Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9261/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9261/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 9261/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9261
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 12.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie, formulată de petenta C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL.
Cererea se soluționează fără citarea părților, conform art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 10.11.2015 petenta C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._ încheiat între C. Europe Bank (Romania) SA, și împrumutatul I. L. E., CNP_, domiciliat în ., jud. Călărași.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 641 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului sau debitorului, după caz. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales.
În cauză instanța constată că sediul ales al creditorului se află în București, Calea Victoriei nr. 224, ., etaj 1, ., iar debitorul are domiciliul, conform copiei cărții de identitate (fila 11) în ., jud. Călărași.
Întrucât niciuna dintre părți nu are sediul sau domiciliul în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 (fiind fără relevanță din perspectiva normei procedurale invocate că mandatarul creditorului are sediul în sectorul 6 cât timp creditorul nu și-a ales sediul la mandatar), instanța urmează să admită excepția necompetenței invocată din oficiu și să decline soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL, în favoarea Judecătoriei Călărași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 9071/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








