Plângere contravenţională. Sentința nr. 1972/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1972/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 1972/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1972
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. S. M.
GREFIER: A. S. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea P. A., în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B B. RUTIERĂ, intervenient P. I. G., asigurători U. A. S.A. și S. de A.-Reasigurare Astra S.A.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.02.2015 când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 04.03.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11.03.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.03.2014, contestatoarea P. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. - B. Rutieră anularea procesului-verbal . nr._ din data de 24.02.2014; obligarea intimatei la repararea prejudiciului material și moral cauzat contestatoarei, prin plata sumei de 2000 lei; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatoarea a precizat că în data de 24.02.2014, în jurul orei 08:45, conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe . București, îndreptându-se din direcția P. B. către . că, ajunsă la intersecția dintre . . oprit autovehiculul la culoarea roșie a semaforului, fiind prima mașină staționată la semafor, pe banda de lângă axul drumului, asteptând culoarea verde. A mai menționat contestatoarea că se afla în mașină împreună cu o colegă de serviciu, numita L. L..
În continuare, contestatoarea a susținut că la culoarea verde a pornit de pe loc, iar în momentul imediat următor, autoturismul pe care îl conducea a fost lovit violent din partea stângă de către autovehiculul înmatriculat cu numărul MAI_, purtând însemnele Poliției Române. Contestatoarea a precizat că timp de câteva minute de la momentul impactului, atât aceasta, cât și persoana din dreapta sa, au fost șocate din cauza impactului, neștiind ce s-a întâmplat, contestatoarea arătând că s-a speriat deoarece a observat că s-au declanșat airbag-urile. Totodată, a precizat că în autovehicul era un miros înțepător de fum și, speriindu-se și mai tare, a încercat să deschidă portiera, însă a constatat că aceasta nu mai putea fi mișcată, fiind nevoită să părăsească mașina pe portiera din dreapta față.
Contestatoarea a arătat că, ieșind afară, a observat mașina poliției rutiere care arăta destul de avariată, de sub capota acesteia scurgându-se un lichid de culoare roșiatică, menționând că a crezut că au fost implicate victime. A mai învederat contestatoarea că în spatele autoturismului condus de aceasta, s-a oprit o mașină de taxi al cărei șofer i-a dat de înțeles că nu poate depune mărturie împotriva Poliției. Totodată, a mai precizat că mașina de poliție implicată în accident nu avea în funcțiune mijloacele de avertizare sonoră sau luminoasă.
Contestatoarea a precizat că unul dintre cei doi agenți de poliție, cu privire al care a realizat ulterior că avea calitatea de șofer, a venit și a întrebat-o dacă sunt victime, iar după ce contestatoarea i-a răspuns că nu, agentul de poliție a întrebat-o pe un ton agresiv „Pe ce culoare ați trecut? Ați trecut pe roșu, asta ați făcut!”. Contestatoarea a menționat că era în continuare foarte speciată și s-a simțit agresată de comportamentul agenților de poliție, arătând că i s-ar fi părut normal ca aceștia din urmă să îi vină în ajutor, iar nu să o atace verbal, motiv pentru care, neștiind cum să procedeze, contestatoarea a menționat că a sunat la 112 de unde i s-a făcut legătura cu poliția, ocazie cu care i-a explicat agentului care i-a răspuns faptul că a fost accidentată de un autovehicul al poliției și că nu i se pare normal comportamentul agenților de poliție, după care a susținut contestatoarea că a fost întrebată repetitiv un singur lucru, respectiv „Ce număr are mașina de poliție?”, motiv pentru care a decis să închidă telefonul.
În continuare, contestatoarea a precizat că s-a uitat în jur după alte mașini care s-ar fi oprit la locul accidentului, însă nu se mai afla niciuna în afară de mașina de taxi mai sus menționată. Totodată, contestatoarea a susținut că, după mai mult de 10 minute de la producerea accidentului, a apărut o persoană de sex masculin, care a înmânat agenților de poliție o carte de vizită, țipând că ar fi trecut pe roșu contestatoarea, iar agenții de poliție nu au nicio vină.
A mai învederat contestatoarea că, în aproximativ 3-4 minute de la producerea accidentului, anterior sosirii martorului mai sus menționat, a venit la locul accidentului o altă colegă de serviciu a contestatoarei care se afla în intersecție la momentul impactului și care i-a spus contestatoarei să stea liniștită deoarece a văzut totul. Totodată, contestatoarea a precizat că martorul agenților de poliție, deși a pretins că se afla pe refugiul stației de tramvai din intersecție, într-un punct mai apropiat de locul accidentului față de colega sa de birou, a ajuns după un timp mai îndelungat la locul impactului.
Contestatoarea a arătat că după aceste momente au sosit la locul acicdentului alți agenți de poliție, susținând că aceștia din urmă aveau aceeași atitudine agresivă verbal, dovedindu-se părtinitori pe tot parcursul derulării evenimentelor la fața locului. În continuare, contestatoarea a menționat că în orele ce au urmat accidentului, s-au prezentat mai întâi la sediul Brigăzii Rutiere București situată pe . a se intrumenta cazul de către persoana responsabilă, precizând că au fost interogați, după care s-au întors la locul accidentului pentru efectuarea de măsurători, s-au oprit la sediul firmei unde lucra contestatoarea pentru a se lua declarație colegelor de serviciu martore, care se aflau în intersecție la momentul accidentului, ulterior oprindu-se la sediul Electromagnetica pentru a i se lua declarație martorului care se afla pe refugiul de tramvai, în final întorcându-se din nou la sediul Brigăzii Rutiere pentru luarea declarațiilor și întocmirea procesului-verbal.
Contestatoarea a arătat că prin procesul-verbal întocmit s-a constatat că a încălcat legea, trecând pe roșu, fiind sancționată cu amendă contravențională în valoare de 510 lei, puncte-amendă penalizatoare și reținerea permisului de conducere. A mai precizat contestatoarea că pe tot timpul derulării cercetărilor s-a confruntat cu mai multe situații în care s-a simțit nedreptățită.
Referitor la capătul de cerere privind anularea procesului-verbal contestat, a precizat contestatoarea că acesta nu respectă condițiile de întocmire impuse de lege, în primul rând, cele privind descrierea faptei și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, cu indicarea textului de stabilire și sancționare a contravenției.
Citând dispozițiile art. 16 alin. 1 și 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 180 alin. 1 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, contestatoarea a precizat că în cauză nu au fost respectate cerințele privind elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal, și anume: descrierea faptei contravenționale, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite și indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, condițiile legale fiind prevăzute sub sancțiunea nulității absolute exprese conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Sub acest aspect, contestatoarea a învederat că descrierea faptei consemnată de către agentul constatator în procesul-verbal nu poate fi concludentă în vederea stabilirii gravității faptei și a individualizării sancțiunii contravenționale, susținând totodată că în lipsa elementelor prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal, unicul act probator al săvârșirii contravenției, nu permite instanței să cerceteze dacă într-adevăr s-a comis o faptă precum a fost descrisă și dacă, în concret, se poate angaja răspunderea contravențională a contestatoarei. A mai precizat contestatoarea că aceste aspecte sunt susținute și prin doctrina de specialitate deoarece, raportat la prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța poate reindividualiza sancțiunea aplicată de agentul constatator, atât ca tip de sancțiune, cât și în ceea ce privește cuantumul.
Totodată, contestatoarea a mai arătat că în procesul-verbal nu se face mențiune despre măsurătorile efectuate la locul accidentului de către agentul constatator sau alte persoane abilitate, deși au fost duși de la sediul Brigăzii Rutiere din nou la locul accidentului, în vederea efectuării de măsurători la fața locului. Contestatoarea a precizat că a stat la fața locului o perioadă îndelungată de timp, în condiții meteo nefavorabile, deși nu i-au fost aduse la cunoștință nici temeiul legal în baza căruia a fost nevoită să se întoarcă la locul accidentului și în baza căruia au fost efectuate măsurătorile, nici dacă persoanele care le-au efectuat erau abilitate în acest scop, nici dacă aparatele tehnice folosite au fost dintre cele care îndeplineau condițiile impuse de lege, nici datele colectate în urma efectuării lor și nici rezultatele indicate de aceste măsurători. Citând dispozițiile art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, contestatoarea a precizat că în procesul-verbal de contravemție nu există nicio mențiune cu privire la mijloacele tehnice certificate și omologate folosite în instrumentarea cazului, concluzionând că efectuarea de măsurători a fost dispusă în afara procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind lipsite de orice temei juridic. Contestatoarea a mai susținut că la locul accidentului agenții constatatori încercau să efectueze măsurători folosind cronometrul telefonului mobil și că nu se face nicio mențiune despre viteza pe care o avea celălalt automobil implicat în accident, corelată cu timpii semafoarelor, aspect deosebit de important în aprecierea situației de fapt, trebuind luată în calcul de către agentul constatator în instrumentarea cauzei.
O a doua critică formulată de contestatoare a privit faptul că din procesul-verbal de contraveție nu reies împrejurările care au dus la constatarea de către agent a faptului că nu a respectat culoarea roșie a semaforului. A susținut contestatoarea că la sediul Brigăzii Rutiere - Biroul Accidente, agentul constatator, după ce a luat legătura telefonic cu martorii, realizând că susținerile acestora sunt contradictorii, a făcut următoarea afirmație uitându-se la contestatoare „Dumneavoastră aveți un martor care vă cunoaște, iar dumnealor au un martor care nu îi cunoaște.”
Totodată, contestatoarea a precizat că la sediul Brigăzii Rutiere, conducătorul a fost întrebat de ce nu se știe nimic cu privire la conducătorul mașinii de taxi care se afla în spatele automobilului condus de contestatoare la momentul producerii accidentului, iar conducătorul a răspuns „Păi de ce mă întrebați pe mine? Întrebați-l pe el.”, susținând că în calitate de agent de poliție, respectiv parte implicată în accident, ar fi trebuit să rețină datele de identificare și să le comunice agentului constatator și contestatoarei.
A mai menționat contestatoarea că la sediul firmei unde își desfășoară activitatea, în contextul luării declarațiilor colegelor sale de către agentul constatator, după etapa efectuării măsurătorilor la locul producerii accidentului, agentul constatator, căruia contestatoarea i-a subliniat că și persoana care se afla în autotusim trebuie să dea o declarație, i-a spus că acesteia din urmă nu îi va lua declarație deoarece nu are calitatea de martor.
Contestatoarea a arătat că la sediul Electromagnetica, unde s-au deplasat pentru a-i lua declarație martorului de pe refugiul de tramvai, când s-au întânit cu acesta, a precizat că refuză să dea declarație în prezența contestatoarei și a însoțitorilor săi, dorind să vorbescă doar cu agentul constatator și însoțitorul acestuia. În continuare, contestatoarea a precizat că cei trei au intrat în sediu, iar la ieșire, când s-au întâlnit din nou cu agentul constatator, persoana care se afla în mașină cu contestatoarea în momentul producerii accidentului, i-a spus că dorește să dea declarație când se vor întoarce la sediul Brigăzii Rutiere, agentul constatator răspunzând „Nu vă iau nicio declarație, nu aveți calitatea de martor!”.
A mai susținut contestatoarea că, pe parcursul celor aproximativ 6 ore petrecute cu agenții de poliție în vederea instrumentării dosarului, conducătorul a intrat în biroul agentului constatator în repetate rânduri, rămânând acolo mai multe zeci de minute, iar după ce contestatoarea a terminat de scris declarația, a menționat că a fost poftită afară din birou, conducătorul rămânând în continuare acolo, pe durata redactării procesului-verbal de contravenție.
Referitor la declarația luată numitei L. L., contestatoarea a precizat că declarația a fost dată la rugămintea insistentă a acesteia din urmă, ulterior întocmirii procesului-verbal de contravenție, după ce acesta i-a fost adus la cunoștință contestatoarei. Totodată, contestatoarea a precizat că numita L. L. i-a relatat faptul că, în momentul în care a intrat în biroul agentului constatator să îi înmâneze declarația, acesta a luat-o, s-a uitat câteva secunde pe prima pagină, după care și-a ridicat privirea și a spus, făcând referire la timpii semafoarelor din intersecție „să știți că o iau, dar tot ce ați scris dumneavoastră contravine celor declarate de colegele dumneavoastră.”, contestatoarea susținând că în declarația numitei L. L. nu era inclusă nicio mențiune referitoare la timpii semafoarelor.
Contestatoarea a mai susținut că în timp ce se afla în sala de așteptare de la sediul Brigăzii Rutiere, conducătorul, stând de vorbă cu colegul său, cu care se afla în mașină la momentul accidentului, a făcut următoarea afirmație cu privire la contestatoare „Treci pe verde, treci, dar nu te și asiguri totuși?”, arătând că, într-un moment în care se afla doar cu conducătorul în biroul agentului constatator, acesta din urmă a recunoscut că a trecut pe roșu spunându-i contestatoarei „Domnișoară, nu a vrut nimeni să se întâmple asta.”
Contestatoarea a precizat că la toate aceste evenimente au fost martori numiții L. L. și A. S. care au însoțit-o pe parcursul întregii proceduri de intrumentare a cazului.
O a treia critică invocată de contestatoare a privit indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, susținând că potrivit procesului-verbal întocmit de agentul constatator, una dintre faptele reținute este indicată ca fiind prevăzută la art. 51 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu toate că actul normativ menționare nu ar cuprinde un art. 51 alin. 1, iar art. 51 prevede „Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii.”
Sub acest aspect, contestatoarea a precizat că o a doua faptă reținută potrivit procesului-verbal este cea prevăzută la art. 101 alin. 3 lit. a, fără a fi indicat actul normativ din care face parte dispoziția legală.
Contestatoarea a mai precizat că agentul constatator a descris fapta reținută ca fiind „nu a respectat semnificația semnalului de culoare roșie al semaforului intrând în coliziune cu auto”, arătând că aceasta nu se circumscrie obligației de a păstra o distanță suficientă față de vehiculul din față, astfel cum s-a consemnat în procesul-verbal, fiind încălcate principiile care guvernează răspunderea contravențională, în special principiul legalității stabilirii și sancționării contravenției.
A mai învederat contestatoarea că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă art. 6 din Convenție, care prevede ca și garanții fundamentale prezumția de nevinovăție și egalitatea armelor, garanții care a susținut contestatoarea că au fost încălcate în cauza de față prin modul în care a decurs procedura de încheiere a procesului-verbal, și anume prin accea că nu i-au fost aduse la cunoștință elementele esențiale prezentat mai sus.
Contestatoarea a mai arătat că menționarea eronată a textului de lege îi provoacă o vătămare în sensul prevederilor legale deoarece o lipsește de exercițiul eficient al dreptului la apărare garantat și consacrat de legislația în materie, susținând că în practica și literatura de specialitate s-a arătat în mod constant că indicarea eronată a textului de lege în baza căruia se dispune o măsură administrativă sancționatorie lipsește contestatorul de posibilitatea de a-și formula apărările pe care le apreciază necesare și îi îngrădește dreptul la un proces echitabil, în urma căruia judecătorul să poată aprecia asupra temeiniciei și legalității unui act administrativ, vătămarea pricinuită neputând fi înlăturatî decât prin anularea procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, contestatoarea a precizat că un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, susținând că în acest sens sunt atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții, care fac parte din integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza art. 11 din Constituția României.
A menționat contestatoarea că în lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenție, Curtea considerând în jurisprudența sa, respectiv Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006, că normele juridice ce sancționează fapte cu caracter general și care urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii alternative fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. În continuare, contestatoarea a arătat că aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție trebuie să confere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol, respectiv trebuie recunoscute garanțiile specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție, învederând că simpla întocmire a procesului-verbal în cauză nu poate constitui o probă în sine aptă de a demonstra prezumția de nevinovăție, întrucât nu atestă o faptă constatată ex propriis sensibus de către organul constatator învestit de lege cu această competență, precizând totodată că nu sunt îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale, bazându-se pe anumite date tehnice, conform unor măsurători și unor expertize specifice.
Invocând prezumția de nevinovăție, contestatoarea a precizat că a plecat de la semafor când acesta a semnalizat culoarea verde, iar nu pe culoarea roșie.
Contestatoarea a menționat că solicită angajarea răspunderii delictuale a agentului constatator deoarece acesta, în mod nelegal și netemeinic, a dispus în sensul deplasării celor implicația la locul accidentului în vederea efectuării de măsurători. Citând dispozițiile art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, contestatoarea a precizat că nu trebuia să fie nevoită să se deplaseze, în condiții meteo neprielnice și în starea psihică deloc favorabilă în care se găsea în urma accidentului, datorată mai ales calității de agent de poliție a conducătorului, despre care avea legitima așteptare să îi protejeze drepturile, iar nu să i le încalce, prin atitudinea sfidătoare, agresivă, precum și prin declarațiile false.
A mai precizat contestatoarea că în acel moment a acceptat să se deplaseze la locul accidentului deoarece a crezut că, fiind agenți de poliție implicați în accident, s-ar aplica o procedură specială, nici agentul constatator, nici agenții de poliție nefăcând nicio mențiune despre posibilitatea de a nu se deplasa la locul efectuării măsurătorilor și nici despre posibilitatea de a se prezenta la secția de poliție competentă oricând în intervalul de 24 ore conform dispozițiilor legale.
Contestatoarea a susținut că atitudinea agenților de poliție a fost în sensul tergiversării întregii proceduri, mai multe persoane pierzând o zi de lucru, ca urmare a faptului că instrumentarea cazului a durat aproximativ de la orele 09:00 dimineața până la orele 15:00, echivalând cu o zi de muncă pierdută, atât de către contestatoare, cât și de numiții L. L. și A. S. care au însoțit-o pe tot parcursul instrumentării cazului. Contestatoarea a precizat că agentul constatator, împreună cu însoțitorul său, au lucrat o zi pentru instrumentarea unui caz de accident de circulație în care nu au fost implicate victime, ci doar pagube materiale, deplasându-se în trei locuri diferite pentru efectuarea unor măsurători și întâlnirea cu martorii pentru luarea declarațiilor.
Contestatoarea a concluzionat că în lipsa unor norme legale care să impună obligația de a se deplasa la fața locului pentru efectuarea de măsurători rezultă că agenții de poliție au fost de rea-credință, încălcându-i drepturile legal prevăzut de normele mai sus menționate.
Contestatoarea a precizat că prin măsurile dispuse de către agentul constatator i s-a cauzat o micșorare a patrimoniului cu valoarea materială a câștigului aferent unei zile de lucru, susținând totodată că starea psihică și fizică (dureri de stomac, insomnie) a dus la scăderea randamentului de muncă și în zilele următoare accidentului.
În final, contestatoarea a arătat că solicită angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pentru prjudiciul material și moral provocat și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu prin plata contravalorii câștigului material aferent unui număr de două zile de lucru, respectiv 1000 lei și 1000 lei reprezentând daune morale. Citând dispozițiile art. 1357 cod civil contestatoarea a învederat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită a constat în dispunerea efectuării de măsurători cu încălcarea prevederilor legale, precum și prin atitudinea rău-intenționată a agentului constatator cu prilejul instrumentării cauzei; prejudiciul constând în câștigul nerealizat de contestatoare în ziua accidentului și în zilele imediat următoare, datorat îndelungii proceduri de instrumentare a cazului, precum și condiției psihice și fizice ca urmare a accidentului; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția a rezultat din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii nelegale de efectuare a măsurătorilor, precum și din faptul că, potrivit dispozițiilor art. 1358 Cod civil, acesta s-a menifestat în mod contrar față de cum era în mod rezonabil de așteptat să se manifeste un agent de poliție.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16, 17, 26 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1357 și 1358 Cod civil.
În dovedire, contestatoarea a depus la dosar următoarele încrisuri în copie conformă cu originalul: dovada . nr._/24.02.2014 eliberată de D.G.P.M.B.; procesul-verbal . nr._/24.02.2014 de D.G.P.M.B.; C.I. . nr._.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Prin cererea precizatoare formulată de contestatoare, înregistrată la dosar la data de 31.03.2014, aceasta a precizat valoarea daunelor materiale la suma de 1200 lei, arătând că modul de calcul al acestora are în vedere calitatea sa de avocat în Baroul București, precum și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea în data de 24.02.2014 timp de aproximativ 8 ore, perioadă în care, din culpa exclusivă a intimatei, a fost nevoită să participe la procedurile de cercetare a accidentului. De asemenea, contestatoare a menționat că valoarea daunelor morale solicitate este în cuantum de 800 lei.
Contestatoarea a anexat, în copie conformă cu originalul, polița privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt nr. AV0734327/19.04.2013 emisă de U. A. S.A.; factură . nr. 0032 din 25.02.2014 emisă de C.A. „A. P.”.
La data de 12.05.2014 s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, B. Rutieră, prin care s-a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt, intimata a arătat că la data de 24.02.2014, ora 08:40, contestatoarea a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe ., iar la intersecția cu . circulat la culoarea roșie a semaforului electric, provocând coliziunea cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare MAI_, condus de numitul P. I.-G., la culoarea verde a semaforului electric.
Intimata a mai precizat că prin manevra efectuată, contestatoarea nu a respectat prevederile art. 52 alin. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, provocând accidentul de circulație și cauzând pagube materiale la cele două autovehicule implicate.
În continuare, intimata a susținut că din interpretarea declarațiilor martorilor oculari, a celor doi conducători auto, scrise la unitatea de poliție, a schițelor întocmite de către aceștia, a avariilor existente la cele două autovehicule, agentul de poliție rutieră a stabilit, în mod obictiv, vinovăția în sarcina petentei. Sub acest aspect, intimata a invocat declarația martorului ocular O. R.-A., potrivit căruia autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ a fost pus în mișcare la culoarea roșie a semaforului efectiv, pătrunzând în intersecție și fiind astfel lovit de autovehiculul intervenientului forțat. Totodată, intimata a învederat că potrivit declarațiilor martorilor oculari Ș. A.-P.-E. și P. I.-A., acestea din urmă se aflau în așteptare pentru a traversa . fiind roșie în momentul în care autovehiculul cu numărul de înmatriculare MAI_ a trecut intersecția, rezultând foarte clar că intervenientul a circulat la culoarea verde a semaforului electric care i se adresa.
A mai arătat intimata că vinovăția petentei este dovedită și de constatările personale ale agentului poliției rutiere în ce privește avariile existente la cele două autovehicule și care corespund dinamicii producerii accidentului și, nu în ultimul rând de conținutul declarației intervenientului forțat care a declarat că a intrat în intersecție pe culoarea verde, iar autovehiculul cu numărul de înmatrculare_ a intrat pe culoarea roșie și, fără a avea posibilitatea de a-l evita, l-a lovit.
Intimata a învederat și faptul că autovehiculul contestatoarei a fost singurul care a pătruns în intersecție la acel moment, restul autovehiculelor rămânând în așteptare la culoarea roșie a semaforului electric.
Referitor la martorul propus de contestatoare, respectiv numita L. L., intimata a precizat că depoziția acesteia ar putea fi subiectivă, aceasta afându-se în același autovehicul cu petenta la momentul producerii accidentului, precum și nesinceră, având în vedere că aceasta a declarat că a vorbit la telefonul mobil pe tot parcursul petrecerii accidentului, fiind greu de crezut că a putut fi atentă și la culoarea semaforului în același timp.
A mai arătat intimata că agentul constatator a depus toate diligențele pentru soluționarea corectă și obiectivă a tamponării, în acest sens deplasându-se, împreună cu cei doi conducători auto implicați, la locul producerii accidentului, procedând și la audierea tuturor martorilor oculari.
Intimata a mai susținut că din economia textului de la art. 249 din Cod procedură civilă reiese că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, prezumție ce poate fi răsturnată, această sarcină revenind contestatoarei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, precum și art. 52 alin. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.
În dovedire, intimata a depus, în copie conformă cu originalul, următoarele înscrisuri: declarație nr. 30/24.02.2014 a numitului P. I.-G.; declarația numitei P. A. din 24.02.2014; declarația numitului O. R. A. din 24.02.2014; C.I. O. R. A. . nr._; declarația numitei Ș. alexandrs P. E. din 24.02.2014; declarația numitei P. I. A. din 24.02.2014; declarația numitei L. L. din 24.02.2014.
La data de 29.05.2014 s-a înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinare formulat de contestatoarea P. A. prin care a solicitat respingerea argumentelor și apărărilor promovate de intimată.
În motivare contestatoarea a arătat că intimata pleacă de la o premisă ce încalcă normele de drept european, susținând faptul că legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat sunt de netăgăduit și că se bucură de aceste prerogative până la proba contrarie, susținând că ar reieși faptul că, în calitate de contestator, ar avea obligația de a formula probe care să răstoarne această prezumție, sarcina probei căzând în totalitatea asupra sa. Sub acest aspect, contestatoarea a susținut că argumentele intimatei încalcă practica CEDO cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la prezumția de nevinovăție.
Contestatoarea a mai precizat că aplicabilitatea dispozițiilor reglementate la nivel european în cadrul dreptului intern reiese din dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României, judecătorul național având obligația de a ține seama, în pronunțarea unei hotărâri, de reglementările legale la nivel european, precum și de practica CEDO și CJUE.
Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 din Convenție, înclusiv asupra cererilor în materia dreptului contravențional, contestatoarea a învederat că practica CEDO stabilește faptul că „distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din Convenție”, invocând Hotărârea pronunțată în cauza Öztürk contra Germaniei, 21 februarie 1984, parag. 50.
A arătat contestatoarea că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 din Convenție, orice persoană căreia i se impută săvârșirea unei fapte ce constituie infracțiune, asimilate fiind și contravențiile conform practicii CEDO, este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi stabilită în mod legal printr-o hotărâre judecătorească.
A concluzionat contestatoarea că față de aceste dispoziții legale, contestatoarea se bucură de prezumția de nevinovăție în prezenta cauză, iar raportat la principiul egalității armelor, sarcina probei aparține inclusiv intimatei, iar prezumția legalității și temeiniciei procesului verbal contestat stabilită prin dispozițiile O.G. nr. 2/2001, este răsturnată de normele europene mai sus invocate.
Contestatoarea a mai menționat că susținerile în sensul că procesul verbal contestat are o forță probantă definitorie, iar legalitatea acestuia este una de netăgăduit, doar prin prisma faptului că acesta a fost întocmit de un agent constatator în mod obiectiv sunt doar aprecieri personale ale intimatei ce nu pot înlătura verificarea legalității și temeniciei procesului verbal de către instanța de judecată prin prisma principiilor de drept european, susținând totodată că partea implicată în producerea accidentului era chiar colegul agentului constatator, obiectivitatea acestuia fiind pusă în balanță. Contestatoarea a mai apreciat că interpretarea intimatei ar crea posibilitatea supunerii cetățenilor unor abuzuri deoarece faptele stabilite prin orice act sancționator întocmit de reprezentantul autorității publice ar fi de necontestat, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, liberul acces la justiție și prezumția de nevinovăție. Totodată, contestatoarea a mai precizat că această interpretare ar determina căderea în desuetudine a posibilității de a contesta actul sancționator deoarece sarcina probei ar aparține exclusiv subiectului contravenției, care nu s-ar putea apăra, mai ales în condițiile în care în majoritatea cazurilor, martorul ce poate susține modalitatea de desfășurare a evenimentelor este o persoană apropiată conducătorului auto vizat de actul sancționator, aflată pe locul pasagerului.
În final, contestatoarea a precizat că procesul verbal contestat nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, faptele reținute nefiind în concordanță cu realitatea obiectivă a desfășurării evenimentelor, contestatoarea susținând că nu a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric, ci imediat după ce acesta a afișat culoarea verde, conducătorul autovehiculului avariat fiind cel ce „a forțat semaforul”, pătrunzând în intersecție pe culoarea portocalie a semaforului sau chiar pe culoarea roșie.
La termenul din data de 25.06.2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a numitului P. I. G. și în calitate de asigurători a societăților U. A. S.A., precum și a Societății A.-Reasigurare Astra S.A. indicată de intimată ca fiind asigurătorul autovehiculului aparținând MAI, cu motivarea cuprinsă în încheierea de la acea dată.
La termenul din data de 10.09.2014 instanța, în baza dispozițiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la ascultarea intervenientului P. I. G., declarația acestuia fiind consemnată în încheierea de ședință de la acel termen (f. 86-87).
La termenul din data de 19.11.2014, instanța a procedat la audierea martorilor L. L., O. R. A., P. I. și S. A., declarațiile acestora fiind consemnate și anexate la dosarul cauzei (f. 125-126, 127, 128, 129), constatând totodată imposibilitatea administrării probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat martorul A. Ș., cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea dată (f. 130-131).
La termenul din 25.02.2014 instanța a procedat la ascultarea contestatoarei P. A., declarația acesteia fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre.
În cauză s-au încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/24.02.2014 contestatoarea P. A. a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 510 lei și cu reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate de art. 101 alin. 3 lit. a, reținându-se faptul că în ziua de 24.02.2014, ora 08:40, a condus auto cu nr._ pe . la intersecția cu . a respectat semnificația semnalului de culoare roșie a semaforului, intrând în coliziune cu auto MAI_, condus de P. I.-G. pe .>
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei, în sensul că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absolută deoarece nu cuprinde descrierea faptei contravenționale, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, acestea nu pot fi reținute în cauză pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a faptei reținute în sarcina contravenientului, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracterul contravențional, pentru a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale, verificarea încadrării juridice pe care aceasta a primit-o, precum și justețea sancțiunii aplicate.
În cauză, instanța constată că descrierea faptei a fost făcută în mod corespunzător de către agentul constatator, acesta consemnând în cuprinsul procesului-verbal data și locul faptei, acțiunea ce constituie elementul material al contravenției, respectiv „nu a respectat semnificația semnalului de culoare roșie a semaforului”, faptul că în urma acțiunii s-a produs un accident de circulație, numerele de înmatriculare ale autovehiculelor implicate în accident, precum și numele conducătorilor celor două vehicule. Prin urmare, instanța apreciază că nu se impunea indicarea altor detalii pentru individualizarea contravenției, de altfel contestatoarea exercitându-și dreptul al apărare prin intermediul plângerii contravenționale ce formează obiectul prezentei cauze în cadrul căreia a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator, susținând că la data și locul reținut în procesul-verbal contestat a circulat pe culoarea verde a semaforului electric.
Mai mult, instanța reține că în susținerea acestei critici, contestatoarea a invocat faptul că în cuprinsul descrierii faptei nu au fost indicate măsurătorile efectuate la fața locului de către organele de poliție și nici probele care au format convingerea agentului constatator cu privire la comiterea faptei și vinovăția contestatoarei. Or, instanța constată că prin dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 legiutorul a prevăzut obligația agentului constatator de a realiza descrierea faptei reținut în sarcina contravenientului, iar nu și obligația de a prezenta probele administrate în vederea stabilirii situației de fapt descrise. Prin urmare, criticile contestatoarei cu privire la modalitatea administrării probelor de către organele de poliție și legalitatea acestor probe se impun a fi analizate sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție.
Referitor la motivul de nelegalitate privind neindicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, invocat de contestatoare, instanța apreciază că nici acest motiv nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (…) indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția”. Deși această dispoziție se referă numai la actul normativ ce stabilește și sancționează contravenția, doctrina și practica judiciară au statuat constant că în ipoteza în care actul normativ incriminează mai multe contravenții, agentul constatator are obligația de a identifica explicit prevederea legală ce incriminează fapta reținută în sarcina contravenientului, prin indicarea articolului, alineatului sau a literei, după caz. Scopul acestei practici este acela de a facilita identificarea contravenției reținute în sarcina contravenientului.
Această cerință legală nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute exprese de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât, în raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. XXII din 19.03.2007 pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în M.Of., Partea I nr. 833/05.12.2007.
În cauză, prin procesul-verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate de art. 101 alin. 3 lit. a.
Conform art. 52 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din 04.10.2006, semnalul de culoare roșie interzice trecerea, iar potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Prin urmare, instanța constată că, din eroare, agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului-verbal art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în loc de art. 52 alin. 1 din R.O.U.G. nr. 195/2002, și art. 101 alin. 3 lit. a fără indicarea actului normativ din care face parte textul legal.
Cu toate acestea, instanța apreciază că erorile materiale privind încadrarea juridică a faptei contravenționale reținute în sarcina contestatoarei nu sunt de natură să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenție câtă vreme fapta contravențională săvârșită a fost descrisă fără echivoc în procesul-verbal, iar fapta concretă coincide cu conținutul normei legale, permițându-i astfel petentei să își exercite dreptul la apărare. Pe de altă parte, instanța nu este ținută de încadrarea în drept a faptei dată de către agentul constatator, atât timp cât aceasta este descrisă în cuprinsul procesului-verbal.
Sub acest aspect, instanța mai reține că indicarea eronată a actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția nu este de natură a încălca principiul legalității incriminării și pedepsei, acest principiu presupunând reglementarea prin lege a faptei care constituie contravenție, precum și a sancțiunii aplicabile. Or, astfel cum s-a arătat deja, fapta reținută prin procesul-verbal contestat este prevăzută și sancționată contravențional potrivit art. 101 alin. 3 lit a din O.U.G. nr. 196/2002.
Totodată, susținerile contestatoarei în sensul că prin erorile materiale mai sus menționate au fost încălcate prezumția de nevinovăție și principiul egalității armelor, ca urmare a neaducerii la cunoștință a unor elemente esențiale, instanța apreciază că acestea nu pot fi primite în cauză, deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, prin plângerea contravențională ce face obiectul prezentei cauze, petenta a avut posibilitatea de a contesta legalitatea și temeinicia procesului-verbal, beneficiind de garanțiile procesuale reglementate de legea națională și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține următoarele:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin jurisprudența sa constantă în sensul că la examinarea existenței unei „acuzații în materie penală”, este necesar a se lua în considerare trei criterii alternative: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislația națională, caracterul propriu-zis al măsurii, precum și caracterul și gravitatea „sancțiunii”, fiind suficient ca, pentru aplicarea garanțiilor instituie prin art. 6 din Convenție, prin natura sa, contravenția în cauză să fie „penală” din punct de vedere al Convenției, sau să fi expus persoana respectivă la o sancțiune care, în virtutea caracterului și gravității ei, să se încadreze în general în „materie penală” (Hotărârea din 16 feb. 2010, în Cauza A. împotriva României, pct. 30; Hotărârea din 3 apr. 2012, în Cauza N. G. împotriva României, pct. 25).
În cauză, instanța apreciază că, în ciuda naturii bănești a sancțiunii efectiv aplicate contestatoarei, suma sa mică și naturii civile a legii de pedepsire a contravenției, procedura poate fi asimilată noțiunii de „acuzație în materie penală” în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că dispoziția a cărei încălcare a fost atribuită contestatoarei are un caracter general și nu se adresează unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor, impunându-se un anumit comportament și însoțind această obligație cu o sancțiune care încearcă în același timp să descurajeze și să pedepasească, respectiv amenda contravențională și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere.
Prin urmare, contestatoarea beneficiază de garanțiile procesuale prevăzute de art. 6 din Convenție, latura penală, printre care și principiul prezumției de nevinovăție consacrat prin paragraful 2 al textului legal menționat.
Cu toate acestea, sub aspectul probatoriului admisibil într-o cauză penală, în sensul Convenției, Curtea Europeană a statuat că în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept și că, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, în special, art. 6 parag. 2 impunând statelor să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (Hotărârea din 3 apr. 2012, în Cauza N. G. împotriva României, pct. 30).
Aplicând aceste principii în cauză, instanța reține că deși legislația națională instituie o prezumție de legalitate și temeinicie a proceselor verbal de constatare a contravențiilor, acestea au forță probantă prin ele însele și pot constitui o dovadă suficientă a comiterii faptei și a vinovăției contravenientului doar în măsura în care cuprind constatările personale ale agentului constatator.
Or, în ceea ce privește valoarea probatorie a procesului verbal contestat în prezenta cauză, faptele reținute în sarcina petentei nu au fost constate în mod personal de către agentul constatator, actul administrativ fiind întocmit pe baza lucrărilor efectuate în dosar, agentul constatator deplasându-se la locul producerii accidentului ulterior evenimentului, aspecte necontestate de părți, confirmat și de înscrisurile depuse la dosar de către intimată.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție contestat urmează a fi analizat prin raportare la probele admininistrate.
Astfel, coroborând procesul-verbal contestat cu declarațiile intervenientului Prudeanu I. G. date în fața poliției și în instanță (filele 38 și 86) cu declarațiile martorului O. R. A. (filele 40 și 127), cu declarația martorei Ș. A. (fila 42) și declarațiile martorei P. I. (filele 43 și 128), instanța constată că, mașina intervenientului nu a intrat în intersecție la culoarea roșie a semaforului, din moment ce culoare semaforului ce se adresa pietonilor era roșie (cum au declarat martorele Ș. A. și P. I. și intervenientul), în schimb contestatoare a fost singura mașină ce s-a pus în mișcare pe culoare încă roșie a semaforului electric ce i se adresa, astfel cum a susținut și martorul O. R. A..
Cât privește declarațiile martorei L. L. (fielele 44-45 și 125-126), instanța nu le va lua în considerare având în vedere că aceasta a declarat că vorbea la telefon cu mama sa încă de când petenta a oprit la semaforul roșu și având în vedere și faptul că, așa cum a și declarat, aceasta a închis ochii în momentul impactului, fiind în mod clar impresionată de accidentul la care a luat parte, astfel încât memoria acesteia e posibil să nu fie exactă. Totodată, declarațiile contestatoarei nu vor fi avute în vedere întrucât nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.
Instanța nu va reține nici suspiciunile contestatoarei privitoare la martorul Odobecu R. A. atâta timp cât acesta a depus declarație sub prestare de jurământ, era o persoană străină de părțile implicate în accident, iar faptul că nu a dorit prima oară să dea declarație în prezența contestatorei și a colegilor acesteia nu este de natură a ridica suspiciuni în privința sincerității acestuia, avînd în vedere că prezența acestora e posibil să îl fi intimidat, mai mult, astfel cum a declarat contestatoarea, aceasta nu avea obligația să fie prezentă la cercetările făcute de poliția rutieră.
Astfel, instanța apreciză că, în mod întemeiat s-a reținut în sarcina contestatoarei săvârșirea contravenției prevăzută de art. 52 alin. 2 din RAOUG nr. 195/2002.
Cât privește atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei, cu consecința obligării la plata unor daune materiale și morale, instanța constată că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții, potrivit art. 1357 din Codul civil: săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciul realizat, precum și vinovăția făptuitorului.
În cauza de față, contestatoarea a invocat că fapta ilicită ar fi reprezentată de dispunerea unor măsurători de către agentul constatator și de întreaga atitudine rea-intenționată a acestuia.
Instanța reține că, în cauză, nu se poate reține că efectuarea unor măsurători la locul accdentului de către un agent de poliție ar reprezenta o faptă ilicită. Cât privește împrejurarea că, contetatoarea, ce avea studii juridice și cunoștea dispozițiile art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, a ales să meargă împreună cu doi colegi de birou la fața locului, la serviciul acesteia și la serviciul martorului O. R., instanța constată din declarațiile acesteia, coroborate cu declarațiile martorilor L. L. și A. S. (fila 129), că aceștia s-au dus din proprie inițiativă și fără a fi chemați sau constrânși de cineva în mod oficial să ia parte la toată cercetarea desfășurată.
Astfel, atâta timp cât intimata nu i-a solicitat contestatoarei prezența la fața locului sau la audierea martorilor, iar aceasta a decis din proprie inițiativă să meargă, cu mașina unui coleg de serviciu și împreună cu acesta și încă o colegă, nu se poate reține vreo faptă ilicită săvârșită cu vinovăție de către intimată.
Totodată, instanța are în vedere că, contestatoarea nu a probat în niciun fel prejudiciul reprezentat de câștigul în cuantum de 1200 de lei ce l-ar fi realizat în ziua respectivă și în următoarele.
Mai mult, instanța va avea în vedere și faptul că, astfel cum a reținut mai sus, contestatoarea se face vinovată de producerea accidentului.
Față de cele expuse mai sus, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea P. A. CNP_ cu domiciliul în București, sector 4, Ale. Cetatea V. nr. 1, ., . și cu domiciliul ales la sediul VP Holding Management Systems SRL, în București, ..7, corp A, scara 2, etaj 1 în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, intrvenient P. I. G. cu domiciliul în București, sector 3, ., ., . și asigurătorii S. A.-Reasigurare Astra S.A. cu sediul în București, sectro 3, .. 3, . A. SA cu sediul în București, sector 1, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE. GREFIER,
A. S. M. A. S. P.
Red ASM 6 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1677/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3658/2015. Judecătoria... → |
|---|
