Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 410/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 410/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 410/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 410
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE 21.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. Ș.
GREFIERELENA S.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .. C, în contradictoriu cu pârâta L. A..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile, termenul fiind acordat fara citarea partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 94 lit. j Cod procedură civilă raportat la art. 107 și art. 1027 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să judece pricina.
Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, ca fiind admisibilă și utilă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 254-255 Cod de procedură civilă, o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA
Prin cererea de valoare redusa înregistrata pe rolul Judecătoriei sector 6 București la data de 06.10.2014 sub numărul_, reclamanta Asociația de proprietari ., în contradictoriu cu pârâta L. A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.795,13 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei parțial octombrie 2013-august 2014, a sumei de 997,37 lei, reprezentând contravaloarea penalizărilor de întârziere pentru neplata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei octombrie 2013-mai 2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta deține în calitate de proprietar, apartamentul situat la adresa București, . nr. 22, ., etaj 7, apartament 154, sector 6. Desi în perioada octombrie 2013- august 2014, a beneficiat de utilităti (căldură, apă rece, apă caldă, gaze, service instalații comune, etc.) nu a înteles să achite contravaloarea acestor servicii, dând dovadă de rea credință, obligația de plata a cotelor de întretinere derivând din lege și din statutul asociației.
Reclamanta a menționat faptul că pârâta înregistrează restanțe la cotele de întretinere, efectuând plăți parțiale care însă nu au acoperit întreaga sumă restantă, plăți care au fost imputate asupra cotelor de întretinere restante mai vechi, astfel încât, până în prezent, pârâta datorează contravaloarea cotelor de întretinere aferente perioadei octombrie 2013-august 2014, sumele fiind certe, lichide si exigibile.
Neplata datoriei la întretinere îi creează reclamantei probleme la plata facturilor către furnizorii de servicii, care au posibilitatea contractuală de a factura lunar asociației de proprietari, în calitate de titular al contractului cu furnizorul de servicii, penalizări de întârziere pentru neachitarea la termen a contravalorii facturilor.
Potrivit prevederilor art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
Potrivit prevederilor art. 49 alin. 1 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În aplicarea prevederilor legale mai sus menționate, în ședința adunării generale a Asociației de P. . din data de 06.02.2012 s-a aprobat aplicarea sistemului de penalizări de 0,2% /zi de întârziere, acestea fiind calculate cu respectarea prevederilor legale mai sus menționate. Acest sistem de penalizări a fost aprobat din nou în sedinta adunării generale a asociatiei de proprietari din data de 02.02.2014.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Pârâta a fost pus în întârziere în privința plății cotelor de contribuție restante prin comunicarea somației emisă în data de 10.07.2014 și comunicată cu nota de inventar și confirmare de primire în data de 11.07.2014.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 46, 47, 48, 49, 50 din Legea nr.230/2007, art.25 din HG nr.1588/2007, art. 1522 Noul Cod Civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, încheierea de ședință din data de 03.08.2000 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, certificat de înregistrare fiscală asociație, situația debitului proprietarului la apartamentul nr.154, situația penalizărilor, somație de plată din data de 10.07.2014, confirmare de primire, proces verbal din data de 06.02.2012, proces verbal din data de 02.02.2014, liste plată cote de întreținere aferente perioadei octombrie 2013-august 2014, chitanța nr.553 din data de 01.10.2014.
La data de 27.10.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar, în copie, proces verbal din data de 02.02.2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție care le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor aprobate prin hotărârea adunării generale a proprietarilor.
Totodată, conform art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 și a art. 25, alin. 1 din HG nr. 1588/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari afișate pe lista lunară de plată este de maximum 20 de zile calendaristice.
In speta instanța reține că, în conformitate cu disp. art.46 din Legea nr. 230/2007, pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului situat la adresa București, . nr. 22, ., etaj 7, apartament 154, sector 6, datorează cotele de întreținere aferente pentru perioada octombrie 213-august 2014 in cuantum de 3795,13 lei, astfel cum rezulta din listele cotelor de întreținere depuse la dosar si tabelul centralizator cuprinzând cotele de întreținere pentru această perioadă.
Instanța reține că reclamanta a respectat dispozițiile art. 49 alin 2 din Legea nr. 230/2007 raportat la prevederile HG nr. 1588/2007 cu privire la activitatea de administrare a condominiului, în sensul că a adus la cunoștință, prin afișare la loc vizibil, tuturor persoanelor care locuiesc în clădire despre modul de stabilire a cheltuielilor curente pentru funcționarea și întreținerea clădirii, precum și a cheltuielilor ce decurg din alte plăți efectuate, prin listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Prin urmare, având in vedere ca parata nu si-a respectat obligatia de plata a cotelor de întreținere in termenul mentionat in listele de plata lunare pe perioada în litigiu si nici nu a contestat modul de calcul al cotelor de întretinere, instanta constată ca pretentiile reclamantei sunt întemeiate.
De asemenea, instanța reține că pârâta datorează și penalități de întârziere în sumă de 997,37 lei calculate pentru perioada octombrie 2013 – mai 2014 (modul de calcul fiind depus la fila 14) in conformitate cu prevederile art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007 potrivit cărora asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat, condiție verificată în speță, reclamanta aplicand penalitatile in baza hotararii adunarii generale din data de 6.02.2012.
În consecință, instanța va admite cererea principală și va obliga pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: 3795,13 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada octombrie 2013 – august 2014 și 997,37 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la cotele de întreținere restante aferente perioadei octombrie 2013 - mai 2014.
In conformitate cu prevederile art. 453 din codul de procedura civila instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 450 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari ., cu sediul în București, . nr.22, sector 6, în contradictoriu cu pârâta L. A., cu domiciliul în București, . nr.22, ., etaj 7, apartament 154, sector 6.
Obligă pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: 3795,13 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada octombrie 2013 – august 2014 și 997,37 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la cotele de întreținere restante aferente perioadei octombrie 2013 - mai 2014.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 450 lei reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CȘ/Thred.MV
4 ex./
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 549/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1042/2015. Judecătoria... → |
|---|








