Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8622/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8622/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 8622/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8622/2015
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Judecător V. B.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. E. E. MUNTENIA S.A. și pe pârât T. D., având ca obiect anulare somație de plată ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței sale, apreciază prin raportare la disp. art. 1024 din NCPC, că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea în anulare de față în considerarea împrejurării că este instanța care a emis ordonanța de plată împotriva căreia se formulează cerere în anulare.
Instanța, având în vedere disp. art. 255 și 258 NCPC încuviințează pentru reclamantă-creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probă pe care o constată administrată.
Instanța reține că pârâtul-debitor nu a formulat întâmpinare, nu a exprimat un punct de vedere propriu față de motivele cererii în anulare invocate de către reclamanta creditoare.
Nemaiifind alte mijloace de probă de administrat, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii în anulare formulată de reclamanta-creditoare.
INSTANȚA
Asupra cererii în anulare de față, constată:
Prin Încheierea din data de 07.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._/303/2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea E. E. Muntenia SA, în contradictoriu cu debitorul T. D..
Pentru a dispune astfel, primul complet a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1013 NCPC, prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Conform art. 662 alin 2 NCPC, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, alin. 3 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art. 662 alin. 4 NCPC, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În cauză, instanța a constatat că suma pretinsă de către creditoare ca reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nu este una certă, lichidă și exigibilă, reținând că facturile nu sunt acceptate în mod expres la plată de către debitor prin semnarea acestora.
Instanța a apreciat că aceste facturi nu a fost acceptate la plată nici în mod tacit de către debitor, în cauză nefiind făcută dovada existenței unui fapt din care să rezulte în mod neîndoielnic acceptarea acestora de către debitor, iar contractul încheiat între părți fiind doar un contract cadru, determinarea creanței depinzând de consumul efectiv de energie și de tariful aplicat.
În consecință, instanța a apreciat că, pentru probarea susținerilor creditoarei, se impune administrarea unor probe inadmisibile în procedura ordonanței de plată în vederea stabilirii tarifelor practicate și a acceptării tacite a facturilor fiscale de către debitor, proba cu înscrisuri administrată în cauză nefiind concludentă în acest sens.
Având în vedere că suma solicitată cu titlu de debit principal nu este una certă, lichidă și exigibilă, instanța nu a obligat debitorul nici la plata penalităților de întârziere și a taxelor de deconectare/reconectare.
Împotriva acestei Încheieri, a formulat, la data de 19.08.2015, cererea în anulare creditoarea E. E. MUNTENIA SA, înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._/303/2015.
În motivarea cererii în anulare, reclamanta-creditoare a solicitat anularea încheierii din data de 07.07.2015, prin care a fost respinsă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva debitorului T. D..
În motivarea cererii, reclamanta debitoare a arătat că, între reclamanta E. E. Muntenia SA și pârât, s-au derulat raporturi contractuale, acestuia fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârât, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care derivă din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta debitoare a menționat faptul că, între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia ANRE nr.57/1999 (și modificat prin Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice) și aplicabil la nivel național.
E. E. Muntenia SA avea obligația să furnizeze energie electrică, iar debitorul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea furnizoare, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe factură (art. 11 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice).
Întrucât actele normative anterior-menționate au fost publicate în forma inițială în Monitorul Oficiat al României, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute în acestea, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004, se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, pe cale de consecință, rezultă ca acel consum care nu se realizează în baza unui contract intră sub incidența Codului penal.
În acest sens, reclamanta debitoare a arătat că, potrivit art. 7, lit. c din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE nr.57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.
De asemenea, potrivit art. 11, alin. 1 și 2 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999: (1) Factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. (2) Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, după cum urmează: a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementarilor legale în vigoare; b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței.
Totodată, reclamanta debitoare a învederat faptul că obligația de plată a consumatorilor pentru energia electrică consumată este expres prevăzută de Legea energiei electrice, astfel:
Potrivit prevederilor art. 54 din vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007: În conformitate cu prevederile contractului, consumatorul este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate.
Potrivit prevederilor art. 59 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale; În conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta debitoare a mai arătat că, în conformitate cu art.61 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale (art. 56 alin. 2 din vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007), nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de către clientul final poate atrage suportarea armatoarelor consecințe, după caz: penalizări, sistarea temporara a furnizării energiei electrice, rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, reclamanta debitoare a menționat că aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre debitor și E. E. Muntenia SA, stă și faptul că acesta a efectuat o . plăți către societatea creditoare, așa cum rezultă și din situația financiară a debitorului, anexată la prezenta.
Reclamanta debitoare a menționat faptul că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se află în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României.
Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului fiscal - art. 155, unde alin. 28 precizează că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Prin urmare, E. E. Muntenia SA și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plată a debitului restant.
Potrivit art. 1.516, alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar conform art. 1.535, alin. 1 Noul Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferii de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Având în vedere că toate încercările de recuperare a debitului pe cale amiabilă au rămas fără rezultat, reclamanta debitoare s-a adresat instanței, considerând îndeplinite în mod cumulativ condițiile cerute de art. 1.013 alin. 1 Cod procedură civilă privind procedura ordonanței de plată.
Astfel, creanța este certă, în sensul dispozițiilor art. 662, alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 1.013 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât existența sa rezultă fără putință de tăgadă din facturile anexate; este lichidă, în sensul dispozițiilor art.662, alin. 3 Cod procedură civilă coroborat cu art. 1,013 alin. 1 Cod procedură civilă, obiectul acesteia fiind determinat din facturile anexate este exigibilă, în sensul dispozițiilor art.662, alin. 4 Cod procedură civilă coroborat cu art.1.013 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât este ajunsă la scadență, termenul scadent fiind înscris pe fiecare factură în parte.
Față de cele mai sus menționate, reclamanta debitoare a solicitat ca instanța să facă aplicarea art. 1.021 alin. 1 Cod procedură civilă și să emită ordonanța de plată prin care să oblige pe debitorul T. D. la achitarea sumei de_.75 lei, către E. E. Muntenia SA, cu cheltuieli de judecată.
La data de 20.08.2015, reclamanta a depus la dosar o completare a motivelor de cerere în anulare.
Legal citat, pârâtul - debitor T. D. nu a formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/303/2015 al Judecătoriei Sector 6 București în care a fost pronunțată încheierea de ședință din data de 07.07.2015 a cărei anulare s-a solicitat.
Analizând Încheierea din data de 07.07.2015 prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1024 alin. (3) NCPC, Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Dispozițiile art. 1.021 se aplică în mod corespunzător.
Reclamanta-creditoare susține, în esență, prin cererea în anulare că erau îndeplinite toate cerințele de emitere a ordonanței de plată pentru suma de_,75 lei, iar debitorul a făcut plăți parțiale ale facturilor.
Completul învestit cu soluționarea cererii în anulare constată că prin cererea introductivă, reclamanta-creditoare a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma totală de 56 837,75 lei, compusă din_,18 lei contravaloare energie electrică, 1767,04 lei penalități energie electrică și 270,53 lei taxă de deconectare/reconectare.
Art. 1014 NCPC republicat prevede că prevederile titlului IX se aplică numai creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În speță, instanța reține că problema care se ridică este, parțial, cea a certitudinii creanței și, integral, a lichidității creanței și, implicit, exigibilității acesteia.
Astfel, între părți s-a încheiat, pe o perioadă nedeterminată (art. 5) contractul-cadru de furnizare a energiei electrice nr. 1006-_-01/27.11.2003 (filele 9-11 dosar_/2015), încheiat pe perioadă nedeterminată.
Din mențiunile facturii fiscale nr. 3 MF_/16.02.2013 (fila 69) și ale istoricului pe punct de măsură (fila 74) rezultă că reclamanta-creditoare a reziliat unilateral acest contract, procedând la deconectarea consumatorului și facturarea sumei de 218,17 lei ca taxă de deconectare în data de 16.02.2013 și la rezilierea contractului în data de 10.04.2013.
Prin urmare, începând cu data de 10.04.2013, între părți nu mai există raporturi contractuale, astfel încât ulterior acestei date, reclamanta-creditoare nu mai poate invoca existența acestor raporturi contractuale ca izvor al creanței, în sensul art. 1014 alin. (1) NCPC, iar invocarea de către reclamantă a deciziei ANRE nr. 57/1999 sau a Legii nr. 123/2012 nu are nicio relevanță, legea însăși neputând fi izvor de obligații, întrucât potrivit art. 1156 NCC, Obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații, iar nu direct din legea civilă.
Cât privește facturile fiscale atașate la filele 14-68, 69-70 și 71-73 din dosar, se constată că toate facturile sunt emise pentru energie electrică aferentă perioadei 06.02._13, anterior rezilierii contractului-cadru de către reclamanta-creditoare, iar factura nr. 3MF_/15.04.2013, în valoare de 6899,27 lei, care include și penalități de 952,49 lei, este emisă după rezilierea contractului.
Prin urmare, nici în ceea ce privește emiterea acestei din urmă facturi, reclamanta-creditoare nu mai poate invoca raporturile contractuale dintre părți, iar creanța aferentă, 6899,27 lei, energie electrică și penalități de 952,49 lei, nu este certă, în raport de prevederile art. 1014 alin. (1) NCPC, căci obligația de plată a acestei sume de bani nu rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris și nici nu este determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, de vreme ce factura în discuție nu este acceptată la plată nici expres și nici tacit.
Cât privește restul facturilor fiscale, creanța aferentă acestora nu întrunește condiția de lichiditate în sensul art. 1014 alin. (1) NCPC raportat la art. 663 alin. (3) NCPC.
Art. 662 alin. (3) NCPC prevede că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
În speță, contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1006-_-01/27.11.2003 este unul cadru, așa cum a reținut și primul complet, contract al cărui obiect a fost, potrivit art. 1, furnizarea energiei electrice la locul de consum și reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumator privind furnizarea, condițiile de consum, facturarea și plata energiei electrice.
Niciunde în contract nu se menționează care este contravaloarea energiei electrice sau principiile de determinare a acestei contravalori, respectiv tariful ales de consumatorul-debitor, ci această valoare a fost determinată unilateral, de către furnizor, prin emiterea unor facturi fiscale.
Or, așa cum a arătat și primul complet, aceste facturi fiscale nu au fost acceptate expres la plată de către debitor, iar pentru pretinsa acceptare tacită este nevoie de administrarea unor probe suplimentare, de vreme ce, strict în raport de înscrisurile depuse de creditoare – respectiv situația facturilor restante atașate la fila 8 din dosarul de fond, precum și pretențiile creditoarei, menținute și în cererea în anulare în același cuantum, rezultă că nu au fost făcute plăți parțiale de către debitor în contul niciuneia dintre facturile ce compun debitul solicitat prin cererea de emitere a ordonanței de plată. Aceiași concluzie se impune și față de „lista creanțelor” depusă de reclamanta-creditoare în cererea în anulare (filele 18-19) din care nu rezultă, în primul rând, plăți făcute de debitor, ci modul de distribuire a plății din 29.07.2015 de către reclamantă (fila 18); în ceea ce privește cea de a doua plată, din aceiași dată (fila 19), modul de distribuire a sumei achitate, 0,48 lei, de către reclamanta-creditoare nu are nicio relevanță, de vreme ce este vorba despre o factură nr._/29.07.2015, emisă, așadar, după pronunțarea soluției și care, oricum, nu a făcut obiectul judecății.
Cât privește invocarea de către reclamanta-creditoare a dispozițiilor art. 155 din codul fiscal, în sensul că semnarea și ștampilarea facturii nu este obligatorie, instanța precizează că aplicabilitatea respectivei dispoziții legale se limitează la sfera de aplicare a actului ce o prevede, respectiv în ceea ce privește raporturile fiscale, iar nu cele civile și, în particular, cele ale procedurii ordonanței de plată, în care tot legiuitorul a reglementat condițiile speciale de admisibilitate a procedurii și a prevăzut necesitatea acceptării înscrisurilor prin semnătură sau în alt mod admis de lege. Or, în speță, facturile fiscale nu sunt semnate de pârâtul-debitor, iar reclamanta-creditoare nu a dovedit modul alternativ care ar fi permis de lege, din care să rezulte acceptarea acestor facturi fiscale.
Prin urmare, în mod legal, în raport de prevederile art. 1014 NCPC și probele administrate de reclamanta-creditoare, instanța a respins ca neîntemeiată, cererea de emitere a ordonanței de plată, iar cererea în anulare împotriva Încheierii din data de 07.07.2015 este nefondată și va fi respinsă, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea în anulare introdusă de reclamanta – creditoare E. E. MUNTENIA SA, cu sediul în București, .. 41-43, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, ..10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, având cod unic de înregistrare_, în contradictoriu cu pârâtul-debitor T. D., cu domiciliul în București, ., ., etaj 5, apartament 36, sector 4, împotriva încheierii din data de 07.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F.-C. M. V. B.
GREFIER
V. A. M.
Dactilo.MV/16.11.2015
Tehnored FCM/05.12.2015
2 exemplare
Comunicat 2 exemplare.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9258/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8609/2015. Judecătoria... → |
|---|
