Legea 10/2001. Sentința nr. 3648/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3648/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 3648/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3648
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect legea 10/2001, privind pe reclamantă D. E. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, prin apărător B. C. L., cu împuternicire avocațială aflată la fila 4 din dosar, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța acordă cuvântul reclamantei, prin apărător, asupra competenței Judecătoriei Sectorului 6 de a soluționa cererea.
Reclamanta, prin apărător, consideră că Judecătoria Sectorului 6 este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. j) și ale art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. j) și ale art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul reclamantei, prin apărător, asupra estimării duratei procesului.
Reclamanta, prin apărător, estimează durata procesului la 3 luni.
În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la trei luni.
Instanța acordă cuvântul reclamantei, prin apărător, pentru propunerea de probe.
Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. Arată că nu se opune la probele solicitate de către pârât.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă și pentru pârât proba cu înscrisuri, apreciind că acestea sunt utile și că pot conduce la soluționarea cauzei.
Instanța acordă cuvântul reclamantei, prin apărător, pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a nesoluționării notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001, având în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, cât și faptul că reclamanta a fost obligată să acționeze în instanță. De-abia după introducerea în acțiune a pârâtului pentru soluționarea pe fondul notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001, acesta a înțeles să își îndeplinească obligația, respectiv la data de 23.01.2012. Solicită daunele morale pentru perioada de până la data de 23.01.2012. Consideră că acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție, având în vedere că fapta ilicită a pârâtului este de natură continuă și a fost întreruptă la data de 23.01.2012 și este în termenul de 3 ani pentru a solicita daunele morale. Solicită să se aibă în vedere practica națională, cât și internațională cu privire la proba prejudiciului moral. Consideră că au fost întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, mai ales fapta ilicită a pârâtului. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar practica națională și internațională.
Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.01.2015, sub nr._, reclamanta D. E. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a nesoluționării notificării nr.1568/02.08.2001, în termenul legal prevăzut de lege la data solicitării exprese, prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul din București, ..29, sector 4, evaluat la suma de 30.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 1568/02.08.2001 și înregistrată la M. București sub nr._, formulată în baza Legii nr.10/2001, a solicitat despăgubiri în natură/echivalent pentru terenul situat în București, ..29, sector 4, preluat în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, la data de 07.11.2008, reclamanta a depus încă o dată toate actele doveditoare, făcând expres solicitarea de a i se emite dispoziția în raport de aceste acte depuse. Conform art. 25 alin. 1 și 26 din Legea nr.10 /2001 și a pct. 25 din HG nr.250/2007, în forma în vigoare la data depunerii notificării și a solicitării exprese de emitere a dispoziției, pârâtul M. București, ca unitate deținătoare, avea obligația ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării.
Ulterior, prin adrese, demersuri, audiențe repetate, așa cum o dovedesc înscrisurile atașate, reclamata revenind la PMB, solicitând soluționare a notificării, fără nici un rezultat însă.
Conform Legii nr.10/2001, în forma în vigoare la data depunerii notificărilor și nemodificată la data solicitării în mod expres de a se emite dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, termenul imperativ de 60 de zile impunea unității deținătoare obligația de soluționare a notificării, inclusiv prin respingerea ei în eventualitatea în care la dosar nu ar fi fost depuse acte care să dovedească calitatea de persoană îndreptățită (a se vedea decizia nr.5958/2007, nr.4506/2008, nr.5583/2007, nr.5245/2007 ale ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală etc.).
Cu toate acestea, pârâtul a ignorat cu bună știință atât prevederile legale cât și demersurile repetate pe care le-a făcut în scopul soluționării și nu a emis dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, inacțiunea acestuia echivalând cu un refuz de soluționare.
Datorită lipsei de reacție și a atitudinii umilitoare pe care pârâtul a înțeles să o adopte față de reclamantă fiind obligată să apeleze la justiție, pentru ca instanța de judecată să îi soluționeze pe fond notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 și astfel, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2011, abia după această dată Primăria înțelegând să soluționeze notificarea, astfel că prin sentința civilă nr.851/2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă cererea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că administrația publică constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă refuză sau omite să execute o obligație legală sau întârzie executarea unei hotărâri judecătorești, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești pierd orice rațiune de a fi (Cauza S. c. României, pct. 24).
De asemenea, trebuie avut în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că autoritățile publice au obligația de a proceda într-un termen rezonabil și de a înlătura orice obstacol din calea realizării drepturilor persoanelor fizice. Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenție, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, atât desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când este obligatorie parcurgerea în prealabil a acestei proceduri.
Cu toate acestea, nu se poate considera nici că reclamanta ar fi trebuit să recurgă la acțiunea în instanță după ce a constatat că pârâtul refuză să le soluționeze notificările în termenul prevăzut de lege, în contextul în care Curtea Europeană a statuat că nu este oportun să-i ceri unei persoane să facă demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată autorităților administrative competente să își execute obligația legală, un astfel de comportament fiind prea oneros și necorespunzător cerințelor art. 35 alin.1 din Convenție (Cauza S. P. împotriva României).
Rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 stă în caracterul profund reparatoriul al acesteia. Prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari pentru abuzurile suferite de către stat, ori, nerespectarea unor termene rezonabile în desfășurarea acestor proceduri este incompatibilă cu rolul reparator al măsurii în sine, iar pârâta nu a făcut altceva decât să prelungească starea de incertitudine și agonie a reclamantei.
În temeiul celor expuse mai sus, reclamanta a considerat că atitudinea culpabilă a pârâtului i-a produs un prejudiciu moral:
Prejudiciul moral suferit constă în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, de atitudinea umilitoare și sfidătoare pe care nemulțumirea și revolta pe care i-o cauzează conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze proceduri legale după liberul său arbitru.
Reclamanta a solicitat a se avea în vedere și numeroasele demersuri efectuate de-a lungul timpului în vederea soluționării dosarului său.
Fapta ilicita a pârâtului constă în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, în atitudinea umilitoare pe care a adoptat-o față de reclamantă ca persoană care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările sale care duce la o obstrucționare consecventă a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
Reclamanta a solicitat a se observa că a așteptat 13 ani soluționarea notificării, după ce a depus toate actele necesare, a făcut toate demersurile legale posibile, ajungând ca, în vederea soluționării pe fond a notificării să se adreseze instanțelor judecătorești, pentru că pârâtul să emită Dispoziția Primarului General al Municipiului București.
În plus, reclamanta nu poate trece cu vederea că suferința provocată de tergiversarea nejustificată a soluționării cererii, precum și revolta pe care a încercat-o de atâtea ori, când afla că dosarul său, deși complet, se află în aceeași fază de soluționare, reprezintă un prejudiciu moral, rezultat din nerespectarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, așa cum s-a statuat inclusiv în practica națională, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Referitor la evaluarea daunelor morale, practica națională împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora ( Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit), prejudiciul nefiind necesar a fi dovedit sub aspect valoric.
Ca și criteriu obiectiv, într-o soluție de speță, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr.64/2011, ca element de comparație pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, s-a raportat la cea mai recentă decizie din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la cauza C. contra României (2011) prin care s-au acordat 4.800 euro daune morale. Cu titlu exemplificativ, reclamanta a menționat practica Curții Europene dată în echitate, care a acordat, în cauza S. și alții c. României suma de 5.000 Euro, în cauza E. R. c. României suma de 7.000 Euro daune morale, în cauza S. c. României suma de 6.500, cauza A. P. c. României 5.000 Euro, iar în cauza Arhiepiscopia R.-Catolică A. lulia c. România judecată la 25.09.2012, s-au acordat 15.000 euro daune morale.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr.10/2001, art. 4 și 5 Cod civil, art.252-253 Cod civil, art.1349, 1381 și urm. Cod civil, precum și jurisprudența europeană indicată în cuprinsul acțiunii.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contract de mandat autentificat sub nr.3043/03.12.2014, sentința civilă nr.851/02.05.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a civilă, dispoziția nr._/23.01.2012, cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr._/17.05.2011, bon de înregistrare din 11.04.2011, adresa nr.5837/07.04.2011, bon de înregistrare din 15.10.2010, bon de înregistrare din 02.09.2010, somație pentru emiterea dispoziției nr._/30.08.2010, bon de înregistrare din 13.08.2009, adresa nr._/11.08.2009, bon de înregistrare din 25.06.2009, adresa nr._/23.06.2009, bon de înregistrare din 20.01.2009, adresa nr.628/16.01.2009, bon de înregistrare din 18.11.2008, adresa nr._/17.11.2008, bon de înregistrare din 07.11.2008, cerere de emitere a dispoziției nr._/06.11.2008, notificare din 02.08.2001, carte de identitate.
La data de 03.03.2015, prin compartimentul registratură, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
Pârâtul a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 care dispune că „în cazul acțiunilor formulate potrivit art.45 și art.47, procedura de restituire începută în temeiul legii speciale este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art.22 alin.1. În speță, dosarul administrativ nr._ a fost soluționat la data de 23.01.2012 prin emiterea Dispoziției Primarului General nr._, fiind trimis cu anexa 523/09.01.2013 Instituției Prefectului Municipiului București, în vederea exercitării controlului de legalitate.
Acordarea daunelor morale este apreciată exclusiv de instanță, în urma administrării unui probatoriu adecvat care să dovedească prejudiciul moral suferit de reclamanta. Acestea nu au fost dovedite.
Partea care solicită acordarea daunelor morale este, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta pârâtului.
Stările psihice ce constituie conținutul noțiunii de vinovăție, nu pot fi dovedite, ci numai prezumate în cadrul prezumțiilor, care nu sunt stabilite de lege, ci sunt lăsate la lumină și înțelepciunea judecătorului (art. 327- 329 Cod procedură civilă). Stabilirea acestor prezumții rezultă indirect din dovedirea nemijlocită a unor anumite fapte, a unor împrejurări, care creează stările psihice respective.
Prin urmare acordarea daunelor morale, dacă este admisibilă, ca urmare a clasificării dihotomice a prejudiciului, trebuie să-și găsească suportul în prejudiciul moral suferit. Aceasta presupune în primul rând un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive, sau cel puțin toate acestea să poată fi prezumate, lucru care în cauză nu s-a realizat.
Cuantumul daunelor se stabilește față de noțiunea de „prejudiciu cert” adică a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc.
Pârâtul a considerat că evenimentele în cauză nu au putut să îi provoace reclamantei o stare de incertitudine și suferințe, care nu pot fi compensate prin simpla constatare a nerespectării termenului legal.
Sub aspectul prejudiciului moral, reclamanta nu a demonstrat prejudiciul (dimensiunea suferințelor sale și modul de evaluare a acestora, prin care s-a ajuns la suma de 30.000 lei) astfel să justifice suma pretinsă ca reparație, cu acest titlu. Probele administrate nu au relevat împrejurări legate de implicațiile morale, de implicațiile pe plan afectiv legate de nerespectarea unui titlu executoriu. Reclamanta nu a arătat în ce ar fi constat relația de cauzalitate între prejudicial suferit de aceasta și prejudiciul moral.
În concret, cuantumul daunelor morale acordate trebuie să aibă efecte compensatorii și nu constituie venituri nejustificate acordate reclamantei, întrucât potrivit art. 998 Cod civil: „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane.
În situația admiterii acțiunii, pârâtul a solicitat a se avea în vedere faptul că, cuantumul daunelor morale a fost supraevaluat.
Totodată, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamanta, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
În acest sens este și criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
În situația daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
Pârâtul a apreciat că reclamanta trebuie să identifice punctual, inacțiunea sau acțiunea ilicită cauzatoare de prejudicii de ordin moral, să dovedească legătura de cauzalitate dintre elementele menționate, să dovedească săvârșirea cu vinovăție a faptei ținând cont de specificul relației dintre instituție și angajații săi, să cuantifice și să probeze prejudiciul suferit.
Din probele administrate, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea vreuneia dintre condițiile necesare pentru atragerea răspunderii delictuale civile a pârâtului pentru a determina instanța să acorde un prejudiciu moral reclamantei. Simpla întârziere în soluționarea unei cereri adresate instituțiilor statului nu este o condiție necesară și suficientă pentru a determina instanța să solicite și să obțină despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Recursurile în interesul legii pronunțate de ICCJ pun la dispoziția persoanelor nemulțumite de lipsa celerității în soluționarea cererilor mijloace procedurale eficiente de natură a le asigura realizarea deplină și eficientă a drepturilor climate, dar și Legea nr.554/2004 are reglementări ale mijloacelor prin care persoanele vătămate în drepturilor lor prin inacțiunea instituțiilor administrației publice locale/centrale pot să-și realizeze drepturile și să obțină despăgubiri materiale/morale pentru prejudiciul suferit. Astfel, prejudiciul moral trebuie dovedit prin exigențe probatorii.
Față de aceste argumente, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.205 și următ. Cod procedură civilă.
Alăturat întâmpinării, pârâtul a anexat în copie,documentele existente în dosarul nr._ (f.47 - 173).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin notificarea nr. 1568/02.08.2011 (fila 31), înregistrată sub nr._, reclamanta D. E. a solicitat despăgubiri în natură/prin echivalent pentru imobilul din București, .. 29, sector 4, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind preluarea abuzivă a unor bunuri imobile în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Ulterior, la data de 07.11.2008 reclamanta a mai depus o . acte doveditoare, formulând solicitarea de a i se emite dispoziția în raport cu actele depuse (dovadă depunere – fila 28).
La data de 08.06.2010, reclamanta a depus la dosarul administrativ o declarație pe proprie răspundere privind lipsa autorizației de construcție și cu fișa tehnică și releveul imobilului (adresă de înaintare și dovadă înregistrare – fil. 88-89)
Întrucât Municipiului București nu a soluționat notificarea, reclamanta și . SA au formulat acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București – Secția a III-a civilă. Pe parcursul duratei de soluționare a acestui dosar, Primăria Municipiului București, prin Primar General, a emis dispoziția nr._/23.01.2012, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantei, pentru imobilul situat în .. 29, sector 4, București (dispoziție – fila 9).
În drept, instanța constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 C.civ. din 1864, având în vedere că potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil (Legea nr. 287/2009) obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii, ori după caz a săvârșirii, termenul în care trebuia soluționată notificarea din prezenta cauză potrivit Legii nr. 10/2001 începând să curgă înainte de . vigoare.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul formulării de către reclamante a notificării, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Alineatul 3 al aceluiași articol prevedea că în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București.
Potrivit art. 23 alin.1 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul emiterii notificării, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 din aceeași lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Același articol prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În cauză, instanța reține că, între reclamantă și pârâtă a existat un schimb de comunicări, în perioada 2001-2010 (dosar administrativ – fil. 49 – 173), reclamanta completând, la data de 08.06.2010, documentația depusă în cadrul dosarului nr._ cu o declarație pe proprie răspundere privind lipsa autorizației de construcție și cu fișa tehnică și releveul imobilului (adresă de înaintare și dovadă înregistrare – fil. 88-89).
În cauză, fapta ilicită a pârâtului constă în omisiunea de a soluționa notificarea formulată de reclamantă în termen de 60 de zile de la data completării documentației necesare, 08.06.2010, atribuție care îi revenea pârâtului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, pârâtul a emis dispoziția_/23.01.2012, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantei, pentru imobilul situat în .. 29, sector 4, București după aproximativ un an și jumătate de la completarea de către reclamantă a dosarului administrativ (dispoziție – fila 9).
În aceste condiții, instanța constată că nu se poate reține existența unui prejudiciu moral semnificativ, cuantificabil în bani, cauzat reclamantei, determinat de întârzierea de aproximativ 16 luni a soluționării notificării formulate de aceasta.
De asemenea, în ceea ce privește durata totală a soluționării dosarului administrativ nr._, de aproximativ 11 ani, instanța reține că aceasta a fost determinată și de culpa reclamantei care nu a depus, de la început, toate documentele necesare soluționării notificării, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul emiterii notificării.
Pentru aceste motive, constatând că nu s-a făcut de către reclamantă dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului, prev. de art. 998-999 și urm. C.Civ., instanța va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta D. E., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .-138, corp B, parter, sector 5, la sediul . SA, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291- 293, sector 6, C._, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DD/Thred.. ex./07.07.2015
| ← Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 3609/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3642/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
