Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8496/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8496/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 8496/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8496
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 28.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta R. & R. SA în contradictoriu cu pârâta N. M..
La apelul nominal făcut în Camera de consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Constatând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul depunerii la dosar a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, instanța invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare sub acest aspect.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2015 sub nr._, reclamanta R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâta N. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.205,74 lei, formată din 1.921,62 lei, contravaloare facturi fiscale, 22,09 lei, clauză penală echipamente, 212,03 lei, clauză penală pentru abonamente și 50 lei discount taxă activare, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei, taxă judiciară de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 18.06.2014, între R. & R. SA și N. M., s-a încheiat contractul de furnizare servicii prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract, telefonie, în schimbul plății tarifelor stabilite prin contract.
N. M., în calitate de Beneficiar al serviciilor furnizate, și-a asumat obligația să achite contravaloarea facturilor până la împlinirea termenului scadent, obligație pe care nu a îndeplinit-o.
Având în vedere art. 3.6 din Condițiile generale la contract: „În cazul neefectuării plății la termen, R.&R. poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere până la data achitării integrale a sumei restante...”, reclamanta a solicitat plata penalităților de întârziere calculate pentru neachitarea la scadență a contravalorii serviciilor de telefonie furnizate și facturate cu facturile mai sus menționate de la data scadentă și până la plata efectivă a acestora.
Conform Actului adițional din data de 18.06.2014 la Contract, pârâta a achiziționat 1 pachet de servicii voce Digi Mobil Complet 2 pentru o perioadă minimă inițială de 24 luni, în condițiile prezentate în Anexa nr. 1 la actul adițional, respectiv: preluarea în custodie a 1 S. seria_097442, a cărui valoare este de 5 euro și care, la încetarea contractului, se predă Furnizorului de servicii, obligație pe care pârâta nu a respectat-o.
Reclamanta a prestat serviciile prevăzute de contract în sarcina acesteia, emițând în acest sens facturile fiscale menționate mai sus. Pârâtul a utilizat serviciile furnizate de reclamantă, însă nu și-a respectat obligația corelativă de plată a acestora nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată.
Conform prevederilor art. 3.5. din Contract: „Beneficiarul se obligă să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective („termenul de plată”)”.
Reclamanta a prestat serviciile prevăzute de contract în sarcina ei. Pârâta a utilizat serviciile furnizate de reclamantă, însă nu și-a respectat obligația corelativă de plată a abonamentelor lunare până la sfârșitul perioadei minime inițiale obligatorii de 12 luni.
Clauza penală în valoare de 5 euro, respectiv 22.09 lei, reprezintă contravaloarea celor 4 cartele S. conform ofertei R. & R.. Astfel, conform art. 6 „….în cazul încetării contractului din orice motiv, înainte de expirarea duratei extinse, beneficiarul se obligă sa achite R. & R. potrivit dispozițiilor legale aplicabile, cu titlu de justă despăgubire, contravaloarea serviciilor de activare și de utilizare a rețelei de care abonatul a beneficiat cu titlu de promoție, precum și contravaloarea tuturor discount-urilor, a reducerilor, subvențiilor etc. Acordate beneficiarului în baza prezentului act adițional și ale contractului. Potrivit condițiilor din prezentul Act adițional, cuantumul justei despăgubiri este format din contravaloarea taxei de activare acordată cu titlu de promoție, contravaloarea discount-urilor acordate la tarifele de listă ale telefoanelor și din contravaloarea taxei de utilizare rețea acordată cu titlu de promoție...”.
Clauza penală pentru diferența de abonamente în valoare 212,03 lei (2 Euro/lună/abonament telefonie DigiMobil Complet 2 x 24 luni la un curs de 4,4174 lei/1 Euro la 21.07.2015 = 212,03 Eur) reprezintă contravaloarea abonamentului aferent celor 24 de luni de perioadă minimă inițială.
Având în vedere că valoarea contractuală a unui abonament este de 2 euro/lună pentru telefonie DigiMobil Complet 2, având în vedere că pârâta a încheiat 1 abonament pentru o perioadă minimă obligatorie de 24 luni, rezultă 24 luni la prețul de 2 euro/lună/1 abonament, adică 212,03 lei. În temeiul art. 2 coroborat cu art. 5.5.2 din contract „...în cazul rezilierii contractului înainte de expirarea duratei inițiale, beneficiarul se obligă să achite operatorului,..., cu titlu de justă despăgubire, ...o sumă reprezentată de contravaloarea abonamentelor rămase până la finalul duratei inițiale”.
Pârâta datorează suma de 50 lei, reprezentând contravaloare discounturi, altele decât abonamente, respectiv taxă activare servici DigiMobil Complet 2, adică 1 abonament x 50 lei { conform Anexa nr.1 din Actul adițional menționat).
Prin urmare, creanța societății reclamante este certă, lichidă și exigibilă, fiind asumată de către debitor prin contractele semnate pentru serviciile solicitate și prin acceptarea la plată a facturilor.
Reclamanta a învederat instanței faptul că pârâta a beneficiat de serviciile oferite de . și a acceptat serviciile oferite de societatea acesteia. Pârâta avea obligația de a achita contravaloarea abonamentelor de telefonie, conform clauzelor contractuale.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1.025 - 1.032, titlul X, Noul Cod de procedură civilă privind cererile cu valoare redusă, contractele menționate, art. 1270 Noul cod civil (în vigoare la data nașterii raportului juridic), art. 1516 Noul Cod civil, art.1530 și următoarele din Noul Cod civil (în vigoare la data nașterii raportului juridic).
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea prezentei acțiuni și obligarea pârâtei N. M. la plata sumei de 1.921,62 lei, contravaloare servicii telefonie, a penalităților de întârziere de 0,2% calculate la facturile solicitate la plată de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a acestora, a sumei de 22,09 lei, reprezentând clauză penală echipamente, a sumei de 212,3 lei, reprezentând clauză penală abonamente, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, anexă calcul penalități, facturile fiscale nr._ din data de 20.06.2014 și nr._ din data de 20.06.2014, contractul nr._ din data de 18.06.2014, actele adiționale și anexele aferente contractului.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Analizand actele și lucrările dosarului, asupra excepției netimbrarii cererii, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2015, constatând că cererea nu este timbrată în conformitate cu art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instanța a dispus obligarea contestatorului la plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 200 lei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit textului legal mai sus indicat.
Reclamanta nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa până la termenul acordat în acest sens, sub sancțiunea anulării cererii, neconformându-se acestor obligații în sensul că nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 200 lei în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care contestatorul își are sediul fiscal, conform art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013.
În consecință, constatând că, deși i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru datorate și modalitaea legală de plată a acesteia, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată, având în vedere și dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 care stabilesc că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, instanța va admite excepția invocată și va anula cererea de chemare în judecată ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță.
Anulează cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, etaj 2, Faza I, sector 5, CUI_, J40/_/1994, în contradictoriu cu pârâta N. M., cu domiciliul în București, Int. Cărămidăriei nr.42A, sector 6, CNP_, ca netimbrată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AC/Thred.MV
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8401/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8513/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








