Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8805/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8805/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 8805/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8805
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 03.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: I. L. T.-D.
GREFIER: C. I. T.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta V. R. SA și pe pârâta E. N. SRL.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 02.11.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța – pentru motivele consemnate în încheierea de dezbateri - a amânat pronunțarea la data de azi, 03.11.2015, hotărând după cum urmează:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 04.09.2015, sub nr._/202/2015, reclamanta V. România SA, în contradictoriu cu pârâta E. N. Srl, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1675.12 lei și penalități de întârziere în valoarea de 2232.33 lei.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între ea și pârâtă a existat un raport juridic de prestare servicii de comunicații electronice, care a fost executat prin prestarea serviciilor în schimbul plății contravalorii lor, raportul fiind născut și dovedit în condițiile art. 272-273 Cod procedură civilă prin înscrisuri.
Astfel, reclamanta a precizat că, conform art. 1270 Cod Civil, a furnizat serviciile din pachetul achiziționat de pârâtă, atribuindu-i în acest sens codul de client_, corelativ născându-se obligația de plată pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor emise.
De asemenea, reclamanta a precizat că documentul denumit Termeni și Condiții Generale face parte integrantă din Contract, iar odată cu asumarea și semnarea contractului, clientul a declarat că a citit, înțeles și a acceptat prevederile acestuia, astfel cum a fost specificat pe parcursul contractului.
Reclamanta a solicitat instanței să constate că în prezenta cauză este îndeplinit și criteriul creanței certe, lichide și exigibile, iar în baza contractului încheiat au fost emise și facturile pe care a fost menționată și data scadentă și care îi sunt opozabile pârâtei.
Mai mult decât atât, reclamanta a menționat că nu poate fi ignorată practica judiciară în materie astfel că a menționat Decizia nr. 29/E/12.01.2005 emisă de Secția Comercială a Curții de Apel lași în care aceasta a admis un recurs deoarece în prima instanță, Judecătoria lași respinsese acțiunea pe motiv că facturile depuse la dosar nu erau acceptate la plată de către pârâtă, prin semnătură și ștampilă. Similar spetei anterior menționate,contractul încheiat între părți și depus la dosar, are ca obiect furnizarea serviciilor din pachetul V. achiziționat de pârât și clauzele acestuia conțin mențiuni cu privire la durata contractului, modul de facturare, modul de calcul al penalităților și despăgubirilor. Clauzele menționate au fost acceptate de pârâtă odată cu semnarea contractului. Astfel, obligația pârâtei de a plăti contravaloarea serviciilor furnizate s-a născut odată cu semnarea contractului și nu odată cu emiterea facturii lunare. Nu se poate interpreta ca obligația de plată se naște pentru fiecare factură în parte, la data acceptării acesteia, fără a se lua în considerare existența contractului și a clauzelor referitoare la executarea obligației de plată. O astfel de interpretare ar da loc la refuzul abuziv de acceptare a facturilor și, deci, la nerespectarea clauzelor contractuale de către beneficiar. Astfel, obligația de plată s-a născut - așa cum a arătat și Curtea de Apel lași în speța anterior menționată, ca efect al încheierii contractului și nu ca efect al emiterii ori acceptării facturii.
În conformitate cu contractul încheiat între părți, pârâtul avea obligația de a achita factura emisă potrivit punctului 5.1.5 din Termenii și Condițiile Generale pentru Profesioniști, termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii (data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe factura), iar potrivit punctului 6 din același act, “pentru facturile neplătite la termen, Clientul va plăti penalități de întârziere în decontare de 0,5%/zi, cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume.”
De asemenea, în conformitate cu același contract, potrivit punctului 9.2. din Termenii și Condițiile Generale pentru Profesioniști, reclamanta a menționat că este îndreptățită să înceteze contractul în condițiile, în care debitorul nu își respectă obligația de plată a facturilor sau a oricăror alte obligații prevăzute în contract. În situația în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale clientul va datora despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat.
Ca urmare a neîndeplinirii de către pârât a obligației corelative de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat vreo obiecție cu privire la obligația de plată a debitului restant sau a convorbirilor efectuate, reclamanta a învederat că a procedat la rezilierea contractului încheiat între părți și la aplicarea prevederilor contractuale.
Reclamanta a arătat că, potrivit art. 1.516, alin. 1 Cod Civil, are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar conform art. 1.535, alin. 1 Cod Civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsa, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.154 alin. 7 și 8, art. 223 alin. 3, art. 272-273, art. 277, art. 453, art. 663, art. 1026-1033 din Codul de procedură civilă, art. 1270 și art. 1516 din Codul Civil, art. 969 și urm. art. 1073, art. 1084 din Vechiul Cod civil.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: certificat ONRC, acord pentru transfer de responsabilitate către Persoana Juridică a serviciilor Connex, copie CI, certificat de înregistrare, declarație dată de R. N., copie contract servicii nr. 12241797și copie act adițional, extras cont, copia facturii VDF_ DUB 27.10.2014, copia facturii VDF_ din 27.11.2014, copia facturii VDF_ din 27.12.2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă, în calitate de prestator, și pârât, în calitate de beneficiar, au fost încheiate contractele nr._/18.06.2010 și nr._/18.042.2012 prin care numita V. R. SA s-a obligat să presteze în beneficiul pârâtei servicii integrate de telecomunicație, iar în schimbul acestor servicii, pârâta s-a obligat să achite valoarea abonamentului lunar în cuantum de 14 euro.
În temeiul acestor contracte, reclamanta a emis facturile fiscale nr. VDF_/27.10.2014, VDF_/27.11.2014, VDF_/27.12.2014în cuantum total de 1675,12 lei.
Prin condițiile generale anexate contractului și care fac parte din acesta, debitoarea s-a obligat să plătească tariful pentru serviciile prestate de reclamantă, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare, iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere (art. 6.1), totalul penalităților de întârziere putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
În raport de dispozițiile art. 1025 alin. 1 C. proc. civ., instanța reține că procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului antemenționat, din prisma alin. 2 și alin. 3 al aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Având în vedere contractul și facturile depuse în dovedirea pretențiilor și ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii integrale a obligației de plată sau stingerea obligației în altă modalitate prevăzută de lege, iar pârâta nu a făcut nicio probă în acest sens astfel cum prevede art. 249 C. proc. civ., instanța reține că, deși a beneficiat de serviciile prestate de reclamantă, pârâta nu a achitat, la scadență contravaloarea acestora în mod integral, conform contractului. Prin urmare, instanța va admite capătul de cerere formulat de reclamantă privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1675,12 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizate.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că acestea au fost calculate de către reclamantă potrivit art. 5 din termenii și condițiile generale, în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate. Penalitățile de întârziere au fost calculate până la concurența cu debitul principal reprezentat de contravaloarea facturilor neachitate.
Aceste clauze trebuie interpretate în lumina dispozițiilor Legii nr. 193/2000, cu modificări privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu. Conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din acelasi act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea cosumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei-credințe.
Astfel, această dispoziție ocrotește interesele consumatorului, în sensul acordării posibilității de a negocia de pe poziții de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodată, o expresie a manifestării efective (reale) a libertății de voință.
Or, clauza inserată în art. 6 pct. 6.1 din condițiile generale condiții generale nu limitează în timp sau în cuantum valoarea penalităților, dând, astfel posibilitatea reclamantei să rămână în pasivitate până la împlinirea termenului de prescripție, nu satisface în întregime cerințele unei clauze conforme cu dispozițiile legale și cu principiul bunei-credințe. Aceasta, întrucât, pe de o parte, pârâtul nu a putut influența conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract-tip, care conține clauze prestabilite în mod unilateral de către reclamantă. Pe de altă parte, prevederea în discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea pârâtului-beneficiar, căci stabilește o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe pârât la plata de penalități în caz de neexecutare sau executare cu întârziere, însă nu și pe prestator. De asemenea, practica de a introduce acțiunea la aproape trei ani de la data scadenței ultimei facturi, solicitând pentru această perioadă plata de penalități, este în mod evident contrară principiului bunei-credințe în relațiile comerciale.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile literei i) din anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, care enumeră cu titlul exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care și cea privind obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanța apreciază ca obligația pârâtului de a plăti penalități de întârziere într-un cuantum egal cu cel al debitului principal, precum și dobânda legală peste acest cuantum, reprezintă o clauză abuzivă ce vatămă interesele consumatorului-pârât.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzei abuzive mai sus-menționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, în hotărârea Murciano Quintero C-240/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, pârâtul neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, nu reiese în mod evident că acesta a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților în caz de întârziere a plății facturilor.
Față de aceste motive, instanța apreciază că clauza prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, totalul penalităților de întârziere putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate reprezintă o clauză abuzivă, motiv pentru care nu îi va reține incidența în cauză.
Asupra efectelor ineficacității, instanța reține că în hotărârea, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, însă fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzei abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
Pe cale de consecință, instanța urmează a respinge capele de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.
În consecință, în temeiul art. 1030 alin. 1 C. proc. civ., instanța va admite în parte cererea și va pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1675,12 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. VDF_/27.10.2014, VDF_/27.11.2014, VDF_/27.12.2014.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., pârâta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei (f. 2) față de dispozițiile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta V. România SA, cu sediul procesual ales în București, .. 10A, Clădirea C3, ., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J4079852/1996, CUI_, în contradictoriu cu pârâta E. N. Srl, cu sediul în București, sector 6, . B, având nr. de ordine în Registrul Comerțului J_, CUI_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1675,12 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. VDF_/27.10.2014, VDF_/27.11.2014, VDF_/27.12.2014.
Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.T.D.I.L /Thred.TPC/4 ex.
04.01.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8802/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8688/2015.... → |
|---|
