Pretenţii. Sentința nr. 8513/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8513/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 8513/2015
DOSAR NR._
Disjuns din dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8513
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. Ș.
GREFIER E. S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect anulare act și pretenții, formulată de reclamanta C. D., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERLĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 28.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 13.01.2014 sub nr._, petenta C. D. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, a formulat plângere împotriva dispoziției de ridicare a autoturismului VW_, . nr._ din data de 30.12.2013, încheiată de agentul constatator M. C., din cadrul Direcției Generale de Politie Locală Sector 6, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției de ridicare și obligarea Poliției Locale Sector 6 București la restituirea sumei de 677,32 RON ca și reparație a prejudiciului material cauzat de emiterea nelegală a deciziei de ridicare a autoturismului mai sus menționat.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în data de 30.12.2013 a parcat auto VW nr._ pe . (pe o latură a parcului Drumul Taberei în direcția Prelungirea G. la peste 25 de metri de intersecția cu Drumul Taberei) mașina sa fiind ultima din șirul lung de autovehicule parcate.
Petenta a menționat că a parcat chiar în dreptul indicatorului „Oprirea interzisă” care marca sfârșitul zonei în care oprirea vehiculelor este interzisă și începutul celei unde avea permisiunea să parcheze dar nu mai exista niciun loc disponibil așa cum se întâmpla frecvent în această zona a pieței Drumul Taberei.
A mai menționat de asemenea că nu era niciun indicator de avertizare ridicări auto în zonă și că în 25 de ani de condus a avut o conduită la volan exemplară cu o singură excepție soldată cu o singură amendă.
Petenta a precizat că după 30 de minute s-a întors și un domn care se afla pe trotuar i-a spus ca mașina sa tocmai a fost ridicată de Ilcor Auto Eco, la sediul căreia s-a deplasat imediat.
La sediul Ilcor din . 6, deși se aștepta să primească un proces verbal semnat de un polițist rutier care să-i anunțe o amendă, a primit o Dispoziție de ridicare și o Comunicare cu datele sale de identificare iar polițistul a informat-o că trebuie să plătească pe loc suma de 677,32 lei dacă vrea să-și recupereze mașina. Neavând altă alternativa de recuperare imediata a mașinii, a achitat suma ceruta și a plecat acasă cu un sentiment profund de frustrare.
Petenta a precizat că nu contestă neregulamentaritatea staționării, (pentru care nu a primit încă un proces-verbal de amendă) ci doar nelegalitatea procedurii de ridicare a autoturismului său și a contestat proporționalitatea în raport cu gradul de pericol social în baza căruia aceasta sancțiune a fost aplicată în ceea ce o privește.
Petenta a arătat că în primul rând, HCLS6 nr. 4/2010 prin anexa 2 citata în dispoziția de ridicare ca și baza legala a „sancțiunii" ridicării mașinii este nelegală pentru motivele care urmează: stabilește procedura de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunii contravenționale contravenind art.2 alin 2 și art.5 din OUG nr. 2/2001. Potrivit art.2 alin.2 din OUG 2/2001 „ Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului." Prin acte normative cu forța inferioară legii se pot stabili doar faptele care constituie contravenții și sancțiunea aplicabilă acestora nu și procedura de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunii contravenționale. Astfel cu privire la acest aspect ordonanța nu permite administrației să deroge de la procedura instituită prin normele de la art. 15 și următoarele. Ori HCLS6 nr. 4/2010 contravine competentei de reglementare contravențională pentru că întreaga anexă reglementează procedura de ridicare a autoturismelor staționate neregulamentar pe domeniul public al sectorului 6. Potrivit art. 5 Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt nule de drept. Nulitatea se constata de instanța de contencios administrativ competenta, la cererea oricărei persoane interesate.
Petenta a specificat că în contextul unei preocupări constante de unificare a practicii judiciare după care pentru situații identice se aplica soluții identice a dorit să aducă în discuție și Decizia nr. 4829 din 18.11.2011 a Curții de Apel Cluj care a stabilit că „OG 2/2001 este un act juridic cu forța unei legi ordinare, derogări de la acest act normativ se pot realiza doar prin acte normative de același rang. Hotărârile de Consiliu local (în speța HCLS6 nr 4/2010 privind ridicarea mașinilor) nu au statut de lege speciala și trebuie să nu conțină dispoziții contrare legilor constituționale, organice sau ordinare, sa intervină strict în limitele competentelor teritoriale și materiale ale organului emitent și sa respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat.” De asemenea, s-a stabilit că „este esențial împotriva legii fundamentale împuternicirea unei persoane juridice de drept privat cu executarea unei funcții de constrângere prin forța, proprie numai autorităților Statului Român desemnate în acest sens prin lege. O entitate de drept privat nu poate desfășura activități prin care să dispună punerea în aplicare a legilor Statului Român ori prin care să impieteze asupra proprietății private exercitând puteri de autoritate publică. Conform Legii nr. 31/1990, art. 1, privind societățile comerciale, persoanele juridice cu scop patrimonial se organizează în vederea efectuării de acte de comerț, fiind contrar legii și ordinii de drept ca unei persoane juridice de drept privat să-i fie încredințată forța publică proprie numai Statului Român, prin organismele sale” - Sentința civilă nr. 279/CA din 19.09.2007 a Tribunalului Satu M..
În același context de soluții identice pentru situații identice, petenta a citat și decizia emisă la 15 aprilie 2012 de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012 a cărui cauză este identică cu a sa: „Admite excepția de nelegalitate invocata de reclamanta. Constata nelegalitatea prevederilor art. 2 din Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr, 4/2010 în ceea ce privește aprobarea Regulamentului privind blocarea/ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor și remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6. precum și pe domeniul public și privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, precum și a prevederilor Regulamentului anterior menționat - ANEXA nr 2 la Hotărârea nr 4/28 01.2010. Anulează Dispoziția de ridicare ., nr._/23.12.2011 emisă de pârâta Direcția Generala de Politie Locala Sector 6, Obliga pârâta Direcția Generala de Politie Locala Sector 6 să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, suma de 677,32 de lei. Respinge cererea, în rest, ca fiind neîntemeiată. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare pronunțată în ședința publica, azi, 15.04.2013.”
Petenta a specificat că HCLS6 nr. 4/2010 înlocuiește procesul-verbal care este singurul act prin care se constata și se sancționează o contravenție conform art.15 din OUG 2/2001, cu Dispoziția de ridicare prin care se aplica sancțiunea ridicării autoturismului și a citat din dispoziția de ridicare: „...constat ca vehiculul marca VW, cu numărul de înmatriculare_ se află staționat neregulamentar în locul ., în intervalul orar 13:18 - 13:24 în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisa ....dispun ridicarea....”
Cu privire la acest aspect, într-o alta decizie de referință a practicii judiciare (Decizia nr. 3241/2010 a Curții de Apel Cluj) se arăta: „(...) Măsura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar este legal stabilită tot în urma săvârșirii unei contravenții (...) Ca atare, o asemenea măsură ar trebui dispusă întotdeauna numai prin procesul verbal prin care se sancționează o contravenție referitoare la regimul de staționare al autovehiculelor”. HCL sector 6 nr. 4/2010, prevede ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6, însă aceeași contravenție privind staționarea neregulamentară este și în Codul Rutier (la art. 142, lit. a și art. 143 litera a din RAOUG 195/2002, menționate în Dispoziția de ridicare) Astfel HCL S6 nr. 4/2010 încalcă art. 2 din OUG 2/2001, deci este nelegală și, prin urmare, Dispoziția de ridicare emisă în baza acestei HCL devine nulă. O interdicție nu poate fi dispusă prin mai multe acte normative, fiecare cu puterea sa diferită și cu efecte diferite, pentru că un om nu poate fi egal în fata unor legi contrare ce reglementează fix același lucru - art. 16 din Constituție.
În baza art. 2 din OUG 2/2001, Curtea de Apel Ploiești a stabilit prin Decizia nr. 1398 din 21.10.2009, că un Consiliu Local nu poate stabili contravenții prevăzute și în Codul rutier și, prin urmare, competenta aplicării sancțiunilor contravenționale o au numai polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, nu și cei de la Politia comunitară.
În același sens, petenta a invocat și prevederile art. 64, art. 97 și 128 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: art. 64, alin (3) din OUG 195/2002, ridicarea vehiculelor dispusă de politia rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin Regulament. Ori, la ora actuală, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 este stabilit prin HG 1391/2006 și nu spune nimic despre procedura de ridicarea vehiculelor. Politia locala nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii sale deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin. (1) lit. d) din OUG. 195/2002 republicată., nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin. (3) din aceeași OUG 195/2002 rep. Ori, actul normativ indicat, anume Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 rep., nici cel adoptat prin H.G. 85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin H.G. 1391/2006, nu au nicio asemenea normă. Prin urmare, Politia - agentul constatator - a luat o măsură tehnico-administrativă ce, potrivit legii în temeiul căreia a emis-o, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind, pentru aceasta, nelegală. Prin urmare, neexistând excepții de la regulă, măsurile de sancționare nu pot fi dispuse de alt organ decât cel al poliției rutiere. Or, în mod evident, în cazul de față, poliția locală și-a depășit atribuțiile.
Petenta a precizat că potrivit art. 97 alin. (1) „în cazurile prevăzute în prezenta ordonanța de urgentă, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar”. Ridicarea autoturismului este deci o măsură tehnico-administrativă iar art. 97, alin.(6) OUG nr. 195/2002 prevede: “Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.” Se referă la RAOUG nr. 195/2002, care, la art. 180, alin. (1) stabilește: “Procesul verbal va conține în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, (...), sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă.” În timp ce măsurile tehnico administrative au un caracter de regulă preventiv, sancțiunea contravențională complementară are întotdeauna un caracter punitiv, având scopul de înlăturare a unei stări de pericol. În timp ce imobilizarea vedicului este prevăzută de art. 96 din Codul rutier ca sancțiune complementară, ridicarea autoturismului este văzută ca o măsură tehnico-administrativă, Este evident că ridicarea auto este mai gravă decât imobilizarea autovehiculul, care este o sancțiune complementară și deci se aplică obligatoriu prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. Art.128: (1) „Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții: d) stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere”. Procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar în sectorul 6 este Regulamentul din HCL sector 6 nr. 4/2010, anexa 2, care prevede la art.8 că ridicarea se face pe baza Dispoziției scrise de ridicare, ca apoi se va întocmi o Notă de constatare și „operatorul va imortaliza în format digital, foto, din cel puțin patru unghiuri diferite, starea vehiculului”. „ (1)Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.; (3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin.(1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament. Deci Politia Rutieră are competenta să dispună ridicarea vehiculelor și nu Politia Locală. Acest fapt este prevăzut și de HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicată mașina: art. 6 „în cazul constatării staționării vehiculului/remorcii în afara spațiilor special amenajate, se va proceda la blocarea/ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului/remorcii, constatarea staționării neregulamentare / abuzive se face de către Brigada de Poliție Rutieră a Municipiului București și/sau de către Direcția G. de Poliție Comunitară Sector 6, după caz, în conformitate cu normele legale.
În al doilea rând, petenta a considerat că sancțiunea de ridicare a mașinii este disproporționată. Nu este vorba în cazul său, de o faptă care a avut ca și consecința blocarea intrării într-o instituție sau obstrucționarea desfășurării traficului în acea zona, nu constituia un obstacol pentru ceilalți conducători auto ori pentru pietoni și nu împiedica efectuarea unor eventuale lucrări de interes general.
Având în vedere însă că 90% din această sumă va intra în patrimoniul ILCOR, firma autorizata să ridice mașinile, și numai 10% va servi la crearea de noi locuri de parcare i-a permis să afirme că de multe ori ca și în cazul său singurul scop al ridicării autoturismelor este încasarea de către operator a acestei taxe supradimensionate în suma de 677,32 lei, încasare favorizata de Politia Locala. Pe străzile din jurul blocului său sunt multe autoturisme abandonate care ocupa posibile locuri de parcare și/sau obstrucționează efectiv traficul din zona dar pe acestea firma llcor nu le ridica pentru că nu vor aduce nimic la bugetul lor.
Petenta a considerat de asemenea că aceasta sancțiune este discriminatorie în raport cu cetățenii sectoarelor unde nu există această HCL care sa dispună ridicarea autoturismelor
A mai considerat că suma este enormă pentru niște servicii nesolicitate (pe factura i-au trecut că a cumpărat servicii de ridicare, transport și depozitare) și pentru care legea cere să existe un contract între părți. Iar Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu permite unei firme private să încaseze taxe și amenzi în numele autorităților, (pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar, în temeiul art. 64 alin 3 din O.U.G. nr. 195/2002.) căci nu se poate privatiza atribuția statului de a aplica pedepse.
De asemenea, petenta a considerat că suma de 208,41 lei percepută pentru o oră de depozitare este nejustificată și încasată abuziv ( ora 13:24 ridicata mașina și ora 14:30 pe bonul fiscal eliberat de Ilcor după ce a plătit sumele cerute).
Față de cele menționate mai sus, petenta a precizat că măsura ridicării autoturismului său a fost una nelegală, abuzivă și disproporționată, prin care nu s-au respectat cele trei principii de aplicare a sancțiunilor contravenționale: principiul legalității, principiul proporționalității și principiul non bis în idem. Astfel, OUG nr. 2/2001 prevede că procesul verbal este singurul act prin care se constată și se sancționează o contravenție, deci dispoziția de ridicare stabilită printr-un Regulament aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local nu respectă aceste prevederi încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor normative.
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG 1391/2006, nu prevede nimic despre procedura ridicării auto, la care se referă art. 64, alin (3) din OUG 195/2002, ce prevede ridicarea de pe partea carosabilă. Este clar vorba despre un vid legislativ care nu poate fi completat de o hotărâre a unui Consiliu Local de sector. Regulamentul Anexa 2 privind blocarea/ridicarea autoturismelor din HCL S6 nr. 4/2010 încalcă art. 2 din OG nr. 2/2001: „ (2) Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului. (5) Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt nule de drept.”
În aceste condiții, petenta a considerat că prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 RON de către aceasta către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului politiei locale sector 6 în acest sens, Direcția G. de Politie Locală Sector 6 i-a provocat un prejudiciu material fără nicio bază legală.
În concluzie, petenta a solicitat să se anuleze dispoziția de ridicare și să se decidă angajarea răspunderii civile a DGPL Sector 6 pentru prejudiciul material provocat reprezentat de art. 998 C.Civ.
Petenta a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: dispoziția de ridicare . nr._ ; comunicarea . nr._ din data de 30.12.2013; factura . MLF nr._, copie carte de identitate.
La data de 04 februarie 2014, prin compartimentul registratură, petenta a depus la dosar relațiile solicitate de către instanță prin rezoluția din data de 22.01.2014, însoțite în copie de plângerea formulată de petentă și înscrisurile depuse o dată cu aceasta.
La data de 24 martie 2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat următoarele: admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6; admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată; admiterea excepției lipsei plângerii prealabile; respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6, în temeiul art. 95 pct. 4 Cod proc. Civilă și a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece obiectul cererii îl constituie anularea unui act administrativ, respectiv dispoziția de ridicare scria P nr._/30.12.2013 contestată de către petentă.
Având în vedere considerentele mai sus-menționate, intimata a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 și pe cale de consecință, declinarea competenței în favoarea instanței competente material să soluționeze prezenta cauză, respectiv Tribunalului București Secția a II-a C. Administrativ și fiscal
Intimata a solicitat admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, întrucât petenta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru pe fiecare capăt de cerere conform prevederilor art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 16 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul art. 193 C.p.c. și al art. 7 din Legea nr. 554/2004, intimata a solicitat instanței de contencios administrativ și fiscal admiterea excepției lipsei procedurii prealabile și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, având în vedere faptul că, la dosarul cauzei nu a fost depusă îndeplinirii procedurii prealabile.
Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede ca regulă obligativitatea procedurii administrative prealabile, statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită: “înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar alin.2 prevede că dispozițiile alin. 1 ; aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta. De asemenea art. 11 alin. (1) din legea mai sus-menționată prevede că: „ Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce într-un termen de 6 luni” de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, sau după caz, data refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii, precum și de la data expirării termenului legal de soluționare a plângerii prealabile.
Întrucât textele de lege menționate sunt imperative, intimata a putut concluziona faptul că dreptul la acțiune se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile, în cazul în care autoritatea publică emitentă nu a fost sesizată lipsind o condiție de exercițiu a acțiunii. Intimata a precizat faptul că pentru a avea eficiență, procedura prealabilă trebuie îndeplinită în termenul legal, în speță reclamanta nemaifiind înăuntrul celor 30 de zile în care trebuia să introducă plângerea prealabilă. Precum rezultă cu claritate din dispozițiile legale mai sus-menționate reclamanta se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru a solicita anularea actului administrativ, doar în urma parcurgerii procedurii prealabile.
Pe cale de consecință, intimata a solicitat să se constate faptul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de textele legale menționate și să se respingă cererea reclamantei ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută, pentru următoarele motive: în fapt, la data și ora menționate în dispoziția de ridicare, polițiștii locali din cadrul instituției sale, care-și desfășurau activitatea în zona de competență, au identificat autoturismul sus-numitei marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare_, în timp ce staționa neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.
Intimata a învederat instanței faptul că dispoziția de ridicare este un act administrativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, cu respectarea dispozițiilor legale. A menționat faptul că dispoziția de ridicare se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Măsura ridicării, transportului și depozitării în locuri special amenajate a fost efectuată în fapt de către operatorul autorizat S.C. Ilcor Auto Eco S.R.L., pentru care acesta a încasat suma de 677,32 lei. Din planșele foto efectuate la fața locului în data de 30.12.2013, în intervalul orar 13 -13“, cu un aparat foto certificat, reiese faptul că autoturismul marca Volkswagen, având nr. de înmatriculare_, a staționat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.
Intimata a mai precizat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, Poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar. Referitor la argumentul reclamantei care susține că nu i s-a comunicat procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, a menționat faptul că procesul-verbal se întocmește, potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în termen de 6 luni de la data săvârșirii contravenției, după identificarea persoanei care a utilizat vehiculul, în conformitate cu procedura prevăzută de dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce privește argumentul reclamantului, care invocă inexistența vreunui indicator care să indice faptul că în zona respectivă se ridică vehicule, intimata a menționat că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculelor nu este condiționată de existența indicatoarelor rutiere cu această semnificație. Argumentele petentei, prin care se invocă nelegalitatea Anexei nr. 2 la H.C.L. S6 nr. 4/2010, sunt irelevante prezentei cauze, având în vedere că petenta nu a investit instanța cu soluționarea unui capăt de cerere care să privească nelegalitatea hotărârii mai sus-menționate.
Referitor la susținerea petentei cu privire la faptul că măsura ridicării vehiculului este o sancțiune contravențională disproporționată, intimata a precizat faptul că ridicarea vehiculului este o măsură tehnico-administrativă dispusă prin dispoziția de ridicare contestată, care nu poate fi asimilată vreunei sancțiuni contravenționale.
În ceea ce privește argumentul petentei care susține că taxa percepută pentru ora de depozitare este nejustificată și încasată abuziv, intimata a menționat faptul că această taxă este percepută și încasată, în conformitate cu art. 20 din Anexa nr. 2 la H.C.L. S6 nr. 4/2010, operatorul autorizat S.C. llcor Auto Eco S.R.L. percepe și încasează taxa privind ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar. Argumentul petentei care invocă necesitatea îndeplinirii condiției necesare pentru dispunerea măsurii ridicării vehiculului, respectiv că vehiculul staționat neregulamentar să reprezinte un obstacol pentru traficul rutier, este neîntemeiat, având în vedere că la data constatării și sancționării faptei, prevederile legale care instituiau condiția ca vehiculul să constituie un obstacol pentru circulația publică erau abrogate prin O.U.G nr. 69/2007, în legislația în vigoare la data întocmirii procesului verbal contestat, dispozițiile art. 64 din OUG nr 195/2002 nu mai prevăd această condiție, aplicarea măsurii ridicării fiind obligatorie de fiecare dată când se constată staționarea neregulamentară a autovehiculului, potrivit dispozițiilor art. 97 din O.U.G nr 195/2002. În aceste condiții, susținerile petentei sunt fără o bază legală, având în vedere că ori de câte ori se constatată staționarea neregulamentară a vehiculelor se dispune și ridicarea acestora conform art. 97 lit. d) din O.U.G nr. 195/2002 republicată și actualizată.
Referitor la capătul de cerere în pretenții, prin care se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a D.GP.L. S6 și obligarea la repararea prejudiciului în cuantum de 677,32 lei, intimata a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat având în vedere faptul că petenta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a instituției sale, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției, precum și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiata și nesusținută, și pe cale de consecință menținerea actului administrativ, ca fiind temeinic și legal.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, C. civilă, pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 195/2002, H.G nr. 1391/2006, H.C .L. S6 nr. 4/2010 și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și aplicarea dispozițiilor art. 223 alin. (3) C. pr. Civilă.
Intimata a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: dispoziție de ridicare . nr._; notă de constatare . nr._; planșe fotografice filele 44-45.
La data de 28 aprilie 2014, prin compartimentul registratură, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor ca neîntemeiate pentru următoarele motive: având în vedere cererea de modificare a acțiunii principale, urmează să se aibă în vedere faptul că acțiunea introductivă de instanță are ca obiect principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._/04.03.2014, celelalte capete ale cererii de chemare în judecată având caracter subsidiar.
Petenta a precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 31 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare, a sancțiunii se poate face plângere, care se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită fapta. Având în vedere că fapta a fost săvârșită pe raza sectorului 6, instanța competentă material și teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată este judecătoria Sectorului 6.
În ceea ce privește competența de soluționare a capetelor accesorii, în temeiul art.123 C.pr.civ., petenta a precizat că acestea urmează a fi soluționare de instanța competentă pentru cererea principala, ca urmare a prorogării legale de competență. Prin urmare, Judecătoria Sectorului 6 este competenta să soluționeze și capetele accesorii, respectiv: anularea dispoziției de ridicare a autoturismului emisă de Politia Locala Sector 6 București și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material produs acesteia.
Având în vedere că a achitat taxele judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanța de judecata, dovezile de achitare fiind depuse la dosarul cauzei, petenta a solicitat respingerea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Întrucât capătul principal de cerere este anularea procesului verbal de contravenție, anularea dispoziției de ridicare având un caracter accesoriu cererii principale, în prezenta cauză nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.554/2004, întrucât temeiul legal al cererii de chemare în judecata este OG nr.2/2001, iar nu Legea nr.554/2004.
Având în vedere că temeiul legal al cererii de chemare în judecată este OG nr.2/2001, iar nu Legea nr.554/2004, petenta a solicitat să se respingă excepția lipsei plângerii prealabile ca neîntemeiată.
La data de 28 aprilie 2014, prin compartimentul registratură, petenta a depus la dosar cerere de modificare a acțiunii prin care a solicitat anularea procesului verbal . nr._/04.03.2014 și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare a acesteia cu 4 puncte-amendă, în valoare de 320 lei, și cu 3 puncte de penalizare; obligarea intimatei la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului cu nerespectarea reglementărilor incidente în aceasta materie; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate acesteia cu măsura avertismentului.
În motivare, petenta a arătat că în data de 30.12.2013, la ora 13,24 a staționat voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe . (pe o latură a parcului Drumul Taberei în direcția Prelungirea G. la peste 25 de metri de intersecția cu Drumul Taberei), mașina acesteia fiind ultima din șirul de autovehicule parcate . Procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2013 i-a fost comunicat prin postă după ce aceasta a promovat cererea de chemare în judecata prin care a contestat dispoziția de ridicare a autoturismului.
Având în vedere că i-a fost comunicat și procesul verbal de contravenție, petenta a înțeles să promoveze plângere împotriva acestuia, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție. Urmare a anulării procesului verbal de contravenție în baza căruia s-a dispus ridicarea autoturismului, urmează să se dispună anularea dispoziției de ridicare, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 677,32 lei.
Petenta a precizat că prin procesul - verbal mai sus amintit, a fost sancționată cu 4 puncte de amendă, în cuantum de 320 lei și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului. A solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respecta condițiile de formă impuse de lege și, pe cale de consecința, anularea măsurii de sancționare a acesteia cu 4 puncte-amendă, în valoare de 320 de lei și cu 3 puncte de penalizare pentru următoarele motive: în primul rând, art. 16 alin. (1) teza a III-a din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor stipulează că procesul-verbal de constatare a contravențiilor va conține, în mod obligatoriu, și următoarele mențiuni: “ocupația și locul de muncă al contravenientului”. În cadrul procesului-verbal lipsesc cu desăvârșire mențiunile privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, deși exista obligația legală imperativă ca acestea să fie menționate, ceea ce constituie un motiv temeinic de anulare a acestuia. Sancțiunea ce intervine pentru lipsa acestor mențiuni este nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun fel, întrucât afectează serios prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să îl atace.
Petenta a precizat că în al doilea rând, un alt motiv de anulare al procesului-verbal îl reprezintă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal respectiv. Agentul constatator avea obligația de a-l încunoștința despre dreptul său de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal respectiv, precum și de a consemna în procesul-verbal acest aspect. Or, agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația legală imperativă, rubrica “Alte mențiuni" fiind tăiată cu trei linii verticale. Lipsa consemnării obiecțiunilor contravenientului în textul procesului-verbal duce la nulitatea acestuia, nulitate care nu poate fi acoperită în nici un fel, conform art. 16 alin. (7) teza a II-a din O.G. 2/2001.
În al treilea rând, petenta a precizat că se impune anularea procesului-verbal prin care i s-a aplicat sancțiunea sus-menționată dat fiind că în cuprinsul acestuia agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține că aceasta le-ar fi săvârșit și nu a realizat nici o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Or, potrivit art. 16 alin. (1) teza a IV-a din O.G. 2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot seni la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite". Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului-verbal este cuprinsă în art. 17 din O.G. 2/2001, conform căruia “Lipsa mențiunilor privind (...) a faptei săvârșite și a (...) atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Potrivit jurisprudenței dominante în materie, „în cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției” 1, în baza art. 17 din O.G. 2/2001, sancțiune care nu poate fi acoperită în nici un fel.
În realitate, „lipsa mențiunilor sus-arătate face imposibilă aprecierea gravității faptei săvârșite și implicit a justeței sancțiunii aplicate de către instanța de judecată, singura în măsură să realizeze un control obiectiv și imparțial al procesului-verbal criticat”. Mai trebuie reținut că, „din interpretarea logico gramaticală a prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter".
În viziunea aceleași instanțe de control judiciar în materie contravențională, „cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate” (Decizia civilă nr. 2463/20.10.2005, Decizia civila nr. 2406/13.10.2005, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII, în D. S., „Răspunderea contravențională — Practică judiciară”, ed. Hamangiu, București, 2007, p. 104 urm.)
Petenta a specificat că descrierea faptei s-a limitat la „..a staționat neregulamentar cu auto marca VW cu nr. de înmatriculare_ în intervalul orar 13:18 - 13: 24 în zona de acțiune a indicatorului rutier “Oprirea interzisa” din . fără nicio altă mențiune din care să rezulte că modalitatea de parcare a autoturismului era de natură să obstrucționeze traficul. Aceste lipsuri evidente ale procesului-verbal criticat pun serios sub semnul întrebării aparența minimă de legalitate a acestui act „emanând de la un funcționar ce are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut, act care se dorește a fi un act autentic.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, petenta a precizat că trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, acesteia nu i se poate reține sarcina dovezii celor constate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită. În sprijinul susținerilor sale se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României. Astfel, în raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Legea internă română, prin art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul civil, conține, prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului. În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în "acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotârârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop prevenție și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că petenta, deși are această facultate, nu este obligată să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
Pentru toate aceste considerente, petenta a solicita să se anuleze procesul-verbal pentru motivele arătate mai sus ca nelegal și, în cazul în care intimatul nu va face dovada celor reținute în procesul-verbal, ca netemeinic.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate acesteia cu măsura avertismentului. Petenta a precizat că a avut o conduită corectă până în prezent (acest lucru poate fi probat prin depunerea la dosarul cauzei a unui cazier contravențional), astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar și textul legal — art. 21 alin. (3), din O.G. 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu “gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduita a subsemnatei și lipsa oricăror abateri de acest gen ale subsemnatei, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În concluzie, petenta a solicitat instanței de judecată să admită acțiunea astfel cum a fost formulata și modificată și, pe cale de consecință să se dispună anularea procesului verbal sena P nr._/04.03.2014 și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare a subsemnatei cu 4 puncte-amendă, în valoare de 320 lei, și cu 3 puncte de penalizare
În drept, au fost invocate dispozițiile art.204 C.pr.civ., O.G. nr. 2/2011 - art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin. (1), 38 alin. (3); O.U.G. nr. 195/2002 - art. 118; art.1.349, art. 1357, art. 1358 și art. 1359 Cod civil
În dovedire, petenta a solicitat proba cu înscrisuri; proba testimoniala cu un martor.
Petenta a depus în copie proces-verbal . nr._.
La data de 22 mai 2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar completare la întâmpinare fata de cererea de modificare a acțiunii prin care a solicitat admiterea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale și respingerea cererii de chemare în judecată, pe toate capetele de cerere, ca fiind neîntemeiată.
În motivare, intimata a solicitat admiterea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, întrucât petenta nu a contestat procesul-verbal în termenul prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 - privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională.
Intimata a precizat faptul că procesul-verbal . nr._/ 04.03.2014 a fost comunicat. în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, prin poștă cu aviz de primire în data de 05.03.2014, contestatoarea înțelegând să formuleze plângere împotriva acestui proces-verbal printr-o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, depusă odată cu răspunsul Ia întâmpinare, respectiv cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Având în vedere considerentele mai sus-menționate, intimata a solicitat să se admită excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și pe cale de consecință, să se respingă plângerea contravențională ca fiind tardiv formulată.
Intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe toate capetele de cerere, ca neîntemeiată, deoarece în fapt în data de 30.12.2013, în jurul orelor 13:24, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășurau activitatea pe zona de competență, au constatat faptul că vehiculul marca Volkswagen, având numărul de înmatriculare_, era staționat neregulamentar pe . în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.
Intimata a menționat că fapta sus-menționată constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 143 lit. a) coroborat cu art. 142 lit. a) din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. (2) coroborat cu art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din O.U.G nr. 195/2002, și sancționată cu 4 puncte amendă, în cuantum de 320 lei și 3 puncte penalizare.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței următoarele: a) în ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 si art. 17 din O.G nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată O.U.G. nr. 195/2002 și H.G nr. 1391/2006; b) cât privește sancțiunea aplicată, considerăm că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. 2/2001, polițistul local aplicând amendă în cuantum de 320 lei; c) în ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, conform art. 34 din O.G nr.2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față, iar în concluzie prezumția nu a fost răsturnată. În conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, Poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
Intimata a specificat că din planșele foto efectuate la fața locului în data de 30.12.2013, în intervalul orar 13.18-13.24, cu un aparat foto certificat, reiese faptul că autoturismul marca Volkswagen, având nr. de înmatriculare_, a staționat neregulamentar pe ., în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.
În ceea ce privește argumentul contestatoarei, care invocă lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă al contravenientului din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, intimata a precizat faptul că modelul procesului-verbal de contravenție utilizat în prezenta speță specific, cazului în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat, prevăzut de art. 181 din H.G nr. 1391/2006 și Anexa nr. 1D la același act normativ, nu prevede obligativitatea acestor mențiuni.
Intimata a menționat faptul că petenta nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională întrucât acesta a fost încheiat în lipsa contravenientei, ulterior identificării persoanei care a utilizat vehiculul, în conformitate cu procedura reglementată de dispozițiile art. 39 din O.U.G nr. 195/2002. Chiar dacă am admite faptul că i-a fost încălcat dreptul contestatoarei de a formula obiecțiuni, precizăm că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, precum și faptul că petenta nu a indicat și probat vreo vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, fapt reținut și de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 22/2007.
Intimata a specificat că argumentul contestatoarei, care invocă insuficienta descriere a faptei, este neîntemeiat întrucât agentul constatator a efectuat o descriere completă a faptei, cu indicarea locului săvârșirii faptei, a datei și intervalului orar a staționării neregulamentare, a mărcii și numărului de înmatriculare al vehiculului, precum și a modalității în care a staționat vehiculul.
Referitor la solicitarea contestatoarei privind înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, intimata a apreciat că reindividualizarea sancțiunii contravenționale ar conduce la neîndeplinirea scopului pentru care s-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii, întrucât, din conținutul cererii de chemare în judecată, reiese faptul că petenta nu a recunoscut contravenția constatată, și implicit nu a înțeles rațiunea pentru care a fost sancționată contravențional. Referitor la argumentul care privește conduita corectă a petentei până în prezent, intimata a precizat faptul că este nesusținut, având în vedere că nu a fost depus cazierul contravențional în sprijinul acestui criteriu care ar fi putut fi avut în vedere de către instanță la reindividualizarea sancțiunii.
În ceea ce privește capătul de cerere în pretenții, privind obligarea D.G.RL. S6 la repararea prejudiciului material în valoare de 677,32 lei, intimata a solicitat să se respingă ca neîntemeiat, având în vedere faptul că petenta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a instituției noastre.
Pentru considerentele mai sus invocate, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/ 04.03.2014, precum și a dispoziției de ridicare . nr._/ 30.12.2013, ca fiind temeinice și legale.
În drept, au fost invocate dispozițiile C. pr. Civilă, O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 155/2010, O.U.G nr. 195/2002, H.G nr. 1391/2006, H.C.L. S6 nr. 4/2010 și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin încheierea pronunțată la data de 08.10.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. 1 teza a II –a din codul de procedură civilă raportat la art. 123 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare și pretenții, formând prezentul dosar cu numărul_ .
Prin sentința civilă nr.7358/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București s-a dispus admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București – Secția a II a C. Administrativ și fiscal.
Prin sentința civilă nr.2531/06.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și s-a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, s-a constatat ivit conflict de competență și s-a sesizat Curtea de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal în vederea soluționării acesteia.
Prin sentința civilă nr.1341/13.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII a C. Administrativ și Fiscal s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ /2015.
Prin încheierea de ședință din data de 09.09.2015, instanța a respins cererea de suspendare a cauzei pusă în discuție din oficiu în conformitate cu prevederile art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, ca neîntemeiată.
Părțile au administrat in cauza proba cu înscrisuri, iar la termenul de judecata din 14.10.2015 intimata a arătat ca susține excepția lipsei procedurii prealabile invocata in întâmpinare fata de capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, considerând că nu se mai aplică dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 de vreme ce Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a stabilit prin sentința civilă nr. 1341/13.05.2015, pronunțată în soluționarea conflictului negativ de competență dintre Judecătoria sectorului 6 și Tribunalul București, faptul că măsura tehnico administrativă este rezultatul direct al contravenției imputate reclamantului, astfel că și capetele de cerere privind anularea măsurii de ridicare și obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani se impun a fi analizate în contextul raportului de drept contravențional.
Cu privire la fondul cererii având ca obiect anularea dispoziției de ridicare . nr._/30.12.2013 si obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 677,32 lei pe care aceasta i-a achitat cu titlu de taxă de ridicare, transport și depozitare a vehiculului_, instanta retine ca în ședința din 25 mai 2015, ÎCCJ (Complet RIL), prin Decizia nr. 9/2015, s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din O.U.G. nr. 195/2002 (rep. M. Of. nr. 670 din 3 august 2006; cu modif. ult.) privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (rep. M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007; cu modif. și compl. ult.) art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 (M. Of. nr. 453 din 25 mai 2006), statuand ca procedura de aplicare a masurii tehnico administrative constand in ridicarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, prevazuta de art. 64 si art. 97 alin. 1 lit. d si alin. 6 din OUG nr. 195/2002, nu poate fi reglementata prin hotarari locale.
În speță, dispoziția de ridicare a fost emisa in baza unei proceduri stabilite prin Hotărârea Consiliului Local sector 6 nr. 4/2010, astfel că, în raport de decizia pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu prevederile art. 521 alin. 3 din codul de procedură civilă (art. 329 alin. 3 din vechiul cod de procedură civilă), instanța constată că dispoziția de ridicare a fost emisa în condiții de nelegalitate, intimata săvârșind o fapta ilicită care a cauzat in patrimoniul contestatoarei un prejudiciu in valoare de 677,32 de lei constând in taxa de ridicare, transport si depozitare a vehiculului.
De asemenea, apreciind că prin Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat implicit asupra nelegalității HCL sector 6 nr. 4/2010, instanța va reține ca fiind incidentă în speță și Decizia nr.10 din data de 11.05.2015, pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stabilit că: „Dispozițiile art.23 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești”.
În consecința, întrucât la data publicării Deciziei RIL nr. 9/2015 la data de 15.07.2015 în Monitorul Oficial nr. 526, cererea în anularea dispoziții de ridicare se afla în curs de judecată pe rolul instanței, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 1357 din codul civil instanța va obliga pârâta să plătească contestatorului suma de 677,32 de lei cu titlu de despăgubiri.
In conformitate cu prevederile art. 451-453 din codul de procedura civila instanța va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata către contestator în suma de 118 lei reprezentând taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta C. D., domiciliată în București, .. 12, ., ., cu domiciliul procesual ales la SCA O. și Asociații în București, ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 cu sediul în București, ., sector 6.
Dispune anularea dispoziției de ridicare . nr._/30.12.2013 emisă de pârâta Direcția G. de Poliție Locală sector 6.
Obligă pârâta Direcția G. de Poliție Locală sector 6 să plătească reclamantei C. D. suma de 677,32 lei reprezentând despăgubiri.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în suma de 118 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.10.2015.
P. GREFIER
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8496/2015. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8515/2015.... → |
|---|
