Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9127/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9127/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 9127/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9127
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 10.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: E. A. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, cerereformulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Prezenta cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a depus relațiile solicitate și că din verificările efectuate s-a constatat că nu mai există alte dosare purtându-se între aceleași părți și având același obiect și cauză.
Instanța ia act de faptul că prin cererea depusă la f. 79 dosar reclamanta și-a însușit cererea de chemare în judecată formulată de Coface Romania Credit Management Services SRL.
Instanța verificându-și competența în temeiul art. 131 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k, art. 107 al. 1 și art. 1028 C. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța în temeiul art. 238 C. apreciază termenul optim și rezonabil de soluționare a cauzei la 3 luni.
Instanța constată că prezenta cauză se soluționează fără dezbatere orală.
Instanța în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind o probă admisibilă și conducând la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrat ăpe rolul acestei instanței la data de 31.07.2015 sub nr._, reclamanta S.C. O. P. MARKETING S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. I. P. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6.421,92 lei, reprezentând contravaloarea marfă livrată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat între părți s-au desfășurat relații comerciale în baza contractului pentru card O. cu funcția Routex nr._/16.09.2013. Astfel, creditoarea a livrat debitoarei mărfurile solicitate și a emis o . facturi fiscale, facturi ce au fost acceptate de societatea pârâtă atât prin semnare și ștampilare, cât și prin beneficiul mărfurilor livrate.
S-a mai arătat că, având în vedere caracterul comercial al raporturilor juridice dintre părți, punerea în întârziere se face de drept, nefiind necesară o formalitate expresă, precum și faptul că s-a solicitat de către creditor, prin mandatar, în nenumărate rânduri, plata debitului, dar debitorul nu a achitat, curgând mai mult de 30 de zile de la încetarea oricărei plăți față de creditor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 C.proc.civ.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: procură specială, încheiere de autentificare nr. 1073/22.06.2015, furnizare informații de bază privind societate I. P. SRL, certificat de înregistrare, fișă de cont, soldul societății I. P. SRL la data de 18.02.2015, contract pentru card O. cu funcție Routex încheiat între părți, centralizator facturi, facturile fiscale emise și neachitate.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit dovezii aflate la dosar.
La data de 03.09.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus Certificatul constatator emis de către ONRC cu privire la societatea S.C. O. P. MARKETING S.R.L., măsură dispusă de instanță prin rezoluția din data 18.08.2015.
Prin precizarea scrisă depusă la data de 09.11.2015, reclamanta a arătat că își însușește cererea formulată și promovată în numele său de către mandatarul Coface România Credit Management Services S.R.L.
Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare și nu a depus probe în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta . SRL (în calitate de prestator) și . (în calitate de beneficiar) a fost încheiat contractul de pentru card O. cu funcție Routex . Cardul O. dă dreptul pârâtei să achiziționeze mărfuri și servicii la toate punctele de acceptanță apartinând partenerilor Routex din țară și /sau din străinătate semnalizate cu această siglă.
În considerarea acestor raporturi contractuale, reclamanta a arătat că a emis facturile fiscale depuse la dosar la filele 43-54.
Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În conformitate cu prevederile art.1270 C.civ., convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
Conform art. 1350 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Astfel, situația premisă pentru angajarea răspunderii contractuale constă în încheierea unui contract prin care să fie stabilite drepturile și obligațiile fiecărei părți contractuale, în funcție de care se analizează și răspunderea contractuală, respectiv neîndeplinirea obligațiilor contractuale în condițiile și la termenul prevăzute în convenția părților.
Analizând înscrisurile depuse de către reclamantă, instanța reține că facturile depuse la dosar pe care reclamanta își întemeiază pretențiile nu au fost acceptate în mod expres la plată de către pârâtă prin semnătură.
Referitor la caracterul cert, lichid și exigibil al unei creanțe, art. 662 C.pr.civ. stabilește că o creanță este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța reține că în contractul încheiat între părți nu se indică concret sumele la plata cărora s-a obligat pârâta, iar facturile depuse la dosar de către reclamantă, pentru probarea creanței pretinse, nu pot face dovada în favoarea sa, întrucât nu au fost acceptate de pârâtă, nefiind semnate.
De asemenea, potrovit art. 3.7 din contract clientul va confirma plata cu cardul O. și prin semnarea documentului de livrare, iar potrivit art. 4.3 lit b clientul trebuie să semneze copiile aferente documentelor de livrare pe care le emite punctele de acceptanță ale Alianței Routex.
Instanța apreciază că, în cauză, facturile fiscale și contractul invocate de către reclamantă în susținerea pretențiilor sale, nu dovedesc, doar prin ele înseși, raporturile juridice existente între părți, și, în consecință, nici asumarea de către pârâtă a obligației de a plăti suma evidențiată în factură, în lipsa altor înscrisuri.
Conform art. 249 C.pr.civ. sarcina probei revine reclamantei, iar în speță, deși în acțiune reclamanta a invocat relațiile civile, din probele administrate în cauză nu rezultă acordul de voință al pârâtei cu privire la serviciile facturate și nici îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei invocate de către reclamantă.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
Constatând că pârâta nu a pierdut procesul, instanța constată că aceasta nu poate fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta . SRL, prin mandatar Coface Romania Credit Management Services S.R.L., cu sediul în București, P. City, ., clădirea Infinity, Oval B, Sector 1, J40/_/1998, CUI RO_, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, .. 158A, ., ., sector 6, J_, CUI_, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. TEA/Thred.EV
4 ex/10.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9178/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9137/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








