele criticii acceptabile, ele sunt mai largi cu privire la funcționari publici sau politicieni care acționează în calitatea lor publică decât în legătură cu persoane private (hotărârea Oberschlick contra Austriei din 1 iulie 1997 (nr.2), §29). Chiar dacă în privința magistraților, CEDO a exprimat opinia că ei trebuie protejați împotriva atacurilor ofensatoare, aceasta nu este o protecție generală, care să îi excludă de la astfel de critici, dacă ele sunt făcute cu bună credință, furnizând informații exacte și demne de crezare și cu respectarea deontologiei jurnalistice (hotărârea S. și S. contra României din 31 ianuarie 2006, §§47-49). Mai mult, CEDO a stabilit că, deși dreptul la o bună reputație este protejat de art.8 din Convenție, pentru ca acest articol să își găsească aplicarea, un atac la reputația unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze prejudiciu exercitării dreptului victimei la respectarea vieții private (hotărârea A contra Norvegiei din 9 aprilie 2009, § 64).
Reclamanta a invocat în fapt încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate și în drept doar încălcarea dreptului la demnitate (art.72 Cod civil). Cu privire la acesta (dar și cu privire la dreptul la imagine, care are cu totul alt conținut decât cel invocat de reclamantă în fapt, dreptul la reputație nefiind reglementat distinct în Codul civil) art.75 cod civil stabilește niște limite, respectiv că nu constituie o încălcare a sa atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Mai mult, același articol prevede că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor din secțiunea privind respectul vieții private și al demnității persoanei umane, inclusiv a celui prevăzut de art. 72.
Pârâții au redactat și publicat articolele în cauză cu respectarea tuturor obligațiilor ce le revin, în lumina jurisprudenței CEDO, ceea ce atrage aplicarea art.75 din Codul civil. Astfel, reclamanta a dezinformat atunci când a susținut că nu i s-a solicitat un punct de vedere. „În mod mincinos, pârâții au sugerat că i-ar fi solicitat, prin intermediul biroului de presă al DNA, un punct de vedere, pe care-l numesc cerere la dialog”, a susținut A. S..
În e-mailul transmis pe data de 10 decembrie 2013, de la adresa_ la adresa oficială a Biroului de presă al DNA_, pârâții au solicitat un asemenea punct de vedere: „Buna ziuă. Avem informații potrivit cărora doamna procuror A. S. a anunțat că pleacă din DNA. Înainte de a scrie despre acest lucru, am dori să discutăm și cu dânsa. Nu e vorba doar despre o obligație profesională ca jurnaliști, ci chiar despre dorința de a a-i afla motivația gestului. Vă rog să-i transmiteți acest mesaj doamnei procuror, căreia îi mulțumim, indiferent dacă decide să vorbească sau nu cu noi. O zi bună, C. T. Gazeta Sporturilor ”.
După trimiterea mailului, în aceeași zi, pârâții au discutat cu șefa biroului de presă al DNA, L. S., rugând-o încă o dată să-i transmită mai departe mesajul cu cererea de dialog procurorului A. S.. Nu a existat nici un răspuns din partea reclamantei. De altfel, în articolul publicat a doua zi, pe 11 decembrie 2013, pârâții au subliniat de două ori regretul că dna. procuror nu a răspuns cererii de a-și explica plecarea.
Se poate accepta, desigur, și varianta că reclamanta nu a fost contactată de biroul de presă al DNA și că nici nu a verificat acest lucru când a formulat prezenta acțiune. Dar, din păcate, există pe această temă un punct unde reclamanta a dezinformat instanța cu bună știință, atunci când a pretins că o contactare a unui procuror de la DNA de către presă se face prin „contactarea telefonică direct a acesteia prin apelarea centralei telefonice a instituției”. Regula aplicată atât magistraților, cât și ziariștilor este aceea de a comunica inițial prin biroul de presă, lucru pe care pârâții l-au făcut atât în scris, cât și verbal. Nu se comunică direct cu angajații DNA decât după ce se trece prin biroul de presă. Mai ales că, după cum a recunoscut și reclamanta, ar fi fost prima discuție a acestora, iar aceasta cunoștea foarte bine regula cererilor prin biroul de presă a DNA, care de altfel funcționează la toate parchetele și instanțele. În ceea ce îi privește, pârâții au respectat pe deplin procedura DNA și chiar au insistat pe căile oficiale să discute cu reclamanta, din păcate fără succes.
Mai mult, deși, așa cum au arătat, libertatea de exprimare permite și o doză de exagerare și chiar provocare, în cazul articolelor invocate nici măcar nu s-au apropiat de aceasta. În articolul din 5 decembrie 2013, pârâții ai scris: „Lovitură de teatru la DNA. Este probabil primul efect, neașteptat, fulgerător și sever al investigației jurnalistice în care au acuzat autoritățile că mușamalizează magnitudinea reală a Galei B.”.
După cum s-a putut observa, pârâții au folosit expresia „este probabil primul efect” și în niciun caz nu și-au asumat „meritul personal” al plecării sale din DNA. De asemenea, s-au referit la „autorități” când au vorbit de mușamalizare, nu la cineva anume, inclusiv în comentariul nr.44 la articolul din 5 decembrie 2013. Acesta nu conține numele reclamantei și nici o referire la „procurorul de caz” sau alte exprimări apte să conducă la concluzia că s-ar fi referit la reclamantă.
Termenul „mușamalizare” din articol a fost inspirat chiar din ordonanța de infirmare a rechizitoriului reclamantei, infirmare făcută de șefii procurorului și unde conducerea DNA a constatat că „rechizitoriul este nelegal sub aspectul soluțiilor de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați în săvârșirea faptelor descrise”. De altfel, pârâții au oferit această ordonanță integral publicului, pentru a putea să își formeze singur o opinie și în susținerea afirmațiilor acestora, în totalitate dovedite de aceasta. În acest context, pârâții au precizat că articolul acestora a fost mult mai puțin critic la adresa rechizitoriului infirmat decât a fost ordonanța de infirmare.
De pildă, în mod repetat ordonanța infirmă concluziile rechizitoriului întocmit de reclamantă, constatând că urmărirea penală a vizat un singur om, deși în ceea ce DNA consideră ilegalități au fost implicați responsabili din mai multe ministere și instituții ale statului.
Relatarea pârâților a rămas echilibrată. „De 88 de ori a plătit mai mult MDRT decât trebuia, scrie procurorul șef. Procurorul șef își contrazice colegii care susținuseră în rechizitoriu că valoarea expunerii publicitare nu putea fi evaluată (incredibil cum îi făceau scăpați!) și susține că directorii din MDRT sunt cei care au comis un abuz în serviciu, iar O. este complicele lor”.
Edificator este că, în acest amplu articol din 3 decembrie 2013, numele A. S. apare doar în următoarea frază: „Să mai spunem (ca să ne amărâm) că primul rechizitoriu fusese întocmit chiar de procurorul A. F. S., șefa serviciului de combatere a infracțiunilor de corupție împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene. Titulatura ca o povară...”.
Fraza de mai sus, care ar fi parte a „campaniei obsesive” nu e în nici un caz violentă sau calomnioasă, ci mai degrabă amară în constatarea ei.
Atitudinea pârâților față de caz apare clar în următoarea expresie din articolul din 5 decembrie 2013: „În mod aproape miraculos, dosarul a fost salvat chiar înainte să fie împins cu deștul în mașina de tocat hârtie, așa cum fusese împachetat vreme de doi ani și vidat pe 6 noiembrie 2011. Pe de altă parte, e remarcabil, totuși, că DNA și-a mărturisit în public problemele. Va avea de muncă pentru a-și restaura încrederea celor care au susținut-o. Cu zgomot și umilințe, dosarul a renăscut în fața românilor. Și nu numai în fața lor”.
De altfel, toate exprimările invocate de reclamantă au ca bază constatările autorităților din ordonanța de infirmare. Nu se poate reține că pârâții nu ar putea, în limitele libertății de exprimare, să formuleze opinii cu privire la însemnătatea acestora, atâta vreme cât, potrivit CEDO, libertatea de exprimare acoperă atât comunicarea de fapte cât și de opinii, protejate dacă acestea din urmă au o bază factuală. Or, ordonanța de infirmare reprezintă tocmai această bază factuală, care a și fost prezentată publicului. De altfel, acesta este și sensul art.3 din Codul deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă și invocat distorsionat de către de reclamantă: „Ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte. Știrea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă și să nu conțină păreri personale”. Or, pârâții nu au prezentat opinii și păreri personale în locul faptelor, ci pe baza acestora.
Mai mult, toate articolele invocate au avut drept subiect Gala B. și doar incidental conduita reclamantei în cercetările penale desfășurate, astfel încât nu se poate reține, așa cum s-a arătat și mai sus, că intenția pârâților a fost să desfășoare o campanie denigratoare împotriva ei. Articolul din 11 decembrie 2013, care se referă la faptul că reclamanta a solicitat să plece din DNA, relatează un fapt real și important cu privire la cercetările penale în cauză, de vreme ce această cerere a venit la foarte puțin timp după infirmarea soluției pronunțate de reclamantă, iar articolul (la fel ca și celelalte unde se tratează subiectul) încercă să găsească o explicație acestei plecări. Existența unor conflicte în interiorul DNA, care ar putea afecta mersul corect al unei anchete, este o chestiune de real interes public.
Reclamanta și-a încheiat activitatea la DNA printr-un act al șefilor săi, dureros pentru orice magistrat, dar pe care nu pârâții l-au provocat și în fața căruia nu au exultat, dovadă fiind faptul că au folosit mai degrabă surse din instituție care au relatat despre incident și nu au făcut judecăți proprii de valoare, chiar dacă acestea ar fi fost pe deplin garantate de libertatea de exprimare. De altfel, pârâții au fost extrem de nuanțați când au descris plecarea reclamantei din DNA în articolul din 11 decembrie 2013, „S. e portretizată de către colegii săi drept ostilă muncii în echipă”. Din păcate, reclamanta a refuzat să-și explice gestul și să vină cu propria versiune a tabloului. Culmea e că și cei audiați și albiți de aceasta au amintiri urâte. Sau așa povestesc, pentru că e greu de decelat adevărul într-un joc cu atâtea personaje, interese și temeri”. Faptul că pârâții au recunoscut onest în fața publicului că „e greu de decelat adevărul”, informându-și cititorii în legătură cu propriile limite sau că au numit drept „crudă” satisfacția unora dintre colegii A. S. la vestea plecării sale, probează buna credință a acestora. Mai mult, articolul nu se referă numai la reclamantă, ci include și un interviu cu o altă persoană afectată de ordonanța de infirmare.
Nici motivația pârâților privind așa zisa campanie de denigrare a reclamantei nu poate fi reținută ca fiind nemulțumirea pe care ar fi avut-o față de reclamantă, de vreme ce articolele invocate au fost publicate după ce soluția sa a fost infirmată de procurorul ierarhic superior. O asemenea motivare ar fi putut fi eventual reținută dacă ar fi scris despre reclamantă în termeni denigratori înainte ca soluția să fie infirmată, ceea ce nu s-a întâmplat. De altfel, reclamanta ar fi putut să se plângă de astfel de denigrări în prezenta cauză, dar nu a făcut-o pentru că nu au existat.
Cu privire la prejudiciul cauzat reclamantei care, potrivit jurisprudenței CEDO, trebuie să atingă un anumit grad de gravitate pentru a atrage aplicarea dreptului la viață privată, aceasta l-a definit ca imposibilitate de a-și îndeplini eficient îndatoririle prevăzute de lege, deoarece persoanele pe care le cercetează în prezent, dar și martorii, îi pun la îndoială buna-credință și profesionalismul. În niciun caz nu se poate reține că, și în cazul în care aceste susțineri sunt adevărate, imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile sunt urmarea articolelor scrise de pârâți. Dacă persoanele cercetate și martorii îi pun la îndoială buna-credință și profesionalismul, acesta ar putea fi eventual rezultatul ordonanței de infirmare a rechizitoriului emis de reclamantă, care a constatat că acesta este nelegal. Or, publicarea ordonanței, faptă ce le-ar putea fi imputată pârâților, nu a fost considerată de către reclamantă drept o atingere adusă demnității sale, deoarece nu s-a plâns de aceasta și nici nu a cerut înlăturarea ordonanței de pe site-urile menționate.
Mai mult, în niciun moment pârâții nu au afirmat nimic despre capacitatea reclamantei de a efectua cercetări penale în general și nici nu s-au substituit procurorului, așa cum a susținut aceasta. Dimpotrivă, în numeroase rânduri pârâții au făcut precizări că fiecare dintre profesii are atribuții specifice și că puterile din stat trebuie respectate așa cum sunt ele definite de Constituție.
Când, pe 5 decembrie 2013, chiar la unul dintre articolele invocate de reclamantă, un cititor a bagatelizat munca procurorilor, pârâții au intervenit pe propriul blog și au arătat distincția dintre munca ziariștilor și cea a procurorilor. Ca ziariști nu au decât pretenția relatării și nu a rezolvării juridice a cazului.
În aceste condiții, nu se poate constata încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate, nu se poate reține că publicarea articolelor invocate reprezintă o faptă ilicită și nici că prejudiciul arătat de reclamantă le este imputabil, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 253 și 1349 Cod civil, pentru a se angaja răspunderea pârâților delictuală și pentru obligarea la plata unor despăgubiri morale.
În subsidiar, în măsura în care instanța va constata că răspunderea pârâților delictuală ar trebui angajată, pârâții au apreciat că obligarea acestora la plata unor despăgubiri morale în cuantumul solicitat reprezintă o interferență disproporționată cu dreptul acestora la liberă exprimare, nefiind necesară într-o societate democratică.
Cu privire la capătul de cerere privind înlăturarea pasajelor din articolele invocate de pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro., precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei, pârâții au apreciat că, în condițiile în care aceste pasaje nu încalcă dreptului la imagine, reputație și demnitate și nici nu se poate reține existența unei fapte ilicite care să atragă răspunderea delictuală, nu se poate face aplicarea art.253 alin.3 lit. b pentru a fi obligați să le înlăture. Cu privire la comentariile la articole, reclamanta a invocat în concret un singur astfel de comentariu, respectiv comentariul nr.44 la articolul din 5 decembrie 2013 aparținând lui C. T., care nici măcar nu se referă la reclamantă, astfel încât nu pot fi obligați să îl îndepărteze. Alte comentarii așa-zis denigratoare nu au fost indicate de reclamantă. În consecință, și acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la capătul de cerere privind înlăturarea, pe cheltuiala pârâților, din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia, care au fost preluate de pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro, pârâții au apreciat că, în condițiile în care pasajele invocate de reclamantă nu încalcă dreptului la imagine, reputație și demnitate și nici nu se poate reține existența unei fapte ilicite care să atragă răspunderea delictuală, nu se poate face aplicarea art.253 alin.3 lit. b. Mai mult, reclamanta a solicitat îndepărtarea articolelor în integralitatea lor, nu numai a anumitor pasaje (nici acelea precizate) preluate din articolele originale, astfel încât, obligarea pârâților de a înlătura aceste articole ar echivala cu un act de cenzură, interzis de art.30 alin.2 din Constituția României. Mai mult, admiterea acestui capăt de cerere ar însemna stabilirea în sarcina pârâților a unei obligații imposibile, neavând posibilitatea tehnică de a îndepărta materiale de pe site-urile unor terți sau de a obliga niște terți să facă ceva. În consecință, și acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la capătul de cerere privind publicarea hotărârii pronunțate de instanță, în cazul admiterii acțiunii, pârâții au apreciat că, aceasta nu se impune, deoarece acțiunea este neîntemeiată.
În capătul de cerere privind încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei, aceasta nu a precizat în niciun fel care este comportamentul pe care ar trebui să li-l impună instanța în cazul admiterii acestui capăt de cerere. O astfel de obligație ar echivala cu un act de cenzură, interzis de art.30 alin.2 din Constituția României, dar și de către art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului, fiind disproporționată cu scopul urmărit. Pârâții sunt jurnaliști care relatează subiecte de interes public astfel încât obligarea acestora de a nu scrie nimic critic despre un magistrat, niciodată, le afectează direct exercițiul dreptului la liberă exprimare. În consecință și acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 70, 72, 73, 75, 253, 1349 Cod civil, art. 194, 196 Cod procedură civilă, art.205 și următoarele.
Alăturat întâmpinării, pârâții au anexat în copie, un set de înscrisuri (filele 94-150, 151-300 și 301-313).
La data de 26.01.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții T. C. și N. M..
Față de invocarea excepției nulității cererii formulate la punctul 3, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, întrucât obiectul cererii a fost în mod concret exprimat și detaliat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, arătându-se în ce constau denigrările pârâților, contextul în care au fost făcute, precum și articolele de presă în care s-au exprimat calomniile pârâților. Astfel, în cererea de judecată s-au detaliat calomniile, după cum urmează: pârâții au afirmat că rechizitoriul pe care reclamanta l-a emis în dosarul care face obiectul interesului obsesiv al acestora l-ar fi întocmit pentru că i s-ar fi promis „protecție” și că l-ar fi redactat de „de spaimă”, lăsând impresia că și-ar exercita activitatea profesională cu rea credință, interesată în obținerea unor favoruri concretizate într-o așa zisă „protecție” și fiind condusă de alte principii decât cele la care mă obligă dispozițiile de procedură penală și calitatea de magistrat - articol din data de 5 decembrie 2013.
Pârâții au pretins și că reclamanta ar fi desfășurat ancheta penală pentru a proteja unele persoane, în acest sens, afirmând, de asemenea, că a „mușamalizat” un dosar penal și că „a alibit” persoane cercetate, punând, astfel, la îndoială buna sa credință - articolele din datele de 11.12.2013 și 15.08.2014.
De asemenea, pârâții au afirmat depreciativ că reclamanta a fost „umilită”, „urecheată în plină zi”, „pulverizată” și că nu „lucra în echipă”, fără a indica care ar fi fost echipa cu care trebuia să lucreze (cu precizarea că, și dacă afirmația era reală, orice persoană cu simțul rațiunii, fie ea magistrat sau nu, ar „face echipă” numai cu persoane competente, cu minimă experiență profesională și în care poate avea încredere) - articole din datele de 5 și 11 decembrie 2013.
Pârâții au mai afirmat în mod depreciativ că „ titulatura” pe care reclamanta a deținut-o, respectiv cea de șef al serviciului care efectuează anchete privind fraudarea fondurilor europene, „era o povară”, sugerând că aceasta nu avea competența de a ocupa funcția sau că nu ar fi fost meritată de către aceasta - articol din data de 03.12.2013.
Față de invocarea excepției referitoare la solicitarea de înlăturare a articolelor calomnioase ale pârâților T. C. și N. M. preluate de alte site-uri, reclamanta a precizat că, în mod evident, obiectul cererii a fost indicat, astfel că a solicitat respingerea excepției, ca neîntemeiată.
Având în vedere că prejudicierea reclamantei a fost creată prin acțiunea intenționată a pârâților T. C. și N. M. este tot obligația acestora de a identifica aceste site-uri la momentul la care se va pronunța o hotărâre definitivă de către instanța de judecată.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat că, o indicare la acest moment a tuturor site-urilor nu ar fi completă, fiind posibil ca pe parcursul desfășurării procesului, articolele calomnioase ale acestora să fie preluate și de alte site-uri decât cele care le-au publicat la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel că abia la momentul pronunțării hotărârii judecătorești și înlăturării articolelor de pe site-urile pârâților, vor putea fi identificate celelalte site-uri care au preluat articolele denigratoare.
Pârâții T. C. și N. M. au invocat, de asemenea, excepția nulității în ceea ce privește încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pe viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei, apreciind că este vag, excepție care reclamanta a solicitat să fie respinsă, ca neîntemeiată. Formularea din cuprinsul cererii este clară și se referă doar la încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pe viitor a denigrărilor la adresa reclamantei și nu așa cum se victimizează pârâții, la încetarea relatării unor fapte concrete, așa cum le cere și Codul Deontologic al Ziariștilor.
Solicitarea pârâților de a li se indica comportamentul pe care trebuie să îl urmeze este cel puțin bizară, în condițiile în care o educație minimală este suficientă să îndemne orice persoană să aibă un comportament civilizat în relaționările cu terțe persoane și să-și cenzureze impulsul primar de a avea reacții verbale necontrolate atunci când este nemulțumită. Din modul de exprimare al pârâților, care se lamentează întrebând:,, Ar trebui să nu mai scriem nimic niciodată despre reclamantă ?”, rezultă, în mod evident, că aceștia consideră că a „scrie’" înseamnă „a denigra” și constituie încă o dovadă a modului deformat în care aceștia înțeleg să își exercite profesia. Ceea ce li s-a solicitat celor doi pârâți nu a fost să înceteze să scrie, ci să înceteze calomnierea și denigrarea reclamantei.
O minimă experiență jurnalistică, ar fi suficientă pentru ca pârâții să știe că în redactarea articolelor trebuie să se limiteze doar relatarea unor fapte, fără să facă aprecieri personale injurioase și mincinoase.
Referitor la cererea de interzicere pe viitor a denigrărilor, reclamanta a arătat că solicitarea acesteia nu a fost întâmplătoare, întrucât a fost convinsă că pârâții vor continua . calomnioase, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel, imediat după ce au primit comunicarea cererii de chemare în judecată, în data de 14.11.2014, pârâții T. C. și N. M. au scris un nou articol calomnios la adresa reclamantei, urmat de un altul în data de 07.01.2015. Cei doi pârâți au ales astfel ca, prin aceste articole calomnioase să îi producă în mod voluntar probe care susțin cererile pe care le-a formulat și sunt o nouă dovadă a faptului că sunt subiectul unei campanii de denigrare din parte acestora.
De altfel, conținutul celor două articole este cu atât mai edificator raportat la aprecierile pe care reclamanta le-a făcut în cererea de chemare în judecată, respectiv că aceștia au declanșat campania de calomniere întrucât reclamanta nu a cercetat și trimis în judecată unele persoane pe care acum nu s-au mai ascuns să le indice în mod expres și să le asocieze . de persoana reclamantei, inventând relaționări pe care nu le are și făcând speculații fără a porni măcar de la situații reale sau probate.
Cu privire la articolele din 14.11.2014 și 07.01.2015, reclamanta a formulat deja o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Sectorului 5 în data de 14.01.2015 pe care o va atașa la prezenta cerere. A mai arătat reclamanta că, amânarea introducerii acțiunii de chemare în judecată urmare a articolului calomnios din data de 14.11.2014 a fost determinată doar de împrejurarea că a intenționat să formuleze acțiunea în cadrul răspunsului la întâmpinarea pârâților (dovadă în acest sens fiind chiar plata taxei de timbru realizată încă din luna noiembrie 2014). În condițiile în care răspunsul pârâților i-a fost comunicat după ce pârâții au mai scris un articol calomnios în data de 07.01.2015, reclamanta a ales să formuleze o cerere de chemare în judecată distinctă. Se pare că amânarea introducerii cererii de chemare în judecată cu privire la articolul calomnios din data de 14.11.2014, le-a dat celor doi pârâți „avântul” de a mai arunca în spațiul public un alt articol calomnios, respectiv, cel din data de 07.01.2015. Articolele anterior menționate abundă în afirmații mincinoase și calomnioase pe care reclamanta le-a detaliat în cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, solicitarea reclamantei ca pârâții să înceteze pe viitor să-i încalce dreptul la imagine și să o calomnieze, nu este nejustificată.
Pe de altă parte, referirile la o așa zisă „cenzură” ce li s-ar aplica celor doi pârâți prin solicitarea de înlăturare a articolelor calomnioase, constituie o altă formă a acestora de încercare de a se victimiza. Înainte de a invoca existența unei așa zise cenzuri, pârâții ar trebui să aibă în vedere obligațiile incluse chiar în Codul Deontologic al Ziaristului, respectiv de a nu exprima opinii proprii, fără o bază factuală. Ori, doar ca un exemplu al unor astfel de opinii calomnioase a fost și afirmația că reclamanta a întocmit un rechizitoriu „de spaimă”, că i s-a oferit „ protecție” și că „ a albit-o pe E. U.” fără a proba afirmațiile sau a se raporta la fapte concrete ale reclamantei legate de acea invocată „protecție” sau „spaimă”.
Nu este surprinzător faptul că întreaga întâmpinare a pârâților T. C. și N. M. se concentrează, în principal, pe încercarea de a convinge că . calomnioase cu privire la care am formulat cerere de chemare în judecată, nu fac parte dintr-o campanie de denigrare a reclamantei, aceștia având reprezentarea gravității campaniei de calomniere, campanie care poate fi interpretată și care are elementele unui demers infracțional. O dovadă a preocupării în acest sens a acestora este și faptul că singura solicitare de a discuta cu reclamanta (cerere pe care pârâții au formulat-o la biroul de presă al DIICOT, în noiembrie 2014, după ce au publicat articolul calomnios din 14.11.2014), aceștia doreau doar să le dea detalii referitoare la modul în care a perceput presiunile acestora. Solicitarea acestora nu se referea nicidecum la exprimarea unui punct de vedere referitor la aspectele calomnioase pe care deja le publicaseră.
Pârâții au afirmat că „cele șase articole se înscriu în această campanie jurnalistică și nu fac obiectul unei campanii separate, îndreptate împotriva reclamatei ”, că numele reclamantei nu apare în toate articolele scrise de aceștia și nu „de fiecare dată într-un context critic” și că „axa urmărită de aceștia, ca jurnaliști a fost aceea a relatării în numele interesului public, nu al atacului la persoană”. Reclamanta a precizat că toate afirmațiile anterior menționate constituie doar o . minciuni, pe care au pretenția, „ca instanța să le considere relevante”. Astfel, împrejurarea că „fac obiectul unei campanii”, rezultă cu evidență din următoarele aspecte: imediat, după ce au luat cunoștință de emiterea rechizitoriului, respectiv în decembrie 2013, rechizitoriu care nu corespundea solicitărilor repetate ale acestora (formulate prin articolele de până în luna decembrie 2013) de a trimite în judecată persoane pe care le doreau inculpate, pârâții au relatat despre reclamantă în toate articolele publicate până în prezent despre dosarul care face obiectul interesului acestora. Și în toate articolele referirile la reclamantă au fost exclusiv calomnioase, nu obiectiv critice.
Pârâților le va fi greu să explice instanței de ce au continuat să se refere la reclamantă într-un mod injurios și calomnios pe tot parcursul anului 2014, deși din luna decembrie 2013 reclamanta a încetat orice contact cu ancheta, iar dosarul a fost repartizat altui procuror. Nu poate exista o explicație de bun simț nici cu privire la referirea calomnioasă la adresa reclamantei, inclusiv în luna ianuarie 2015.
Folosind o exprimare pretențioasă și bombastică, dorind să lase să se creadă că ar fi desfășurat o activitate intelectuală, T. C. și N. M. spun că „axa urmărită de aceștia, ca jurnaliști a fost aceea a relatării în numele interesului public, nu al atacului la persoană. Totuși, de aproape un an și jumătate, deși dosarul nu se mai află la reclamantă, singura „axă” pe care au construit-o cei doi pârâți a fost aceea a denigrării reclamantei, în mod suspect și probabil interesat.
Reclamanta a mai arătat că rechizitoriul întocmit de aceasta nu este singura soluție vreodată infirmată vreunui magistrat și nu va fi nici ultima, astfel că nu există justificare logică cu privire la insistența acestora de a se referi la persoana reclamantei la aproape un an și jumătate de la emiterea ordonanței. Singura justificare poate fi un interes pe care cu siguranță îl vor devoala chiar pârâții, având în vedere apetitul acestora de a comunica public senzațiile, stările, trăirile, dramele existențiale și alte aprecieri legate de persoana reclamantei.
Pârâții T. C. și N. M. au pretenția (și nu este prima dată) că reclamanta ar trebui să acționeze după cum doresc aceștia și să sesizeze organele pe care aceștia le indică, urmare a articolelor publicate anterior lunii decembrie 2013. Demersurile pe care reclamanta le-a întreprins nu are obligația de a le devoala, după cum pârâții ar face bine să nu mai facă aprecieri cu privire la modul în care trebuie să se apere împotriva agresiunilor venite din partea ziariștilor care ar putea reprezenta interesele unor terți interesați.
Pârâții T. C. și N. M. au afirmat în mod mincinos că articolele acestora ,,exprimă fapte și opinii care au la bază ordonanța de infirmare”, fără să precizeze faptul că în cuprinsul ordonanței reclamanta nu a fost calomniată sau insultată. În cuprinsul ordonanței nu s-a afirmat, în mod depreciativ, cum au făcut pârâții, că reclamanta a întocmit un rechizitoriu de „spaimă” sau că i s-ar fi oferit „protecție”, că a mușamalizat un dosar și că „a albit” unele persoane. Afirmația pârâților legată de expunerea unor fapte ar fi fost reală dacă s-ar fi limitat în a aduce la cunoștința publicului doar faptul că s-a infirmat o soluție într-un dosar. Nimic nu le dă dreptul pârâților să o denigreze referindu-se la un act care, nu are confirmarea instanței și, mai mult, fără să cunoască, prin comparație, conținutul rechizitoriului întocmit de reclamantă.
Ceea ce au omis, de asemenea, să spună pârâții, a fost că o soluție de infirmare nu este un act definitiv, fiind opinia vremelnică a unui alt procuror, nefiind confirmată de către instanța de judecată printr-o decizie contară celei dispuse de reclamantă.
Împrejurarea că o soluție dispusă de un procuror este infirmată nu este un act de excepție, indiferent care ar fi dosarul (așa cum au lăsat de înțeles pârâții, de parcă dosarul de care au fost interesați este unicul dosar aflat în lucru în România) și nu trebuie să îl transforme pe cel a cărui soluție a fost infirmată în victima calomniilor unor persoane interesate.
Cu rea credință, pârâții T. C. și N. M. au afirmat că articolele invocate de reclamantă ar reprezenta „exercitarea dreptului la liberă exprimare” și că nu era suficient să aducă la cunoștința opinie publice doar ordonanța de infirmare, dar și modul în care funcționează justiția. Cu riscul de a repeta afirmațiile denigratoare ale pârâților și minciunile acestora, reclamanta a precizat că privitor la modul de funcționare a justiției s-au exprimat pârâții atunci când au spus că a întocmit un rechizitoriu de „spaimă” sau că i s-ar fi oferit „protecție”, că a „mușamalizat” un dosar și că „a alibit” persoane (citând doar o parte din calomniile acestora), sau când au prezentat-o într-un mod depreciativ afirmând, fără nici o dovadă că a fost „umilită”, „urecheată în plină zi”, „pulverizată” și că nu „lucra în echipă”.
Toate aceste afirmații nu au legătură cu așa invocata „funcționare a justiției” pe care T. C. și N. M. au pretins că ar fi dorit să o expună publicului, ci sunt doar calomnii.
Nu exercitarea dreptului la liberă exprimare constituie demersul acestora de mai mult de un an și jumătate, ci desfășurarea unei campanii de calomniere determinată, între altele, de nemulțumirea că reclamanta nu a condus ancheta cum au vrut pârâții și că nu a trimis în judecată unele persoane pe care le doreau inculpate, că nu a audiat anumite persoane (așa cum s-au exprimat în mod clar în articolele publicate anterior lunii decembrie 2013, până la momentul la care au aflat că nu a întocmit rechizitoriul cum doreau aceștia).
A mai arătat reclamanta că cererea de chemare în judecată, după cum rezultă în mod evident din conținutul acesteia, nu are ca obiect așa zisa investigație a celor doi pârâți, așa cum nu s-au sfiit să mintă cei doi în întâmpinare.
Referitor la așa zisa anchetă jurnalistică, așa cum au definit T. C. și N. M. articolele, după cum poate constata și instanța chiar din documentele pe care pârâții le-au atașat întâmpinării, respectiv raportul DLAF întocmit înainte de redactarea articolelor acestora, ancheta nu le aparține, T. C. și N. M. preluând doar concluziile unei anchete desfășurate de către consilierii DLAF și prezentând-o ca pe un efort intelectual al acestora. În acest sens, instanța are posibilitatea să constate că afirmațiile reclamantei din cererea de chemare în judecată referitor la faptul că așa zisele dezvăluiri din articolele pârâților și despre care aceștia aveau pretenția că i s-a atras atenția de către șefi ( „tu vezi ce scrie ziarul ăla? Ai verificat informațiile? ”), nu reprezentau un element de noutate raportat la ancheta deja desfășurată, întrucât aceste așa zise dezvăluiri erau conținute în raportul DLAF din care au preluat informații pârâții și au redactat așa zisele investigații. Mai mult, raportat la insistența pârâților de a trimite în judecată anumite persoane, despre care pretind că nu le-am anchetat, nici investigația DLAF nu identifică responsabilități ale acestor persoane.
Singura activitate intelectuală a celor doi raportat la acest dosar a fost aceea de a prelua concluziile consilierilor DLAF și să o prezinte ca pe un efort investigativ propriu, fără a aduce nici un element de noutate.
Pe de altă parte, reclamanta a constatat că, insistența cu care T. C. și N. M. se raportează doar la ordonanța de infirmare este cel puțin bizară, în condițiile în care nu conținutul ordonanței face obiectul cererii de chemare în judecată, ci doar calomniile pârâților.
Pârâții au solicitat ca instanța să aprecieze că nu „s-au concentrat” pe reclamantă, motivat prin aceea că ar fi scris anterior lunii decembrie 2013, alte articole, dar au omis cu rea intenție să precizeze că nu articolele anterioare lunii decembrie au făcut obiectul cererii de chemare în judecată. Dovada faptului că, în fapt „s-au concentrat” pe reclamantă, a fost faptul că, de mai mult de un an, aceștia continuă să publice articole calomnioase despre reclamantă, deși dosarul penal de care au fost interesați nu se mai află în lucru la reclamantă. De altfel, în cuprinsul întâmpinării, pârâții T. C. și N. M. nu au explicat de ce au continuat denigrările la adresa reclamantei, inclusiv în ianuarie 2015.
Numiții T. C. și N. M. au afirmat că era de „ datoria” lor (așa cum s-au exprimat) să informeze publicul cu privire la ordonanța de infirmare, deși nu conținutul acestei ordonanțe a făcut obiectul cererii de chemare în judecată pe care reclamanta a formulat-o. Pot oare însă pârâții, care se pretind profesioniști, să explice dacă aveau o „datorie” (sau poate chiar aveau o datorie în acest sens față de terți) să o calomnieze în mod repetat? Tot „datoria” acestora a fost să o calomnieze în alte două articole, din data de 14.11.2014, imediat după ce li s-a adus la cunoștință cererea de chemare în judecată și din data de 07.01.2015, într-o . afirmații absurde, fără a verifica, înainte de a scrie, parcursul reclamantei profesional și asociindu-o cu persoane pe care la momentul soluționării dosarului, și o parte dintre ele nici acum, nu le cunoștea personal?
Pârâții T. C. și N. M. au pretins că toate articolele au constituit exprimarea exercitării dreptului la liberă exprimare, pe care o asimilează calomniei. Afirmația este gravă având în vedere că a aceștia au pretins că insultarea unei persoane pe care nu o agreează este doar exprimarea unui punct de vedere.
Referitor la libertatea de exprimare invocată a fi exercitată de către pârâții în cuprinsul articolelor calomnioase, reclamanta a făcut următoarele precizări:
Conform articolului 30 alin.6 din Constituția României „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine”. Dreptul la exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de restrângeri în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum este și autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Reputația este părerea publică favorabilă sau defavorabilă despre o persoană, felul în care este cunoscut sau apreciat. Părerea publică defavorabilă este de natură să aducă atingere reputației unei persoane. Reputația profesională este o consecință a integrității morale și profesionale de care trebuie să dea dovadă fiecare magistrat și conferă credibilitate și siguranță în exercitarea profesiei.
Dreptul la reputație este garantat în cadrul art.8 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, ca element esențial al dreptului la respectarea vieții private. Referindu-se la restrângerea libertății de exprimare în scopul garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești, CEDO a tăcut considerații cu privire la protejarea reputației și autorității justiției în cauza Brafos contra Danemarcei, precum și Paeger și Oberschlick contra Austriei.
În . mincinoase, pârâții T. C. și N. M. au mai afirmat în întâmpinare că „au redactat și publicat articolele în cauză cu respectarea tuturor obligațiilor ce le revin, în lumina jurisprudenței CEDO”, fără a preciza care ar fi acele obligații pe care le-au respectat sau jurisprudența care le permitea calomnierea.
În continuare, pârâții au afirmat, tot mincinos, că reclamanta a „dezinformat atunci când a susținut că nu i-au solicitat un punct de vedere”, afirmație care este cel puțin îndrăzneață, având în vedere că aparține celor doi pârâți care au exprimat în spațiul public numai minciuni referitoare la reclamantă.
Într-o firavă încercare de a construi o argumentare logică pentru a susține cele afirmate, pârâții T. C. și N. M. au invocat o solicitare pe care ar fi trimis-o biroului de presă al DNA, dar fără a prezenta răspunsul biroului, pentru a se constata dacă posibila solicitare i-a fost sau nu comunicată. În absența unui răspuns al biroului de presă sau a altor dovezi din partea pârâților (martori, alte înscrisuri) din care să rezulte dacă reclamanta a fost informată cu privire la solicitarea acestora, logica comună oricărei persoane spune că o astfel de cerere nu i-a fost transmisă. După ce chiar pârâții au relatat că nu au primit răspuns de la biroul de presă al DNA și în care să fie înștiințați pârâții dacă i s-a transmis reclamantei solicitarea acestora, pârâții au concluzionat în logica comună doar acestora „nu a existat nici un răspuns din partea reclamantei”, fără să verifice dacă i s-a comunicat acea pretinsă „cerere de dialog” a acestora. Ce au omis pârâții a fost să atașeze la dosar emailul transmis biroului de presă, nu doar să facă o consemnare a așa zisului conținut al email-ului.
Tot mincinos, pârâții au afirmat că reclamanta a pretins să fie contactată telefonic de către aceștia. În condițiile în care nu este prima dată când preluarea de către pârâți a afirmațiilor reclamantei se face trunchiat sau prin înlăturarea unor cuvinte, aceasta a arătat că, în cererea de chemare în judecată, le-a precizat pârâților T. C. și N. M. că „pe viitor, în situații similare, pentru exersarea abilităților de anchetator, le sugerează celor doi pârâți să aleagă cel mai simplu mijloc de a intra în legătură cu persoana pe care intenționează să o denigreze, respectiv contactarea telefonică a acesteia prin apelarea centralei telefonice a instituției în care lucrează persoană de care sunt interesați (în cazul reclamantei, putea fi contactată direct prin apelarea centralei DNA)”.
Faptul că cei doi nu fac decât să mimeze un așa zis profesionalism, în încercarea acestora de a o contacta pe reclamantă pentru a exprima un punct de vedere, este dovedit și de împrejurarea că, deși au scris mai mult de un articol despre reclamantă, aceștia nu au făcut demersuri înaintea fiecărui articol pentru a-și exprima un punct de vedere. Această contactare a fost promptă cu persoanele pe care reclamanta le-a cercetat.
Reclamanta a detaliat aceste afirmații ale pârâților, referitoare la așa zisele sale dezinformări, numai pentru a mai aduce un argument al faptului că tot demersul acestora a fost condus numai de dorința de a o calomnia și nu de a lămuri aspecte despre care au pretins că au vrut să le aducă la cunoștință publicului din așa zisa dorință de „informarea publicului” .
Încă o dată, așa cum reclamanta a mai precizat, pârâții au iar pretenția că o cunosc, afirmând că aceasta ar cunoaște „foarte bine regula cererilor prin biroul de presă a (!!) DNA”. A mai constatat reclamanta și, de asemenea, nu este prima dată, dificultățile numiților T. C. și N. M. de adaptare la utilizarea corectă a limbii române. Astfel, într-o exprimare pe care doar cu îngăduință o numesc, încălcând regulile de bază ale acordului gramatical și care este nepermisă unor persoane care se pretind jurnaliști, cei doi fiind obligați să fie un exemplu de exprimare corectă, aceștia au folosit exprimarea „biroul de presă este a (!!) DNA”, neavând o cunoaștere a acordului gramatical corect și considerând că presa, nu biroul este a DNA.
Pentru a-și justifica denigrările, pârâții au sugerat în mod grav și periculos că denigrările ar fi permise întrucât, au afirmat aceștia cel puțin suspect „libertatea de exprimare permite o doză de exagerare”. Această frază este, de altfel, edificatoare în ceea ce privește modul în care aceștia înțeleg să facă jurnalism.
Dorind să găsească explicație doar pentru una din calomniile acestora, respectiv faptul că au afirmat că reclamanta a „mușamalizat” un dosar, aceștia au pretins că „termenul” „este inspirat chiar din ordonanța de infirmare” (surprinzător fiind faptul că pârâții au recunoscut că se inspiră din actele altora și că, implicit, nu au făcut investigații, așa cum au afirmat repetat).
Trecând peste faptul că în ordonanță nu se fac afirmații calomnioase, reclamanta a adus la cunoștință pârâților T. C. și N. M. că se puteau raporta la ordonanță folosind cuvântul „mușamalizare” doar dacă acea ordonanță ar fi apreciat în mod expres că a favorizat unele persoane.
Încă o apreciere, cel puțin curioasă a pârâților, a fost aceea conform căreia articolele lor ar fi fost „mai puțin critice” decât ordonanța de infirmare. Ceea ce face obiectul cererii de chemare în judecată a pârâților nu este „critica” acestora, ci calomnierea repetată a reclamantei. Reclamanta a menționat că crede că a existat o competiție privitor la care document este mai critic la adresa acesteia, așa cum au dorit să sugereze pârâții, ci cu privire la care dintre documente este insultător și denigrator (cu precizarea că pârâtul, nelecturând alte ordonanțe de infirmare, nu e în măsură să facă aprecieri în acest sens și cu precizarea că în ordonanță nu se indică care ar fi probele care susțin afirmațiile din cuprinsul ei).
Este evidentă insistența pârâților de a se raporta numai la ordonanța de infirmare, ca și cum aceasta face obiectul cererii de chemare în judecată sau că le-ar putea justifica acțiunile repetate de calomniere. Această preocupare rezultă și din faptul că și-au exprimat nemulțumirea că reclamanta nu a considerat că ordonanța i-a adus atingere demnității „publicarea ordonanței nu a fost considerată de reclamantă drept atingere adusă demnității”.
Trecând peste modul bizar în care pârâții au identificat o ordonanță ca fiind similară calomniilor publicate în mai multe rânduri, punând astfel semnul egal între un act procedural și mai multe articole conținând injurii clare, reclamanta le-a reamintit acestora că, în cuprinsul ordonanței, nu a fost calomniată și că, deși a trecut peste un an de la emiterea ordonanței, aceștia continuă să o denigreze nu doar într-un articol, ci într-o .. Este lipsită de fundament referirea repetată a numiților T. C. și N. M. la acea ordonanță care, în mod evident nu le-a dat dreptul acestora să afirme că reclamanta a întocmit rechizitoriul „de frică”, etc.
Reclamanta a comentat și o altă afirmație, cel puțin stranie a pârâților T. C. și N. M., care precizează în cuprinsul întâmpinării că „relatarea acestora rămâne echilibrată”. Dacă aproape 10 articole mincinoase scrise pe parcursul a mai mult de un an poate fi calificată ca echilibrată, atunci, așa cum a mai precizat anterior, logica acestora nu este în mod evident cea comună tuturor.
Deși pârâții insistă să considere ordonanța de infirmare o așa zisă „bază factuală” care le-ar permite calomnierea reclamantei, nu ordonanța le-a oferit însă baza pentru a afirma denigrator că ar fi „protejată” și că a întocmit rechizitoriul „de spaimă”, pretinzând că nu și-a îndeplinit atribuțiile conform dispozițiilor legale. Pârâții au pretenția să catalogheze afirmațiile calomnioase și injurioase ca fiind „opinii” (potrivit exprimării acestora). Deși potrivit celor doi, CEDO ar aprecia (fără a indica care ar fi contextul în care s-a pronunțat CEDO) că libertatea de exprimare acoperă comunicarea de fapte și opinii, aceștia au omis să precizeze că această comunicare nu trebuie să prejudicieze, prin formulări injurioase și denigratoare. Prin urmare, încercarea pârâților de a crea o identitate de înțeles între formularea de opinii și afirmațiile calomnioase este exagerată și periculoasă.
Tot pentru a-și justifica exprimarea repetat injurioasă, pârâții T. C. și N. M. au invocat un articol din Codul Deontologic al Ziariștilor în care se menționează că „știrea trebuie să fie exactă și să nu conțină păreri personale”. Susținerea celor doi că nu au prezentat păreri personale nu are nici o legătură cu situația de față, în condițiile în care aceștia nu s-au limitat la a prezenta conținutul unei ordonanțe de infirmare (pe care o folosesc pentru a justifica toate încălcările dispozițiilor legale, dar și ale moralei), ci au făcut comentarii personale într-o exprimare violentă, nepotrivită, conform cărora reclamanta a întocmit un rechizitoriu „de spaimă” (nu se precizează de cine s-ar fi temut) și că i s-a oferit „protecție”. În mod evident, aceste afirmații sunt doar păreri personale injurioase, ceea ce Codul Deontologic le interzice ziariștilor să exprime.
Tot mincinos, pârâții au afirmat că toate articolele acestora s-au referit „doar incidental la conduita” reclamantei și că „nu se poate reține intenția de a desfășura o campanie denigratoare”. Cum au explicat însă pârâții că, cel puțin unul din titlurile articolele se referă direct la reclamantă și nicidecum incidental, așa cum au mințit aceștia. Astfel, articolul din 11 decembrie 2013 are ca titlu „ Procuroarea care a pierdut suspecții pe drum pleacă din DNA”.
Din nou, în mod mincinos, referindu-se la articolul din 11 decembrie 2013, aceștia au afirmat că ar fi relatat doar un fapt real „că reclamata a solicitat să plece din DNA”, dar aceștia au omis și nu au comentat faptul că au afirmat în mod denigrator, printre altele, că „ar fi albit” unele persoane.
În lunga înșiruire a afirmațiilor mincinoase poate fi inclusă și cea potrivit căreia „reclamata și-a încheiat activitatea la DNA printr-un act al șefilor”. Ceea ce pârâții știu, pentru că într-o frază anterioară au consemnat acest lucru, este că plecarea reclamantei din cadrul acestei instituții a fost un act individual de voință, dar prin inducerea în eroare a instanței, aceștia au dorit să o prezinte încă o dată într-o poziție profesională care i-ar putea prejudicia imaginea profesională.
Reclamanta a constatat că, și în cuprinsul întâmpinării, ca și în articolele calomnioase, pentru a-și justifica minciunile și calomniile, cei doi pârâții au încercat să acopere opiniile personale, invocând așa zise „surse”, ca și cum invocarea unor anonimi ar da credibilitate și legitimitate afirmațiilor injurioase și depreciative. Singurele așa zis „surse” nominalizate au fost două din persoanele pe care reclamanta le-a cercetat și cărora pârâții nu le-au refuzat exprimarea unui punct de vedere calomnios. Astfel, pârâții T. C. și N. M. nu numai că au consemnat punctul de vedere al persoanelor cercetate, într-un drept la replică, dar au făcut și eforturi de a le permite prezentarea opiniilor pe larg în cadrul unor interviuri, cu scopul evident de a le oferi și celor anchetați de reclamantă „oportunitatea” de a o denigra.
Reclamanta a sesizat, de asemenea, că pârâții au pretenția, încă o dată, că pot să își exprime părerea în ceea ce privește modul în care reclamanta ar putea să se apere împotriva presiunilor la care a fost supusă pentru a dispune o soluție pe care aceștia o doreau emisă în dosarul de care sunt interesați, indicând instituții la care reclamanta să se adreseze.
Preocuparea acestora ar trebui să se limiteze la situația în care se află raportul la acțiunile judiciare în care sunt subiecți, la modalitatea în care se exprimă în spațiul public și amenințările pe care le transmit într-o manieră pe care aceștia o cred isteață, dar care poate întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni.
Cu privire la părerea acestora că articolele repetat denigratoare (care continuă și în prezent) nu i-ar fi creat un prejudiciu, reclamanta a arătat că, așa cum a precizat și în cererea de chemare în judecată, buna credință și profesionalismul acesteia în soluționarea cauzelor cu care a fost investită, au fost puse la îndoială de persoane care au invocat în sprijinul susținerilor lor, conținutul denigrator al articolelor pârâților și nu, așa cum au pretins aceștia, conținutul ordonanței de infirmare.
Deși pârâții vor să transfere crearea imaginii reclamantei publice exclusiv pe ordonanța de infirmarea, aceasta a arătat că nu conținutul acelei ordonanțe prezentat o singură dată în spațiul public creează o imagine publică, ci repetabilitatea agresivă a pârâților în exprimarea în aproape 10 articole a unor denigrări, minciuni și aprecieri depreciative referitoare la reclamantă. A mai arătat reclamanta că ordonanța de infirmare mult invocată de pârâți este un act care nu este singular în activitatea unui procuror și reprezintă o cale de exercitare a controlului ierarhic, act pe care pârâții insistă să îl prezinte ca fiind de necontestat, fără ca pârâții să expună, spre comparație, și rechizitoriul reclamantei pentru a se putea aprecia care act aduce argumente legale și probate în susținerea soluțiilor. Cei care s-au străduit și se străduiesc și la acest moment să îi creeze o imagine depreciativă (ultimul articol calomnios fiind redactat în urmă cu mai puțin de două săptămâni, în data de 07.01.2015), sunt doar pârâții (care, între altele, au afirmat că reclamantei i s-ar fi oferit protecție pentru a întocmi rechizitoriul), nu actele procedural întocmite de terți.
Ceea ce nu au putut explica pârâții a fost de ce o infirmare, care nu va fi singulară în cariera unui procuror la fel ca și achitările și restituirile, au generat o reacție atât de violentă din partea celor doi.
Mincinos, pârâții au susținut că nu au afirmat nimic legat de capacitatea reclamantei de a efectua cercetări și că nu s-au substituit organelor de cercetare intervenind în desfășurarea anchetei însă, chiar aceștia au spus că reclamantei i-a fost spaimă, deci capacitatea acesteia a fost afectată, ba mai mult au cerut să fie audiate unele persoane pe care le vroiau inculpate, solicitând să fie efectuate cercetările într-un anume fel și făcând presiuni asupra anchetatorului, așa cum rezultă chiar din titlurile articolelor publicate de aceștia „Cititorii au ajuns în față la DNA”, „DNA, unde este milionul de euro?”.
În final, reclamanta a arătat că imaginea sa publică (în absența unei preocupări a acesteia de a-și populariza rezultatele profesionale) este prezentată, la acest moment, exclusiv și nemeritat numai prin articolele denigratoare ale pârâților care, de altfel, nici nu s-au străduit să facă minime eforturi pentru a se lămuri cu privire la rezultatele reclamantei profesionale care au fost validate definitiv de către instanțe și nu doar vremelnic într-o singură cauză în care cercetările nici nu au fost finalizate.
Instanța va avea în vedere faptul că persoana lezată de pârâții T. C. și N. M. este magistrat, calitate în care are datoria de discreție și, astfel, este împiedicată să răspundă ca orice altă persoană calomniilor exprimate în spațiul public. A mai precizat reclamanta că denigrarea acesteia s-a realizat în mod repetat pe parcursul mai multor zile și continuă și după ce a formulat cererea de chemare în judecată de către ziariști, care au acces facil și neîngrădit la mijloacele de comunicare prin presa scrisă sau electronică, mijloace care nu sunt la îndemâna unui magistrat sau a oricărei alte persoane.
Alăturat răspunsului la întâmpinare, reclamanta a anexat, în copie, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectarului 5 București și articolele publicate în 14.11.2014 și 07.01.2015.
La termenul de judecată din data de 25.03.2015, pârâții au depus la dosar un set de înscrisuri, în copie, filele 351-358.
Prin cererea conexă formulată în dosarul nr._ înregistrat la rolul Judecătoriei sectorului 5 la data de 14.01.2015, reclamanta S. A. F., în contradictoriu cu pârâții T. C. și N. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate ca urmare a publicării mai multor comentarii denigratoare ale pârâților T. C. și N. M. la adresa reclamantei pe site-ul www.tolo.ro (aparținând pârâtului T. C.), să se dispună obligarea pârâtului T. C. la plata sumei de 100.000 lei și a pârâtei N. M. la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine produs de pârâți prin afirmațiile defăimătoare privind reputația profesională și probitatea reclamantei și atingerea adusă imaginii sale, să se dispună înlăturarea pasajelor din articolele din datele de 14.11.2014 si 7.01.2015 de pe site-ul www.tolo.ro, precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei, să se dispună obligarea pârâților să înlăture pe cheltuiala lor din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia care au fost preluate de pe site-ul www.tolo.ro, să se dispună obligarea pârâților la publicarea pe cheltuiala lor, în ziarele Gazeta Sporturilor, Jurnalul Național și Prosport (atât în formatul print, cât și în cel electronic), precum și pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro a hotărârii pronunțate de instanță, în cazul admiterii acțiunii, să se dispună încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei, precum și obligarea pârâților T. C. și N. M. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, după ce în luna octombrie 2014 a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâților T. C. și N. M. pentru încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate ca urmare a publicării de către susnumiții a mai multor articole denigratoare la adresa sa în perioada decembrie 2013 - august 2014, pârâții au continuat afirmațiile calomnioase în ceea ce o privește într-un articol din data de 14.11.2014 și, ulterior, în data de 07.01.2015, publicate pe site-ul www.tolo.ro (aparținând pârâtului T. C.).
Pârâții au optat pentru continuarea acțiunilor de calomniere a reclamantei, producându-i în mod voluntar noi mijloace de probă în susținerea cererii de chemare în judecată din data de 17.10.2014, depusă la Judecătoria Sectorului 6. Aceștia au făcut, de asemenea, o dovadă în plus a faptului că reclamanta a fost subiectul unei campanii de denigrare din partea acestora realizată prin afirmații mincinoase și denigratoare, depășind limitele reacției de nemulțumire pentru că nu a dat curs presiunilor pârâților de a conduce o anchetă penală după cum doreau aceștia și pentru că i-a chemat în judecată.
Mai grav este că, pretinzând că citează conținutul acțiunii în instanță, pârâții au eliminat în mod voit doar cuvintele (nu pasajele, ci doar cuvintele) care le permiteau acestora să dea un alt înțeles cererii de chemare în judecată, pentru a-și susține minciunile repetate (aspecte pe care le va detalia ulterior). Este relevant în susținerea prezentei cereri de chemare în judecată că aceste practici din partea unor persoane care pretind neîncetat și agresiv că ar fi profesioniști și că ar fi conduși de bună credință în redactarea articolelor și nu de dorința de a o calomnia.
A mai arătat reclamanta că, pârâții s-au implicat în prelungirea campaniei de denigrare a acesteia, deși în cererea de chemare în judecată din data de 17.10.2014, una din solicitările acesteia era aceea de a înceta încălcarea dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți.
Cuprinsul articolului din data de 14.11.2014, dar și cel din 07.01.2015, sunt încă o dovadă a faptului că pârâții fac afirmații despre reclamantă fără susținere faptică, exprimând doar speculații/presupuneri, intenția acestora fiind în mod evident de a o denigra.
Astfel, după ce la începutul articolului, pârâții T. C. și N. M. au făcut mai multe afirmații mincinoase legate de conținutul cererii de chemare în judecată din data de 17.10.2014, afirmații pe care le va detalia ulterior, cei doi au continuat . denigrări referitoare la cariera sa profesională, denigrări declanșate în luna decembrie 2013 și prelungite până în prezent.
Pretinzând că relatează cu privire la traseul reclamantei profesional, cei doi pârâți au spus că „a fost angajată” în cadrul DIICOT, completând afirmația cu susținerea că unitatea de parchet este condusă de procurorul șef A. B.. De la acest moment, debutează afirmațiile calomnioase care se bazează doar pe speculații denigratoare ale pârâților, fără legătură cu fapte reale, și care vin în completarea susținerilor mincinoase anterioare ale numiților T. C. și N. M..
Astfel, după ce au afirmat că DIICOT este condusă de procurorul șef A. B. și fără a avea legătură cu subiectul articolului, respectiv persoana reclamantei, pârâții au susținut în fraza imediat următoare, că procurorul șef este „prietenă cu E. U.”. Într-o logică a relatării unor împrejurări care ar fi privit (respectiv parcursul său profesional), referirea la relația de prietenie a procurorului șef nu are nici o legătură cu reclamanta. Dar nu s-a vorbit aici despre logica care este comună oricărei persoane, ci despre susținerile pârâților, care s-au străduit doar să facă speculații fără argumente probatorii, cu scopul exclusiv de a o calomnia. Alăturarea celor două afirmații privind, pe de o parte, numirea reclamantei în cadrul DIICOT, iar, pe de altă parte, o relație de prietenie dintre terțe persoane care nu au legătură cu reclamanta, este calomnioasă prin aceea că lasă de înțeles că parcursul său profesional nu are legătură cu experiența și competențele sale profesionale, ci cu o invocată relație de amiciție dintre două persoane. Împrejurarea că mesajul calomnios al pârâților a fost preluat întocmai în spațiul public rezultă și din comentariile la articol, cititorii receptând susținerile pârâților în sensul că numirea reclamantei în DIICOT nu se bazează pe experiență profesională.
Această denigrare se adaugă multor altora care au fost expuse opiniei publice prin intermediul site-ului www.tolo.ro pe parcursul mai multor luni, din decembrie 2013 până în prezent, și care au indus la ideea că nu a trimis în judecată pe prietena procurorului șef și alte persoane pe care pârâții le doreau inculpate, indiferent dacă mijloacele de probă și situația de fapt susțineau sau nu vinovăția persoanelor pe care T. C. și M. N. le vor trimise în judecată. Legat de dorințele faptului celor doi pe care nu s-au ascuns să le exprime în mod explicit în spațiul public, reiau sugestia ca aceștia să lectureze rechizitoriul întocmit de reclamantă în luna noiembrie 2013 și care îi poate ajuta să își rezolve dilemele referitoare la legalitatea soluției pe care a dispus-o.
Trecând peste speculațiile celor doi pârâții, care caută doar explicații oculte în ceea ce privește cariera reclamantei, o minimă verificare a parcursului său profesional i-ar fi lămurit de ce a optat și a fost acceptată să lucreze în cadrul unei structuri specializate, respectiv DIICOT.
Astfel, în perioada 2000-2002 (anterior numirii, în luna octombrie 2002, în cadrul Parchetului Național Anticorupție), reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul PÎCCJ - Secția de combatere a corupției și criminalității organizate, structură de parchet din care s-a organizat DIICOT.
D. urmare, numirea reclamantei în cadrul DIICOT nu este rezultatul unei înțelegeri oculte, așa cum ar vrea să creadă pârâții, ci reluarea activității în cadrul unei structuri specializate, reorganizate la acest moment, și în care și-a mai desfășurat activitatea timp de 2 ani. Mai mult, împrejurarea că nu a beneficiat de un tratament diferit, rezultă și din faptul că, tot în cursul lunii decembrie 2013, alți doi foști colegi din cadrul DNA au ales să își desfășoare activitatea tot în cadrul DIICOT, fiind delegați în aceiași perioadă cu reclamanta. Cei doi colegi au fost numiți în cadrul DIICOT la o lună de la delegare, respectiv în luna ianuarie 2014, iar reclamanta după 6 luni de la delegare, respectiv în luna iunie 2014. De altfel, șef al serviciului în care reclamanta își desfășoară activitatea este un fost coleg și șef care a lucrat în cadrul DNA și care a fost delegat în cadrul DIICOT, cu puțin înainte de delegarea reclamantei în cadrul DIICOT.
Reclamanta a constatat că pârâții continuă să aibă o preocupare obsesivă în ceea ce o privește, inventând situații și fără a face verificări minime referitoare la aceasta. Legat de parcursul său profesional, despre care pârâții au făcut afirmații mincinoase sau incomplete, reclamanta a arătat că, după încetarea activității în cadrul DNA, reclamanta a revenit la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a mai desfășurat activitatea în perioada 2000 - 2002, în luna decembrie 2013 a fost repartizată în cadrul Biroului de relații cu presa, compartiment unde erau posturi disponibile. Întrucât activitatea în cadrul Biroului de presă nu avea în mod direct legătură cu experiența sa profesională de peste 18 ani, tot în luna decembrie 2013, reclamanta a fost delegată în cadrul DIICOT, iar în luna iunie 2014 a fost numită în cadrul aceleiași structuri.
În finalul articolului, pârâții T. C. și N. M. au pretins că „au dezlegat” un „mic mister ”, afirmații pe care le-au făcut în scopul de a o calomnia și a induce ideea, din nou mincinos, că ar exista o legătură între afirmațiile unei persoane publice și demersul său de a-i acționa în judecată pe cei doi pârâți. Astfel, susnumiții preiau declarațiile unei persoane publice care a spus că „decizii de procurori au fost controlate de un ziarist”. Apoi, pârâții au afirmat că reclamanta a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că „nu a dat curs presiunilor ziariștilor de a conduce o anchetă penală conform dorinței acestora”.
Urmare a unui minim exercițiu de logică, se poate constata că persoana publică se referă la decizii care au fost controlate de un ziarist, or în cazul reclamantei, deciziile nu au putut fi controlate, întrucât nu a dat curs presiunilor exercitate repetat de către pârâții ziariști, motiv pentru care au și calomniat-o. Având în vedere că pârâții T. C. și N. M. au pretins că, referindu-se la un ziarist, persoana publică îi avea în vedere pe cei doi pârâți, aceștia trebuie să verifice lista procurorilor la care s-au referit (sau nu) în articolele scrise de-a lungul timpului, pentru a stabili singuri care sunt cei pe care au reușit să-i controleze și care au luat decizii conform dorințelor pârâților.
Reclamanta a constatat că, prin prezentarea pe site-ul www.tolo.ro a cererii de chemare în judecată din data de 17.10.2014, numiții T. C. și N. M. au încercat să se victimizeze și să atragă cadrul compasiunea opiniei publice în ceea ce privește ingrata situație în care s-ar afla, respectiv cea de pârâți cărora li se solicită daune morale.
Pentru a-și susține victimizarea, în întregul articol, pârâții au făcut afirmații mincinoase aproape în fiecare paragraf, inclusiv când au pretins că citează din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă (care presupunea doar preluarea cuvânt cu cuvânt a afirmațiilor reclamantei, nu eliminarea voită doar a unor cuvinte). În esență, în articolul calomnios, pârâții au mințit în mod repetat că ar fi fost acționați în judecată pentru că ar fi desfășurat o pretinsă „investigație” (așa au afirmat chiar aceștia), cu citații toate că sesizarea instanței s-a realizat doar pentru modul calomnios și denigrator în care pârâții s-au referit la reclamantă, nefăcând nici o referire la așa zisa investigație.
Mai mult, pentru a se victimiza, pârâții T. C. și N. M. au mințit că reclamanta ar fi cerut „ștergerea investigației de pe net”. Nimic mai mincinos, având în vedere că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, care a generat iritarea pârâților, reclamanta nu a solicitat înlăturarea articolelor în integralitatea acestora, ci doar a pasajelor calomnioase la adresa reclamantei (pasaje calomnioase care, de altfel, nu se justificau în contextul unei așa zise investigații și care sunt ale unor persoane cu pretenții de profesioniști în domeniul jurnalisticii). Spre exemplificare, în cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat la punctul 3 că a solicitat să se dispună „înlăturarea pasajelor din articolele pârâților din datele de 3, 5 și 11 decembrie 2013, 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014 și 15 august 2014 de pe site-urile www.tolo.ro. și www.gsp.ro, precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei”.
Deși poate fi înțeleasă nevoia/slăbiciunea unor persoane de a atrage compasiunea semenilor în cazul în care trec prin situații neplăcute de viață (chiar neplăcerile sunt rezultatul propriilor acțiuni agresive), ceea ce nu poate fi înțeleasă este utilizarea minciunii pentru a atrage mila.
Din conținutul articolului rezultă nu numai că pârâții T. C. și N. M. au făcut afirmații calomnioase în ceea ce o privește, dar și că întreg articolul este o succesiune de minciuni. Începând cu titlul articolului, continuând cu chiar primul paragraf al articolului și până la final, pârâții T. C. și N. M. au mințit în mod repetat, inclusiv cu privire la aspecte evidente și ușor de verificat, respectiv atunci când au pretins că au citat pasaje din cuprinsul cererii de chemare în judecată. Și aceste minciuni reprezintă elemente ale campaniei de denigrare condusă de pârâți și care este determinată, în mod evident, de faptul că nu a dat curs solicitărilor acestora.
Reclamanta a detaliat în continuare afirmațiile mincinoase ale pârâților:
În titlul articolului din data de 14.11.2014, pârâții au afirmat mincinos că „s-a lămurit misterul lansat de președintele B.: prima procuroare a Galei B. cere judecătorilor să ne pedepsească pentru că „a fost presată de articolele din ziar”. Referitor la „misterul” pe care au pretins pârâții că l-ar fi lămurit (și pe care îl dezvoltă în cuprinsul articolului, dându-i un caracter denigrator în cea ce o privește), va detalia ulterior.
Pentru a se victimiza și a atrage compasiunea/mila opiniei publice, aceștia au afirmat că reclamanta a cerut „pedepsirea” lor pentru că au exercitat presiuni asupra reclamantei. Nimic mai mincinos, întrucât „pedepsirea”, așa cum o numesc aceștia (în fapt exercitarea unui drept pentru apărarea onoarei reputației), s-a cerut pentru calomnierea și denigrarea reclamantei, așa cum a consemnat în acțiune. Denigrarea reclamantei a venit după mai multe articole în care, într-adevăr, pârâții au exercitat presiuni asupra sa, solicitându-i să trimită în judecată unele persoane pe care le vor inculpate.
În mod mincinos, pârâții au pretins că exprimarea reclamantei ar fi fost „ am fost presată de articolele din ziar” (în acest sens cei, doi folosind semnele citării). Exigența în relatarea faptelor o obligă să precizeze că exprimarea ușor rudimentară nu îi aparține. În niciun pasaj al acțiunii nu a folosit cuvântul „presare”, cuvânt care este probabil familiar pârâților și care, dintr-un automatism al exprimării, l-au prezentat ca fiind exprimarea reclamantei.
Pârâții T. C. și N. M. au mai pretins, mincinos, folosind semnele citării, că reclamanta ar fi afirmat: „comentariile denigratoare la adresa mea apărute în Gazeta Sporturilor”. Nimic mai mincinos întrucât, în niciuna din susținerile reclamantei legate de afirmațiile calomnioase ale acestora nu s-a referit la Gazeta Sporturilor, ci la site-ul www.tolo.ro. aparținând numitului T. C. și www.gsp.ro. al cărui director este tot pârâtul T. C.. De altfel, minciuna privind referirea reclamantei la Gazeta Sporturilor a fost repetată pe parcursul articolului.
Pârâții au pretins mincinos că: „după 11 luni de la publicare, procuroarea susține că „am fost presată de articolele din ziar” și ne-a dat în judecată”. Aceasta este încă o afirmație mincinoasă. Din nou, deloc surprinzător, pârâții nici nu vor să preia corect pasaje din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și să o citeze corect, folosind o exprimare rudimentară care nu îi aparține.
Pe de altă parte, pârâții T. C. și N. M., au pretins că reclamanta i-a chemat în judecată pentru că au exercitat presiuni asupra acesteia în urmă cu 11 luni. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă nu pentru că au exercitat presiuni (pentru care are opțiunea de a formula o plângere penală), ci pentru calomniile repetate ale pârâților care au debutat în urmă cu 11 luni și care continuă și în prezent.
Pârâții au mai afirmat că reclamanta a solicitat „ștergerea investigației de pe net”. Susținerea este tot o afirmație mincinoasă cu caracter calomnios și încă o dovadă a relei credințe a pârâților și a campaniei desfășurate de către aceștia prin mijloace de comunicare publice în scopul de a o denigra. Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat doar: „înlăturarea pasajelor din articolele pârâților din datele de 3, 5 și 11 decembrie 2013, 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014 și 15 august 2014 de pe site-urile www.tolo.ro. și www.gsp.ro, precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei” și nu întregul conținut al articolelor.
De asemenea, pârâții au susținut mincinos că a afirmat: „munca la DIICOT pe parcursul anului 2014 se desfășoară cu dificultate din cauza investigației din Gazeta Sporturilor din decembrie 2013”. Afirmația este mincinoasă, iar buna credință sau măcar profesionalismul care pretind că i-ar caracteriza i-ar fi obligat pe numiții T. C. și N. M. să citeze corect din cererea reclamantei. Astfel, în cererea de chemare în judecată, reclamanta s-a referit doar la conținutul denigrator al articolelor pârâtului și nu la așa zisa investigație a acestora, după cum urmează: „în ultimele 10 luni, în repetate rânduri, în calitate de procuror în cadrul DIICOT, s-a confruntat cu împrejurări care au influențat și pot influența în continuare în mod negativ rezultatul anchetelor care le desfășor, întrucât au fost situații în care persoanele pe care le cercetează, dar și martori i-au pus la îndoială, direct sau în mod voalat, buna credință și profesionalismul în soluționarea cauzelor cu care a fost învestită, aceste persoane invocând, în sprijinul susținerilor lor, conținutul denigrator al articolelor pârâtului T. C. de pe site-ul www.tolo.ro și care au fost preluate și de alte site-uri”.
Cu privire la conținutul pasajului anterior din cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a arătat că pârâții T. C. și N. M. au ales să îl publice, ștergând în mod voit un singur cuvânt, respectiv cuvântul „denigrator”, lăsând astfel de înțeles că ar fi invocate de către terțe persoane conținutul integral la articolelor nu, așa cum a precizat, conținutul denigrator al acestora.
Eliminarea voită de către cei doi pârâți a unui singur cuvânt din acțiunea reclamantei, în condițiile în care au pretins că au citat un întreg paragraf, este mai mult decât relevantă cu privire la profilul uman al acestora, care folosesc minciuna și înșelăciunea pentru a-și susține campania de denigrare.
Tot mincinos, pârâții au afirmat că reclamanta a cerut să fie „pedepsiți" la plata sumei de 40.000 euro pentru greutățile pe care „le întâmpin în rezolvarea cazurilor”. În realitate, suma reprezenta daune morale și „pedepsirea”, cum numesc aceștia exercitarea unui drept, sunt cerute pentru afirmațiile calomnioase repetate ale pârâților, așa cum în mod expres reclamanta a precizat în cererea chemare în judecată din data de 17.10.2014: „obligarea pârâtului T. C. la plata sumei de 100.000 lei și a pârâtei N. M. la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine produs de pârâți prin afirmațiile defăimătoare privind reputația profesională și probitatea reclamantei și atingerea adusă imaginii mele”.
Încercând să justifice de ce nu și-au exercitat profesia cu bună credință și nu i-au solicită punctul de vedere înainte de a redacta articolele calomnioase, pârâții au afirmat: „ca ziariști, am contactat imediat (n.m. după sau înainte de calomniere?) biroul de presă al DNA și am rugat să i se comunice procuroarei că dorim un dialog pentru ca ea să comenteze infirmarea rechizitoriului și să-și explice plecarea”. Susținerea este cel puțin curioasă, având în vedere că relaționarea cu o instituție publică nu se poate realiza cu „rugăminți”, ci în mod oficial, în baza unor cereri înregistrate la compartimentele competente. În acest sens, pârâții vor trebui să prezinte numărul de înregistrare al cererii pentru a-și justifica afirmația, în caz contrar aceasta este doar o altă susținere mincinoasă a acestora.
Pe de altă parte, dovada relei credințe a acestora este și faptul că, deși o parte din articolele denigratoare, inclusiv acestea, au fost redactate în timp ce reclamanta își desfășoară activitatea la DIICOT, pârâții nu i-au solicitat punctul de vedere înainte de publicarea acestora.
În finalul articolului, pârâții au afirmat, tot mincinos, că reclamanta ar fi invocat în fața instanței „investigația Galei B.”. În realitate, în nicio frază a cererii de chemare în judecată, reclamanta nu s-a referit la „Gala B.” și, cu atât mai puțin la așa zisa investigație a acestora, singurele referiri fiind la afirmațiile calomnioase ale celor doi pârâți.
Ca și în cazul articolelor denigratoare anterioare, pârâții T. C. și N. M. nu au respectat obligațiile minime înscrise în Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, referitoare la solicitarea punctului de vedere al celor care urmează să facă subiectul articolelor de presă, înainte de publicarea acestora. Astfel, art. 5 din Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, prevede că „Ziaristul va da publicității punctele de vedere ale tuturor părților implicate. Nu va aduce acuzații fără să ofere posibilitatea celui învinuit de a-și exprima punctul de vedere”. În același sens, Codul Deontologic elaborat de organizațiile membre în Convenția Organizațiilor Media stabilește că „ziaristul va acționa cu bună credință” și că „Trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părților implicate” (art. 2,2,3). Reclamanta a arătat că, dacă i-ar fi solicitat un punct de vedere cu privire la parcursul său profesional, ar fi fost scutiți de efortul de a face doar speculații nedocumentate despre reclamantă.
După ce pretind că au prezentat ordonanța de infirmare a rechizitoriului întocmit de reclamantă pentru a susține că ar fi avut dreptate referitor la vinovăția unor persoane (ca și cum ar fi fost un act de condamnare), folosind o exprimare bombastică, pârâții au pretins că au făcut acest lucru „pentru ca oricine să vadă cine ascunde adevărul în acest caz”.
Fără a fi surprinzătoare logica pârâților, care este diferită de cea comună tuturor, așa cum a demonstrat anterior, trebuie precizat că, pentru a se putea face o comparație și „a se vedea cine ascunde adevărul”, trebuia prezentat și rechizitoriul reclamantei. Neexistând subiectul comparației, respectiv rechizitoriul, fraza pârâților este încă o afirmație mincinoasă, fără a constitui o argumentare probată a susținerilor acestora.
Reclamanta a remarcat faptul că, în finalul articolului calomnios, pârâții T. C. și N. M. au vrut să consemneze că nu au contactat-o direct, dorind probabil să se asigure că acțiunile lor nu vor fi interpretate ca elemente ale unor acțiuni ce pot fi apreciate ca fiind de șantajare, în înțelesul dispozițiilor penale. În acest sens (teoretic și fără a face referiri la subiecți și situații concrete), est de precizat faptul că nu ar avea relevanță dacă cei ce formulează solicitări în mod agresiv, contactează sau nu subiectul asupra cărora exercită presiuni, în condițiile în care solicitările de a face anumite lucruri (inclusiv tragerea la răspundere a unor persoane) se realizează direct în cuprinsul mai multor articole, care culminează cu afirmații calomnioase, determinate de faptul că s-a dat curs cererilor acestora.
Superficial și fără a avea o minimă cunoaștere a aspectelor pe care le presupune o anchetă penală, pârâții au pretins că, reclamanta a susținut în fața judecătorilor că „având în față” traficanți internaționali de droguri (exprimarea le aparține pârâților), aceștia îi „ îngreunează sarcina invocând articole din ziar” .
Ceea ce pârâții nu pot înțelege este faptul că, până ca „traficanții” să ajungă „în fața” procurorului se desfășoară o anchetă în care sunt implicate multe persoane, raportat la care credibilitatea profesională a procurorului este extrem de importantă, credibilitate care, de altfel, este necesară în orice tip de relație profesională. Chiar și în fața „traficanților internaționali de droguri”, credibilitatea este necesară pentru ca aceștia să participe la desfășurarea procedurilor judiciare în mod eficient.
Prin urmare, deși pârâții au pretenția că în urma articolelor calomnioase reclamanta nu a fost prejudiciată, această prejudiciere s-a realizat tocmai prin îndoiala care se ridică cu privire la credibilitatea acesteia, bazată doar pe susținerile denigratoare ale numiților T. C. și N. M..
Mai mult, dovada campaniei de denigrare al cărei subiect sunt este și faptul că . denigratoare privind traseul reclamantei profesional a continuat și în articolul din data de 07.01.2015 al cărui conținut este similar celui din data de 14.11.2014.
Obsesiile prelungite ale pârâților referitoare la reclamantă, derulate pe parcursul a aproximativ un an și jumătate (din octombrie 2013), și care s-au concretizat în . de articole denigratoare, constituie pentru reclamantă o certitudine a faptului că demersul acestora împotriva sa este justificat de interese care, cu siguranță, nu au nici o legătură cu necesitatea informării publice (și care, probabil, vor fi devoalate chiar de către pârâți, având în vedere apetitul acestora de a comunica public senzațiile, stările, trăirile, dramele existențiale și alte aprecieri legate de persoana reclamantei).
Cu certitudine, interesele acestora nu o privesc, singurul aspect care a adus-o în atenția celor doi fiind doar faptul că a fost învestită cu soluționarea unei cauze.
Reclamanta a arătat că denigrările agresive al căror subiect a fost, constituie o nedorită dovadă a vulnerabilității poziției magistratului care nu se supune presiunilor exercitate de terți pentru a-și conduce ancheta într-o anumit fel și a dispune soluții dincolo de limitele cadrului legal.
De asemenea, reclamanta a subliniat că nimic nu justifică faptul ca, la mai mult de un an de la data la care a dispus o soluție într-un dosar (și care a rămas, în continuare, în faza de urmărire penală), cei doi pârâți să continue să inventeze aspecte care ar fi legate de aceasta, exceptând doar, așa cum a precizat anterior, un interes al celor doi pârâți.Așa zisa calitate de investigatori pe care și-o arogă cei doi ar fi trebuit să îi oblige să aducă minime dovezi ale unor relaționări nedeontologice ale reclamantei și să verifice împrejurările în care a fost delegată sau numită în cadrul unor instituții.
Deși prima acțiune a reclamantei a fost comunicată pârâților de către Judecătoria Sectorului 6 București de aproximativ două luni (dovadă fiind chiar conținutul articolului denigrator al acestora 17.11.2014), până în prezent nu i s-a comunicat întâmpinarea formulată de cei doi.
Reclamanta a arătat că, amânarea introducerii acestei cereri de chemare în judecată, urmare a articolului calomnios din data de 17.11.2014, a fost determinată doar de împrejurarea că a intenționat să răspundă acestor noi atacuri în cadrul primului dosar, după comunicarea întâmpinării formulate de cei doi pârâți (dovadă în acest sens este chiar plata taxei de timbru, realizată în luna noiembrie 2014). Or, în condițiile în care până la acest moment nu i-a fost comunicată întâmpinarea pârâților, reclamanta a ales să formuleze o acțiune separată, imediat după un alt articol calomnios din data de 07.01.2015, în care pârâții dezvoltă afirmațiile mincinoase din articolul din data de 17.11.2014.
Conținutul articolelor din datele de 14.11.2014 și 07.01.2015, redactate de pârâții T. C., ziarist și director al Gazetei Sporturilor, precum și administrator al site-ului www.tolo.ro. și N. M., ziarist în cadrul Gazetei Sporturilor, au un caracter denigrator de natură a prejudicia reputația profesională și imaginea reclamantei, în calitate de procuror.
Reclamanta a avut în vedere faptul că, în cuprinsul articolelor publicate pe site-ul www.tolo.ro, pârâții Tolontanj C. și N. M. au pus la îndoială probitatea profesională, afirmând că traseul său profesional ar fi fost condiționat de terțe persoane, care nu au legătură cu sistemul judiciar.
Instanța va avea în vedere faptul că persoana lezată de pârâții T. C. și N. M. este magistrat, calitate în care are datoria de discreție și, astfel, a fost împiedicată să răspundă ca orice altă persoană calomniilor exprimate în spațiul public. A mai precizat reclamanta că denigrarea sa s-a realizat de către ziariști care au acces facil și neîngrădit la mijloacele de comunicare prin presa scrisă sau electronică (unul dintre aceștia, respectiv, pârâtul T. C. fiind directorul unui ziar și administratorului unui site), mijloace care nu sunt la îndemâna unui magistrat sau a oricărei alte persoane.
De asemenea, instanța trebuie să aibă în vedere maniera în care este afectată imaginea reclamantei ca magistrat, precum și cine recepționează mesajul denigrator al pârâtului. În acest sens, reclamanta a arătat că acțiunile pârâților T. C. și N. M. au caracterul unei campanii de calomniere ce ar debutat în luna decembrie 2013, a continuat pe parcursul anului 2014, până în luna noiembrie, dar și în luna ianuarie 2015, induc în spațiul public o imagine profesională nereală a reclamantei, îi prejudiciază imaginea profesională și reputația și se reflectă în mod direct și nedorit asupra activității sale profesionale.
Împrejurarea că s-a realizat prejudicierea reputației și imaginii profesionale a reclamantei rezultă nu numai din aspectele anterior menționate, ci și din conținutul comentariilor la articolele pârâților, afirmațiile calomnioase și depreciative ale acestora fiind propagate în public, dovadă fiind miile de vizualizări ale conținutului articolelor. Astfel, din comentariile celor care au vizualizat articolele, rezultă că aceștia au receptat calomniile pârâților preluând și dezvoltând denigrările pârâților referitoare la reputația sa profesională.
Raportarea la un așa zis interes public nu ar putea fi invocat de către pârâți, întrucât speculațiile acestora fără o minimă dovadă cu privire la parcursul profesional al reclamantei nu constituie informații ce ar fi de interes public. Pentru a satisface nevoia informării publice, pârâții trebuiau să se limiteze la a relata desfășurarea unor fapte adevărate, nu mincinoase (nu așa cum au relatat articolelor din 14.11.2014 și 07.01.2015) și fără a face referiri depreciative la persoana reclamantei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.72, art.252, art.253 și art. 1349 Cod civil.
La data de 24.02.2015 pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat admiterea excepției conexității și conexarea prezentei cauze cu dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București iar, în subsidiar, admiterea excepția nulității și a excepției lipsei de interes, a capetelor de cerere 3, 4 și 6, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, pârâții au solicitat obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să constate încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate ca urmare a publicării mai multor comentarii denigratoare a pârâților la adresa sa pe site-ul www.tolo.ro (aparținând pârâtului C. T.), să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 lei fiecare, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine produs prin afirmațiile defăimătoare privind reputația profesională a reclamantei și atingerea adusă imaginii sale, să dispună înlăturarea articolelor din datele de 14 noiembrie 2014 și 7 ianuarie 2015 de pe site-ul www.tolo.ro. precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei, să dispună obligarea pârâților să înlăture pe cheltuiala lor din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia care au fost preluate de pe site-ul www.tolo.ro, să dispună obligarea pârâților la publicarea pe cheltuiala lor, în ziarele Gazeta Sporturilor, Jurnalul Național și Prosport (atât în formatul prinț, cât și în cel electronic), precum și pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro a hotărârii pronunțate de instanță, în cazul admiterii acțiunii, să dispună încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pe viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa acesteia, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că cele două articole menționate, publicate de pârâți, au un caracter calomniator. În concret, reclamanta s-a plâns de faptul că, urmare a acțiunii promovate de aceasta împotriva pârâților în luna octombrie 2014, la data de 14 noiembrie 2014, pârâții au publicat un articol în care au prezentat publicului această acțiune, din care ar fi prezentat trunchiat anumite pasaje, că ar fi făcut afirmații despre reclamantă fără susținere faptică și că acestea ar fi mincinoase. Cu precădere, reclamanta a afirmat că se simte lezată de legătura pe au făcut-o în cuprinsul articolului între persoana sa și a fostei sale șefe de la DIICOT, doamna A. B.. În legătură cu articolul din 7 ianuarie 2015, reclamanta nu a dezvoltat pe larg motivele pentru care l-a apreciat drept calomniator, ci a precizat că acesta dezvoltă afirmațiile mincinoase din articolul din 14 noiembrie 2014 (pe care îl datează greșit în 17 noiembrie 2014).
Față de cele susținute de reclamantă, pârâții au dorit, în primul rând, să ofere instanței și contextul articolelor incriminate. În luna noiembrie 2014, Judecătoria Sectorului 6 le-a comunicat acțiunea promovată de reclamantă împotriva acestora, cu capete de cerere aproape identice cu cele din prezenta cauză, în legătură cu șase articole publicate de pârâți pe www.tolo.ro și www.gsp.ro (dosar fit._ ). Cele șase articole invocate de reclamantă (și anexate și acțiunii de față) se înscriu în campania jurnalistică pe care au inițiat-o cu privire la finanțarea evenimentului sportiv „Gala B.”, derulat în iulie 2011 și finanțat din bani publici cu suma de 2,5 milioane de euro. Campania jurnalistică pe care au inițiat-o cu privire la finanțarea din bani publici ai acestui eveniment, iar nu cu privire la o persoană anume, a început printr-un articol datat 12 aprilie 2011 (chiar înainte ca evenimentul să aibă loc, când începuse pregătirea achizițiilor publice și cu un an înainte de formarea unui dosar cu acest obiect la DNA) și a cuprins, în perioada 12 aprilie 2011 - 1 decembrie 2014, o . 49 de articole. Pârâții au continuat să scrie despre subiect și după această dată, având în vedere evenimentele ce s-au derulat, respectiv începerea urmăririi penale și luarea unor măsuri preventive cu privire la o . de persoane, printre care și înalți demnitari, „Dosarul Gala B.” fiind un subiect „fierbinte” pentru întreaga presă chiar și la data redactării prezentei.
Faptul că au existat nereguli cu privire la organizarea evenimentului în chestiune, care antrenau un număr de funcționari și oficiali publici de faptul că există un dosar în cercetare la DNA, ceea ce arată că interesul public și jurnalistic cu privire la cercetările din această cauză este justificat. În acest context, faptul că cercetările penale au trenat timp de doi ani și jumătate este, de asemenea, un interes public.
Reclamanta a dispus, printr-un rechizitoriu datat 6 noiembrie 2013, trimiterea în judecată a unei singure persoane, respectiv a lui R. O.. În data de 2 decembrie 2013, rechizitoriul nr.320/P/2013 din 6 noiembrie 2013, emis de către reclamantă, a fost infirmat prin ordonanță de către procurorul șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul DNA. Prin ordonanța de infirmare se constată că în mod greșit s-a dispus trimiterea în judecată numai a lui R. O. și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, față de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor care formează obiectul cauzei penale. În ordonanță se constată că rechizitoriul este nelegal sub aspectul soluțiilor de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați în săvârșirea faptelor și al calificării faptelor reținute în sarcina inculpatului O. R..
Trebuie subliniat că articolele pe care le-a invocat reclamanta în prima acțiune au fost toate redactate și publicate după 2 decembrie 2013, data ordonanței de infirmare, și au exprimat fapte și opinii care au la bază această ordonanță.
După infirmarea soluției sale din dosarul „Gala B.”, reclamanta a părăsit DNA-ul, fiind încadrată la DIICOT, structură condusă la acea data de doamna A. B., care avea o relație de prietenie cu doamna E. U., una dintre persoanele împotriva cărora s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul DNA menționat, după ce soluția reclamantei a fost infirmată.
Au mai precizat pârâții că, în cursul anului 2014, pârâtul C. T. a fost ținta mai multor atacuri din partea domnul T. B., fostul Președinte al României. Mai mult, informații care fac obiectul secretului fiscal și care îl privesc pe pârâtul C. T., respectiv veniturile sale, au fost făcute publice, iar la câteva zile distanță, într-o emisiune de televiziune, fostul Președinte s-a referit la „un ziarist important”, „bine plătit” care ar „controla” „decizii de procurori”.
În acest context, pârâții au publicat cele două articole considerate de către reclamantă defăimătoare, în primul informând publicul despre faptul că au fost dați în judecată de către reclamantă și prezentând opinia acestora cu privire la această situație, respectiv că reprezintă o nouă piesă în noțiunile care s-au desfășurat împotriva pârâților pentru a nu mai scrie despre dosarul „Gala B.”. Pârâții au subliniat că articolul a fost publicat împreună cu acțiunea reclamantei, în integralitatea ei. Cel de-al doilea articol și-au exprimat despre presiunile de tot felul care se fac asupra presei și libertății acesteia, între care au inclus și acțiunea reclamantei.
Pe excepții, pârâții au invocat:
Excepția de conexitate, apreciind că obiectul și cauza acestei acțiuni se află în strânsă legătură cu obiectul și cauza acțiunii formulate împotriva acestora și înregistrate de reclamantă pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București (dosar nr._ ), având primul termen de judecată stabilit la data de 25 martie 2015, astfel încât, pentru asigurarea unei bune judecăți, în temeiul art.139 Cod procedură civilă, se impune conexarea cauzelor la instanța mai întâi sesizată. De altfel, chiar reclamanta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a afirmat că a dorit să răspundă „noilor atacuri” în cadrul primului dosar și că a formulat o acțiune separată doar pentru că nu i se comunicase întâmpinarea până la momentul depunerii acțiunii.
Excepția nulității capetelor de cerere nr.3 (parțial), 4 și nr.6.
Capătul de cerere nr.3 privind înlăturarea articolelor invocate de pe site-ul www.tolo.ro, precum și a comentariilor la aceste articole care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei nu precizează care sunt comentariile cu pricina, cererea de chemare în judecată neconținând niciun fel de referiri precise cu privire la acestea, astfel încât apreciem că nu respectă cerințele art. 194 lit. c Cod procedură civilă, care impun indicarea obiectului cererii.
Capătul de cerere nr.4 privind înlăturarea, pe cheltuiala pârâților, din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia care au fost preluate de pe site-ul www.tolo.ro este vag formulat, fără a se indica site-urile pentru care se solicită înlăturarea, astfel încât pârâții au apreciat că nici acesta nu respectă cerințele art. 194 lit. c Cod procedură civilă, care impun indicarea obiectului cererii.
Capătul de cerere nr.6 privind încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei este, de asemenea, vag, nerespectând cerințele art. 194 lit. c Cod procedură civilă. Reclamanta nu a precizat în niciun fel care este comportamentul pe care ar trebui să îl impună instanța în cazul admiterii acestui capăt de cerere. Ar trebui să nu mai scrie nimic niciodată despre reclamantă, în niciun context și indiferent de interesul public. O astfel de obligație ar echivala cu un act de cenzură, interzis de art.30 alin.2 din Constituția României.
În consecință, cu privire la aceste trei capete de cerere, pârâții au invocat excepția nulității, având în vedere că art. 196 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul cererii, este nulă.
Excepția lipsei de interes capetelor de cerere nr.3, nr.4 și nr.6.
În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia capetele de cerere nr.3, 4 și nr.6 drept conform cu cerințele art. 194 lit. c Cod procedură, pârâții au înțeles să ridice cu privire la acestea excepția lipsei de interes, având în vedere că interesul este nelegitim. Articolele incriminate conțin informații de interes public, iar înlăturarea în integralitatea lor reprezintă un act de cenzură, care contravine dispozițiilor constituționale și ne îngrădește nejustificat exercițiul dreptului la liberă exprimare, cu alte cuvinte reprezintă un abuz de drept. Trebuie remarcat în special faptul că articolul din 7 ianuarie 2015 nu o menționează pe reclamantă decât pasager, subiectul principal fiind presiunile asupra presei și încercările de a reduce la tăcere vocile din presă prin diferite mijloace.
De asemenea, interzicerea pe viitor, pe o perioadă nedeterminată, având un obiect nedeterminat a oricăror exprimări critice la adresa reclamantei pe care aceasta le-ar putea interpreta drept denigratoare (capătul de cerere nr.6) reprezintă tot un act de cenzură, care contravine dispozițiilor constituționale, la fel cum ar fi și înlăturarea de pe orice site (adică aparținând unor terți asupra cărora nu avem niciun control) a articolelor preluate de pe www.tolo.ro., în integralitatea lor (capătul de cerere nr.4).
Pe fond, pârâții au subliniat, în primul rând, că prezenta acțiune se referă strict la cele două articole din 14 noiembrie 2014, respectiv 7 ianuarie 2015, în consecință au apreciat că toate referirile și criticile inserate în acțiune cu privire la articolele anteriore, care fac obiectul altei cauze, nu pot constitui temei pentru obligarea pârâților la plata vreunei despăgubiri în cadrul acestei acțiuni.
Articolele invocate de reclamantă reprezintă exercitarea dreptului pârâților la liberă exprimare, în limitele prevăzute de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, de art. 30 din Constituția României și de art.70 din Codul civil.
Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, presa joacă un rol vital de „câine de pază” într-o societate democratică. Deși nu trebuie să depășească anumite limite, în special cu privire la respectarea reputației și drepturilor altora, datoria sa este totuși de a comunica - într-o manieră conformă cu obligațiile și responsabilitățile sale - informații și idei despre chestiuni politice și alte chestiuni de interes general (hotărârea Marii Camere C. și M. contra României din 17 decembrie 2004, §93). Libertatea de exprimare este aplicabilă nu numai informațiilor și ideilor care sunt primite favorabil sau privite ca inofensive sau cu indiferență, ci și acelora care ofensează, șochează sau deranjează. Aceste principii sunt de o deosebită importanță în privința presei. în ceea ce privește limitele criticii acceptabile, ele sunt mai largi cu privire la funcționari publici sau politicieni care acționează în calitatea lor publică decât în legătură cu persoane private (hotărârea Oberschlick contra Austriei din 1 iulie 1997 (nr.2), §29). Chiar dacă în privința magistraților, CEDO a exprimat opinia că ei trebuie protejați împotriva atacurilor ofensatoare, aceasta nu este o protecție generală, care să îi excludă de la astfel de critici, dacă ele sunt făcute cu bună credință, furnizând informații exacte și demne de crezare și cu respectarea deontologiei jurnalistice (hotărârea S. și S. contra României din 31 ianuarie 2006, §§47-49). Mai mult, CEDO a stabilit că, deși dreptul la o bună reputație este protejat de art.8 din Convenție, pentru ca acest articol să își găsească aplicarea, un atac la reputația unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze prejudiciu exercitării dreptului victimei la respectarea vieții private (hotărârea A contra Norvegiei din 9 aprilie 2009, § 64).
Reclamanta a invocat în fapt încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate și în drept doar încălcarea dreptului la demnitate (art.72 Cod civil). Cu privire la acesta (dar și cu privire la dreptul la imagine, care are cu totul alt conținut decât cel invocat de reclamantă în fapt, dreptul la reputație nefiind reglementat distinct în Codul civil) art.75 Cod civil stabilește niște limite, respectiv că nu constituie o încălcare a sa atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Mai mult, același articol prevede că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor din secțiunea privind respectul vieții private și al demnității persoanei umane, inclusiv a celui prevăzut de art.72.
Pârâții au redactat și publicat articolele în cauză cu respectarea tuturor obligațiilor ce le revin, în lumina jurisprudenței CEDO, ceea ce atrage aplicarea art.75 din Codul civil.
Astfel, articolul din data de 14 noiembrie 2014, prezintă fapte și opiniile pârâților bazate pe fapte, confirmate chiar de către reclamantă. Articolul conține un sumar al acțiunii reclamantei și este însoțit de întreaga acțiune a reclamantei, reprodusă în facsimil, fapt ignorat cu buna știința de reclamantă. Astfel, nu se pot reține acuzațiile reclamantei că au prezentat trunchiat și mincinos acțiunea formulată în instanță, schimbându-i sensul, cât timp oricine avea posibilitatea de a citi întreaga acțiune. Libertatea de exprimare nu acoperă numai prezentarea seacă a unor informații, ci și prezentarea contextului lor și formularea unor opinii pe baza acestora. Mai mult, nu se poate susține, cum a făcut-o reclamanta, că pârâții nu au făcut eforturi pentru a prezenta și punctul acesteia de vedere, de vreme ce punctul de vedere al reclamantei a fost prezentat integral.
Reclamanta a susținut că articolul conține mai multe afirmații mincinoase. În primul rând, le-a fost reproșată afirmația pretins mincinoasă din titlu, respectiv că „s-a lămurit misterul lansat de președintele B.: prima procuroare a Galei B. cere judecătorilor să ne pedepsească pentru că „am fost presată de articolele din ziar”. Deși a menționat că va reveni asupra „misterului” nu este clar care parte din acțiune se referă la acest „mister”. Pârâții au precizat că au folosit această exprimare, în contextul atacului fostului Președinte T. B., la adresa acestora (referitoare la „ziariști care comandă procurorilor”) și pe baza similitudinilor evidente între acestea și susținerile reclamantei. Atât în acțiunea inițială cât și în prezenta acțiune, aceasta a susținut că soluția dispusă în dosarul „Gala B.” a fost corectă, ceea ce ar implica printr-un raționament logic, că tot ceea ce au făcut colegii dumneaei de la DNA după ce soluția a fost infirmată, respectiv, până în prezent, începerea urmăririi penale și luarea unor măsuri preventive față de un număr mult mai mare de persoane, nu este temeinic și legal, ci, eventual, rezultatul „comenzii” pârâților.
În continuare, reclamanta a afirmat că pârâții ar fi mințit când au spus că a cerut „pedepsirea” acestora pentru că a fost presată de articolele din ziar. Minciuna ar consta, pe de o parte, în faptul că „pedepsirea” nu s-ar fi cerut pentru că ar fi exercitat presiuni asupra sa, ci pentru calomniere și denigrare iar, pe de altă parte, pentru că ar fi pretins că „a fost presată de articolele din ziar”, folosind semnele citării. În primul rând, pârâții au dorit să sublinieze că „semnele citării” sau „ghilimelele” se folosesc în limba română nu numai pentru a reda un citat exact, ci și pentru a reda în scris ironia sau pentru a atașa o importanță deosebită unor cuvinte. În al doilea rând, așa cum se poate vedea din explicitarea titlului, pârâții au precizat foarte clar susținerile reclamantei, respectiv că prejudiciul pentru care a solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale se referă la greutățile pe care le întâmpină profesional din cauza „comentariilor denigratoare”. Acestea, conform acțiunii inițiale, dar și prezentei acțiuni, ar fi fost determinate de faptul că nu a dat curs „presiunilor pârâților”. Deci, înlănțuirea evenimentelor este, în opinia reclamantei, următoarea: pârâții ar fi exercitat presiuni asupra dumneaei, prin intermediul articolelor din ziar, să urmărească penal anumite persoane în dosarul „Gala B.”; pentru că nu a dat curs acestora, pârâții ar fi denigrat-o (după infirmarea soluției (!)); drept urmare i-a acționat în judecată. Exact acesta este și sensul titlului, explicitat în rândurile imediat următoare, sens de care și-ar fi putut da seama, în plus, oricine citind și acțiunea reclamantei, anexată articolului.
Altă afirmație pretins mincinoasă este cea potrivit cărora reclamanta s-ar fi adresat instanței datorită comentariilor denigratoare din Gazeta Sporturilor, or aceasta s-ar fi plâns în realitate cu privire la denigrările publicate pe www.tolo.ro și www.asn.ro. Or, la o simplă vizită pe site-ul www.gsp.ro, pe care se presupune că reclamanta a realizat-o, de vreme ce s-a referit la acest site în cererea de chemare în judecată din anul 2014, relevă că pe acesta scrie Gazeta Sporturilor.
Reclamata a mai susținut că pârâții ar fi mințit când au afirmat că a cerut „ștergerea investigației de pe net”, pentru că aceasta nu a cerut decât îndepărtarea unor pasaje din articolele incriminate. La o simplă lectură a acțiunii inițiale, se poate vedea că reclamanta a solicitat, la capătul 4 de cerere, „îndepărtarea din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate [de către pârâți] care au fost preluate de pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro”.
Mai departe, reclamanta a apreciat mincinoasă afirmația potrivit căreia munca acesteia la DIICOT ar fi fost îngreunată de investigația din Gazeta Sporturilor din decembrie 2013, pârâților reproșându-li-se și că au înlăturat cuvântul „denigrator” din citatul din acțiunea inițială. Or, ceea ce în opinia reclamantei reprezintă „denigrare” și „presiuni”, în opinia pârâților reprezintă o investigație jurnalistică, recunoscută ca atare de public și care a contribuit la continuarea unei anchete penale deosebit de importante, care altfel s-ar fi soldat cu trimiterea în judecată a unei singure persoane. Pârâții au subliniat că opiniile nu pot avea valoare de adevăr, neputând fi adevărate sau mincinoase. Mai mult, cu privire la caracterul denigrator la adresa reclamantei al articolelor din decembrie 2013 urmează să se pronunțe o instanță de judecată. În plus, așa cum au mai precizat, opinia pârâților cu privire la aceste articole a fost însoțită de acțiunea reclamantei, care este foarte clară în a cataloga aceste articole drept denigratoare, astfel încât publicul a putut să-și formeze propria opinie în cunoștință de cauză, având în față opiniile și argumentele ambelor părți.
Reclamanta i-a mai acuzat pe pârâți că au mințit cu privire la faptul că, la momentul infirmării rechizitorului reclamantei, din dosarul „Gala B.”, ar fi luat legătura cu biroul de presă al DNA. Acest aspect, respectiv dacă au încercat să obțină sau nu punctul său de vedere atunci când au scris, în decembrie 2013, despre infirmarea soluției din dosarul „Gala B.” face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București. Practic, reclamanta, pe calea acestei acțiuni, a încercat să infirme apărarea pârâților din celălalt dosar, apărare ale cărei linii generale le-a prezentat și în articolul ce face obiectul acestei acțiuni. Or, calea procedurală prin care putea să combată apărările cuprinse în întâmpinarea depusă în dosarului nr._ este cea a răspunsului la întâmpinare, instanța de judecată urmând a aprecia asupra justeții susținerilor.
În final, o altă afirmație pretins mincinoasă ar fi că reclamanta ar fi invocat în fața instanței „investigația Gala B.” când aceasta ar fi invocat doar afirmațiile pârâților calomnioase. Or, la o simplă lectură a celor șase articole, care au fost anexate de reclamantă și prezentei acțiuni, reiese foarte clar că articolele care conțin afirmațiile pretins calomnioase se referă chiar la „Gala B.” și fac parte, așa cum au arătat, dintr-o lungă investigație jurnalistică cu privire la acest subiect. În acest context cu greu pârâții pot înțelege cum pot fi calificate drept mincinoase. E adevărat că reclamanta a evitat să folosească cuvintele „Gala B.” în cuprinsul acțiunii inițiale, referindu-se doar la „o anchetă penală”, dar ignorarea evidenței nu îi transformă pe pârâți în mincinoși.
Un alt aspect considerat denigrator de către reclamantă a fost cel privind menționarea faptului că aceasta, după plecarea de la DNA, și-a continuat activitatea în cadrul DIICOT, unde șefă era A. B. care, la rândul său, era prietenă cu E. U., și că asta ar induce ideea că parcursul profesional al reclamantei ar putea avea legătură cu terțe persoane. În primul rând, pârâții au subliniat că toate faptele prezentate de aceștia au fost adevărate și nu au fost contestate de reclamantă. În al doilea rând, în articolul incriminat pârâții s-au limitat la a prezenta aceste fapte, fără niciun comentariu sau opinie cu privire la legătura dintre parcursul profesional al reclamantei și prietenia recunoscută dintre doamnele A. B. și E. U.. Însă, atunci când un procuror evită să cerceteze o persoană care, ulterior dobândește calitatea de inculpat în aceeași cauză, iar procurorul respectiv ajunge, imediat după ce i-a fost infirmată soluția, să lucreze sub conducerea prietenei actualei inculpate, este de datoria presei și a pârâților ca jurnaliști, să informeze publicul despre aceste fapte.
Cu privire la articolul din 7 ianuarie 2015, reclamanta nu a precizează exact care sunt afirmațiile calomniatoare. Pârâții au precizat că subiectul articolului este cu totul altul, respectiv presiunile asupra presei și „scurgerile din dosare”, iar cazul Galei B. este dat drept exemplu, ca situație în care pârâții, ca jurnaliști, au fost supuși presiunilor din partea fostului Președinte T. B., dar și prin acțiunea înregistrată de reclamantă pe rolul Judecătoriei Sectorului 6, București.
Cu privire la presupusa campanie de denigrare împotriva reclamantei, pârâții au subliniat că articolul din 14 noiembrie 2014, precum și mențiunea din articolul din 7 ianuarie_, au fost determinat de promovarea unei acțiuni în justiție de către reclamantă împotriva pârâților. Reclamanta s-a plâns în cadrul acestei acțiuni doar de aceste două articole, apărute la aproximativ un an distanță de celelalte șase care fac obiectul altei cauze, așa că nu se poate vorbi de o „campanie”. Nici motivația pârâților privind așa zisa campanie de denigrare a reclamantei nu poate fi reținută ca fiind nemulțumirea pe care ar fi avut-o față de reclamantă, de vreme ce articolele invocate au fost publicate după ce soluția sa a fost infirmată de procurorul ierarhic superior și aceasta nu mai lucra la DNA. O asemenea motivare ar fi putut fi eventual reținută dacă ar fi scris despre reclamantă în termeni denigratori înainte ca soluția să fie infirmată, ceea ce nu s-a întâmplat. Cât despre presupusele interese pe care le-ar avea pentru a o denigra pe reclamantă, aceasta nici nu le-a indicat, nici nu le-a probat în vreun fel.
Cu privire la prejudiciul cauzat reclamantei care, potrivit jurisprudenței CEDO, trebuie să atingă un anumit grad de gravitate pentru a atrage aplicarea dreptului la viață privată, această nu îl detaliază în cuprinsul acțiunii, ci îl descrie larg ca fiind afectarea reputației profesionale. Or, aceasta nu este cauzat de o acțiune a pârâților ilicită, atât timp cât dreptul la liberă exprimare presupune posibilitatea de a comunica în public inclusiv informații și opinii despre cauze aflate pe rolul instanțelor civile în care pârâții sunt părți.
În aceste condiții, nu se poate constata încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate, nu se poate reține că publicarea articolelor invocate reprezintă o faptă ilicită și nici că prejudiciul suferit de reclamantă le este imputabil, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 253 și 1349 Cod civil, pentru a se angaja răspunderea pârâților delictuală și pentru obligarea la plata unor despăgubiri morale.
În subsidiar, în măsura în care instanța va constata că răspunderea pârâților delictuală ar trebui angajată, aceștia au apreciat că obligarea acestora la plata unor despăgubiri morale în cuantumul solicitat reprezintă o interferență disproporționată cu dreptul acestora la liberă exprimare, nefiind necesară într-o societate democratică.
Cu privire la căpătui de cerere privind înlăturarea articolele invocate de pe site-ul www.tolo.ro., precum și a comentariilor la aceste articole, care aduc atingere reputației profesionale și imaginii reclamantei (comentarii pe care nu le-a indicat), pârâții au apreciat că, în condițiile în care aceste articole nu încalcă dreptului la imagine, reputație și demnitate și nici nu se poate reține existența unei fapte ilicite care să atragă răspunderea delictuală, nu se poate face aplicarea art253 alin. 3 lit. b pentru a fi obligați să le înlăture. Mai mult, reclamanta a solicitat îndepărtarea articolelor în integralitatea lor, nu numai a anumitor pasaje, deși conțin și informații de interes public, și a tuturor comentariilor, inclusiv celor care sunt împotriva pârâților, ca autori. În consecință, și acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la capătul de cerere privind înlăturarea, pe cheltuiala pârâților, din cadrul tuturor site-urilor a articolelor publicate de aceștia care au fost preluate de pe site-ul www.tolo.ro., pârâții au apreciat că, în condițiile în care articolele invocat de reclamantă nu încalcă dreptului la imagine, reputație și demnitate și nici nu se poate reține existența unei fapte ilicite care să atragă răspunderea delictuală, nu se poate face aplicarea art.253 alin. 3 lit. b. Mai mult, reclamanta a solicitat îndepărtarea articolelor în integralitatea lor, nu numai a anumitor pasaje (nici acelea precizate) preluate din articolele originale, astfel încât, obligarea pârâților să înlăture aceste articole ar echivala cu un act de cenzură, interzis de art.30 alin.2 din Constituția României. Mai mult, admiterea acestui capăt de cerere ar însemna stabilirea în sarcina pârâților a unei obligații imposibile, neavând posibilitatea tehnică de a îndepărta materiale de pe site-urile unor terți sau de a obliga niște terți să facă ceva. În consecință și acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la capătul de cerere privind publicarea hotărârii pronunțate de instanță, în cazul admiterii acțiunii, pârâții au apreciat că, aceasta nu se impune deoarece acțiunea este neîntemeiată. Mai mult, în cazul în care instanța va admite acțiunea, pârâții au apreciat că este o sancțiune disproporționată, mai ales dacă vor fi admise toate celelalte capetele de cerere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind încetarea încălcării dreptului la imagine și interzicerea pentru viitor a denigrărilor realizate de pârâți la adresa reclamantei, aceasta nu a precizat în niciun fel care este comportamentul pe care ar trebui să i-l impună instanța în cazul admiterii acestui capăt de cerere. Ar trebui ca pârâții să nu mai scrie nimic niciodată despre reclamantă, în niciun context și indiferent de interesul public. O astfel de obligație ar echivala cu un act de cenzură, interzis de art.30 alin.2 din Constituția României, dar și de către art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, fiind disproporționată cu scopul urmărit. Pârâții au menționat că sunt jurnaliști care relatează subiecte de interes public, astfel încât obligarea acestora de a nu scrie nimic critic despre un magistrat, niciodată, le afectează direct exercițiul dreptului la liberă exprimare. În consecință, și acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 70, 72, 73, 75, 253, 1349 Cod civil, art. 139, 150, 194, 196 Cod procedură civilă.
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sector 5 București la data de 10.04.2015 in dosarul nr._ a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului nr._ la prezentul dosar, dosarul nr._ fiind inregistrat la Judecatoria sectorului 6 la data de 20.04.2015 si atasat la prezenta cauza pentru a fi judecat ca cerere conexa.
La termenul de judecată din data de 29.04.2015, instanța a pus în discuție excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâți, respectiv excepția nulității capetelor 3, 4 și 6 din cererea principală și a nulității capătului 3-parțial, 4 și 6 din cererea conexă și excepția lipsei de interes a capetelor 3, 4 și 6, atât din cererea principală cât și din cererea conexă.
Prin încheierea de ședință din data de 06.05.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția nulității capetelor de cerere 3, 4 și 6 ale cererii principale și conexe, iar în conformitate cu prevederile art.248 alin.4 Cod procedură civilă, a unit excepția lipsei de interes invocată de pârâți în privința capetelor 4 și 6 de cerere, cu fondul cauzei.
Reclamanta a administrat în cauză proba cu inscrisuri si interogatoriul pârâților, iar paratii au administrat in combaterea cererii proba cu inscrisuri.
La termenul de judecată din data de 27.05.2015, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâților, întrebările și răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Partile au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la exceptia lipsei de interes invocata de parati prin întampinare instanta o va respinge ca neintemeiata, apreciind ca in raport de prevederile art. 33 din codul de procedura civila reclamanta justifica un interes personal, legitim, nascut si actual in formularea cererii – „Interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, nascut si actual. Cu toate acestea, chiar daca interesul nu este nascut si actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni incalcarea unui drept subiectiv amenintat sau pentru a preintampina producerea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.”. Astfel, instanta constata ca paratii au invocat nelegitimitatea interesului, in esenta, din perspectiva caracterizarii capetelor de cerere vizand inlaturarea pasajelor care aduc atingere reputatiei profesionale si imaginii reclamantei din articolele paratilor, precum si a comentariilor la aceste articole, obligarea paratilor de a inlatura articolele publicate de pe site-urile care au preluat aceste articole, precum si interzicerea pentru viitor a denigrarilor realizate de parati la adresa reclamantei, ca fiind un act nepermis de cenzura, motivatie care are relevanta, in opinia instantei, pe aspectul temeiniciei acestui capat de cerere, fiind o aparare de fond, iar nu o conditie a interesului in formularea cererii.
Pe fondul cauzei, instanta retine ca, in cadrul unei investigatii jurnalistice desfasurate de parati, in calitate de ziaristi, cu privire la finantarea unui eveniment sportiv cunoscut public sub denumirea „Gala B.”, acestia au publicat mai multe articole pe site-urile www.tolo.ro si www.gsp.ro referitoare la activitatea profesionala desfasurata de reclamantă, în calitate de procuror in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, in instrumentarea dosarului penal cunoscut public sub aceeasi denumire „Gala B.”, dosar in care a fost desemnată să efectueze cercetări sub aspectul savarsirii unor infractiuni legate de finantarea evenimentului sportiv, finalizate prin intocmirea rechizitoriului nr. 3320/6.11.2013.
Reclamanta a solicitat prin prezenta cerere sa se constate ca prin articolele publicate de pârâți la datele de 3, 5 și 11 decembrie 2013, 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014, 15 august 2014, 14 noiembrie 2014 si 7 ianuarie 2015 pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro, pârâții T. C. și N. M. au utilizat expresii calomnioase și denigratoare pentru a pune la îndoială probitatea profesională și buna sa credință, urmărind decredibilizarea acesteia sub aspectul competenței profesionale, fiindu-i incalcat dreptul la imagine, reputatie si demnitate.
Pentru a analiza continutul articolelelor mentionate anterior din perspectiva încălcării drepturilor nepatrimoniale invocate de reclamantă ca fiind prejudiciate, in raport de dispozitiile legale de drept substantial aplicabile, art. 20 din Constituție care prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte, instanța urmand a avea în vedere atât dispozițiile Constituției, cât și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care are o aplicare directă în dreptul intern, instanta va reda in cele ce urmeaza atat pasajele din articolele publicate la datele de 3, 5 și 11 decembrie 2013, 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014, 15 august 2014, 14 noiembrie 2014 si 7 ianuarie 2015, la care a facut referire reclamanta in cererea principala si in cererea conexa, cat si motivatiile si concluziile, in linii generale, ale rechizitoriului intocmit de reclamanta si ale ordonantei de infirmare a acestui rechizitoriu, insa exclusiv in scopul de a prezenta contextul factual al publicarii de catre parati a articolelor de presa apreciate de reclamanta ca fiind de natura sa-i incalce dreptul la imagine, reputatie si demnitate, analiza faptelor expuse si a solutiei dispuse prin rechizitoriu de catre reclamanta nefiind nici obiectul sesizarii si nici in competenta acestei instante de a o efectua.
Astfe, instanta retine ca prin rechizitoriul nr.320/P/2013 din data de 06.11.2013 întocmit de procurorul S. A. F. din cadrul DNA, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.302 indice 1 Cod penal, art.31 alin.2 raportat la art.18 indice 4 și 18 indice 1 din Legea nr.78/2000, art.215 alin.1,3,5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (10 acte materiale), art.13 din Legea nr.78/2000 și art.31 alin.1 Cod penal raportat la art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (2 acte materiale) și art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.231 alin.1 Cod penal raportat la art.20 Cod penal și art.18 indice 2 alin.1 și 2 din Legea nr.78/2000.
Totodată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, față de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, Companiilor Naționale și ai Federației Române de Box, implicați în săvârșirea faptelor care formează obiectul prezentei cauze.
Pe situația de fapt, s-a reținut că la 24.06.2011 o societate comercială, persoană juridică reprezentată de inculpatul O.R., a încheiat cu reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului un contract de prestări servicii de promovare de brand în valoare de 8.116.800 RON, fără TVA. Contractul a fost încheiat prin procedura negocierii, fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, motivat de împrejurarea că societatea administrată de inculpat ar fi avut un drept de exclusivitate cu privire la organizarea galei de box „campioni pentru România” în cadrul căreia urmau să fie prestate serviciile. La încheierea contractului, inculpatul a prezentat înscrisuri falsificate și a făcut declarații inexacte, pe care funcționarii le-au transmis ulterior instituțiilor care gestionează fonduri europene în vederea acordării unei asistențe financiare nerambursabile. După plata prețului prevăzut în contract, inculpatul ar fi folosit o parte din această sumă în scopuri care nu aveau legătură cu prestarea serviciilor de brand, iar în acest mod, i-ar fi determinat pe funcționarii ministerului ca, acționând fără vinovăție, să schimbe destinația unei părți din fondurile prevăzute în bugetul de stat pentru promovarea turistică a României. Totodată, inculpatul, acționând în calitate de președinte al Federației Române de Box, a indus în eroare reprezentanții a 10 companii naționale aflate în subordinea Ministerului Economiei, pe care i-a determinat să sponsorizeze federația cu suma totală de 1.779.926,77 de lei în vederea organizării galei, ascunzându-le faptul că evenimentul este organizat de o societate comercială, ceea ce ar fi împiedicat acordarea sponsorizărilor. Ulterior, folosindu-și influența deținută în calitate de președinte, inculpatul i-ar fi determinat pe angajații Federației Române de Box ca, acționând fără vinovăție, să achite cheltuieli în valoare totală de 2.084.900 lei, angajate de societatea comercială în vederea organizării galei de box.
Prin ordonanța emisă la 02.12.2013 de către procurorul șef adjunct al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a fost infirmat rechizitoriul nr.320/P/2013 întocmit de reclamanta în cauză, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial prevăzute de art.26 Cod penal raportat la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000 cu referire la art.248 și art.248 indice 1 din Codul penal și contra intereselor financiare ale Uniunii Europene descrise anterior, prevăzute de art.20 Cod penal raportat la art.18 indice 4 și 18 indice 1 din Legea nr.78/2000, de către funcționarii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, Companiilor Naționale și ai federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor descrise anterior, precum și cu privire la participarea inculpatului O.R., în calitate de instigator sau complice la săvârșirea acestor fapte.
În motivarea ordonanței de infirmare a rechizitoriului nr.320/2013, procurorul a arătat, în esență, faptul că rechizitoriul este nelegal sub aspectul soluțiilor de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii inculpați în săvârșirea faptelor descrise și a calificării faptelor reținute în sarcina inculpatului O.R., argumentele prezentate referindu-se la atribuirea contractului de prestări serviciu către societatea comercială cu încălcarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, ceea ce a produs un prejudiciu bugetului de stat și au procurat un folos material în același cuantum societății comerciale, astfel încât să impună efectuarea urmăririi penale împotriva tuturor persoanelor responsabile pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, contra intereselor publice în formă calificată. S-a mai reținut că afirmația din rechizitoriu potrivit căreia valoarea contractului nu poate fi determinată decât în mod subiectiv, este greșită, în condițiile în care, chiar reprezentanții Ministerului au propus o modalitate obiectivă de cuantificare a valorii contractului, care a fost însă ignorată de către persoanele care au luat decizia de atribuire.
S-a mai apreciat că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.18 indice 1 din Legea nr.78/2000 de către funcționarii Ministerului Dezvoltării Regionalei și Turismului, arătându-se că susținerile din rechizitoriu referitoare la lipsa de vinovăție a acestor persoane, care nu ar fi cunoscut că atribuțiile de organizare erau împărțite între societatea comercială și Federația Română de Box, că unele servicii au fost subcontractate și că licența de organizator de competiții de box a fost eliberată neregulamentar, sunt greșite. În continuarea motivării ordonanței, s-a mai arătat că soluția de neurmărire cu privire la unul dintre inculpati și la reprezentanții Companiilor Naționale care au sponsorizat Federația Română de Box, este greșită, fiind necesară continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea de către aceste persoane a infracțiunilor prev. de art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 din Codul penal, aceeași apreciere fiind expusă și cu privire la reprezentanții Federației Române de Box.
În fine, s-a mai apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatului O.R. au fost calificate în mod greșit printr-o evaluare eronată a materialului probator care a determinat calificarea juridică greșită și în privința infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului O.R., fiind necesară continuarea cercetărilor în cauză pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților în raport de contribuția fiecăruia.
In acest context, prin articolul publicat pe site-ul www.tolo.ro la data de 03.12.2013, intitulat „R. secretă a milioanelor din „Gala B.”- investigație de M. N. și C. T., pârâții au făcut următoarea afirmație: „să mai spunem că primul rechizitoriu fusese întocmit de chiar procuroarea A. F. S., șefa Serviciului de Combatere a Infracțiunilor de Corupție împotriva Intereselor Financiare ale Comunității Europene, titulatura ca o povară……”.
Ulterior, prin articolul publicat la 05.12.2013 pe site-ul www.tolo.ro, pârâții, exprimându-și opinia asupra ordonanței de infirmare a rechizitoriului nr.320/2013, dată în dosarul denumit „Gala B.”, au făcut următoarele afirmații: „Incredibil cum îi scăpau! înțelegeți? procurorii susțineau că audiența unui contract de publicitate nu poate fi stabilită cu cifre, procurorii erau față de cei pe care teoretic îi cercetau, mai blânzi decât ar fi îndrăznit să fie funcționarii cu ei înșiși. Nu era un rechizitoriu, ci o indulgență! Pe scurt, șefa le spune: Voi, procurori de caz, îl acuzați doar pe O. și îi faceți scăpați pe toți ceilalți! Ce spaimă trebuie să tragi ca să rasolești fără mustrări de conștiință în astfel de dosar!!! Sau ce protecție ți s-a promis….și ce mult trebuie să te înfurii, ca șef, uitându-se în dosar, ca să vi cu o redactare atât de severă, cu siguranță necolegială și să o faci publică….mai ales că A. F. S., cea urecheată în plină zi, nu e un simplu procuror de caz, ci șefa Serviciului de Combatere a Infracțiunilor de Corupție împotriva intereselor financiare ale comunității europene. Rețineți cuvintele anticorupție și comunitatea europeană din titlul nobiliar pentru că sunt importante.”
Prin articolul publicat la 11.12.2013, publicat pe site-ul www.tolo.ro de către pârâții în cauză în cadrul aceleiași investigații efectuate în dosarul „Gala B.”, aceștia au făcut următoarele afirmații: „ Petrecere e mult spus, dar bucuria a fost în birourile și pe holurile reci ale DNA și ca de fiecare dată când cineva antipatizat cade, colegii nu îl iartă. „Ieri am aflat că procuroarea A. S. și-a depus la CSM cererea de plecare din DNA”, povestește un om din interior. Nu-și ascunde satisfacția crudă. Pe 2 decembrie, A. S. a fost lovită în plin de ordonanța prin care procurorul șef adjunct M. A., îi respingea rechizitoriul în dosarul „Galei B.”, o fraudă masivă pe bani europeni și dintr-un buget de peste 2,3 milioane de euro. Umilită în public, căci ordonanța a ajuns chiar în ziua emiterii la presă, S. le-a spus colegilor că niciodată nu s-a întâmplat așa ceva, nu e corect. Niciodată nu s-a întâmplat, e adevărat, dar „nici nu s-a întâmplat ca un procuror să neglijeze în aceste zile legea într-o asemenea manieră, deși șefii îi atrăseseră atenția”, motivează colegii săi tratamentul de șoc aplicat A. S., iar „cu excepția unui singur nume din instituție, nimeni nu o mai susține pe procuroarea S.”. In Gala B. procuroarei de caz i s-a transmis clar că în gazetă apar indicii concrete și a fost îndemnată să le verifice. „Citim zi de zi că ziarul dă indicii clare, șefii i-au spus procuroarei S.: tu vezi ce scrie ziarul acela …ai verificat informațiile? Nu le-a verificat până la sfârșit”- procuror din DNA. S. e portretizată de colegii săi drept ostilă muncii în echipă. Din păcate, ea a refuzat să își explice gestul și să vină cu propria versiune a tabloului, culmea e că și cei audiați și albiți de ea, au amintiri urâte sau așa povestesc pentru că e greu de decelat adevărul într-un joc cu atâtea personaje, interese și temeri. „Nu vreau să vă descriu cum s-a purtat cu mine doamna procuroare S., spune afectat …. fostul ministru al economiei. Actualul senator povestește că procuroarea i-a ascultat doar formal explicațiile. „M-am răstit și eu la ea, că începuse să țipe”, a descris și R.O., singurul vinovat conform rechizitoriului întocmit de S.. În față, prin semnătura de pe ordonanță, a ieșit procuroarea M. A., dar informații certe din interior susțin că șefa DNA a fost personal deranjată de ceea ce a numit în instituție „neaplicarea legii de către A. S. și pierderea suspecților pe drum”. „Tipul acesta de procurori orientat într-o direcție sperăm să dispară și demisia A. S. asta spune, comentează cineva din instituție”.
Prin articolul publicat la 30.01.2014 pe site-ul www.tolo.ro, pârâții au formulat următoarele afirmații: „Procurorul de caz A. S. întocmise un rechizitoriu în care singurul trimis în judecată era Rudel O.. Toate celelalte piste fuseseră abandonate. Ceea ce a urmat a zguduit DNA…..pur și simplu, M. A. a întocmit un referat de respingere a rechizitoriului care a pulverizat-o pe A. S., a fost o acțiune echivalentă cu o demitere. De altfel, A. S. a părăsit DNA în câteva zile. Kovessi a fost de neînduplecat, explicând colegilor că, pur și simplu, S. a făcut un lucru nepermis în munca de procuror”.
Prin articolul publicat la 24.04.2014 pe același site, având același subiect de dezbatere în cadrul investigației efectuate de pârâții M. N. și C. T., aceștia au făcut următoarele afirmații: „După ce C. Kovessi a venit la conducerea DNA, ea a stat la originea împiedicării, mușamalizării acestui dosar, potrivit informațiilor din interior „Kovessi le spune mereu procurorilor că toate dosarele sunt tehnice ca să-i scoată de sub presiunea publică sau politică și să se concentreze doar la datele complete ale cazului. Dar „Gala B.” a devenit mai mult decât atât, pentru că niciodată în istoria DNA un procuror nu a fost umilit public și nu a fost silit să plece pentru că, practic, mușamalizase un dosar, așa cum i s-a întâmplat în decembrie 2013 A. S.. Pentru noi toți cei din sistem, momentul a fost un șoc”, spune o voce bine informată în legătură cu situația curentă din DNA.”
Prin articolul publicat la data de 15.08.2014 pe site-ul www.tolo.ro, pârâții au făcut următoarele afirmații referitoare la cursul judiciar al dosarului: prima oară (referindu-se la cercetările făcute în dosar de reclamantă, în calitate de procuror desemnat pentru a instrumenta dosarul penal) nu se făcuse așa. Dimpotrivă, nu se insistase aproape de loc pe rolul E. U., spune o sursă a ziarului, dosarul fusese practic închis și urma trimiterea în instanță doar cu Rudel O., inculpat. După ancheta insistentă a ziarului și la intervenția nervoasă a lui Kovessi, soluția a fost infirmată în decembrie 2013, procuroarea, care o albise pe U., a fost umilită în public chiar de DNA, împinsă să plece și dosarul s-a reluat imediat.”
La data de 14.11.2014, pârâții au publicat pe site-ul www.tolo.ro un articol de presă în cadrul investigației „Gala B.”, afirmând următoarele: „plecată de la DNA în 2013, după ce i s-a infirmat rechizitoriul „Gala B.”, procurorul A. F. S. a fost angajat în 2014 la DIICOT de către A. B., prietena E. U.. S. susține că are greutăți în a-și face meseria pentru că cei anchetați de ea la DIICOT îi bat apropouri despre comentariile denigratoare apărute la adresa sa în Gazeta Sporturilor. După 11 luni de la publicare, procuroarea susține că a fost presată de articolele din ziar”, în cadrul articolului pârâții redând pasaje din cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar.
In fine, prin articolul publicat pe site-ul www.tolo.ro la 07.01.2015, pârâții au făcut următoarele afirmații: „Tot pentru că am fi influențat justiția de nu mai poate să-și facă meseria și să-i urmărească pe infractori, ne-a dat în judecată și A. S.. S. e procuroarea DNA care construise pentru „Gala B.” soluția: doar R.O. e vinovat, el le-a sucit mințile tuturor celorlalți”, după ce argumentele ei nu au ținut și șefii i-au făcut praf rechizitoriul în decembrie 2013, cine credeți că a recuperat-o imediat pe A. S.? A. B. de la DIICOT. F. se înșiră faptele și personajele….prietena E. U. o angajează pe procuroarea care o absolvise pe E. U.”.
In drept, instanta retine ca potrivit art. 72 din codul civil „(1) Orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale.
(2) Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75 - Limite
(1) Nu constituie o incalcare a drepturilor prevazute in aceasta sectiune atingerile care sunt permise de lege sau de conventiile si pactele internationale privitoare la drepturile omului la care Romania este parte.(2) Exercitarea drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna-credinta si cu respectarea pactelor si conventiilor internationale la care Romania este parte nu constituie o incalcare a drepturilor prevazute in prezenta sectiune.
Prevederile art. 70 din codul civil, garantand dreptul la libera exprimare dispun: „(1) Orice persoana are dreptul la libera exprimare.
(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restransa decat in cazurile si limitele prevazute la art. 75 cod civil”
In ce priveste mijloacele de aparare ale drepturilor nepatrimoniale, in caz de incalcare a acestora, sunt incidente prevederile art. 253 din codul civil”(1) Persoana fizica ale carei drepturi nepatrimoniale au fost incalcate ori amenintate poate cere oricand instantei:a) interzicerea savarsirii faptei ilicite, daca aceasta este iminenta;
b) incetarea incalcarii si interzicerea pentru viitor, daca aceasta dureaza inca;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei savarsite, daca tulburarea pe care a produs-o subzista. (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in cazul incalcarii drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanta poate dispune numai masurile prevazute la alin. (1) lit. b) si c).
(3) Totodata, cel care a suferit o incalcare a unor asemenea drepturi poate cere instantei sa il oblige pe autorul faptei sa indeplineasca orice masuri socotite necesare de catre instanta spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotararii de condamnare;
b) orice alte masuri necesare pentru incetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.(4) De asemenea, persoana prejudiciata poate cere despagubiri sau, dupa caz, o reparatie patrimoniala pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vatamarea este imputabila autorului faptei prejudiciabile. In aceste cazuri, dreptul la actiune este supus prescriptiei extinctive.”
Articolul 30 din Constituția României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. În articolul 31 din Constituția României este prevăzut faptul că mijloacele de informare în masa, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice.
Referitor la acest aspect, Codul deontologic al ziariștilor elaborat de Clubul Român de Presă prevede faptul că „ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecințele ce le-ar putea avea asupra sa, obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat”, putand da „publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puțin 2 surse credibile.” Mai mult, „ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte”.
Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, iar acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului prevede că „orice persoană are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale și acela de a căuta, de a primi și de a răspândi, fără considerații de frontieră, informații și idei prin orice mijloace de exprimare”.
De dreptul garantat în articolul 10 din Convenție se bucură atât persoanele fizice cât și cele juridice, indiferent de calitatea acestora. Libertatea de exprimare vizează toate categoriile de informații obiective, pluraliste și toate creațiile și ideile, oricare ar fi conținutul, forma, suportul sau finalitatea acestora.
Paragraful 2 al art. 10 permite statelor să aducă limitări formelor de manifestare a libertății de exprimare cu condiția să respecte cerințele impuse de Convenție pentru valabilitatea acestora. De aceea, în cazul în care se constată că a avut loc o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (fiind considerate ca atare sancționarea unor persoane pentru calomnie, sau a unor ziariști pentru diferite afirmații publicate în presă), Curtea afirmă că, limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenției dacă nu îndeplinește cele trei condiții cumulative enumerate în paragraful 2, respectiv să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.
Aprecierea în concret a necesității restricției se realizează luându-se în considerare toate circumstanțele cauzei. Proporționalitatea ingerinței cu scopul legitim este un instrument important prin care Curtea apreciază îndeplinirea condiției necesității într-o societate democratică, iar, așa cum a statuat în practica sa, pentru a determina dacă ingerința este proporțională, trebuie cântărite, pe de o parte, exigențele protecției interesului din cauză (reputația și drepturile altuia) și, pe de altă parte, interesul publicării informațiilor respective, în vederea realizării unui just echilibru între cele două interese prezente.
Curtea a fundamentat necesitatea protejării libertății de exprimare în primul rand pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice și de aceea în cauzele soluționate -Thorgeirson c. Islandei –hotărârea din 25.06.1992, Fressoz și Roire c. Franței-hotărârea din 21.01.1999 a considerat că articolul 10 apără discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia, inclusiv afirmațiile privind activitatea unor persoane aflate în funcții de decizie, atât publice cât și private.
Insa, dreptul garantat de art. 10 – care cuprinde atât libertatea de opinie, cât și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei - nu este unul absolut, întrucât folosirea libertății de exprimare poate fi restrânsă atunci când vizează anumite valori pe care statul le poate în mod legitim apăra.
În cazul libertății presei, pe lângă cele două interese contrare (dreptul ziaristului de a se exprima, pe de o parte, și interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate în paragraful 2 al. art. 10), mai intervine și un al treilea interes, cel al societății de a exercita un control eficient asupra acțiunilor personalităților aflate în poziții de conducere. Deoarece acest control se exercită într-o mare măsură prin intermediul presei, aceasta joacă un rol esențial pentru existența și buna funcționare a unei democrații transparente.
Curtea a stabilit că afirmațiile care au caracterul unor judecăți de valoare, reprezentând opinii și aprecieri personale ale indivizilor, sunt protejate de art. 10 din CEDO cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului, întrucât chiar și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală ( cauza C. și M. c. României). Necesitatea unei legături între o judecată de valoare și faptele care o sprijină poate varia de la un caz la altul, în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz – cauza Feldek c. Slovaciei.
Este adevarat, libertatea jurnalistică cuprinde și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare. Insa, tot Curtea a statuat in jurisprudenta sa că doar o distorsiune a realității, realizată cu rea-credință poate, uneori, să depășească limitele criticii acceptabile, în timp ce o afirmație adevărată poate să fie dublată de remarci suplimentare, judecăți de valoare, supoziții, chiar insinuări suceptibile de a crea o imagine eronată în ochii publicului.
Având în vedere specificul cauzei, instanta reține interpretarea dată de CEDO limitelor libertatii de exprimare în cauza Worm contra Austriei din 29.08.1997, in considerentele hotararii Curtea Europeana retinand că “sub conditia de a nu depasi limitele impuse in interesul administrarii corecte a justitiei, raportarea, inclusiv comentarea procedurilor judiciare, contribuie la publicitatea acestora si aceasta este in acord cu cerinta de la art. 6 alin. 1 al Conventiei (….). Presa are datoria de a transmite astfel de informatii si idei, iar publicul are dreptul de a le primi. Aceasta este cu atat mai adevarat atunci cand este implicate o figura publica (…) – par. 50. Cu toate acestea, figurile publice sunt indreptatite sa beneficieze de dreptul la un proces echitabil, asa cum este reglementat de art. 6 din Conventie. Ziaristii nu trebuie sa faca afirmatii care sunt apte sa prejudicieze, cu sau fara intentie, sansele unui proces corect sau sa submineze increderea publicului in instantele judecatoresti care administreaza justititia penala.”
Elocvente pentru speța de față, avand în vedere calitatea de magistrat a reclamantei potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor, sunt si Hotararile Curtii EDO in cauza Prager si Oberschlick contra Austriei din 26.04.1995, Curtea afirmand: “Presa reprezinta unul dintre mijloacele prin care politicienii si opine publica pot verifica daca judecatorii isi exercita importantele responsabilitati . cu scopul care constituie baza atributiei incredintate lor. Totusi trebuie acordata importanta si rolulului pe care puterea judecatoreasca o are in societate. Ca garant al justitiei (….) trebuie sa se bucure de incredere pentru a-si indeplini sarcinile cu succes. In consecinta se poate dovedi necesar ca aceasta incredere sa fie protejata impotriva atacurilor distructive nefondate, mai ales avand in vedere ca faptul ca judecatorii (n.n. magistratii) se afla sub obligatia de confdentialitate care îi impiedică sa rispoteze.” si in cauza Perna contra Italiei din 25 iulie 2001, hotarare in care Curtea a aratat ca “adevarul opiniilor, prin definitie, nu e susceptibil de probatiune. Opinia poate fi totusi excesiva in special in absenta oricarei baze factuale. Chestiunile de interes public despre care presa are dreptul sa transmita informatii si idei, . cu indatoririle si responsabilitatile sale, include problema functionarii puterii judecatoresti. Totusi, munca instantelor, care sunt garantul justitiei si au un rol fundamental . de domnia legii, trebuie sa se bucure de incredere publica. In consecinta, trebuie protejate impotriva atacurilor nefondate”, rationamemtul Curtii fiind reluat conclusiv si in hotararea Dichand si altii contra Austriei din 26.02.2002 – “…chiar si o judecata de valoare fara nicio baza facuala care sa o sustina poate fi excesiva”.
Instanta mai retine și jurisprudenta recenta a Curtii în materia libertatii de exprimare in cauza L. impotriva Romaniei din 14.01.2014, în care Curtea a reiterat aceleasi principii enuntate anterior cu privire la realizarea unui just echilibru intre protejareainteresului din cauză (reputația și drepturile altuia) și, pe de altă parte, interesul publicării informațiilor respective. Curtea a retinut: “Fără indoială ca, ., persoanele private au dreptul sa comenteze si sa critice administrarea justitiei si functionarii implicate in aceasta. Totusi, o astfel de critica nu trebuie sa depaseasca anumite limite, deoarece este in interesul general ca procurorii, asemenea judecatorilor, sa beneficieze de increderea publicului. Prin urmare este posibil sa fie necesar ca statul sa ii protejeze de acuzati nefondate” – par. 35, Curtea reiterand distinctia clara dintre declaratiile factuale si judecatile de valoare, chiar si in cazul in care o declaratie constituie o judecata de valoare, trebuie sa existe un temei factual suficient pentru a o justifica, in caz contrar fiind considerata excesiva”-par. 39.
In concret, instanța are obligația să pună în balanță pe de o parte dreptul reclamantului la respectarea imaginii sale, la respectarea onoarei și reputației, iar pe de altă parte interesul public față de libertatea de exprimare, interes în care jurnaliștii joacă un rol esențial, de gardian public.
In speță, este fără îndoială ca articolele publicate de pârâți au tratat un subiect de interes public, intens mediatizat din perspectiva persoanelor publice vizate de ancheta penala si natura faptelor penale cercetate. In acest context, prin articolele publicate de parati, la care instanta a facut referire anterior, acestia au prezentat opinii ca drept fapte ale reclamantei, au lansat acuzatii, au prezentat raționamente speculative, care sugereaza pretinse fapte de abuz în serviciu, dar și de coruptie, atribuite reclamantei, al cărei nume a fost asociat în aceste articole cu afirmațiile pârâților referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală de către procurorul desemnat sa instrumenteze cazul, sugerând si o pretinsa incompetenta a acesteia in solutionarea cauzei penale, acuzatii pe care instanta le apreciaza ca fiind grave, cu caracter denigrator si de natura sa prejudicieze dreptul la reputatie si demnitate al reclamantei, dar si susceptibile de a-i afecta exercitarea atributiilor de serviciu.
Aceste afirmații au fost făcute de pârâți în lipsa oricarei baze factuale, ordonanta de infirmare a rechizitoriului întocmit de reclamanta neputand constitui o baza factuală pentru aceste afirmatii, asa cum s-au apărat în cauza pârâții.
Astfel, instanta apreciaza ca prin afirmatiile exprimate de parati in articolele publicate la datele de 5.12.2013, 11.12.2013, 30.01.2014, 24.04.2014, 15.08.2014 si 7.01.2015, redate de instanță în mod exhaustiv în prezentele considerente, articole care fac referire la activitatea profesională a reclamantei și modul de îndeplinire a atribuțiilor în cadrul exercitării funcției de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție cu referire la instrumentarea dosarului „Gala B.”, paratii au încalcat dreptul acesteia la reputatie si demnitate, afirmațiile făcute de pârâti în cadrul articolelor publicate fiind de natură să lezeze dreptul reclamanei la reputatie si demnitate, prin afirmații și judecăți de valoare lipsite in totalitate de o bază factuală.
Prin afirmatiile ”Ce spaimă trebuie să tragi ca să rasolești fără mustrări de conștiință un astfel de dosar!!! Sau ce protecție și s-a promis…”, „nici nu s-a întâmplat ca un procuror să neglijeze în aceste zile legea într-o asemenea manieră”, „culmea e că și cei audiați și albiți de ea, au amintiri urâte”, „neaplicarea legii de către A. S. și pierderea suspecților pe drum”, pentru că niciodată în istoria DNA un procuror nu a fost umilit public și nu a fost silit să plece pentru că, practic, mușamalizase un dosar, așa cum i s-a întâmplat în decembrie 2013 A. S.”, „procuroarea, care o albise pe U., a fost umilită în public chiar de DNA, împinsă să plece și dosarul s-a reluat imediat”, „cine credeți că a recuperat-o imediat pe A. S. ? A. B. de la DIICOT. F. se înșiră faptele și personajele….prietena E. U. o angajează pe procuroarea care o absolvise pe E. U.”, lansate de parati, în mod repetitiv în aceste articole (ceea ce exclude, în opinia instantei, buna credință, nu din perspectiva intenției de a denigra, fiind mai degrabă o culpă a pârâților, dar care angajează răspunderea civilă delictuală și în forma cea mai ușoară, ci din perspectiva reprezentării de către pârâți a semnificației cuvintelor folosite, a sugestiei mesajului din articol și a impactului asupra cititorilor), paratii au încalcat dreptul reclamantei, în calitatea sa de magistrat, la reputatie.
Desigur că soluția pronunțată de un magistrat într-o cauză poate fi susceptibilă de critică, însă, în condițiile în care controlul legalității unui act jurisdicțional se exercită numai prin calea de atac de atac prevăzută de lege, critica, dezbaterea, respectiv dezacordul manifestate în spațiul opiniei publice ca reacție la soluția magistratului, ar trebui să se limiteze la o argumentare factuală, chiar combativă și exagerată, dar în limitele respectării dreptului la reputație și demnitate, cele două drepturi nepatrimoniale fiind legate intrinsec și interdependente în cazul unui magistrat.
Ori, în condititiile in care nu s-a dovedit ca impotriva reclamantei ar fi fost formulata vreo sesizare disciplinira, nefiind cercetata disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la modul in care si-a exercitat atributiile in dosarul penal pe care l-a instrumentat, nefiind atrasa, deci, raspunderea civila, disciplinara sau penala a magistratului in conditiile art. 93 si urmatoarele din Legea nr. 303/2004 in legatura cu dosarul instrumentat, instanta apreciaza ca aceste afirmatii sugereaza in mod neechivoc ideea ca reclamanta si-ar fi incalcat atributiile de serviciu in scopul de a exonera anumite persoane de raspunderea penală, prin savarsirea unor fapte de natura penala, ca ar fi condus ancheta penala favorizand persoane vizate de ancheta penala in detrimentul altora, prezumand obtinerea de anumite avantaje, chiar profesionale, asociind plecarea reclamantei din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie cu o pretinsa necorespundere profesionala a acesteia, pe de o parte, cu un parcurs profesional, pe care aceasta nu l-ar fi urmat in mod legal, ci folosindu-se de pretinse relatii de prietenie cu persoane care erau vizate de ancheta penala desfasurata de reclamanta, pe de alta parte.
De asemenea, afirmatiile „umilită în public, căci ordonanța a ajuns chiar în ziua emiterii la presă”, „A. F. S., cea urecheată în plină zi”,” a întocmit un referat de respingere a rechizitoriului care a pulverizat-o pe A. S., pentru că niciodată în istoria DNA un procuror nu a fost umilit public și nu a fost silit să plece,” incalca dreptul reclamantei la demnitate, infirmarea solutiei dispuse de aceasta prin rechizitoriu neputand conduce la ideea existentei unor interese oculte sau a unei necorespunderi profesionale a reclamantei, în conditiile in care activitatea procurorului se supune garantiei impartialitatii, legalitatii si controlului ierarhic, fiecare solutie fiind supusă, din punct de vedere procedural, controlului legalitatii pe cale ierarhica, ca o garantie a respectarii dreptului la un proces echitabil.
De altfel, din continutul ordonantei de infirmare a rechizitoriului întocmit de reclamanta nu rezulta nici „duritatea”, nici „umilirea” afirmata de parati in articolele vizate, dar nici „victoria” sistemului asupra unui magistrat, asa cum insinueaza paratii, care, prin afirmatiile lansate in articolele publicate, sugereaza publicului cititor premisa gresita a unui „război” intre magistrat si institutia din care face parte, pe de o parte, iar pe de alta parte, intre jurnalist si magistratul vizat de aceste articole, cauzat de solutia data prin rechizitoriu si care nu a fost conforma cu opinia celor doi jurnalisti, în conditiile in care opinia magistratului asupra cauzei pe care o instrumenteaza nu poate fi exprimata decat prin actul de justitie pe care îl efectueza.
Infirmarea unei solutii in cadrul controlului de legalitate efectuat pe cale ierarhica, atâta vreme cât aceasta a fost emisă cu respectarea principiilor enuntate anterior (nefiind dovezi in sens contrar) și modul de interpretare a probelor administrate de magistratul in cauza, nu pot fi supuse „oprobiului public” prin atacuri nefondate ale jurnalistilor la adresa magistratului, care pot denota o presiune exercitata asupra magistratului generata de nepronuntarea unei solutii considerate de jurnalist ca fiind cea corectă, lezarea dreptului la reputatie fiind cu atat mai grava cu cat pârâții sunt jurnalisti apreciati în lumea presei, formatori de opinie prin judecatile de valoare pe care le emit, castigatori ai unor premii jurnalistice de prestigiu, articolele scrise de acestia fiind citite de un public foarte larg, drept dovada si comentariile numeroase postate pe site-uri la articolele publicate de acestia, opiniile exprimate de aceștia avand un puternic impact asupra publicului cititor.
Instanta apreciază ca presă, în calitatea sa de „gardian” ., trebuie sa respecte si rolul de liant intre autoritatile statului si cetatenii acestuia, iar in acest rol determinant si extrem de important are responsabilitatea mentinerii echilibrului actului de presa, jurnalistul având rolul esential al observatorului obiectiv, critic, impersonal chiar si atunci cand subiectul dezbatut suscita un mare interes public, dar si al mediatorului, prin judecatile de valoare pe care le emite. Ca atare, pentru a tinde la un adevar obiectiv, opiniile pe care jurnalistul le emite ar trebui sa vizeze cel putin cele doua adevaruri subiective, din perspectiva subiectelor, aflate pe pozitii contrare, ale articolului de presa, pentru ca astfel sa fie atins scopul actului de presă, anume aducerea la cunostinta publicului cititor a unor informatii echilibrate, obiective și combative chiar prin exagerare justificata, subiective prin prisma judecatilor de valoare emise, însa suficient de justificate factual, de natura sa serveasca adevarul obiectiv ., al carei interes pentru mentinerea ordinii de drept nu poate fi decredibilizarea justitiei.
Pentru toate aceste considerente, instanta va admite in parte cererea principala si cererea conexa, apreciind ca articolele publicate de parati la datele de 5.12.2013, 11.12.2013, 30.01.2014, 24.04.2014, 15.08.2014 și 7.01.2015 pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro a fost încălcat dreptul reclamantei la reputație și demnitate, pârâtii depasind limita acceptabilă a comentariilor legate de o dezbatere de interes general, acuzatiile aduse reclamantei prin afirmatiile folosite de parati in cuprinsul articolelor fiind de o gravitate deosebită, în acest caz prevalând protectia dreptului reclamantei la reputatie si demnitate față de dreptul la libera exprimare al paratilor.
Instanta va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, principală și conexă, ca neîntemeiate.
Astfel, în privinta articolelor publicate la data de 3.12.2013 si 14.11.2014, instanta apreciază că prin continutul articolelor publicate nu a fost incalcat dreptul reclamantei la reputatie si demnitate, in acest sens singura expresie continuta in articolul din data de 3.12.2013 cu referire la reclamanta, in contextul informarii publicului cititor asupra infirmarii rechizitoriului intocmit de reclamanta, afirmatia avand suport factual, este „titulatura ca o povara ....”, expresie care nu este de natura sa exprime vreo acuzatie la adresa magistratului, ci mai degraba face referire la responsabilitatea magistratului in efectuarea actului de justitie.
Referitor la articolul publicat la data de 14.11.2014, acesta reproduce pasaje din cererea de chemare in judecata ce formeaza obiectul prezentei cauze, cu o doză de exagerare care nu depaseste limitele acceptabile ale dreptului la libera exprimare, comentariile facute pe marginea subiectului litigios nefiind de natura sa lezeze dreptul reclamantei la reputatie, cu atat mai mult cu cat, paratii, aflând de calitatea acestora de parti in proces, isi puteau exprima opiniile dictate de pozitia procesuala in proces, iar nu de jurnalisti, reclamanta însăși exprimându-și apărările în aceeași manieră în cererea de chemare în judecată, justificate de poziția procesuală a acesteia în proces.
In ce priveste dreptul la imagine, instanta, fata de continutul acestui drept reglementat prin art. 73 din codul civil–„
(1)Orice persoana are dreptul la propria imagine.
(2) In exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate sa interzica ori sa impiedice reproducerea, in orice mod, a infatisarii sale fizice ori a vocii sale sau, dupa caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozitiile art. 75 raman aplicabile.”, apreciază ca acest drept al reclamantei nu a fost incalcat de catre parati, nefiind administrate probe din care sa rezulte ca acestia ar fi reprodus in articolele publicate infatisarea fizica a reclamantei, actiunea fiind neintemeiata din aceasta perspectiva.
In conformitate cu prevederile art. 253 alin 3 lit. a din codul civil instanta va obliga pârâții să publice prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, în integralitate, în ziarele Gazeta Sporturilor, Jurnalul Național și Pro Sport, în format print și electronic, cât și pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro, înlaturarea afirmatiilor, apreciate de intanta ca avand caracter denigrator la adresa reputatiei si demnitatii reclamantei, din continutul articolelor in cauza, fiind fara eficienta din punct de vedere al restabilirii dreptului atins atata vreme cât acestea sunt continute in prezenta hotărâre care va fi publicata pe cele doua site-uri care au gazduit articolele mentionate. In privinta comentariilor cititorilor la articolele publicate de parati, acestia nu apartin celor doi jurnalisti pentru a putea fi obligati la înlaturarea acestora, instanta facand, de altfel, referire si la acestea in considerentele hotararii pentru a evidentia impactul articolelor asupra publicului cititor, restabilind in aceasta maniera dreptul atins. In privinta inlaturarii articolelor scrise de parati de pe site-urile care le-au preluat, obligatia nu poate fi stabilita in sarcina paratilor, acestia neavand drept de administrare a acestor site-uri, care pot fi ., necunoscut, ca atare capatul de cerere este apreciat ca nefondat, restabilirea dreptul atins fiind realizata eficient, asa cum s-a aratat anterior, prin publicarea prezentei hotarari, dupa ramanea definitiva a acesteia.
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect interzicerea pe viitor a denigrarilor realizate de parati la adresa reclamantei instanta il va respinge ca neintemeiat fata de prevederile art. 253 alin. 2 din codul civil, avand in vedere ca nu a rezultat din probele administrate ca fapta ilicită ar fi durat la momentul pronuntarii, nici producerea iminenta a vreunei fapte in acest sens, nedovedindu-se ca pârâții ar mai fi publicat articole referitoare la activitatea profesionala a reclamantei dupa data de 7.01.2015, iar referirile la subiectul de interes public s-au incadrat in categoria judecatilor de valoare, disociate, critice, retorice si interogative, emise pe aspecte de ordin factual, deduse din cursul judiciar al dosarului respectiv, fara a atinge dreptul reclamantei la reputatie, iar interzicerea sui generis a publicarii de catre parati a unor articole referitoare la subiecte de interes public care vizeaza si eventuale anchete penale care sunt sau vor fi desfăsurate de reclamantă în calitatea sa de magistrat ar reprezenta un act de cenzura nepermis si nejustificat de nicio baza factuala la acest moment.
In privinta capatului de cerere avand ca obiect obligarea paratilor la plata unor daune morale in valoare de 100.000 de lei fiecare, formulat atat prin cererea principala, cat si prin cererea conexa, instanta îl apreciaza ca fiind nefondat, considerand o reparatie echitabila si suficienta constatarea de catre instanta a încălcării de catre pârâți a dreptului reclamantei la reputație și demnitate.
In conformitate cu prevederile art. 451-453 din codul de procedura civila, fata de admiterea in parte a pretentiilor, instanta va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 4960 lei reprezentând onorariu de avocat (din totalul de 9920 de lei solicitat cu acest titlu) potrivit documentelor justificative depuse la ultimul termen de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea principală și cererea conexă formulate de reclamanta S. A. F., domiciliată în București, ., ., sector 6, CNP_, cu domiciliul procesual ales în București, .. 6, ., etaj 1, apartament 4, sector 5, la L. D. V. - Cabinet de Avocat, în contradictoriu cu pârâții T. C., domiciliat în București, . 42, sector 5, CNP_ și N. M., domiciliată în București, .. 4, ., apartament 88, sector 3, CNP:_, ambii cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul redacției Gazetei Sportului din București, ..64-66, sector 1, prin avocat D.-O. Hatneanu, cu sediul profesional în București, Șoseaua Panduri nr.15, blocP18, scara 1, etaj 3, apartament 12, sector 5.
Constată că prin articolele publicate de pârâți la datele de 5.12.2013, 11.12.2013, 30.01.2014, 24.04.2014, 15.08.2014 și 7.01.2015 pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro a fost încălcat dreptul reclamantei la reputație și demnitate.
Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, principală și conexă, ca neîntemeiate.
Obligă pârâții să publice prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, în integralitate, în ziarele Gazeta Sporturilor, Jurnalul Național și Pro Sport, în format print și electronic, cât și pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro
Obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 4960 lei reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CȘ/Thred.MV
5 ex./
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5087/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
