Anulare act. Sentința nr. 5379/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5379/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5379/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5379
Ședința publică de la 30.06.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: E. A. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect clauze abuzive, privind pe reclamanta C. N. și pe pârâta C. E. BANK.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta prin reprezentant convențional, av. Ț. A., lipsă fiind reclamanta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- din verificările efectuate s-a constatat că nu mai există alte dosare între aceleași părți și având același obiect și cauză;
- s-a făcut notă telefonică pentru graficul de rambursare.
Reprezentanta pârâtei depune graficul de rambursare în două exemplare pentru a se comunica și reclamantei și factură într-un singur exemplar.
Arată că reclamanta este în discuții cu reprezentanții băncii și arată că dacă s-ar putea acorda un termen în acest sens, dar lasă la aprecierea instanței, arătând că doar a precizat, dar nu solicită acordarea unui termen în acest sens.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă.
Reprezentanta pârâtei arată că pentru riscul valutar este capăt de cerere neevaluabil în bani și că inclusiv pe acest capăt de cerere invocă excepția necompetenței materiale, deci invocă excepția pe întreaga cerere.
Arată că nu s-a dat curs solicitării pârâtei de a se preciza valoarea cererii, iar conform art. 94 lit. j, art. 95 și art. 99 C. în măsura când există mai multe capete de cerere, iar unele dintre acestea atrag competența unei instanțe superioare în grad, respectiv a Tribunalului București.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02-03-2015, sub nr._, reclamanta C. N., în contradictoriu cu pârâta C. E. BANK a solicitat în principal anularea clauzei stipulate la art. 5.1 din condițiile generale de creditare din contractul nr._/16.11.2007 prin care împrumutatul se obligă să suporte riscurile de schimb valutar.
A arătat că încheierea și semnarea contractului de credit a fost efectuată la sucursala băncii din Onești, care s-a desființat încă de acum câțiva ani în urmă. Deci pentru a plăti creditul „prin numerar sau ordin de plată în aceeași monedă în care a fost acordat” așa cum este prevăzut tot la art. 5.1 din condițiile de creditare, ar fi trebuit ca în fiecare lună să fi mers până la Bacău, la filiala băncii de acolo. Nu se poate achita creditul prin ordin de plată direct în CHF, nu există disponibilă o astfel de tranzacție. Deci pentru a plăti prin ordin de plată trebuie făcută neapărat conversia CHF-L., la cursul din ziua tranzacției. Arată că a fost obligată să accepte numai această formă de plată pentru că dacă ar fi optat pentru achiziționarea direct de CHF și plata acestora la ghișeul băncii, ar fi trebuit să facă un drum la Bacău în fiecare lună și ar fi avut astfel de suportat alte cheltuieli suplimentare (transport, ziua de lucru pierdută).
A arătat că este conștientă că la momentul semnării contractului, a semnat și pentru acea clauză care presupune acceptarea riscului de schimb valutar. Acesta a fost un risc pe care și l-a asumat doar în măsura în care la acea dată puteau fi previzibile modificări de curs valutar și la celelalte monede străine care circulau pe piața românească (dolar SUA, euro). Deci, efectuând o analiză a fluctuației valutare a acestor monede, nu a putut previziona că se va ajunge vreodată la un asemenea curs valutar. De fapt nimeni nu ar fi putut previziona așa ceva. Valuta străină a avut fluctuații de-a lungul anilor, care s-a încadrat în niște limite rezonabile. Acesta este riscul valutar pe care reclamanta și l-a asumat în momentul semnării. Un risc valutar cât de cât previzibil. În situația actuală nu se mai poate face vorbire despre riscul de schimb valutar, în situația actuală putem vorbi de o situație de caz fortuit sau forță majoră, caz în care trebuie rediscutați termenii contractuali.
A arătat că la un moment dat a atras atenția băncii asupra faptului că rata de 500 lei/lună pe care o solicitase la această ultimă negociere cu banca, în baza noului salariu al reclamantei și a faptului că a rămas singurul creditor, este aceeași cu rata care i s-a calculat, făcând conversia la cursul CHF de la momentul creditării pentru o perioadă de creditare de 20 ani. Acești 20 ani reprezintă perioada pe care banca a considerat-o la acea dată suficientă și necesară pentru ca reclamanta plătind o rată la acel nivel, să-și poată achita dobânzile stabilite de bancă pentru creditul acordat și să poată plăti de asemenea și creditul (principalul) acordat. Și toate acestea nu se întâmplă decât în mod exclusiv, din cauza creșterii nejustificate a cursului valutar CHF, creștere care profită în mod exclusiv băncilor care au acordat credite în această valută, și care poate intra în mod cert în categoria situațiilor de îmbogățire fără justă cauză.
Mai mult decât atât, recitind clauzele contractului și condițiilor generale de creditare, a observat că nicăieri în cuprinsul acestora nu este stabilit ca riscul de schimb valutar în ceea ce privește achitarea dobânzii cade în sarcina împrumutatului. Lipsa acestei clauze este de altfel foarte corectă deoarece existența ei ar însemna solicitarea prin contract a unei plăți nedatorate și implicit îmbogățirea fără justă cauză. În mod evident banca a calculat nivelul dobânzii la data acordării creditului neluând în considerare această creștere spectaculoasă a cursului de schimb valutar, ci la cursul de schimb de la data acordării, considerându-se complet satisfăcută cu dobânda pe care urma să o primească pe parcursul perioadei contractuale. Cu toate acestea pe tot parcursul contractului, de la data achitării primei rate și până în prezent, reclamantei i s-au calculat rate lunare care cuprind dobânda și principalul la același curs valutar al CHF.
Motivat de faptul că banca este o persoană juridică română, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, operațiunile economice pe care le efectuează se desfășoară în valuta acestei țări, adică leul.
De la data acordării creditului și până în prezent nu au mai fost semnate nici un fel de acte adiționale care să stipuleze că împrumutatul își asumă riscul de schimb valutar și pentru plata dobânzilor.
La art. 5.2 se prevede că, creditul și dobânzile aferente vor fi rambursate conform graficului de rambursare, acesta putându-se modifica ca urmare a schimbărilor ratei dobânzii. De reținut este faptul că oriunde în cuprinsul contractului se face diferențierea între creditul propriu-zis și dobânzile aferente.
Reclamanta consideră că a demonstrat instanței ilegalitatea clauzei prevăzută de art. 5.1 din condițiile generale de creditare, în ceea ce privește suportarea riscului de schimb valutar numai de către împrumutat, atât în ceea ce privește principalul, cât și în ceea ce privește dobânzile aferente creditului acordat și drept urmare a solicitat anularea acestei clauze abuzive.
În subsidiar a solicitat introducerea unei clauze prin care să se specifice că împrumutatul suportă riscul valutar până la o creștere de 20%, introducerea unei clauze care să se specifice că împrumutatul suportă riscul valutar până la concurența în lei a cursului valutar CHF la care s-a efectuat creditarea, l acare se poate adăuga o creștere de până la 20%.
De asemenea, a mai solicitat în subsidiar în cazul în care se resping aceste capete de cerere să se admită cererea privind introducerea unei clauze care să precizeze că riscul valutar nu poate cădea în sarcina împrumutatului pentrz sumele de reprezintă dobânzi, astfel dobânzile trebuie calculate în lei la cursul valutar de la data acordării creditului, pe toată durata derulării contractului, clauză ce va avea efect retroactiv.
În drept, a invocat art. 112 și urm. C. corob. cu art. 4 al. 2, art. 14 și prevederile pct. 1 lit. b și c din Anexa 1 din Legea nr. 193/2000.
La dosar a depus următoarele înscrisuri: contractul cadru privind condițiile generale de afaceri persoane fizice, condițiile generale de creditare, oferta de credit și adrese.
Prin rezoluția din 03-03-2015, instanța a solicitat reclamantei să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, iar la data de 20-03-2015, reclamanta a depus precizări prin care a arătat că în primul rând dorește să își întregească cererea de chemare în judecată solicitând instanței suspendarea obligației sale de a achita ratele lunare aferente creditului contractat prin contractul de facilitate de credit de garanție nr._/16-11-2007, rate formate atât din principal, cât și din dobândă, până la judecarea prezentei cauze prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
A arătat că poate face dovada faptului că la momentul de față venitul său net este de 1200 lei, că este singurul creditor, iar principalul motiv al cererii sale a fost imposibilitatea achitării ratelor calculate la cursul valutar actual, deoarece acestea depășesc trei sferturi din venitul reclamantei net lunar.
A înțeles să-și susțină cauza principală și cererea de suspendare a obligației de plată a ratelor prin proba cu înscrisuri.
La dosar a depus: condițiile generale de creditare, oferta de credit, contractul cadru privind condițiile generale de afaceri persoane fizice, cereri, adeverință, sentința civilă nr. 3813/2009 a Judecătoriei Onești, copie plic corespondență.
Prin rezoluția din 30-03-2015, instanța a dispus comunicarea către pârâtă a cererii de chemare în judecată, cu solicitarea de a depune întâmpinare.
La data de 30-04-2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că reclamanta a solicitat în principal, constatarea nulității și caracterului abuziv al clauzelor 5.1 din condițiile generale ale contractului de credit, suspendarea obligației de plată de a achita ratele lunare până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar în subsidiar introducerea unei clauze prin care să se specifice că împrumutatul suportă riscul valutar până la o creștere de 20%, introducerea unei clauze care să se specifice că dobânzile trebuie calculate în lei la cursul valutar de la data acordării creditului, pe toată durata derulării contractului, clauză ce va avea efect retroactiv.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
A arătat că, în conformitate cu art. 194 lit. d C. sunt prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 196 al. 1 C. și a solicitat să i se pună în vedere reclamantei să precizeze motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază toate cele 4 capete de cerere. A menționat cu titlu generic Legea nr. 193/2000 ceea ce nu poate echivala cu o motivare în fapt și în drept..
Pentru aceste considerente a solicitat să i se pună în vedre reclamantei să timbreze acest capăt de cerere la valoare, și în subsidiar să admită excepția netimbrării cu privire la capetele de cerere menționate.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 a arătat că din analiza acțiunii introductive, se observă că există mai multe capete de cerere principale, inclusiv capete de cerere neevaluabile în bani, așa cum este cel prin care s-a solicitat introducerea unei clauze prin care să se specifice că împrumutatul suportă riscul valutar la o creștere de până la 20% sau cel prin care s-a solicitat introducerea unei clauze prin care să se specifice că dobânzile trebuie calculate în lei la cursul valutar de la data acordării creditului.
Așadar, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. „tribunalul este instanța de drept comun, competentă să judece în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”, deci și cererile neevaluabile în bani care nu se regăsesc la art. 94 al. 1 C..
De asemenea, a menționat că în conformitate cu prevederile art. 99 (2) C. „în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”. Or în cazul dedus judecății, capetele de cerere privind caracterul abuziv sunt fundamentate pe un titlu comun – convenția de credit și au aceeași cauză, ceea ce determină necesitatea soluționării acestora împreună. Astfel, a învederat că acele capete neevaluabile în bani atrag competența instanței de grad mai înalt, respectiv Tribunalul București. Față de considerentele înfățișate în paragrafele de mai sus, pârâta consideră că instanța competentă este Tribunalul și pe cale de consecință solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și să se trimită cauza spre soluționare Tribunalului București.
Cu privire la excepția lipsei coparticipării procesual active, pârâta a arătat că cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză este introdusă de un singur reclamant, care a solicitat instanței constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale cu privire la comisionul de acordare, în condițiile în care contractul de facilitate de credit și de garanție este încheiat de doi creditori.
Pe fondul cauzei, cu privire la admisibilitatea capetelor 1,3 și 4 de cerere a arătat că în ceea ce privește acest capăt de cerere se solicită ca instanța să intervină în contractul încheiat între părți și să se substituie voinței acestora, prin stabilirea altor condiții contractuale decât cele avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului. O astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât nu are temei legal în legislația națională sau europeană.
A arătat că formularea unor cereri prin care se solicită instanței modificarea și completarea conținutului contractului, conform voinței subiective a unei dintre părțile în litigiu, este evident inadmisibilă nu numai în raport de legislația internă, ci și în raport de jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Cu privire la solicitarea ca ratele de credit să fie achitate la cursul de la data acordării creditului sau la un curs majorat cu 20% sau ca dobânzile să fie calculate în lei nu există nici un temei legal care să justifice o soluție judiciară de completare sau de modificare a contractului de credit.
A reiterat faptul că instanța de judecată nu poate interveni în contractul încheiat între părți și să se substituie voinței acestora prin stabilirea altor condiții contractuale decât cele avute în vedere de părți la momentul încheierii actului, atribuțiile sale fiind limitate la înlăturarea clauzelor abuzive.
Mai mult, Legea nr. 193/2000 nu este aplicabilă clauzei în discuție, după cum prevede art. 3 al. 2 din același act normativ.
Există cel puțin două norme legale care consacră legalitatea acordării creditului în valută și a rambursării creditului în moneda în care a fost acordat.
Un exemplu este cel de la al. 1 lit. p care stabilește că au caracter abuziv clauzele care prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului”.
Însă la al. 2 din anexă se prevede „Dispozițiile al. 1 lit. a, p și t nu sunt aplicabile în cazul altor produse sau servicii, în cazul în care prețul este legat de fluctuațiile cotației bursiere sau ale incidentului bursier ori ale unei rate de schimb pe piața financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla”.
Pârâta a invocat dispozițiile art. 1578 cod civil de la 1864 și art. 2.164 din Codul civil nou.
A arătat că în consecință, în cazul creditelor acordate în valută nu se poate pune problema vreunui pretins dezechilibru contractual, având în vedere că regula nominalismului a fost instituită de legiuitorul însuși, iar nu de către instituția de credit. A aplica o teză contrară ar echivala cu încălcarea flagrantă a unor principii fundamentale și reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice.
În sensul celor susținute de pârâtă, s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene care a statuat că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale – Hotărârea din 30-04-2014, pronunțată în procedura C280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacom Barrera.
Mai mult decât atât, nici teoria impreviziunii nu este aplicabilă în speță. Reclamanta consideră în mod nejustificat și fără nici un fundament juridic că s-ar impune revizuirea efectelor convenției de credit, în sensul aplicării cursului valutar diferit dorit de către aceasta.
Nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a ne afla în prezența unor clauze abuzive atât în ceea ce privește art. 5.1 din condițiile generale.
O clauză contractuală dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator are caracter abuziv doar atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: să nu fi fost negociată, să fie contrară bunei – credințe, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului și să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul contractului.
Chiar dacă nu ar fi fost expres permisă de reglementarea menționată anterior, clauza supusă spre analiză prezentei cauze nu îndeplinește cele patru condiții cumulative.
Cu privire la modalitatea de plată a creditului a arătat că trebuie să se observe că reclamanta are la dispoziție trei modalități de achitare a creditului, conform contractului: depunere în numerar, ordin de plată și debitare directă.
A arătat faptul că art. 3 al. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar nu poate constitui fundament juridic pentru schimbarea monedei în care se achită creditul conform voinței subiective a împrumutatului.
A arătată că atât în Codul civil din 1864, cât și în noul cod civil se consacră în mod expres în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, așa cum a arătat pârâta anterior.
Pentru aceste considerente a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Ca probe a solicitat: înscrisuri, interogatoriu.
În drept, a invocat art. 201 (1) și urm C., Legea nr. 193/2000, Legea nr. 190/1999 și OUG nr. 50/2010.
La dosar a depus următoarele înscrisuri: oferta de credit, contractul de facilitate de credit și de garanție, condițiile generale de creditare, contractul cadru privind condițiile generale de afaceri persoane fizice, adrese, borderou,notificări, borderou.
Prin rezoluția din 05-05-2015 instanța a dispus comunicarea întâmpinării către reclamantă, cu solicitarea de a depune răspuns la aceasta.
La data de 18-05-2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
În speță reclamata a formulat mai multe capete principale de cerere, prin care au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5. 1 din condițiile generale de creditare din contractul de credit nr._/16.11.2007, respectiv constatarea caracterului abuziv al clauzei privind suportarea riscului de schimb valutar, precum și suspendarea obligației de plată de a achita ratele lunare până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar în subsidiar introducerea unei clauze care să se specifice că împrumutatul suportă riscul valutar până la concurența în lei a cursului valutar CHF la care s-a efectuat creditarea, la care se poate adăuga o creștere de până la 20%, introducerea unei clauze care să precizeze că riscul valutar nu poate cădea în sarcina împrumutatului pentru sumele de reprezintă dobânzi, astfel dobânzile trebuie calculate în lei la cursul valutar de la data acordării creditului, pe toată durata derulării contractului, clauză ce va avea efect retroactiv.
În privința capătului de cerere prin care se contestă clauza prevăzute de art. 5.1 din condițiile generale din contract, care prevăd suportarea riscului de schimb valutar, precum și cele solicitate în subsidiar de introducere a unei clauze care să se specifice că împrumutatul suportă riscul valutar până la concurența în lei a cursului valutar CHF la care s-a efectuat creditarea, la care se poate adăuga o creștere de până la 20%, de introducere a unei clauze care să precizeze că riscul valutar nu poate cădea în sarcina împrumutatului pentru sumele de reprezintă dobânzi, instanța constată că acestea nu sunt evaluabile în bani, având în vedere obiectul clauzelor contractuale contestate.
Or, în cazul acesta competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art.95 pct.1 c.proc.civ., întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ reglementate de art.94 c.proc.civ. care atrag competența materială a judecătoriei.
Împrejurarea că aceste clauze influențează modul de executare a contractului, respectiv sumele care urmează a fi achitate de către împrumutați nu sunt de natură a conduce către o altă concluzie, întrucât clauzele analizate nu stabilesc în sine valoarea concretă a obligațiilor, ci modalitatea de stabilire a acestora pe parcursul derulării contractului, prin raportare la celelalte clauze, astfel încât valoarea obligațiilor împrumutaților ar trebui raportată la întreg contractul, ipoteză în care competența de soluționare a cauzei ar reveni tribunalului față de valoarea contractului de 57.325,24 de CHF conform graficului de rambursare de la filele 233-236, care depășește 200.000 lei.
Potrivit art. 99 C.proc.civ., „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.
În consecință, din moment ce este vorba despre capete principale de cerere, dintre care unele sunt de competența tribunalului, ținând cont de prevederile art.99 c.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a întregii cereri în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C. N., cu domiciliul în Onești, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. E. Bank, cu sediul în București, . Plaza, sector 6 și cu sediul ales la R. & M. SPARL din București, sector 1, . nr. 31, în favoarea Tribunalului Municipiului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
4 ex/13-07-2015
Red EAT
Tehnored DID
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
.. 115, sector 1, București
Dosar nr._
Emisă la: .
Operator de date cu caracter
personal nr.3211/3261
Fax: 021/_
CĂTRE,
TRIBUNALUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Alături prezentei vă înaintăm dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, conținând . file, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 5379 din data de 30.06.2015, prin care s-a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta C. N. și pe pârâta C. E. BANK, având ca obiect clauze abuzive, în favoarea Dumneavoastră.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. T. D. I. D.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5383/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6478/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
