Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8396/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8396/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 8396/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8396
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 27.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la a doua strigare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 1028 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea.
De asemenea, instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Cod de procedură civilă apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează 6 luni de zile.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri, solicitată de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul 258 alin. 1 și art. 1030 alin. 9 Cod de procedură civilă, o încuviințează.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 2.07.2015, sub nr._, reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1705,24 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că în cursul anului 2014, în calitate de vânzător, a livrat pârâtei produsele enumerate și identificate în factura fiscala FVI_/18.02.2014, marfa vândută fiind recepționată și ridicată de pârâtă, dovadă în acest sens fiind acceptarea facturii prin semnare și ștampilare. Cu toate acestea, reclamanta a arătat că, deși factura trebuia achitata în termen de 7 zile de la emitere, conform înțelegerii părților, așa termenul de plată fiind înscris și pe factură, pârâta nu a înțeles să o achite.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 alin. 1, art. 1350. art. 1719 alin.1 lit. a din noul cod civil art. 1025-1032 din Noul Cod de Procedura Civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: certificat constatator ONRC, componență sold pârâtă, factura fiscala FVI_/18.02.2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1026 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Între reclamantă, în calitate de vânzător, și pârâtă, în calitate de cumpărător, s-au desfășurat relații comerciale, în baza cărora reclamanta a livrat pârâtei mărfuri, emițând factura fiscală . nr._/18.02.2014 (f. 9-13) pentru suma totală de 1.731,81 lei din care a rămas un rest de plată de 1.705,24 lei (raport sold client, f. 8).
Pârâta a semnat și ștampilat această factură (pe fiecare din cele 5 pagini ale facturii).
Potrivit art. 1270 Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.
Conform art. 1719 Cod Civil, cumpărătorul are obligația principală de a plăti prețul vânzării.
Instanța reține că pârâta nu a achitat până în prezent contravaloarea facturii anterior menționate, anume suma de 1.705,24 lei.
În materia răspunderii civile contractuale, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației – iar debitorul în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel încât instanța reține că nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau privind plata debitului.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, până în prezent nu a achitat contravaloarea bunurilor cumpărate, astfel cum s-a obligat.
Reținând lipsa oricărei opoziții din partea pârâtei (care nu a formulat întâmpinare), instanța constată că există culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, motiv pentru care apreciază se impune angajarea răspunderii contractuale a sa și, în consecință, va admite acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1.705,24 lei (reprezentând rest factură neachitată).
În temeiul art. 1032 raportat la art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 6).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales în București, ..29, corp B, sector 4, CUI RO_ și nr. ORC J_, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în București, ., . etj. 1, ., CUI RO_ și nr. ORC J_ .
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.705,24 lei (contravaloare factură restantă).
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
Executorie de drept, potrivit art. 1031 alin. 3 Cod procedură civilă.
Cu drept doar de apel la Tribunal, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. A.P.
04 exemplare/26.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7273/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8401/2015. Judecătoria... → |
|---|








