Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3658/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3658/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 3658/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3658
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 19.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâtul M. C..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că în data de 22.04.2015, prin serviciul registratură, dl. Saramet R. N. a depus o adresă la dosar, la care a anexat înscrisuri, reprezentând e-mail-uri; în data de 12.05-2015, prin serviciul registratură DITL B. a depus o adresă la dosar, la care a anexat înscrisuri, reprezentând certificatul de moștenitor legal și testamentar nr. 71/29.04.2014 și extras-patrimoniu din 30.04.2015, reclamanta nu a depus originalul interogatoriului, s-a prorogat discutarea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la a doua strigare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul instanței la data de 17.09.2014, reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâtul M. C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3230,44 lei, reprezentând energie electrică consumată și neachitată, la plata sumei de 341,19 lei, reprezentând penalități de întârziere, la plata sumei de 193,45 lei, reprezentând taxe servicii montare/demontare contor, 22,5 lei valoare taxa radio, 12 lei valoare taxa TV, 2,33 lei majorare taxa radio, 1,91 lei majorare taxa TV.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în baza contractului de furnizare a energiei electrice, debitorul a consumat energie electrică, neachitând contravaloarea facturilor emise.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1025 și urm. Noul Cod procedură civilă, Legea 210/2005, HG 1007/2004, Legea 123/2012, OG 92/2003, Decizia ANRE nr. 57/1999 modificată prin Ordinul ANRE nr. 5/2003, HG nr. 977/2003, 978/2003.
În susținerea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri: tabel situație facturi restante ale consumatorului, facturile fiscale, situație istoric pe punct de măsură, anexă penalități, somația nr. 282/07.08.2013 (f.7-93).
La data de 26.02.2015, prin serviciul registratură, Serviciul Impozite și Taxe Locale – Primăria Orașului B. a depus adresa nr. 5375/19.02.2015.
La data de 19.03.2015, prin serviciul registratură, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 a depus adresa nr. R/_/118/11.03.2015, prin care a arătat că în evidențele sale fiscale în drumul Mărăcineni nr. 2 titular de rol fiscal a figurat numitul G. M. până la data de 20.01.2012, când potrivit adresei PMB nr._/713/20.01.2012 imobilul în cauză a primit provizoriu numărul 321A pe Prelungirea G. sector 6 București.
La data de 02.04.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar raport dosar pentru M. C. și interogatoriul propus a fi luat acestuia.
Prin serviciul registratură, la data de 22.04.2015, dl. Saramet R. N. a depus o adresă, prin care a arătat că are domiciliul în ., B., județul Ilfov și că de aproximativ 1 an de zile sunt transmise prin poștă diverse documente de către Judecătoria Sectorului 6 București, având ca destinatar un domn M. C. la adresa .. 2B. A menționat că la această adresă nu a locuit nimeni până în momentul stabilirii familiei sale, deoarece lotul respectiv era teren agricol până la faza îngrădirii și construirii locuinței de către acesta și familia sa. A arătat că E. a tot venit în decurs de vreo 2 ani și jumătate și a tot făcut poze la postul de măsură de la adresa sa, în căutarea unui contor de energie electrică ce nu a fost niciodată montat acolo, dar despre care reiese din actele ce au fost transmise cu poșta (copii de facturi și înștiințări), că a fost citat în numeroase rânduri. Toate documentele au fost lăsate la cutia poștală și nu au fost date nimănui cu confirmare de primire. A anexat corespondență e-mail (f.155-158).
La data de 12.05.2015, prin serviciul registratură, Serviciul Impozite și Taxe Locale – Primăria Orașului B. a depus adresa nr._/30.04.2015, în care se menționează că referitor la bunurile mobile/imobile situate în ., în evidențele fiscale figurează Vagaon M. și D. T.. A anexat certificatul de moștenitor legal și testamentar nr. 71/29.09.2014, extras patrimoniu din 30.04.2015 (f.159-164).
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului față de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Legitimarea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calității de subiect obligat in raportul juridic litigios si presupune o identitate între persoana pârâtului și cel obligat în raportul litigios, iar ocrotirea acestei echivalențe este stabilită de legiuitor prin acordarea părților și instanței a dreptului de a ridica excepția lipsei calității procesuale pasive.
Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Calitatea procesuala pasivă, presupunând - potrivit consideratiilor anterioare - o echivalență între persoana celui obligat și persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă, impune verificarea dacă, în speța de față, există o identitate între persoana carea a beneficiat de serviciile prestate de către creditoare și persoana debitorului.
Astfel, în cauză, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada existenței între părți a unui contract de prestări servicii (susțineri reclamantă, f. 101), iar pârâtul nu a domiciliat niciodată la punctul de consum pentru care reclamanta solicită plata contravalorii facturilor (verificare DEPABD, f. 111), astfel încât instanța prezumă că nu a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă. De asemenea, imobilul de la adresa . (pentru care reclamanta a emis facturi, f. 8) nu este înregistrat în prezent în evidențele fiscale, iar în trecut figura ca titular de rol fiscal o altă persoană, G. M. (adresă emisă de DITL Sector 5, f. 138).
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu și va respinge cererea, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu.
Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales în București, .. 41-43, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2008 și având CUI RO2438731, în contradictoriu cu pârâtul M. C., CNP_, cu domiciliul cunoscut în București, .. 2, . și în B., ., județul Ilfov, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Executorie de drept, potrivit art. 1030 alin. 3 Cod procedură civilă.
Cu drept doar de apel la Tribunal, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. I.M./ Dact. C.P.
04 exemplare/18.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1972/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








