Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4970/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4970/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 4970/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 4970
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 22.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta . S.A. în contradictoriu cu pârâtul I. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta a depus, prin serviciul registratură, interogatoriul pentru pârât, după care,
Instanța constată că pârâtul nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe fond.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 06.03.2015, sub nr._, reclamanta S.C. A. N. BUCUREȘTI S.A., în contradictoriu cu pârâtul I. G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 3.060,40 lei cu titlu de debit principal; la plata penalităților de întârziere în cuantum de 318,79 lei calculate până la data de 19.11.2014, precum și la plata penalităților de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului principal; la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În fapt, reclamanta a arătat că, între S.C. A. N. BUCUREȘTI S.A. și pârâtul I. G. există raporturi juridice privitoare la furnizarea de apă potabilă și preluarea în rețeaua de canalizare publică a apelor uzate și meteorice, concretizate în Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. ANB1130427 din data de 02.02.2013 - Cod client_.
În baza acestui contract, creditoarea a prestat serviciul și a emis în mod legal facturile.
Astfel, în perioada de facturare pentru care au fost emise facturile din perioada 06.03._14, a asigurat pentru imobilul debitorului situat în București, ., sectorul 1, serviciul de furnizare de apă potabilă și serviciul de preluare ape uzate și meteorice prin rețeaua de canalizare publică, conform prevederilor antractului nr. ANB1130427 din data de 02.02.2013 încheiat între părți.
Pentru facturarea consumului, beneficiara pârâtă a înțeles să se folosească atât de procedura declarării numărului de persoane conform anexei nr. 5 la contract cât și de înregistrările contorului instalat pe branșamentul ce alimentează imobilul, conform prevederilor contractuale.
Cu toate că pârâtul a beneficiat de serviciile prestate de S.C. A. N. București S.A., acesta a încetat să-și execute obligația de plată a serviciilor asigurate a căror valoare este de 3.060.40 lei.
Or, potrivit prevederilor art. 15, alin. 1 din Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. ANB1130427 din data de 02.02.2013, însușit de către debitor prin semnătură, coroborat cu prevederile art. 229 lit. n) din Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin Ordinul nr. 88/2007 de către Președintele A.N.R.S.C. aplicabile în cauză, prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor furnizate de creditoare în termen de 15 zile de la emiterea facturilor și nu de primirea lor.
Reclamanta a mai menționat faptul că, pârâtul avea dreptul de a contesta facturile în cazul în care constata diferențe între consumul facturat și cel realizat, nerealizând însă acest lucru. Totodată, a precizat că, în perioada în care a prestat serviciile, pârâtul nu a solicitat încetarea contractului nr. ANB1130427 din data de 02.02.2013 încheiat între părți.
Referitor la calculul penalităților, reclamanta a precizat că, prevederile legale în materie, sunt reglementate de art. 42, alin.10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice coroborat cu art. 30 din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare respectiv art. 31 din Legea nr. 241/2006 (r1) privind serviciul de alimentare cu apa și de canalizare la data de 08.02.2013 unde se arată: ,,întârzierea în achitarea sumelor datorate, după expirarea termenului scadent, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat...".
Ca urmare, creanța pe care a invocat-o este certă și lichidă, existența acesteia rezultând din coroborarea contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. ANB1130427 din data de 02.02.2013, însușit de către debitor prin semnătură, cu facturile fiscale emise în perioada 06.03._14 și cu legislația în vigoare. Totodată, creanța este și exigibilă deoarece termenul de plată stipulat în contract și în facturile fiscale emise s-a împlinit.
Ca urmare a celor de mai sus, în condițiile art. 249-250 din noul Cod de procedură civilă, reclamanta a arătat că a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. \_ din data de 02.02.2013, debitorul nefăcând însă dovada plății contravalorii serviciilor prestate de către S.C. A. N. BUCUREȘTI S.A.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 969, 970, 1091, 1092 și următoarele, 1073, 1169, 1170 din vechiul Cod Civil, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, Regulamentului cadru al serviciului de alimentare cu apă și canalizare din 20.03. 2007 aprobat prin Ordinul 88/2007 al Președintelui A.N.R.S.C., precum și pe prevederile art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri pe care le-a atașat cererii, respectiv: contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. ANB_ din data de 02.02.2013 - Cod client_ + anexele 1-5; 13 facturi emise în perioada 06.03._14; tabele anexe cu modul de calcul al penalităților; tabel centralizator al facturilor; proces-verbal de recepție 05.05.2007; fișă de evaluare tehnică a branșamentului/racordului executate fără forme legale din 05.05.2007 (f.10-58).
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta a încheiat cu pârâtul contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. ANB1130427/02.02.2013 pentru imobilul proprietatea acestuia situat în București, ., București, Sector 1 (contract – fil. 39-44).
În executarea acestui contract, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, furnizând servicii (apă potabilă și canalizare) pentru perioada 06.03.2012 – 06.10.2014, în valoare de 3.060,40 lei, potrivit facturilor fiscale enumerate în anexa de la fila 11.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 1270 C.Civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Instanța reține că, în cauză, reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe împotriva pârâtei în ceea ce privește suma de 3.060,40 lei, reprezentând contravaloare servicii, pârâtul nefăcând, în schimb, dovada îndeplinirii obligației sale contractuale de a achita contravaloarea facturilor, deși sarcina probei îi incumba sub acest aspect.
De asemenea, în temeiul art. 358 C.p.c., instanța va avea în vedere și neprezentarea pârâtului pentru a răspunde la interogatoriu, ca un început de dovadă scrisă în susținerea pretențiilor reclamantei.
În conformitate cu prevederile art.VI din contractul încheiat între părți, pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea facturii emise de reclamantă, reprezentând prețul serviciilor de furnizare apă/canalizate la tarifele stabilite, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la avizare, în caz contrar urmând a suporta penalități de întârziere în conformitate cu clauza penală stipulată la art.15 alin. (2) contract, penalitățile urmând a fi calculate similar majorărilor de întârziere prevăzute de lege pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca aceste penalități să poată depăși cuantumul debitului.
Prin urmare, se reține că pentru serviciile facturate de către reclamantă, cum sunt cele menționate în facturile fiscale depuse la dosar, pârâtul datorează penalități de întârziere în sumă de 318,79 lei calculate până la data de 19.11.2014 (tabel centralizator – fila 11), precum și penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului principal.
În consecință, în temeiul art. 1025 și urm. C.p.c. și 1270 C.Civ., instanța va admite cererea, va obliga pârâtul la plata sumei de 3.060,40 lei cu titlu de debit principal, către reclamantă, a plata penalităților de întârziere în cuantum de 318,79 lei calculate până la data de 19.11.2014, precum și la plata penalităților de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului principal.
Având în vedere prevederile art.453 C.p.c., instanța va obligă pârâtul, la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, astfel cum rezultă din ordinul de plată depus la fila 10 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. N. BUCUREȘTI S.A, cu sediul în București, ..2, sector 1, J40//9006/1999, C. RO_, în contradictoriu cu pârâtul I. G. (CNP-_), domiciliat în București, ..3, ., etj.4, ., cu adresa de corespondență în București, ., sector 1.
Obligă pârâtul la plata sumei de 3.060,40 lei cu titlu de debit principal, către reclamantă.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 318,79 lei calculate până la data de 19.11.2014, precum și la plata penalităților de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului principal.
Obligă pârâtul la plata sumei de 200 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DD/Thred.GM
4 ex./05.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4959/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4962/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








