Pretenţii. Sentința nr. 7304/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7304/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 7304/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7304

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: A. N.

GREFIER: C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta C. T. TICARET VE NAKLIYAT LIMITED SIRKETI în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.

La apelul nominal făcut in ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.01.2015, sub nr._, reclamanta C. T. TICARET VE NAKLIYAT LIMITED SIRKETI, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1000 euro sau echivalentul la cursul zilei de plata, încasata fără titlu, conform facturii ., nr._ din data de 08.12.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 08.12.2014 a fost obligată de către reprezentanții pârâtei să achite suma de 1000 euro reprezentând contravaloarea facturii ., nr._. Angajatul societății a achitat suma pretinsa, fiindu-i eliberata chitanța doveditoare ., nr._, din data de 08.12.2014, ora 21:08. Reclamanta a menționat faptul ca suma a fost achitată sub presiunea reprezentanților intimatei si a faptului ca nu s-a permis . autovehiculul TIR si mai mult, cu toate insistentele si diligentele depuse de către angaja se permite . pentru care trebuie achitată respectiva suma.

Ulterior, în urma verificărilor contabile, a constatat faptul ca respectiva factură si plata efectuată nu au corespondent în operațiuni efectuate în aria de responsabilitate a pârâtei, reclamanta neutilizând pentru operațiunea efectuata de către angajatul societății nici una dintre facilitățile, pe care compania le punea la dispoziția publica.

La acea data angajatul reclamantei avea sarcina de a pregăti si transporta mărfuri pentru livrarea acestora, pe cale terestra, între Turcia si localitatea Otopeni - România,cu autotirul 34 VB 2297, ruta care nu avea nici o legătură cu Albania, astfel cu afirma pârâta.

A menționat faptul ca reclamanta poseda autorizație CEMT NR._, valabila până la 31 12.2014.

Un alt aspect este reprezentat de faptul ca în anexa la factura, prepușii pârâtei au menționat în mod greșit numărul de înmatriculare al remorcii respectiv 34 VB 6936, iar în realitate este vorba de remorca cu numărul de înmatriculare 34VB 6935, așa cu rezulta din înscrisurile anexate (CEMT, scrisoare de transport).

Faptul ca factura a fost emisa cu perceperea de TVA cu toate ca reclamanta este plătitoare de TVA în Turcia, si astfel factura trebuia emisa fără TVA.

Pe cale de consecința plata efectuată de către angajatul reclamantei a fost efectuata fără a fi datorată.

În conformitate cu prevederile Legii civile, art. 1341 C. civil, orice plata care se efectuează este prezumata ca fiind efectuată cu intenția de a stinge o datorie proprie, iar acela care plătește fără a datora, are dreptul la restituire.

În cazul de față societatea reclamantă a achitat o suma de bani reprezentând contravaloarea unui serviciu, care nu i-a fost prestat, astfel ca cererea apare ca fondata. Orice alta soluție, în opinia reclamantei, ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei, astfel cum aceasta este definita prin art. 1345 C. civil. Având în vedere cele menționate, reclamanta a solicitat admiterea cererii și, pe cale de consecință obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1000 euro, sau echivalentul la cursul zilei de plată, sumă achitată în baza facturii . nr._.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1341, art.1345 și urm. Cod civil, art.192 și următoarele Cod procedură civilă, art.1332 din Legea nr.571/2007 privind Codul fiscal.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri:factura fiscală . nr._, talon nr._/08.12.2014, CMR.

La data de 24.02.2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că în data de 03.12.2014 orele 06:21, autovehiculul de transport marfa A2S3, având numărul de înmatriculare 34VB2297 / 34VB6936, aparținând firmei C. Nakliyat din Turcia ce avea încărcătură grupaj a fost depistat în punctul de lucru intrare rutier-G. P. PTF în trafic terța fără a poseda autorizație de transport în trafic de terța țară.

Astfel conform acordului bilateral încheiat între Guvernul R.S. României si Guvernul Republicii Turce la data de 09.06.1976 accesul la rețeaua de drumuri de interes național pentru un camion înmatriculat în Turcia în trafic terța țară se efectuează numai în baza unei autorizații de transport terța țară. În lipsa acestui document șoferul este obligat să achite un tarif de autorizare în valoare de 1000 euro.

Astfel potrivit art.41A1, pct. (1) din OG.43/28.08.1997 republicata privind regimul drumurilor: „ Pentru vehiculele înmatriculate în alte state, administratorul drumurilor de interes național aplică tarife suplimentare de acces la rețeaua de drumuri de interes național, în conformitate cu prevederile acordurilor bilaterale și cu reglementările interne în vigoare, care se constituie ca venituri proprii ale acestuia pentru finanțarea lucrărilor de administrare, exploatare, întreținere, reparații și modernizare a drumurilor de interes național. Tarifele suplimentare de acces la rețeaua de drumuri de interes național se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii".

Transport terța țară - este transportul efectuat de un vehicul în / din România spre dintr-o țară, altă decât țara de înmatriculare a vehiculului, chiar și în cazul în care descarcă sau încarcă parțial sau total în / din Romania. Toate aceste date, respectiv punctele de încărcare / descărcare sunt preluate din documentele de transport în special din CMR.

Așa cum a menționat în prezentul răspuns la baza aplicării tarifelor suplimentare de acces la rețeaua de drumuri de interes național din Romania stau acordurile bilaterale încheiate la nivel de Guverne. Astfel în data de 20 noiembrie 2013 Guvernului României, ținând seama de modificările legislative comunicate de partea turcă privind accesul autovehiculelor pentru transport marfa înmatriculate în Romania pe teritoriul Turciei, condiții care se refera la un control ,mai strict, ai acestor transportatori, aplicând principiul reciprocității instituit de acordul rutier bilateral, a instituit ca la stabilirea tipului de trafic doar pentru transportatorii turci sa se ia în considerare si factura mărfii.

Astfel, în cazul în care din analiza facturii mărfii reiese ca expeditorul /destinatarul mărfii nu are reședința în statul în care se găsește punctul de încărcare sau descărcare al mărfii transportate menționat pe documentul de transport CMR, nu prezintă documente justificative privitoare la transportul mărfii respective din statul agentului economic care a încheiat factura în punctul de încărcare menționat pe CMR sau, din punctul de descărcare din CMR până la statul care figurează ca destinatar pe factura, numai documente de transport intermodal ( transport feroviar, naval sau aerian ) transportul respectiv se considera început sau terminat în statui agentului economic care a eliberat factura sau care apare pe factura ca destinatar, indiferent de indicațiile conținute în documentul CMR.

În speța la data si ora efectuării controlului șoferul turc a prezentat doar facturile fără a face dovada modului de transport din punctul de descărcare până la destinatar.

În cazul de fata în data de 03.12.2014 ora 06:21 la momentul prezentării camionului în punctele de lucru ACI G., șoferul acestuia a prezentat documente - respectiv INVOICE- din care a reieșit ca expeditorul mărfii își are reședința în Mumbai, INDIA, iar din analiza scrisorii de transport CMR a rezultat ca locul de încărcare este Istanbul,Turcia.

În urma corelării acestor date cu minuta transmisa de către Ministerul Transporturilor acest transport a fost catalogat ca fiind început în Mumbai - India.

Referitor la imposibilitatea folosirii Autorizației de drum CEMT, regulamentul CEMT prevede ca aceasta autorizație poate fi folosita doar în cazul în care atât locul de început al cursei cât și locul terminării cursei se afla într-o țară membra CEMT.

Având în vedere ca acest transport a fost considerat început în Mumbai- India, iar India nu se afla printre țările membre CEMT, aceasta autorizație nu a fost luata în considerare.

Referitor la afirmațiile petentei că s-au făcut presiuni în vederea achitării sumei de 1000 euro, dar si a faptului ca nu s-a comunicat motivul pentru care a fost achitata această sumă, acestea sunt hilare dat fiind faptul ca autocamionul acesteia a staționat în punctul de frontiera din data de 03.12.2014 ora 06:23 (data si ora cântăririi) până în data de 08.12.2014 ora 20:56, timp suficient pentru a clarifica motivul staționarii în măsura în care o parte din lucrătorii instituției lor sunt vorbitori de limba turca, nivel mediu. Aceasta prevedere legală se aplica pentru transportatorii din Turcia din data de 01.12.2013 iar firma transportatoare trebuia sa cunoască legislația în domeniul transporturilor dat fiind faptul că o parte din transporturile acesteia se desfășoară pe teritoriul României.

La data de 23,04.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.3650/17.06.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G. a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 08.07.2015, sub nr._ .

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și a pus în vedere reclamantei să depună înscrisurile de care înțelege a se folosi în proces traduse în limba română de un traducător autorizat.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 08.12.2014 pârâta a emis factura . nr. 14_ (f.8 dosar declinat) pentru suma de 1000 Euro reprezentând tarif de autorizare, sumă ce a fost achitată de reclamantă conform talonului nr._/08.12.2014 (f.9 dosar declinat).

Prin cererea de față reclamanta solicită restituirea sumei respective în temeiul art. 1341 alin.1 din noul C civ.,conform cărora are dreptul la restituire cel care plătește fără a datora.

În cauză instanța reține însă că reclamanta nu este îndreptățită la restituire, întrucât nu a fost vorba despre o plată nedatorată, ci de o plata a unei sume datorate de reclamantă în baza art. 411 alin.1 din OG 43/1997. Conform acestor prevederi, pentru vehiculele înmatriculate în alte state, administratorul drumurilor de interes național aplică tarife suplimentare de acces la rețeaua de drumuri de interes național, în conformitate cu prevederile acordurilor bilaterale și cu reglementările interne în vigoare, care se constituie ca venituri proprii ale acestuia pentru finanțarea lucrărilor de administrare, exploatare, întreținere, reparații și modernizare a drumurilor de interes național. Tarifele suplimentare de acces la rețeaua de drumuri de interes național se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.

Prin art. 1 al. 2 din Ordinul nr. 290/2013 au fost aprobate tarifele suplimentare de acces la rețeaua de drumuri de interes național și modul de aplicare a acestora, pentru vehiculele rutiere înmatriculate în alte state, prevăzute în anexa nr. 2.

În anexa 2 punctul A se prevede că tarifele prevăzute în această anexă se aplică numai pentru vehiculele rutiere înmatriculate în alte state, în conformitate cu acordurile rutiere bilaterale și multilaterale la care România este parte. Conform punctului B din aceeași anexă, tariful pentru autorizarea accesului la rețeaua rutieră se aplică în punctele de trecere a frontierei pe sensul de intrare în România și pe sensul de ieșire din România, pentru vehiculele rutiere de transport marfă sau persoane, înmatriculate în alte state, care sunt supuse autorizării potrivit acordurilor rutiere interguvernamentale, protocoalelor comisiilor mixte rutiere sau acordurilor internaționale la care România este parte și care nu prezintă documentul de acces la rețeaua rutieră corespunzător categoriei de transport efectuate. Documentul de acces la rețeaua rutieră din România nu trebuie prezentat dacă transportul se încadrează în una dintre gratuitățile prevăzute prin acordurile rutiere interguvernamentale, protocoalele comisiilor mixte rutiere sau acordurile internaționale la care România este parte. Tariful se achită la . România, acolo unde se constată lipsa documentului de acces la rețeaua rutieră din România, pentru fiecare cursă efectuată pe teritoriul României. O cursă efectuată pe teritoriul României reprezintă traseul parcurs de la . la ieșirea din România sau având ca destinație o localitate din România ori traseul parcurs având ca origine o localitate din România până la ieșirea din România.

În speță, din factura ce însoțea marfa transportată de reclamantă (f.14-21 dosar declinat) rezultă că vânzătorul acesteia își avea sediul în India. În consecință, în conformitate cu prevederile mai sus, enunțate pentru utilizarea rețelei de drumuri de interes național, reclamanta trebuia fie să prezinte un document de acces la rețeaua rutieră corespunzător categoriei de transport efectuate, fie să achite tariful suplimentar de acces prevăzut de anexa 2. Cum reclamanta nu a prezentat un document de acces, în mod corect s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita tariful suplimentar.

Reclamanta a susținut că nu era obligată la plata tarifului deoarece deținea autorizație CEMT, depusă în copie la f.11 dosar declinat.

Potrivit art.4 lit.b din Normele metodologice privind repartizarea și utilizarea autorizațiilor CEMT privind transportul rutier internațional de mărfuri pentru anul 2014 (în care a acut loc transportul în litigiu), adoptate de Ministrul Transporturilor prin Ordinul „Autorizația CEMT nu poate fi utilizată în cazul în care punctul de încărcare sau descărcare al mărfurilor în cadrul unui transport internațional direct sau de „terță țară” este situat pe teritoriul unui stat care nu este membru CEMT”.

Prin urmare, instanța reține că autorizația CEMT îi permitea reclamantei să transporte mărfuri pe cale rutieră fără plata tarifului în România doar dacă punctul de încărcare și cel de descărcare erau situate în două țări membre ale Conferinței Europene a Miniștrilor de Transport (CEMT).

Însă această autorizație nu își produce efectele în privința transportului în speță, întrucât transportul urma să se efectueze pe ruta India-România, punctul de încărcare fiind India, iar această din urmă țară nu este membră CEMT.

Deși reclamanta a pretins că marfa a fost încărcată în Turcia – țară membră CEMT -, reclamanta nu a făcut dovada acestor susțineri, ea nedepunând CMR-ul care să ateste încărcarea mărfii în Turcia, în traducere realizată de un traducător autorizat, conform art.292 alin.5 c.proc.civ., deși această obligație i-a fost pusă în vedere de instanță și i s-a acordat un termen în acest scop. Ca atare, instanța nu va ține cont de aceste înscrisuri la soluționarea cauzei și va considera că punctul de încărcare este, în realitate, cel în care se află firma care figurează în factura fiscală ca și vânzător, respectiv în India.

Față de cele mai sus arătate și reținand totodată, în ceea ce privește cuantumul tarifului suplimentar, că acesta a fost stabilit în conformitate cu prevederile anexei 2 a Ordinului nr. 290/2013, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată, inclusiv capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta C. T. TICARET VE NAKLIYAT LIMITED SIRKETI, cu sediul ales la Cabinet de Avocat M. G., N. G. din A., ..1, apartament 3, județul A. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, J_, CUI_, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2015.

P. GREFIER

Red.A.N./Thred.MM/ 4 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7304/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI