Contestaţie la executare. Sentința nr. 8617/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8617/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 8617/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8617/2015
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul U. C. și pe intimații S. S., ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns contestatorul, prin av. L., lipsă fiind intimații.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Contestatorul, prin apărător, menționează că a observat înscrisurile comunicate de B. și a formulat o cerere pe care o depune la dosar, prin care solicită să comunice instanței mai multe relații cu privire modalitatea de plată a creditului efectuată de către contestator, în mod detaliat. Solicită ca B. să comunice dacă contractul de cesiune încheiat între bancă și . s-a referit la cesiunea întregului contract sau la recuperarea creanței; dacă în contractul de cesiune al creanței au fost menționate în cuprinsul acestuia dobânzi și penalități la debit; banca să precizeze în detaliu ce înseamnă sumă de 38 789, 44 lei blocate, explicând cui aparține această sumă și pentru ce a fost blocată. De asemenea, mai există o sumă de 50 lei, sumă datorată, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de către bancă la termenul anterior.
Instanța, cu privire la solicitarea contestatorului adresată la acest termen de judecată, o respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei, față de împrejurarea că, motivele de contestație la executare au constat în aceea că executarea trebuia să fie făcută pe o sumă mai mică decât cea înscrisă în somație, de vreme ce el a achitat suma de 8000 lei. Relațiile solicitate de la B. au vizat lămurirea acestui aspect, iar revenirea cu adresă către B. pentru a prezenta un desfășurător cu ziua, luna, anul suma achitată începând cu prima plată și terminând cu ultima plată efectuată de subsemnatul, urmând ca banca să comunice instanței în acest sens și nu altfel de relații, dacă contractul de cesiune al debitului s-a referit la cesionarea întregului contract sau stric la recuperarea sumei creanței; dacă în contractul de cesiune al creanței au fost menționate dobânzi și penalități la debit și să precizeze în detaliu ce înseamnă suma de 38 789, 44 lei blocate, cui aparține această sumă și pentru ce a fost blocată, nu are legătură cu obiectul contestației la executare. În speță nu s-a formulat o contestație la executarea silită însăși, s-a formulat o contestației împotriva executării prin poprire, pe motiv că au fost efectuate plăți în cuantum de 8000 lei, astfel încât executarea trebuia începută pentru diferența de 22 300 lei, solicitându-se de către contestator anularea parțială a actelor de executare silită în dosarul nr. 1362, în sensul ca executarea silită să fie efectuată doar pentru suma de 22 300 lei.
Contestatorul, prin apărător, menționează că există mai multe neconcordanțe între sumele comunicate de bancă și sumele ce se regăsesc în actele executorului judecătoresc. Menționează că în ultimele înscrisuri banca comunică următoarele fapte: prima pagină, sold 26 823 lei; a doua filă, notificare cesiune de creanță credit 26 823, 14 lei; extrasul de cont începe de la perioada 01.01._15 și continuă cu data de 21.08.2015, iar în final se ajunge la total sume blocate 38 789, 44 lei. Adunând toate sumele care au fost plătite de către contestator în contul creditului, la pagina trei se menționează total credit 30 300 lei din care s-a plătit 5514, 14 lei scăzând din această ultimă sumă 5514, 14 lei din 30 300 lei. Menționează că în opinia băncii rezultă suma de 26 823, 14 lei, când în realitate suma este de 24 795, 86 lei. Menționează că prezenta contestație a avut ca obiect stabilirea sumei corecte, așa cum în mod judicios a reținut și instanța, de la care să se înceapă executarea silită. Menționează că a solicitat aceste lămuriri, deoarece nu s-a făcut o expertiză contabilă, care să stabilească suma corectă, clientul său neavând posibilitatea să susțină plata onorariului executorului judecătoresc. Arată că, această ultimă cerere vine în stabilirea corectă a debitului pe care îl solicită cesionara KRUK de la contestator. Menționează că, în actele de executare se vorbește de diferite sume la diferite dăți.
Instanța aduce la cunoștință contestatorului că s-a pronunțat cu privire la solicitarea sa de revenire către bancă.
Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Contestatorul, prin apărător, solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, în consecință anularea parțială a actelor de executare silită pornite împotriva contestatorului de către executorul judecătoresc, în sensul ca executarea silită să fie efectuată de la suma de 22 300 lei. Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.04.2015, cu nr._, contestatorul U. C., în contradictoriu cu intimații S. S., reprezentată legal de . și ., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită mobiliară pornite împotriva contestatorului la cererea intimatei creditoare de către B. C. V. și M. A.-D. în dosarul de executare nr.1362/2015, solicitând admiterea contestației, anularea parțială a actelor de executare silită pornite împotriva contestatorului de executorul judecătoresc, în sensul ca executarea silită să fie efectuată doar pentru suma de 22 300 de lei.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că, a obținut un împrumut în sumă totală de 30.300 lei de la B.- Groupe Societe Generale SA, achitând din acest împrumut suma de 8.000 lei. În consecință, datoria contestatorului către creditoare este de 22.300 lei.
Creditoarea a cesionat această creanță către ..
Actuala deținătoare a creanței, S. S. a formulat cerere de executare silită la B. C. V. și M. A.-D..
B. C. V. și M. A.-D. a trimis somația de începere a executării silite, precum și acte anexe.
Contestatorul a constatat o eroare gravă a executorului judecătoresc menționată în cuprinsul somației, respectiv executorul judecătoresc a început executarea silită pentru întregul debit de 33.513,56 lei, neavându-se în vedere și nescăzându-se suma de 8000 lei pe care deja a achitat-o.
În consecință, contestatorul a solicitat admiterea contestației, anularea parțială a actelor de executare silită pornite împotriva acestuia de B. C. V. și M. A.-D. în dosarul de executare nr. 1362/2015, în sensul ca executarea silită să fie efectuată doar pentru suma de 22.300 lei.
În acest sens, urmează a fi anulată somația mai sus menționată și emisă o nouă somație în care să fie menționată suma corectă pentru care urmează să fie începută executarea silită.
Contestatorul a solicitat în cadrul probei cu înscrisuri ca instanța să formuleze adresă la B.-Groupe Societe Generale SA prin B. Piața Romană, aparținând G. Academiei, pentru a se comunica în mod oficial suma pe care a achitat-o din acest debit.
De asemenea, contestatorul a precizat că a formulat cerere în acest sens la B.-Groupe Societe Generale SA prin B. Piața Romană, aparținând G. Academiei, și i s-a refuzat oferirea acestor detalii.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 Noul Cod de procedură civilă.
Prin compartimentul registratură, la data de 06.05.2015, intimata a întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nelegală și neîntemeiată a contestației la executare formulată de către contestatorul U. C. împotriva executării silite în dosarul execuțional nr. 1362/2015, din următoarele considerente:
Intimata a invocat excepția netimbrării/a insuficientei timbrări.
Nivelul taxelor de timbru pentru acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești este stabilit de art. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Din actele ce i-au fost comunicate nu rezultă faptul că a fost timbrată contestația la executare în conformitate cu dispozițiile art. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre, motiv pentru care a solicitat instanței verificarea timbrajului, iar în situația în care acesta nu e realizat la nivelul stabilit de lege, intimata a solicitat anularea cererii de chemare în judecată și implicit a contestației la executare, ca netimbrată sau insuficient timbrată, în baza art. 197 Noul cod de procedură civilă care prevede că: „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.
Intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare de către contestator, în temeiul art. 714 Cod procedură civilă și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant prevăzută de art. 82 Noul cod de procedură civilă și anularea cererii conform alin. 1 al aceluiași articol.
Cu privire la solicitarea contestatorului de anulare a actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.1362/2015 înregistrat la B. C. V. și M. A. D., intimata a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând instanței faptul că:
Aplicarea de către instanța de judecata a unei măsuri de natura anulării executării silite înseși, a tuturor formelor de executare, sau a unui act de executare este condiționată de dovedirea de către reclamant a încălcării dispozițiilor legale aplicabile în materia executării silite, condiție ce nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.
Simplul fapt al invocării unor „motive” lipsite de suport real nu sunt de natură a proba existența unor vicii de procedură care să îl fi prejudiciat pe contestator.
Executarea silită înseși, cât și toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond și de formă impuse de dispozițiile Codului de procedură civilă, motiv pentru care anularea este lipsită de temei legal.
Referitor la motivele invocate de contestatorul-debitor U. C. prin avocat M. P., prin contestația la executare formulată, intimat a solicitat respingerea acestora ca nelegale și neîntemeiate, deoarece:
Creanța deținută împotriva debitorului U. C. provine din nerespectarea obligațiilor asumate prin încheierea contractului de credit nr._ din data de 29.03.2011 cu B. GSG SA, prin care i s-a acordat un credit în valoare de 30.300 lei, rambursabil în 84 de rate lunare împreună cu dobânda și celelalte costuri agreate în contract, astfel ajungându-se ca valoarea totală plătibilă de către împrumutat să fie în cuantum de 45.185,11 lei, așa cum reiese și din graficul de rambursare.
Intimata a precizat faptul că perioada contractuală stabilită prin contractul de credit nr._ din data de 29.03.2011, cât și rambursarea în rate a creditului era valabilă numai cu condiția ca graficul de rambursare - anexă la contractul de credit, să fie respectat de către debitor, respectiv trebuia să achite în fiecare lună rata aferentă lunii în curs, la data agreată ca și scadență, astfel cum s-a obligat în momentul semnării contractului de credit.
În conformitate cu art. 8 din Condițiile Generale - Scadența anticipată din contractului de credit nr._ din data de 29.03.2011, semnat de debitorul U. C. cu B. GSG SA, banca este îndreptățită să declare scadența anticipată a creditului la apariția oricărui caz de culpă, precum și pentru încălcarea oricăror alte obligații contractuale.
Astfel, având în vedere faptul că debitorul a întârziat cu plata ratelor, conform situației contului din data de 22.07.2013, ultima plată efectuată de către acesta fiind efectuată în data de 31.05.2012, contractul de credit a devenit scadent anticipat rezultând o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Creanța deținută împotriva debitorului contestator U. C. este certă, deoarece rezultă cu claritate din contractul de credit nr._ din data de 29.03.2011, fiind respectate astfel dispozițiile art.662 alin. 3 din codul de procedură civilă „Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”;
Creanța deținută împotriva debitorului contestator U. C. este lichidă, exprimată în bani, cuantumul creanței fiind clar determinat prin contractul de credit nr._ din data de de 29.03.2011, graficul de rambursare - anexă la contract, fiind respectate astfel dispozițiile art. 662, alin.4 din Codul de procedură civilă, „Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de deosebită socoteală”.
Creanța deținută împotriva debitorului contestator U. C. este exigibilă, întrucât aceasta a ajuns la scadență în conformitate cu prevederile contractului de credit nr._ din data de 29.03.2011.
Mai mult decât atât, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței datorate societății intimate, a fost deja analizat de instanța de executare, respectiv de Judecătoria Sector 4 care, prin încheierea civilă din data de 13.12.2014, la dosarul nr._/4/2014, a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu menționat.
Intimata a remis alăturat situata contului din data de 22.07.2013 emisă de către B. GSG SA, solicitând admiterea acesteia în completarea celor depuse la dosarul cauzei.
În concluzie, întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunități de plată prin înțelegere amiabilă și totuși a ales să ignore eforturile creditorului de soluționare amiabilă, dar și datorită faptului că motivele și argumentele sunt neprobate (la acțiune nefiind anexate dovezi a celor susținute), intimata a considerat că această contestație la executare a fost depusă tocmai pentru a îngreuna acest proces cu rea credință, fiind aplicabile în această situație prevederile art. 719 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, intimata a invocat toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul acestei întâmpinări.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, contractul de credit nr._ din data de 29.03.2011, situația contului din data de 22.07.2013 emisă de B. GSG SA, graficul de rambursare, împuternicire, certificat de înregistrare mențiuni din data de 25.02.2013, rezoluția nr._ din data de 21.02.2013 a ONRCTB, certificat constatator ONRCTB ., certificat de înregistrare ONRCTB ..
Intimata . nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări.
Urmare solicitării instanței, la data de 06.05.2015, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. A. D. a înaintat la dosar copii certificate de pe înscrisurile din dosarul de executare nr.1362/2015 (filele 70-177).
Prin Încheierea de ședință din data de 04.06.2015 (filele 185-186), instanța a respins, ca nefondate, excepțiile netimbrării,lipsei dovezii calității de reprezentant și tardivității, invocate de intimata S. S. a. R. L.
La data de 23.06.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar precizări prin care a arătat că, așa cum menționat în cuprinsul contestației, a achitat mai multe sume de bani în contul debitului, o parte din aceste sume fiind achitate de acesta direct la casieria B.-ului, o altă parte din rate fiind achitate prin intermediul băncii ING unde contestatorului i s-a consemnat retribuția lunară.
Toate aceste rețineri - plăți directe și viramente bancare - rezultă din înscrisurile de la ING și desfășurătorul de la B. de încasări și plăți care va fi comunicat instanței.
De asemenea, situația reală a debitului va rezulta fără putință de tăgadă din înscrisurile care vor fi comunicate la cererea instanței de la S. S. reprezentată legal de . și B..
Prin compartimentul registratură, la data de 28.07.2015, urmare solicitării instanței, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de B. Groupe Societe Generale (filele 200-225).
La data de 27.08.2015, prin același compartiment, B. Groupe Societe Generale a depus la dosar, în copie, notificare cesiune de creanțe din data de 29.07.2013 și extrase de cont aferente perioadei 29.03._15 (filele 230-256).
Analizând contestația la executare, prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă administrate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
În baza contractului de credit nr._/29.03.2011, B. SA – G. Academiei, a acordat contestatorului un credit pentru nevoi personale – refinanțare, în valoare de 30 300 lei, valoare totală plătibilă (inclusiv D.), 45 185,11 lei, pe o perioadă de 84 de luni, începând cu data de 29.03.2011 și până la data de 29.03.2018, creditul urmând a fi achitat în contul_ (f. 121-128). Potrivit graficului de rambursare atașat contractului de credit și însușit de părțile contractante (filele 131-132), valoarea totală a creditului acordat contestatorului a fost de 45 186,93 lei.
La data de 08.07.2013, B. SA a încheiat cu . un contract de cesiune de creanțe, prin care B. SA a vândut către . o creanță în cuantum de 30 806,9 lei deținută în baza contractului de credit nr._/29.03.2011 împotriva contestatorului U. C. (fila 107-116, 139).
Potrivit situației contului întocmită de B. SA la data de 22.07.2013 (fila 130), ultima plată făcută de împrumutat data din 31.05.2012, la aceiași dată, creanța totală cedată,_,09 lei, fiind compusă din_,14 lei, rămasă de achitat din creditul de 30 300 lei, plus suma de 2503,94 lei, dobândă restantă, 1452,53 lei comisioane restante și 303,48 lei prime de asigurare restante.
La rândul său, . a încheiat, la data de 22.07.2013, un contract de cesiune de creanță cu S. S.a.R.L, prin care . a vândut către S. S.a.R.L. aceiași creanță (filele 117-120, 142).
Prin Încheierea din data de 12.12.2014, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea S. S.a.R.L. și a dispus învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._/29.03.2011 (f. 97).
La data de 05.03.2015, intimata S. a formulat cerere de încuviințare a executării silite la B. C. V. și M. A. D., înregistrată cu număr de dosar 1362/2015 (fila 96).
Potrivit mențiunilor cererii de executare silită, intimata S. a solicitat executarea silită pentru recuperarea sumei de_,56 lei, compusă din_,14 lei principal, 4934,41 lei dobândă aferentă creditului acordat, 1452,53 lei comision și 303,48 lei, asigurare bancară.
Prin Încheierea din data de 11.03.2015, executorul judecătoresc M. A. D. a admis cererea de încuviințare a executării silite și a dispus încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu contract de credit nr._/29.03.2011, pentru recuperarea sumei de_,56 lei, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege (fila 93).
Prin Încheierea nr. 2/18.03.2015, executorul judecătoresc a stabilit suma de 5255,88 lei, cheltuieli de executare până la data întocmirii încheierii (fila 89).
Prin somația mobiliară din data de 18.03.2015, i s-a pus în vedere debitorului, ca în termen de 1 zi de la primirea/lăsarea somației să achite suma de 38 769,44 lei, compusă din_,56 lei debit și 5255,88 lei, cheltuieli de executare (fila 90).
În aceeași dată, executorul judecătoresc a dispus înființarea măsurii popririi la terții popriți BCR SA, Banca Transilvania SA, Bancpost, B. GDG, CEC BANK, ING Bank NV Amsterdam, Raiffeisen Bank, UNICREDIT TIRIAC și ., fiind înștiințat și debitorul (fila 80).
Toate actele de procedură execuțională mai sus-menționate au fost comunicate debitorului la data de 05.03.2015, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare atașat la fila 73 din dosar.
Prin contestația la executare înregistrată la data de 09.04.2015, contestatorul a invocat faptul că în mod greșit s-a început executarea silită împotriva sa pentru suma de_,56 lei, neavându-se în vedere și suma de 8000 de lei pe care a achitat-o și care ar fi trebuit scăzută din valoarea creditului acordat 30 300 lei, astfel încât executarea ar fi trebuit începută pentru diferența de_ de lei, solicitând anularea parțială a actelor de executare și efectuarea executării pentru suma de 22 300 de lei.
Contestația la executare este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Contrar susținerilor contestatorului și așa cum a arătat și intimata în întâmpinare, în contractul de credit încheiat între contestator și cedenta primă B. SA, nr._/29.03.2011 (filele 121-131 vol I), se menționează că suma de 30 300 lei este numai valoarea creditului, adică a capitalului împrumutat.
Creditul acordat contestatorului nu a fost, însă, unul cu titlu gratuit, ci, pe lângă capitalul împrumutat (30 300 lei), împrumutatul mai avea obligația de a plăti, conform art. 7, 8 din contract, și o dobândă fixă de 7%/an, comision de administrare a creditului de 0,4% din soldul creditului, precum și, potrivit art. 9 lit. b) o primă de asigurare de viață, de 0,087% la soldul lunar al creditului (curent+restant). În conformitate cu art. 7.1. din condițiile generale, rambursarea creditului și plata dobânzilor, a comisionului de administrare a creditului și a primelor de asigurare urma a se face lunar, potrivit graficului de rambursare.
În conformitate cu mențiunile graficului de rambursare atașat la fila 131, contestatorul avea obligația de a achita valoarea totală a contractului 45 186,93 lei, compusă din 30 300 lei credit, 8113,75 lei dobândă, 5563,8 lei comision de administrare și 1209,38 lei primă de asigurare, lunar, în perioada 30.04._18.
Potrivit mențiunilor contractului de credit, creditul acordat debitorului, 30 300 lei, urma a fi folosit pentru nevoi personale și refinanțarea a alte două credite: suma de 6406,15 lei, urma a fi virată în contul nr. RO96BRDE410SV_ deschis la B. pentru rambursarea integrală a creditului pentru nevoi personale nr._/20.04.2006 și a dobânzilor aferente, iar suma de 2094,56 lei, urma a fi virată în contul RO56RZBR_6751 deschis la Raiffeisen Bank SA, pentru rambursarea integrală a cardului de credit și a dobânzilor aferente.
Din extrasul de cont aferent contului de credit CL_ RON, atașat la filele 203-204 coroborat cu cel aferent celui de cont curent RO96BRDE410SV_ (filele 204-225), instanța constată că în perioada 29.03._12, contestatorul a făcut plăți în contul creditului (capitalului) aferent contului de credit CL_, în cuantum total de 3476,86 lei, astfel:
- suma de 280,56 lei la data de 30.04.2011;
- suma de 282,2 lei la data de 30.05.2011;
- suma de 283,84 lei la data de 30.06.2011;
- suma de 285,5 lei la data de 10.08.2011;
- suma de 118,94 lei la data de 07.09.2011;
- suma de 168,22 lei la data de 20.09.2011;
- suma de 288,84 lei la data de 31.10.2011;
- suma de 290,52 lei la data de 08.12.2011;
- suma de 292,22 lei la data de 29.12.2011;
- suma de 293,92 lei la data de 11.01.2012;
- suma de 255,79 lei la data de 18.04.2012;
- suma de 39,85 lei la data de 04.05.2012;
- suma de 297,36 lei la data de 04.05.2012;
- suma de 78,94 lei la data de 04.05.2012;
- suma de 220,16 lei la data de 31.05.2012, ultima rată achitată din credit fiind cea scadentă la data de 31.03.2012.
Prin urmare, din creditul total de 30 300 lei, acordat contestatorului, în urma plăților făcute de acesta, în cuantum total de 3476,86 lei, mai rămas de achitat suma de 26 823,14 lei din capitalul împrumutat.
În aceiași perioadă, din dobânda totală aferentă creditului, 8113,75 lei (conform graficului de rambursare atașat contractului de credit, filele 131-132), așa cum rezultă din aceleași extrase de cont, contestatorul a făcut plăți în cuantum de 2024,58 lei, rămânând de achitat suma de 6089,17lei.
De asemenea, din valoarea totală a comisionului de administrare, 5563,8 lei, contestatorul a achitat suma de 1437,7 lei, rămânând de achitat suma de 4126,10 lei.
În sfârșit, din valoarea totală a primei de asigurare, 1209,38 lei, contestatorul achitat suma de 325,01 lei, rămânând de achitat suma de 884,37 lei.
Totalizând sumele achitate de contestator în contul creditului acordat acestuia în baza contractului de credit nr._/29.03.2011, rezultă suma de 7264,15 lei, din care suma de 3476,86 lei credit, suma de 2024,58 lei dobândă, suma de 1437,7 lei comision și 325,01 lei primă de asigurare.
Deducând suma de 7264,15 lei achitată de contestator din suma de 45 186,93 lei, valoarea totală plătibilă de împrumutat conform graficului de rambursare atașat contractului de credit, rezultă suma de 37 922,78 lei rămasă de achitat în urma plăților făcute de contestator către cedenta B..
Însă, așa cum se observă din situația contului din data de 22.07.2013, întocmită de B. SA (fila 50 vol I), suma de 31 083,09 lei cedată de B. SA către Kruk Romania SRL și, ulterior, de aceasta către S. S. a. R. L. era compusă din întregul credit rămas de achitat 26 823,14 lei + suma de 2503,94 lei dobândă restantă + 1452,53 lei comisioane restante și 303,48 lei prime de asigurare restante.
Din această sumă, cesionarei, S. S.a.R.L., i-a fost vândută, la data de 22.07.2013, de către cedenta Kruk Romania SRL numai creanța de 30 806,9 lei, așadar cu 276,19 lei mai puțin decât ceea ce se menționează în situația contului/22.07.2013 (31 083,09 lei) și, respectiv cu 6839,69 lei mai puțin decât suma rămasă de rambursat, la aceiași dată, 22.07.2013 (37 922,78 lei), din valoarea totală a contractului de credit, 45 186,93 lei.
În conformitate cu art. 1568 NCC, cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată și drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate, motiv pentru care cesionara S. S. a. R. L. putea solicita executarea silită pentru recuperarea atât a principalului restant (26 823,14 lei), cât și pentru întreaga dobândă/comisioane/prime de asigurare aferente creditului, în lipsa unei prevederi legale exprese contrare în acest sens sau în contractul de cesiune.
Ca atare, raportat la solicitarea contestatorului de la termenul din data de 22.10.2015, ca B. să comunice dacă între B. SA și Kruk Romania SRL s-a încheiat un contract de cesiune de contract sau un contract de cesiune de creanță, instanța precizează că manifestarea de voință a cedentei prime B. SA și cesionarei prime KRUK Romania SRL, cât și a cedentei secunde KRUK Romania SRL și cesionarei secunde S. S.a. R.L., care a și demarat executarea silită, în sensul încheierii unui contract de cesiune de creanță, iar nu de contract, este neîndoielnică, nu prezintă nicio relevanță în speță natura contractului încheiat, de vreme ce, pe de o parte, art. 1568 NCC transferă cesionarului toate drepturile accesorii creanței cedate, cum este și cazul dobânzii, iar, pe de altă parte, în speță, executarea silită s-a demarat de către cesionară în baza contractului de credit nr._/29.03.2011, iar nu a contractului de cesiune, pentru a interesa natura acestuia, respectiv dacă e o cesiune de contract sau o cesiune de creanță, sau dacă în acest contract s-au prevăzut dobânzi și penalități la debit.
De asemenea, lipsit de relevanță este în speță și „ce înseamnă suma de 38 789,44 lei „blocate” explicând cui aparține această sumă și pentru ce a fost „blocate” ”, așa cum a solicitat contestatorul în ședința de azi ca B. SA să lămurească, de vreme ce respectiva sumă apare în extrasul de cont curent al contestatorului deschis la B. (f. 307-309), care se debita pentru a fi creditat contul de credit CL_ RON (RO58BRDE410CL_), iar în speță nu raporturile cedentei prime cu contestatorul legate de administrarea contului de cont curent prezintă relevanță, ci raporturile cedentei prime cu contestatorul legate de achitarea ratelor de credit.
În speță, cesionara S. a formulat la data de 11.03.2015 cererea de executare silită pentru suma de 33 513,56 lei, compusă din 26 823,14 lei debit principal, 4934,41 lei dobândă aferentă creditului, 1452,53 lei comision bancar restant și 303,48 lei asigurare bancară, solicitând în plus, suma de 2430,47 lei, cu titlu de dobândă.
Raportat la sumele achitate de contestator așa cum rezultă aceste plăți din extrasele de cont înaintate de cedenta B., instanța constată că susținerile contestatorului din cererea introductivă, precum și din cea precizatoare (fila 190) că a achitat în contul creditului suma de 8000 de lei, direct la casieria B. și prin intermediul băncii ING, unde i se consemnează retribuția lunară, nu sunt fondate.
Așa cum s-a arătat mai sus, din desfășurătoarele solicitate de contestator de la B. SA și înaintate instanței, rezultă care era, la data încheierii contractelor de cesiune (08.07.2013 și, respectiv, 22.07.2013), suma efectiv plătită de către împrumutatul contestator cedentei B. SA, în perioada 30.04.2011 – 31.05.2012, respectiv:
- din creditul în valoare de 30 300 lei, contestatorul a achitat în perioada 30.04._12 suma de 3476,86 lei, rămânând de restituit suma de 26 823,14 lei;
- din suma de 8113,75 lei dobândă aferentă creditului, contestatorul a achitat suma de 2024,58 lei, rămânând de achitat suma de 6089,17 lei;
- din suma de 5563,8 lei comision de administrare, contestatorul a achitat suma de 1437,7 lei, rămânând de achitat suma de 4126,1 lei;
- din suma de 1209,38 lei, prime de asigurare, contestatorul a achitat suma de 325,01 lei, rămânând de achitat suma de 884,37 lei.
Aceste sume au fost debitate din contul curent deschis de contestator la cedenta B. (RO96BRDE410SV_) în contul de credit alocat, CL_ RON (RO58BRDE410CL_), acest mod de plată fiind agreat de părți conform art. 7.3 din condițiile generale contractuale (f. 126).
Pretinsele plăți efectuate prin depunere de numerar la casieria B., nu au fost dovedite de contestator, nefiind depus la dosar niciun înscris doveditor al vreunei plăți în plus față de cele evidențiate în extrasele de cont, prin debitarea automată de către B..
De asemenea, în ceea ce privește plățile făcute prin intermediul ING Bank, nici acestea nu au fost dovedite. Astfel, în urma precizărilor solicitate contestatorului în ședința publică din data de 04.06.2015 cu privire la modul în care achita ratele de credit (filele 185-186), acesta a depus precizări scrise, la care a atașat o adresă cu nr._/22.06.2015, emisă de ING Bank, prin care i se comunica de către această bancă lista transferurilor din contul deschis de contestator la ING Bank către B..
Din lista atașată la fila 192 din dosar, numai 5 dintre sumele transferate vizează contul curent al contestatorului deschis la B., respectiv RO96BRDE410SV_, celălalt transfer reprezentând plata unei facturi către un terț, NEXTGEN Communication SRL, iar nu plată în contul creditului către B..
Cât privește cele 5 transferuri în contul curent al contestatorului deschis la B., respectiv RO96BRDE410SV_, instanța observă că:
- suma de 610 lei, transferată la data de 10.08.2011 reprezintă „alimentare cont curent” și este evidențiată în extrasul de cont înaintat de B. și atașat la fila 214 – încasare interbancară – alte bănci -;
- suma de 600 de lei virată în data de 29.12.2011, reprezintă „transfer B.” fără nicio altă mențiune și este, de asemenea, evidențiată în extrasul de cont curent înaintat de B. și atașat la fila 218 - încasare interbancară – alte bănci;
- suma de 580 de lei virată în data de 11.01.2012 reprezintă „transfer B. decembrie 2011” și este evidențiată în extrasul de cont înaintat de B. și atașat la fila 219 – încasare interbancară – alte bănci;
- suma de 600 de lei virată în data de 18.04.2012 cu titlu de „ rata ianuarie 2012” și este evidențiată în extrasul de cont înaintat de B. și atașat la fila 220 – încasare interbancară – alte bănci;
- suma de 300 de lei virată în data de 31.05.2012, reprezintă transfer B.-rest martie și, este de asemenea, evidențiată în extrasul de cont înaintat de B. și atașat la fila 222 – încasare interbancară – alte bănci.
Toate sumele virate, prin transferurile mai sus-amintite, din contul deschis la ING de către contestator către contul său curent deschis la B. sunt evidențiate în extrasele de cont curent al contestatorului, RO96BRDE410SV_, înaintate de B. SA, astfel încât nu sunt sume achitate în plus față de cele evidențiate în extrasele de cont de credit sau cont curent, înaintate de B. SA și atașate la dosarul cauzei.
Din sumele existente în contul curent al contestatorului s-au debitat de către cedenta B. plățile pentru contul de credit RO58BRDE410 CL_, așa cum au fost evidențiate mai sus, în valoare totală de 7264,15 lei, din care suma de 3476,86 lei credit, suma de 2024,58 lei dobândă, suma de 1437,7 lei comision și 325,01 lei primă de asigurare, aspect ce rezultă din coroborarea extraselor de cont pentru cele două conturi: contul curent RO96BRDE410SV_ (f. 204-225) și contul de credit RO58BRDE410CL_ (filele 201-203).
Prin urmare, prin lista transferurilor către contul curent al contestatorului deschis la B., comunicate contestatorului de ING Bank SA și depuse la dosar, nu s-au dovedit de către contestator alte sume achitate, în afară decât cele reținute de instanță pe baza probelor administrate de către contestator și de intimată, către cedenta B. anterior transferării creanței, iar după transferarea creanței contestatorul nu a făcut nicio plată (sau, cel puțin, în condițiile art. 249 NCPC nu a dovedit alte plăți decât cele mai sus-reținute).
Potrivit art. 712 - 718 NCPC, prin intermediul contestației la executare cei interesați sau vătămați prin executare pun în discuție legalitatea executării silite sau a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc.
În speță, contestatorul a invocat în contestația la executare faptul că în mod nelegal s-a început executarea pentru suma de_,56 lei, fără a se avea în vedere și plățile efectuate de el, 8000 de lei, și care, prin deducere din creditul acordat, 30 300 de lei, ar conduce la o datorie a sa către creditoare de 22 300 lei, sumă în limita căreia a solicitat să se mențină actele de executare și să se continue procedura de executare.
În limita criticilor contestatorului și a probelor administrate în cauză, instanța a stabilit că acestea nu sunt fondate, întrucât contestatorul nu a dovedit achitarea sumei de 8000 de lei, nici din capitalul împrumutat (30 300 de lei) și nici din întreaga valoare a creditului, 45 186,93 lei.
Prin urmare, solicitarea contestatorului de anulare parțială a actelor de executare și de continuare a executării silite pentru suma de 22 300 de lei, nu este întemeiată, de vreme ce, așa cum s-a arătat mai sus, împrumutul acordat contestatorului prin contractul de credit nr._/29.03.2011 nu a fost unul cu titlu gratuit, astfel încât contestatorului îi revenea obligația de a achita, pe lângă capitalul împrumutat și dobânda contractuală, comisionul de administrare a contului și prima de asigurare, obligație care, în urma cesiunilor de creanță intervenite la datele de 08.07.2013 și, respectiv, 22.07.2013, o are față de cesionara S. S.a.R.L, astfel încât, în raport de motivele de contestație invocate de contestator, nu există niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 1362/2015 instrumentat de B. C. V. și M. A. D..
Ca atare, în temeiul art. 720 NCPC, instanța va respinge, ca nefondată, contestația la executare și va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul U. C., CNP_, domiciliat în București, .. 1A, ., etaj 2, apartament 24, sectorul 6, în contradictoriu cu intimații S. S.a.R.L, cu sediul în București, .. 1, subsol, parter și etajele 9,10, și 11, sector 4, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu nr. J_, având CUI nr._, atribut fiscal RO și ., cu sediul în București, ., etaj 1, apartament 2, camera 7, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având CUI_, în dosarul de executare silită nr. 1362/2015 instrumentat de B. C. V. și M. A. D..
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se depun, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F.-C. M. V.-A. M.
Thred.MV/16.11.2015
Red FCM/28.12.2015
2 exemplare originale
Comunicat 3 exemplare.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8609/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8612/2015.... → |
|---|








