Pretenţii. Sentința nr. 9071/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9071/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 9071/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9071
Ședința publică de la data de 10 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul B. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin consilier juridic, C. D., care depune la dosarul cauzei împuternicirea nr. 41._/02.06.2015, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că prin compartimentul registratură, la data de 3 noiembrie 2015 a sosit răspunsul solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.
La interpelarea instanței de judecată, reclamanta, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la plata sumei de 5573.63 lei, reprezentând despăgubirea achitată de către aceasta pentru dosarul de daună, la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2016, sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul B. C. cu domiciliul în București, sector 6, .. 19, ., etaj 4, ._, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la: plata sumei în cuantum de 5573.63 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către aceasta în calitate de asigurător R.C.A.; plata dobânzii legale actualizata de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a debitului restant; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 20.05.2014, pe . cu Izvorul R., paratul B. C., a condus fără permis de conducere autoturismul cu numărul de înmatriculare_, și a distrus gardul ce împrejmuiește magazinul SELGROS Cash & Carry SRL, aflat pe Valea Cascadelor nr. 26B, sector 6 București.
Raportat la evenimentul rutier din data de 20.05.2014, reclamanta a precizat că în calitate de asigurător RCA, a deschis dosarul de dauna RA3189B14 pentru gardul ce împrejmuiește magazinul, pentru care a fost achitata despăgubirea în cuantum de 5573.63 lei, conform Ordinelor de Plată nr._/01.09.2014 și nr._/08.09.2014.
Prin ANEXA 2 întocmită de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră s-a reținut în sarcina numitului B. C. vinovăția producerii evenimentului rutier din data de 20.05.2014, acesta nu deținea permis de conducere, fiind o infracțiune în Noul Cod Penal.
Urmare a producerii acestui eveniment rutier, reclamanta a precizat că a fost deschis dosarul penal nr. 6611/P/2014, numitul B. C. fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, art. 335 Noul Cod Penal.
În urma adreselor trimise de către aceasta, prin răspunsul primit emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 6 București i se aduce la cunoștința faptul că dosarul penal 6611/P/2014 privind pe numitul B. C. se afla încă în lucru, urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 București cu propuneri corespunzătoare.
În ceea ce privește temeiul de drept în baza căruia reclamanta a solicitat obligarea paratului B. C. la plata sumei de 5573.63 lei cu titlu de despăgubire achitată de către societatea sa pentru repararea autoturismului avariat, reclamanta a adus în discuție prevederile art. 58 lit b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările În România, în baza cărora asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: „Accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.
Mai mult decât atât, reclamanta a solicitat instanței de judecată să se observe că în prezența cauză sunt îndeplinite prevederile art. 1357 din Noul Cod Civil, coroborate cu prevederile art. 1349 Nou Cod civil.
Pe cale de consecința, reclamanta a învederat că în prezența cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, după cum urmează: Existența unui prejudiciu patrimonial în cuantum de 5573.63 lei, așa cum reiese din ordinele de plată anexate prezentei cereri de chemare în judecată; Existența unei fapte ilicite, constând în acțiunea paratului de a conduce un vehicul fără a poseda permis de conducere; Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, în sensul că prin fapta paratului B. C. s-a provocat prejudiciul în cuantum de 5573.63 lei; Existenta vinovăției, aceasta rezultând din ANEXA 2 eliberată de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră și răspunsurile anexate prezentei cereri de chemare în judecată.
Raportat la cele menționate mai sus, reclamanta a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecința, să se dispună obligarea paratului B. C. la plata sumei în cuantum de 5573.63 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de reclamantă cu titlu de despăgubire, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și a cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile: Art. 194 din Noul C. proc. civ., art. 1349 din Noul C. civ. și art. 1357 din Noul C. Civ., Art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata;Art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar: ordinul de plată nr._/01.09.2014, ordinul de plată nr._/08.09.2014, notificare B. C. nr. 1647/16.04.2015, copie anexa 2, declarațiile părților implicate, documente, acte – dna B. L. –_, poliția HR_/04.01.2014 – B. L., factura nr._/02.07.2014, proces verbal de constare a pagubelor la autovehicule; planșe fotografice.
Prin compartimentul registratură, la data de 19 iunie 2015, reclamanta și –a îndeplinit obligațiile stabilite de către instanța de judecată prin rezoluția din data de 4 iunie 2015, depunând, totodată, și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 383,68 lei, fila 45 din dosar.
Deși pârâtul a fost legal citat, acesta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
În ședința publică din data de 6 octombrie 2015, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 20.05.2014, pe . cu Izvorul R., paratul B. C., a condus fără permis de conducere autoturismul cu numărul de înmatriculare_, și a distrus gardul ce împrejmuiește magazinul SELGROS Cash & Carry SRL, aflat pe Valea Cascadelor nr. 26B, sector 6 București.
Raportat la evenimentul rutier din data de 20.05.2014, reclamanta a precizat că în calitate de asigurător RCA potrivit poliței HR_/04.01.2014 – B. L. (f.9), a deschis dosarul de dauna RA3189B14 pentru gardul ce împrejmuiește magazinul, pentru care a fost achitata despăgubirea în cuantum de 5573.63 lei, conform Ordinelor de Plată nr._/01.09.2014 și nr._/08.09.2014 (f.25-26).
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră a reținut în sarcina numitului B. C. vinovăția producerii evenimentului rutier din data de 20.05.2014, întrucât nu deținea permis de conducere.
Urmare a producerii acestui eveniment rutier, a fost deschis dosarul penal nr. 6611/P/2014, în care pârâtul B. C. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, art. 335 Noul Cod Penal fiind trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.335 alin.1 C.p. și 336 alin.1 C.p. cu aplicarea art.38 alin.2 C.p.
Potrivit art. 58 lit b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările În România, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: „Accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.
Reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, astfel, sunt incidente dispozițiile art. 1357 alin. Noul Cod civil, în temeiul cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare” și ale alin. 2 al aceluiași articol, conform cărora „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
În baza art. 1357 Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în acțiunea pârâtului de a conduce fără permis de conducere autoturismul cu numărul de înmatriculare_, și pierzând controlul direcției de mers a intrat în gardul ce împrejmuiește magazinul SELGROS Cash & Carry SRL, aflat pe Valea Cascadelor nr. 26B, sector 6 București, pe care l-a distrus astfel cum reiese și din planșele foto depuse la dosar aflate la filele 13-22.
Pentru ca prejudiciul să existe trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta sa fie sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prin achitarea sumei de 5573,63 lei, reclamanta a suferit un prejudiciu actual, prin diminuarea patrimoniului acesteia, un prejudiciu actual fiind astfel și cert.
Cu privire la vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, trebuie avut în vedere faptul că, în materie de răspundere civilă delictuală, autorul prejudiciului este obligat să răspundă și pentru culpa cea mai ușoară, fără a se face distincție între formele vinovăției, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 1358 și 1359 Cod civil, acest din urmă text legal stipulând că, pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei.
Vinovăția pârâtului B. C. rezultă din actele de cercetare penale efectuate împotriva acestuia.
Condiția existenței raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, este îndeplinită în speță, deoarece, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, respectiv prejudiciul cauzat a fost provocat de fapta ilicită a pârâtului care a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în gardul ce împrejmuiește magazinul SELGROS Cash & Carry SRL, aflat pe Valea Cascadelor nr. 26B, sector 6 București, pe care l-a distrus, fără a deține permis de conducere
Prin urmare, instanța va admite primul capăt de cerere și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de_ lei, reprezentând despăgubiri.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente perioadei indicate de reclamantă, de la data introducerii acțiunii și în continuare până la data achitării integrale a debitului de către pârâtă, instanța reține că, în speța de față, natura juridica a răspunderii civile este delictuală.
Conform principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul pagubei este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Astfel, reclamanta poate solicita atât plata echivalentului pagubei, cât și plata dobânzilor legale aferente acestei sume până la plata integrală a debitului. Momentul de la care se poate solicita dobânda legală aferentă debitului principal coincide cu momentul nașterii dreptului la acțiune al asiguratorului, respectiv din momentul achitării contravalorii despăgubirilor, în cauza de față de la data de 01.09.2014, respectiv 08.09.2014.(f. 8)
Având în vedere că izvorul obligației în cauză este o faptă ilicită, instanța reține că debitorul obligației de despăgubire se află de drept în întârziere din momentul producerii prejudiciilor.
În consecință, instanța va admite capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata dobânzii legale și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului principal, de la data introducerii acțiunii, respectiv data de 03.06.2015 și până la achitarea efectivă a debitului principal, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 Noul Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 383,68, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în taxă judiciară de timbru așa cum rezultă din ordinul de plata depus la fila 45 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, formulată de ., cu sediul în Sibiu, . 5, Centrul de Afaceri Sibiu, Turnul A, . și 6, Județul Sibiu, înregistrata la Registrul Comerțului sub numărul J_, având cod unic de înregistrare fiscală_, cu sediul ales pentru comunicare în București, b - dul Unirii, nr. 72, ., sector 3 în contradictoriu cu pârâtul B. C. cu domiciliul în București, sector 6, .. 19, ., etaj 4, ._.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5573,63 lei reprezentând contravaloare despăgubiri precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii, respectiv data de 03.06.2015 și până la achitarea efectivă a debitului principal.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 383,68 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED.CIC/Then. PO
4 ex. 16.12.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9261/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9258/2015.... → |
|---|








