Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 135/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 135/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 135/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 135
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 14.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta G. S. Energy România S.A. în contradictoriu cu pârâta E. E..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
In conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența, instanța apreciază că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cauza în conformitate cu prevederile art.1027 alin.1 Cod procedură civilă rap. la art.107 alin.1 si 94 pct.1 lit.j Cod procedură civilă.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea existenței creanței pretinse de la pârâtă și cuantumului acesteia, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.11.2014 sub nr._, reclamanta G. S. Energy România S.A. a chemat în judecată pe pârâta E. E., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 751,77 lei, reprezentând debit principal, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzilor contractuale, respectiv majorări de întârziere în valoare de 56,09 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, reclamanta a arătat că între aceasta, în calitate de furnizor de gaze naturale a fostei Distrigaz Sud S.A. și debitor s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora societatea reclamantă a livrat către pârâtă gaze naturale. Corelativ, s-a născut și obligația de plată a pârâtei, conform facturilor emise de Distrigaz Sud S.A..
Distrigaz Sud S.A. avea obligația să furnizeze gaze naturale, iar debitorul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturii, aceasta fiind data scadenței facturilor.
Pentru serviciile pretate și neachitate la termen s-au calculat majorări de întârziere în valoare de 56,09 lei conform contractului, respectiv art. 3 alin. 2 din contractul-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici și art. 10 alin. 1 lit. a din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, majorări egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat.
Modul de calcul al majorărilor, respectiv valoarea de bază pentru care se percepe majorarea, perioada de calcul, nr. de zile de întârziere și coeficientul de calcul aplicat rezultă din fișa de calcul majorări/dobândă/penalități.
Suma de 807,86 lei reprezintă datoria certă, lichidă și exigibilă a debitorului față de G. S. Energy România S.A..
Reclamanta a arătat că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului prin notificări și apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut rezultatul așteptat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 150 alin.1 și alin.2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 Cod procedură civilă, art. 1270, art. 1516 și art. 1535 Cod civil, art. 969 și următoarele, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 120 alin.7 din OG nr.92/2003, art. 155 alin.28 Cod fiscal, Ordinul ANRE nr. 77/2009 și nr. 42/2012, vechea lege a gazelor nr.351/2004, Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosar procura autentificată sub nr. 1509/11.10.2013 de BNP I. P. R. E., extras de cont, fișa de calcul majorări/dobândă/penalități, facturi fiscale aferente perioadei ianuarie-septembrie 2014 (filele 19-27 dosar), contract pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._/9.11.2002.
Pârâta nu a formulat în apărare întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1025 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Între reclamantă, în calitate de furnizor, și pârât, în calitate de consumator, a fost încheiat Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatori casnici nr._/09.11.2002, având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum situat în st. Dreptății nr. 20, sector 6 pe nivelul de tensiune MT de 10 kv și reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumator privind furnizarea, facturarea, plata și alte servicii, precum și condițiile de consum, cumpărare și plată a serviciilor respective.
Prin art. 2 al contractului, părțile au convenit condițiile de facturare și de plată. Astfel, prețul final reglementat pentru furnizarea gazelor naturale este de 263 lei/kwh și nu include TVA și accize,plata contravalorii facturii reprezentând serviciul de furnizare reglementată a gazelor naturale se face în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturii.
În executarea acestui contract, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 2 reclamanta a emis pe numele pârâtului facturile fiscale facturi fiscale aferente perioadei ianuarie-septembrie 2014 (filele 19-27 dosar), în valoare totală de 751,77 de lei, facturi necontestate de pârâtă.
Pentru neplata la scadență a facturilor emise, reclamanta a calculat în temeiul clauzei penale inserată în contract prin dispozițiile art. 3 alin. 3, potrivit căruia neachitarea facturilor reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor natural, în termen de 15 zile de la data scadenței atrage perceperea de majorări de întârziere, conform prevederilor din contractul standard; nivelul majorărilor de întârziere este egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor pentru bugetul de stat, stabilit în condițiile precizate de Codul de procedură fiscală.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea, în speță, nu a făcut nicio probă în acest sens, instanța reține că, pârâtul, deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
Reținând și dispozițiile art. 1270 cod civil (forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății), potrivit cu care contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, instanța urmează a constata că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în parte.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 751,77 lei, contravaloare utilități furnizate și a majorărilor de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 56,09 lei, calculate de la data de 25.02.2014.
În temeiul art. 1031 raportat al art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., cu sediul ales la mandatar EOS KSI România SRL, în București, .. 10 A, clădirea C3, ., CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, în contradictoriu cu pârâta E. E., domiciliată în București, ., sector 6.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 751,77 lei, contravaloare utilități furnizate și a majorărilor de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 56,09 lei, calculate de la data de 25.02.2014.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.01.2015
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Anulare act. Sentința nr. 124/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








