Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4128/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4128/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 4128/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4128
Ședința din camera de consiliu din data de 29.05.2015
Instanța constituita din:
P. E. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta S.C. M. G. SERVICES INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Cauza se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect cerere de valoare redusă, aflându-se la primul termen de judecată.
Instanța, în baza art. 131 din Noul Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 1026 și art. 126 din Noul Cod de procedură civilă raportat și la clauzele contractuale.
Instanța, în temeiul art. 238 din Noul codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni, având in vedere obiectul cererii de chemare in judecată.
Instanța în baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Instanța constată cauza in stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 19.02.2015, sub nr._, reclamanta . Internațional SRL în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1341,48 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._ și a sumei de 261.59 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru factura mai sus menționată, conform prevederilor art.6 (alin.6.2 ) din contractul de publicitate nr.1783/02.06.2014 încheiat între părți precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 02.06.2014, în calitate de furnizor și ., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de publicitate nr.1783. Obiectul contractului mai sus menționat îl constituia vânzarea de spații pentru publicitate pe una sau mai multe spații radio autorizate să funcționeze pe teritoriul României. Spoturile publicitare au fost difuzate pe postul radio Rock FM (Cluj). Campania de difuzare a spoturilor a fost stabilită pentru perioada 01.06.2014 – 31.08.2014, potrivit mențiunilor din facturile fiscale emise în temeiul contractului nr.1783/02.06.2014. Furnizorul a emis, pentru serviciile prestate factura fiscală nr._/30.06.2014, potrivit fișei de cont atașate.
Scadența facturii mai sus menționată este prevăzută expres în cuprinsul facturii ca „termen de plată”, precum și în cuprinsul fișei de evidență contabilă atașate, astfel, factura fiscală nr._ emisă la data de 30.06.2014 pentru suma de 1341,48 lei, scadentă la 30.07.2014.
Debitorul nu a efectuat plata soldului restant până în prezent, astfel că la obligația principală aferentă facturii fiscale mai sus menționată, se adaugă penalități de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale inserate în art.6 (alin.6.2 din contractul nr.1783/02.06.2014 încheiat între părți: în cazul neachitării facturii fiscale în condițiile prevăzute mai sus, furnizorul va impune penalități de 0,1%/zi din valoarea facturii neachitate).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1025 și următoarele.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri:fișă de cont client, factura fiscală nr._/30.06.2014, contractul de publicitate nr.1783/02.06.2014, bond de comandă, modul de calcul al penalităților, extras ONRC.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta nu a depus formularul de răspuns.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat Contractul de publicitate (Radio) nr. 1783/02.06.2014 (filele 16-22) având ca obiect vânzarea de spații pentru publicitate pe una sau mai multe stații radio autorizate să funcționeze pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile legislației audiovizuale în vigoare și/sau a altor acte normative incidente.
În baza acestui contract, reclamanta a emis pe numele pârâtei factura fiscală . nr._/30.06.2014 (fila 14).
Analizând cererea de valoare redusă, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
În cauză, instanța constată că, potrivit art. 4.1 din contract, valoarea totală netă a campaniei publicitare comandate de către pârâtă este de 739,50 euro la care se adaugă TVA în cota legală precum și orice taxă impusă de legislația în vigoare dacă este cazul.
Totodată, instanța constată că, prin art. 6.1 din contract, părțile au prevăzut că plata se va efectua de către pârâtă prin virament bancar pe baza facturii emise și comunicate de reclamantă în termen de maxim 30 de zile de la primirea facturii aferente.
Instanța constată că, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.
În cauză, reclamanta a făcut dovada deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile având în vedere contractul încheiat între părți, coroborat cu factura fiscală emisă care fac proba prestării serviciilor către pârâtă.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de prestarea serviciilor din partea reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
În materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Astfel, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate (plata contravalorii serviciilor prestate de reclamantă) și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia pentru suma de 1.341,48 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, prin art. 6.2 din contract părțile au stipulat că, în cazul neachitării facturii, reclamanta va putea impune penalități de 0,1 % pe zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate.
În conformitate cu prevederile art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării serviciilor prestate de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, conform art. 1082 C.civ., pârâta fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței obligației de plată.
În consecință, instanța va obliga pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.341,48 lei reprezentând contravaloare factură fiscală . nr._/30.06.2014 și sumei de 261,59 lei reprezentând penalități de întârziere.
În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ. și 451 alin. 2 NCPC, fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul ales la ., din București, ..21, etaj 5, sector 2, J_, CUI RO_ în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Cluj N., .-24, parter, județul Cluj.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.341,48 lei reprezentând contravaloare factură fiscală . nr._/30.06.2014 și sumei de 261,59 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
RED.EL/Thred.MM
4 ex/2.06.2015
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 4101/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4137/2015.... → |
|---|








