Anulare act. Sentința nr. 2242/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2242/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 2242/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2242
Ședința publică de la 24.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect anulare act-clauze abuzive, formulată de reclamanta I. V., în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei și în lipsă, astfel încât, deși părțile sunt absente, va trece la judecarea cauzei.
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cerere, având în vedere că reclamanta are domiciliul în sectorul 6 și calitatea de consumator.
În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procesul se va soluționa la acest termen de judecată, deci într-un termen optim și previzibil.
Instanța, în ceea ce privește excepția netimbrării, invocată de pârâtă prin întâmpinare, o respinge ca neîntemeiată, având în vedere calitatea de consumator a reclamantei, precum și faptul că se atacă clauze abuzive, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Instanța, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, o califică ca fiind apărare de fond, deoarece inadmisibilitatea este un efect al unei excepții procesuale de procedură sau de fond și, în niciun caz o excepție.
Instanța, apreciind că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă, și o încuviințează din oficiu pentru ambele părți.
Instanța decade părțile din alte probe, întrucât aceste probe nu au fost indicate.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 19.01.2015, sub nr._, reclamanta I. V. a chemat în judecată pe pârâta O. B. ROMANIA SA, solicitând să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute de art. 6.1, art. 6.2, art. 8.8, art. 9.4 și art. 13 pct. b din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 26.11.2007, precum și obligarea pârâtei la convertirea în lei a creditului acordat la cursul CHF/LEI de la data acordării creditului.
În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr. C_ din 26.11.2007, prin care pârâta a acordat reclamantei un împrumut ipotecar, în sumă de_ CHF.
Reclamanta a arătat că clauzele contractuale a căror nulitate solicită a fi constatată, au caracter abuziv.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, precum și pe Amendamentul nr. 17 al Parlamentului European.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei relații de la ONRC privind pârâta și contractul de credit ipotecar nr. C_ din 26.11.2007.
La data de 19.02.2015, prin serviciul Registratură, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat la data de 26 noiembrie 2007, contractul de credit ipotecar nr. C_, însușit de ambele părți prin semnare și respectiv ștampilare, filele 34-40, având ca obiect suma de 39.700,00 CHF, pentru 216 de luni, adică 18 de ani.
Instanța va avea în vedere, la soluția pe care o va pronunța și cursul valutar B.N.R. pentru CHF, Dolarul SUA și Euro, din ziua încheierii contractului de credit, 26 noiembrie 2007, cursul B.N.R. pentru CHF, Dolarul SUA și Euro, din ziua pronunțării, 24 martie 2015, precum și diferența dintre aceste două cursuri valutare pentru monedele deja amintite, CHF, Dolarul SUA și Euro.
La data de 26 noiembrie 2007, se înregistra un curs de, 1 CHF = 2,19 Lei; 1 Dolar SUA = 2,41 Lei; 1 Euro = 3,59 Lei. La data de 24 martie 2015, se înregistra un curs de, 1 CHF = 4,18 Lei; 1 Dolar SUA = 4,00 Lei; 1 Euro = 4,40 Lei. Rezultă astfel o creștere de, 1 CHF = 1,99 Lei; 1 Dolar SUA = 1,59 Lei; 1 Euro = 0,81 Lei.
Se constată astfel că toate cele trei valute, CHF, Dolarul SUA și Euro, au crescut în perioada de referință, iar CHF și Dolarul SUA au avut o creștere aproape egală, la o diferență de 40 bani.
Instanța înlătură toate apărările reclamantei ca neîntemeiate după cum urmează.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoană fizică părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâtele având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
Instanța constată că natura de clauză abuzivă a dispozițiilor din contract se verifică potrivit dispozițiilor alin. 1 lit. a din anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii contractului). Potrivit acestor dispoziții, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Astfel, instanța constată că, în ceea ce privește aceste clauze, nu au a fi analizate condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, ci dispozițiile din anexa nr. 1 din același act normativ, sub acest aspect existând dispoziții exprese cu privire la prezumția existenței unei clauze abuzive.
În cauză, instanța constată că prevederile din contract nu sunt abuzive, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de excepția cuprinsă în teza a II-a a alin. 1 lit. a din anexa nr. 1 din Legea nr. 193/2000.
În acest sens, instanța constată că reclamanta este nemulțumit de evoluția cursului valutar al francului elvețian. În consecință, instanța constată că, în concret, reclamanta, care a luat cunoștință de sumele efectiv datorate cu titlu de dobândă și de comisioane, prin graficul de rambursare, nu este nemulțumită de evoluția dobânzii sau a comisioanelor, ci de modalitatea în care a evoluat moneda în care a fost luat creditul, risc suportat de către ambele părți contractuale.
În consecință, instanța constată că dispozițiile atacate din contract nu se circumscriu unei dispoziții contractuale care să fie în mod implicit una abuzivă, ci se circumscriu excepției prevăzute în mod expres de teza a II-a a lit. a, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens.
Instanța nu poate reține nici susținerea reclamantei în sensul că modificarea dobânzii în funcție de indicele LIBOR a fost în exclusivitate în favoarea pârâtei având în vedere că, dobânda a crescut dar a și scăzut odată cu indicele LIBOR.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeași lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE în varianta sa în limba franceză care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „Curtea”) a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar și previzibil și care (ii) reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește prima condiție, respectiv redactarea în mod clar și previzibil a clauzelor, instanța reține că înțelesul acestei cerințe a fost clarificat prin pct. 75 din Hotărârea Kasler, anterior citată. Potrivit Curții, „având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca respectivul contract să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.” Așa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.
De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamantei este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă clauzele atacate din contractul de credit, instanța constată că acestea enunță în mod clar care sunt consecințele economice pe care le poate suferi consumatorul în situația în care se hotărăște să încheie contractul de credit.
În ceea ce privește necesitatea existenței unei contraprestații, respectiv serviciul prestat de către comerciant instanța reține, că pârâta a efectuat diverse operațiuni specifice atât înainte de acordarea creditului cât și ulterior pe perioada derulării contractului.
În aceste condiții, instanța constată că sunt îndeplinite criteriile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la clauzele ce nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive, deoarece aceste clauze sunt redactate în mod clar și previzibil pentru un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat și reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către pârâtă.
Instanța constată că, potrivit art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Astfel cum art. 4 alin. 3 din lege stabilește faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul, acest fapt nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
De asemenea, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede că „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) creditoarea să fi fost de rea-credință.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard, preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.
Instanța constată că reclamanta a luat cunoștință de clauzele esențiale ale contractului, existând posibilitatea clientului de a refuza încheierea acestuia dacă era nemulțumit de condițiile menționate în oferta de credit acordată, existând astfel o negociere a părților contractuale prin compararea diferitelor oferte și a prețurilor creditului solicitat.
Referitor la condiția existenței unei inegalități economice între părți la încheierea unui contract de adeziune, instanța constată că poziția presupus superioară a creditoarei și cea presupus inferioară a consumatorului au a fi analizate și prin prisma existenței și analizării de către consumator și a altor oferte pe piață. În acest sens, instanța apreciază că, în condițiile în care consumatorul are libertatea contractuală de a alege oferta bancară care îi este cea mai favorabilă, cu posibilitatea reală de refuzare, în mod implicit, a unei alte oferte bancare, deci a pierderii de clienți de către creditoare ca efect al concurenței libere în piață, poziția de negociere a părților devine una mai echilibrată, cu obligația pentru ambele părți de a-și exprima punctul de vedere cu privire la viitoarele clauzele contractuale.
În consecință, standardizarea unei oferte nu echivalează cu standardizarea unui contract și cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie condițiile, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase.
Totodată, instanța constată că, în cauză, reclamanta nu au făcut dovada relei-credințe a pârâtei în condițiile în care acesta nu a făcut dovada că societatea creditoare a exercitat presiuni asupra reclamantei pentru a-i determina să încheie contractul (deși sarcina probei îi incumba și sub acest aspect.
În aceste condiții, primul capăt de cerere, prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale prevăzute de art. 6.1, 6.2, 8.8, 9.4 și 13 pct. b) este neîntemeiat.
Capătul al doilea de cerere, prin care se solicită convertirea în lei a creditului acordat la cursul de schimb de la data acordării este neîntemeiat.
Față de cele arătate instanța urmează să respingă în întregime cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta I. V., domiciliată în București, . nr. 3, ., CNP_ și cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură Ramulescu, în București, . nr. 3, ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .-68, sector 1, nr. de ordine în Registrul Comerțului J40/_/1995, C._, ca neîntemeiată.
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – B.I.C.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2324/2015. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 3655/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
