Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 107/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 107/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 107/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 107

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 13.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. B.

GREFIER: T. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA în contradictoriu cu pârâta R. V..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu părțile lipsesc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect cerere de valoare redusă, pricina se află la primul termen de judecată, după care;

Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. instanța procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către reclamant, este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ. raportat la art. 258 C. pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamantă.

În ceea ce privește proba cu interogatoriul pârâtei solicitată de către reclamantă, în dovedirea situației de fapt, constatând că aceasta nu este utilă cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ. raportat la art. 258 C. pr.civ. instanța o va respinge ca nefiind utilă cauzei față de probatoriul deja administrat.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 23.09.2014, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București a fost înregistrată sub nr._, cererea formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA, în contradictoriu cu pârâta R. V., prin care a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 3639,11 lei reprezentând debit principal și obligarea pârâtei la plata dobânzii contractuale, respectiv majorări de întârziere în valoare de 133,55 lei, calculate în conformitate cu prevederile art. 10, alin 1 lit. a din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii noncasnici, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 77/2009, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei taxa judiciară de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că intre G. S. Energy Romania SA (succesoare in calitate de furnizor de gaze naturale a fostei .) si debitor s-au derulat raporturi contractuale, in baza cărora societatea creditoare a livrat către parat gaze naturale. Corelativ, s-a născut si obligația de plata a paratului, conform facturilor emise de către G. S. Energy Romania SA.

Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data in care debitorul a început sa consume gaze naturale, însușindu-si totodată si toate obligațiile legale care derivă di utilizarea acestui serviciu.

G. S. Energy Romania SA avea obligația sa furnizeze gaze naturale iar debitorul avea obligația sa achite contravaloarea serviciilor prestate in baza facturilor emise de către societatea G. S. Energy Romania SA in termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturii de către furnizor (art. 4. alin. 2 din contractul-cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatorii noncasnici), aceasta fiind data scadentei facturilor. Pentru serviciile prestate si neachitate la termen, s-au calculat majorări de întârziere conform contractului cadru probat de ANRE.

Prin urmare, G. S. Energy Romania SA si-a onorat obligația de a furniza debitorului gaze naturale, fără ca acesta din urma sa-si fi îndeplinit întocmai obligația corelativa de achitare a facturilor, in contextul in care nu a tăgăduit existenta raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor si nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plata a debitului restant si a majorărilor de întârziere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile: Noul Cod de Procedura civila: art. 150, alin. 1 si alin. 2, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628. alin. 2, art. 662, art. 1.025-1.032; Noul Cod Civil: art. 1.270, art. 1.516, art. 1.535; Vechiul Codul Civil: art. 969 si următoarele, art. 1.073; Codul de Procedura Fiscala (OG 92/2003): art. 120, alin. 7; Codul Fiscal: art. 155, alin. 28; Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009 publicat In Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 632/2009 pentru i aprobarea contractelor cadru pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale; Ordinul A.N.R.E. nr. 42/2012 publicat In Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 875/2012 pentru I aprobarea regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali; Vechea lege a gazelor nr. 351/2004 publicata in Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 679/28 iulie 2004; Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, Mandatul de reprezentare încheiat intre creditor si mandatar; împuternicire de reprezentare juridica; Dovada ONRC privind sediul si starea de funcționare a debitorului; Contractul încheiat cu debitorul; Facturile restante; Fisa calcul majorări/dobânda/penalități; Extras de cont;Taxa judiciara timbru in cuantum de 200 RON și proba cu interogatoriul.

La data de 11.02.2014, reclamanta a depus al dosarul cauzei precizări, astfel cum i-a fost pus în vedere de către instanță și certificat constatator ONRC.

Referitor la plata penalităților, reclamanta a precizat că acestea au fost calculate și solicitate pe perioada 16.01.2014 – 13.08.2014.

În susținerea cererii, reclamanta a depus copia contractului nr._/17.11.2006 și extras din decizia nr.9/03.04.2012.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 17.11.2006, între reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A. prin predecesoarea sa ., în calitate de vânzător și pârât în calitate de client, s-a încheiat contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici (f. 32 dosar), având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat, la locul de consum.

Contractul a fost însușit prin semnare și ștampilare de ambele părți și s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată.

Conform contractului, clientul avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor (art. 7 contract), în caz contrar fiind percepute penalități de întârziere.

În urma furnizării serviciilor, în temeiul contractului mai sus menționat, reclamanta a emis facturile fiscale atașate la dosar (f.17-23) pentru perioada 18.02._14 și care însumează un debit restant de 3639,11 lei, pentru care pârâtul nu a făcut dovada plății.

Totodată, instanța reține că pârâtul nu a contestat aceste facturi sau faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâtul nici nu a făcut dovada denunțării unilaterale a contractului în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 3 din contract, printr-o notificare scrisă cu 30 de zile înainte de data la care se dorea încetarea acestui raport juridic.

Instanța reține și faptul că termenele de plată ale sumelor cuprinse în facturile menționate mai sus au expirat, având în vedere dispozițiile art. 7 din contract prin care au fost stabilite termenele de plată - 15 zile calendaristice de la emiterea facturii.

Cu privire la procedura aplicabilă, dispozițiile art. 1025 C.pr.civ. privind cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.

În drept, potrivit art. 969 C.civ., contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.

În plus, așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate și situația de fapt expusă, instanța reține, în temeiul principiului conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita serviciile furnizate de reclamantă, urmând să îl oblige la achitarea contravalorii acestora, în cuantum de 3639,11 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata penalităților, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.

În plus, potrivit art. 1087 v.C.civ., „Când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică”. Conform art. 1084 v. C.civ, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit afară de excepțiile prevăzute de lege.

Prin urmare, din analiza textelor legale anterior menționate rezultă, în mod clar, faptul un creditor, suferind o neexecutare din partea debitorului a obligației acesteia din urmă, beneficiază de dreptul la dezdăunări cu excepția situației în care debitorul justifică prin dovezi depuse la dosar intervenția unei cauze străine exoneratoare de obligație.

Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada achitării facturilor emise de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, pârâtul fiind pus de drept în întârziere, de la data scadenței facturilor. Conform art. 8 din contract „neachitarea de către consumatorul casnic conform art. 7 alin. 1 a facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale atrage perceperea unei cote a majorărilor de întârziere calculate asupra valorii neachitate egală cu nivelul majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere” Astfel, potrivit extrasului de cont atașat dosarului la fila 15, pârâtul datorează majorări de întârziere în cuantum de 133,55 lei pentru debitul restant.

În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA cu sediul ales la mandatar EOS KSI ROMANIA SRL, .. 10A, CLĂDIREA C3, ETAJ 7, sector 2, București, cu CUI_ în contradictoriu cu pârâta R. V. domiciliată în București, ., sector 6 cu CNP_.

Obligă pârâta la plata sumei de 3639,11 lei reprezentând debit principal și la plata sumei de 133,55 lei cu titlu de dobândă contractuală.

Obligă pârâta la plata sumei de 200 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțară în ședință publică astăzi, 13.01.2015.

P. GREFIER

RED.VB/Thred.MM/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 107/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI