Anulare act. Sentința nr. 471/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 471/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 471/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 471/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. D. M., I. R. și pe pârâtele C. E. IPOTECAR IFN SA, C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal efectuat în ședința publică au răspuns reclamanții prin av. L. C. în substituirea av. substituirea av. S. A. Grigoruța.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Apărătorul reclamanților depune la dosar delegație de substituire, precum și declarații autentificate sub nr. 112/15.01.2015 și sub nr. 113/15.01.2015, de notar public A. B., din cadrul SPN A. B. și F. A. B.. Menționează că sunt declarații prin care reclamanții renunță la judecată și de împuternicire a sa pentru a susține cererea de renunțare.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanți.
Reclamanții, prin apărător, solicită instanței să ia act de cerere de renunțare la judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei în materie civilă de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.11.2014, sub nr._, reclamanții C. D. M., I. R., în contradictoriu cu pârâtele C. E. IPOTECAR IFN SA, C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN SA, au solicitat instanței constate abuzivă și nelegală clauza privind comisionul de administrare credit de la art. V pct. 5.1 lit. c) de 0,15 % din Convenție, menținut prin actul adițional F.N. din septembrie 2010 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de administrare credit, calculat din 10.09.2008 până la data eliminării acestui comision din contract. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 194 din NCPC, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, art. 1166, 1170 și 1357 din Codul Civil.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, precum și orice altă probă în condițiile art. 254 din NCPC.
La data de 19.11.2014, instanța a pus în vedere reclamanților să complinească lipsurile cererii, iar la data de 05.12.2014, aceștia au depus la dosar precizări.
Ulterior, la data de 12.12.2014, prin poștă, reclamanții au depus la dosar cerere de renunțare la judecată, anterior dispunerii altor măsuri în cauză de către instanță și verificării modalității de complinire a lipsurilor.
Prin urmare, prin Rezoluția din data de 12.12.2014, instanța a dispus citarea reclamanților în vederea discutării cererii de renunțare la judecată, sens în care nu s-a mai procedat la comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtelor.
În ședința de azi, apărătorul reclamanților a depus la dosar declarația autentificată cu nr. 112/15.01.2015, de notar public A. B., din cadrul SPN A. B. și F. A. B., în cuprinsul căreia reclamanții declară că renunță la judecată, dar și declarația autentificată cu nr. 113/15.01.2015, de același notar public, prin care doamna avocat L. C. – M. a fost împuternicită să reprezinte reclamanții în vederea renunțării la judecarea cauzei ce face obiectul prezentului dosar, identificată ca atare în cuprinsul declarații.
Asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanți, instanța reține că potrivit art. 9 NCPC, procesul civil român este guvernat de principiul disponibilității, sens în care art. 406 alin. (1) NCPC prevede că Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
În speță, reclamanții au depus cerere de renunțare la judecată la data de 12.12.2014, anterior comunicării cererii de chemare în judecată către pârâte, susținută prin declarația autentificată cu nr. 112/15.01.2015, de notar public A. B., din cadrul SPN A. B. și F. A. B..
Constatând că sunt îndeplinite și cerințele art. 81 alin. (1) NCPC, având în vedere manifestarea de voință a reclamanților și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil român, instanța urmează a lua act de renunțarea reclamanților la judecata cererii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că reclamanții C. D. M., CNP_, și I. R., CNP_, ambii cu domiciliul ales în Timișoara, Bastion Office, .. 2, et. 3, ., la S.C.P.A. S. și Asociații, renunță la judecata cererii formulate împotriva pârâtelor C. E. IPOTECAR IFN SA și C. E. BANK NV, cu sediul în București, sector 6, . Z, Anchor Plaza, Corp C, ..
Cu drept numai de recurs, de competența Tribunalului București, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs și motivele se depun la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
Președinte, Grefier,
F. – C. M. V. – A. M.
Red jud. F-C.M/27.01.2015
4ex.
Comunicat 2 ex .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 454/2015.... | Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 510/2015.... → |
|---|








