Plângere contravenţională. Sentința nr. 4017/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4017/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 4017/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4017
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere privind pe contestatorul C. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 26.05.2015, când a pronunțat prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța constată că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 13.09.2013, sub numărul_, contestatorul cazier C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea ca netemeinic și nelegal a procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat de către intimată, prin care a fost dispusă împotriva sa sancțiunea amenzii în cuantum de 160 lei și 2 puncte penalizare.
În motivarea plângerii în fapt, contestatorul a arătat că în data de 24.08.2013, ora 0837, s-a încheiat procesul-verbal mai-sus menționat în care s-a reținut faptul că partea contestatoare a staționat voluntar auto marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului ”Oprirea interzisă”, încălcând așa cum a fost consemnat în acest proces-verbal, art. 12 pct a din RAOUG nr 195/2002 și sancționata de art. 99 alin 2 OUG 195/2002 și de art.108 alin.1 pct.a și de art. pct. 8. Față de cele reținute, contestatorul a apreciat că fapta a fost constatată în baza unui act cu valoare inferioară OUG 195/2002, respectiv în temeiul Regulamentului de aplicare a acestei ordonanțe. Totodată, a apreciat că, indiferent de natura sa, fapta trebuia constatată și sancționată potrivit normelor legale prevăzute în acte normative cu aceeași forța juridică, legi sau ordonanțe ori regulamente sau norme metodologice de aplicare a acestora, fiind cunoscute în practică ca acte inferioare, emise doar pentru a veni în sprijinul persoanelor abilitate să sancționeze anumite fapte.
În plus, contestatorul a arătat că potrivit disp. art. 16 din OG 2/2001, în procesul-verbal de constatare trebuie în mod obligatoriu să se indice actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. În acest sens, în procesul – verbal s-a consemnat că fapta contravențională este prevăzută de art. 142 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și sancționata de art.99 alin. 2 OUG 195/2002 și art. 108 alin 1 pct a și de art. pct 8, de această dată fără indicarea unui act. În plus, a mai arătat că nu s-a menționat în procesul-verbal locul săvârșirii contravenției și nu a fost descrisă fapta potrivit împrejurărilor în care ar fi fost săvârșită și nici cu arătarea concretă a faptei prin indicarea prevederilor de lege încălcate. Astfel, contestatorul a apreciat că, în lipsa unor mențiuni exacte și concrete cu privire la locul în care s-a săvârșit contraventia se încalcă dreptul la apărare al contravenientului, acesta fiind pus în situația de a nu putea formula apărările în mod corespunzător.
Potrivit disp. art. 16 din OG 2/2001, sub santiunea nulității procesului verbal încheiat, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârsită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. Așa cum a menționat anterior, contestatorul a arătat că din cuprinsul procesului-verbal, lipsesc consemnările cu privire la ocupație și locul de muncă a contravenientului.
De asemenea, contestatorul a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 stabilește: „Constituie contravenție fapta săvârșită cu intenție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a Consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a Consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.” Ca orice altă fapta ilicită și contravenția exista ca atare și are relevanta juridică numai dacă este săvârșită cu vinovăție. În materie contravențională prin vinovăție se înțelege starea de conștiința a autorului în momentul încălcării unei dispoziții legale, a cărei nesocotire este considerată contravenție. În prezenta cauză, contestatorul a considerat că, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, nu poate opera prezumția de temeinicie a acestuia, având în vedere fapta nu a fost consemnată în conformitate cu realitatea. În acest sens a arătat că nu au fost consemnate în procesul verbal relatările contestatorului, întrucât din cele relatate nu rezulta un motiv pentru a fi sancționat contravențional, încercându- se ca, prin intimidare, să fie determinat contestatorul să accepte interpretarea cu privire la fapta reținută în procesul – verbal.
Cu privire la faptă, contestatorul a arătat că în dimineața zilei de 24.08.2013, l-a transportat pe cumnatul său până în Autogara, acesta urmând să depună un pachet la autocarul firmei Normandia cu ruta București. Ajuns în dreptul intrării în autogara, a arătat că a oprit maxim 2-3 minute, atât cât cumnatul său s-a dat jos din mașina și l-a ajutat să ducă 3-4 metri bagajul până la . în mașină. Contestatorul a mai precizat că a avut luminile aprinse, pentru a semnaliza participanților la trafic faptul că autoturismul nu este în mișcare. A imobilizat autoturismul pe a doua bandă de circulație, între două taxiuri, întrucât de-a lungul autogării erau parcate taxiuri pe câte două rânduri, inclusiv a doua bandă, șoseaua având 4 benzi. În timpul cât l-a ajutat pe cumnatul său să ducă bagajul până la . de politie a venit direct înspre autovehiculul său, ignorând zecile de taxi-uri parcate neregulamentar de-a lungul autogării, cu scopul de a ridica mașina, dar a fost surprins de faptul partea contestatoare nu a avut intenția de a pleca de la mașina un timp mai îndelungat, ci s-a întors imediat la autoturism, încercând să găsesc o stradă unde ar fi putut să îl aștept pe cumnatul său. A mai arătat că în zona autogării taxiurile erau parcate pe două rânduri, ocupând două benzi de circulație. Ignorând acest fapt, precum și acela că farurile autovehiculului contestatorului erau aprinse, semn că nu va staționa mai mult de 5 minute, agentul de poliție a procedat la ridicarea mașinii, deși în zonă mai existau și alte autovehicule parcate ilegat.
Dispozițiile legale se adresează tuturor persoanelor aflate în aceeași situație și nu unui individ sau grup restrâns de destinatari, cu atât mai mult cu cât contestatorul a arătat că nu parcase și nici nu staționase în zona mai mult de 2 minute. În plus, acesta a arătat că, spre deosebire de taxiurile parcate în zona autogării, el avea și luminile de avarie aprinse și imobilizată mașina doar cat a coborât cumnatul său și a transportat bagajul, totul durând maxim 2 minute, așa cum reiese și din procesul verbal, fapta fiind constată la ora 0837 și sancționată deja la ora 0839. În motivarea măsurii de ridicare a autovehicului contestatorul a arătat că i s-a spus că încurca traficul, deși acesta a precizat că la acea oră, respectiv 817, fiind și sâmbăta, existau foarte puțini participanți la trafic, astfel ca nu exista posibilitatea încurcării traficului.
Contestatorul a mai arătat că, întrucât, agentul de poliție s-a aflat în imposibilitatea de a ridica autovehiculul contestatorului, datorită faptului că acesta nu a fost plecat de la mașina mai mult de 5 minute, a înțeles să îl sancționeze pe contestator ulterior, pe motivul că a oprit voluntar, într-o zonă unde există indicatorul „Oprirea interzisă”, încălcând prevederile art. 63 alin 2 lit a din OUG 195/2002. Contestatorul a arătat că a luat la cunoștință despre acest fapt, odată cu comunicarea procesului-verbal, până în acel moment fiind convins că a fost sancționat pe motivul că ar fi încurcat participanții la trafic, întrucât nu i s-a dat să citească procesul-verbal cu ocazia completării acestuia. Mai mult decât atât, contestatorul a apreciat că și la rubrica alte mențiuni s-a consemnat în mod eronat obiecțiunile sale, aspect pe care l-a observat iarăși doar cu ocazia comunicării procesului-verbal, întrucât agentul constatator vizibil iritat de obiecțiunile sale, a plecat înspre mașina de poliție fără a consemna în prezența sa obiecțiunile formulate. A mai arătat că în momentul în care agentul de poliție a venit înspre autoturismul său, câteva taxiuri au plecat de teama aplicării de sancțiuni, ulterior agentul solicitându-i contestatorului să retragă mașina de pe partea carosabilă, staționând de această dată mai bine de 15 minute, până când acesta a reușit să completeze procesul-verbal.
De asemenea, contestatorul a precizat că de-a lungul străzii nu sunt amenajate parcări, făcând imposibil accesul în autogară, pentru persoanele care au de transportat și bagaje, fiind imposibil transportarea pe distanțe lungi. Astfel, contestatorul a apreciat că autoritățile locale aveau obligația de a amenaja parcări auto, pentru a facilita accesul în autogara, având în vedere că toți pasagerii care tranzitează au bagaje, iar în lipsa unei parcări adecvate amenajate pe o rază destul de mare în zonă, sancțiunea este excesivă, având în vedere faptul ca oricărui drept îi corespunde o obligație.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, contestatorul a apreciat că nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina sa, întrucât acesta nu a avut intenția să staționeze într-o zonă în care oprirea este interzisă și amenda apare ca excesivă, fiind aplicată în mod netemeinic. Totodată, a apreciat că există dubiu cu privire la săvârșirea faptei contravenționale, astfel cum a fost reținută în procesul –verbal, iar potrivit principiului in dubio pro reo, aceasta trebuie să profite contestatorului. În acest sens a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 21 alin 3 din OUG 2/2001 care prevede în mod expres că „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele săvârsire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personaleale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal” și art 5 din OUG nr. 2/2001 alin 5 și 6 „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.”
De asemenea, contestatorul a apreciat că, la încheierea procesului – verbal, polițistul locat nu a respectat prevederile art. 16 pct. (7): “În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sanțiunea nulității procesului-verbal.” În acest sens contestatorul a arătat că nu au fost consemnate obiecțiunile în fața sa, completând ulterior altceva la rubrica "Alte mențiuni".
Contestatorul a mai arătat că a refuzat să semneze procesul –verbal în acel moment, pentru că a considerat că nu exista temei legal de sancționare a sa pentru imobilizarea timp de 2 minute a autoturismului necesar debarcării unei persoane, întrucât nu a blocat participanții la trafic, iar în acest caz a apreciat sancționarea drept abuz din partea intimatei. În plus a mai arătat că nu au fost respectate prevederile art. art. 19 alin 1 din OUG 195/2002, procesul verbal necuprinzând datele personale din actul de identitate, privind . acestuia, adresa de domiciliu sau reședința, mulțumindu-se să completeze lacunar rubricile, menționând doar numele și CNP-ul contestatorului. A mai precizat că martorul a fost unul dintre taximetriștii care aveau autoturismele parcate ilegal în fata autogării, chiar pe trotuar, astfel, ca în loc să fie sancționat întrucât acesta chiar parcase ilegal în acea zonă și să îi ridice autoturismul, polițistul local a înțeles să îi confere calitatea de martor. Mai mult decât atât, a arătat că la rubrica “Nu au fost martori deoarece”, polițistul local a înțeles să completeze “contravenientul refuza să semneze” și de aici rezulta necunoașterea dispozițiilor legale de către acesta.
Totodată, în temeiul art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002 și art. 177 alin 1 din Regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe, contestatorul a apreciat că polițistul local nu avea calitatea de a constata fapta descrisă în cuprinsul plângerii și, prin urmare, să îl sancționeze, având în vedere faptul că acesta făcea parte din cadrul Poliției rutiere. De asemenea, potrivit art. 180: “În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: dată, oră și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte. ”Așa cum se poate observa din procesul-verbal contestat, polițistul face parte din cadrul poliției locale și nu celei rutiere, motiv pentru care contestatorul a apreciat că nu avea competența de a constata fapta și de a dispune sancționarea contestatorului din prezenta cauză. Mai mult decât atât potrivit dispozițiilor exprese prevăzute atât în OUG nr. 195/2002 și OUG 2/2001, agentul constatator, sub sancțiunea nulității, trebuie să consemneze și gradul profesional și unitatea din care face parte, iar din procesul-verbal rezulta doar un număr matricol și nu gradul profesional cerut expres de lege, iar ca unitate Poliția locală sector 6. Astfel, agentul de poliție locală nu prezenta nici un semn distinctiv că ar face parte din poliția locală.
În subsidiar, contestatorul a solicitat instanței să constate că fapta de a imobiliza autoturismul pentru cca 2 minute pentru debarcarea unei persoane prezintă un grad de pericol social redus și, pe cale de consecință, a apreciat că se poate aplica măsura avertismentului, fiind înlocuită sancțiunii amenzii aplicate potrivit art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În acest sens a arătat că potrivit art. 5 alin 2 lit a rap. la art. 7 alin 2 și 3 din aceeași ordonanța, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă și se poate aplica și în cazul în care actul normativ de sanctionare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.
Față de cele învederate, contestatorul a solicitat instanței să admită plângerea, să dispună anularea procesului-verbal contestat și să exonereze contestatorul de la executarea amenzii contravenționale, precum și a pedepsei complementare, privind cele două puncte de aplicate prin același proces-verbal.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
În susținerea plângerii, contestatorul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul C. C. și probei cu înscrisuri, respectiv: procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, copie CI, planșe foto.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.12.2014, intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată și nesusținută.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în fapt, în data de 24.08.2013 o echipă operativă din cadrul Direcției Generale de Poliție Sector 6 care-și desfășură activitatea în zona de competență ..3, a identificat autovehiculul contestatorului, marca Peugeot cu număr de înmatriculare_, în timp ce a oprit neregulamentar în dreptul indicatorului rutier “ Oprirea interzisă”, încălcând dispozițiile O.U.G. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice și ale H.G. nr. 1391/2006 - pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. Contestatorul a refuzat să semneze procesul-verbal, motiv pentru care acesta a fost semnat de martorul asistent A. G..
Cu privire la legalitatea actului constatator, intimata a arătat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001- regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de O.U.G. nr. 195/2002. Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. limitele acesteia fiind prevăzute între 4 și 5 puncte-amendă, agenții aplicând în concret sancțiunea în limitele cuantumului prevăzut de lege, respectiv 4 puncte-amendă în cuantum de 268 lei.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, intimata a menționat că, din economia art. 34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, faptele prevăzute, fiind constatate prin mijloace tehnice certificate de către Poliția Locală Sector 6, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față, contestatorul limitându-se la a contesta procesul-verbal fără a-și dovedi susținerile, iar în concluzie prezumția nu a fost răsturnată.
În fine, intimata a apreciat ca fiind lipsită de temeinicie susținerea contestatorului privitoare la la lipsa menționării temeiului legal al constatării săvârșirii contravenției și al aplicării sancționării contravenționale, având în vedere faptul că în cuprinsul procesului-verbal este indicat temeiul de drept în virtutea căruia a fost constatată oprirea neregulamentară și aplicată sancțiunea amenzii contravenționale. În ceea ce privește argumentul privitor la anularea procesului-verbal pentru lipsa mențiunilor din cuprinsul acestuia prevăzute de art. 16 alin. I și 7 clin O.G. 2/2001, intimata a precizat faptul că lipsa respectivelor mențiuni este cauză de nulitate relativă, nu absolută precum susține indirect contestatorul, acesta trebuind să demonstreze vătămarea pe care a suferit- o ca urmare a lipsei acestor mențiuni din cuprinsul procesului-verbal.
Totodată intimata a învederat instanței faptul că în cuprinsul procesului-verbal este menționat locul săvârșirii contravenției, susținerile contestatorului în sens contrar fiind neîntemeiate. În acest sens intimata a arătat că s-a reținut în procesul –verbal faptul că localitatea în care a fost săvârșită contravenția este București . Mai mult lipsa menționării sectorului de drum nu reprezintă nici măcar o cauză de nulitate relativă, cât timp în P.V. contestat este menționai locul săvârșirii contravenției, respectiv .. 3.
Cu privire la sarcina probei, intimata a arătat că aceasta nu îi revine acesteia, cât timp procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și de temeinicie, iar contestatorului, în schimb, conform art.249 cod procedură civilă, îi revine sarcina demonstrării unei situații contrare celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal. Instituția noastră nu este obligată să probeze cele deja constatate, sarcina probei revenind petentuiui.
Cu privire la solicitarea contestatorului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul, intimatul a solicitat instanței să o respingă ca neîntemeiată, întrucât amenda a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, iar prin modul de staționare neregulamentară a autovehiculului său reclamanta a pus în pericol siguranța circulației rutiere - precum reiese din planșele foto depuse la dosarul cauzei.
Față de cele învederate, intimata a solicitat instanței să respingă plângerea contravențională formulată de contestator ca neîntemeiată și să mențină procesului-verbal ca temeinic și legal.
La data de 05.01.2014, contestatorul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare.
La data de 12.05.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.08.2013 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 160 lei și cu 2 puncte penalizare pentru contravenția prevăzută de art. 142 lit. a din H.G. nr. 1391/2006 (RAOUG nr.195/2002) raportat la art. 99 alin. 2 și la art.108 al.1 lit.a pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002.
În sarcina petentului s-a reținut că la data de 24.08.2013, ora 08,37 a oprit în mod voluntar autovehiculul marca Peugeot cu număr de înmatriculare_, în raza de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”. F. s-a petrecut pe ..3.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Totodată faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, iar sancțiunea a fost individualizată în conformitate cu art. 99 alin. 2 și art.108 al.1 lit.a pct.8 din OUG nr.195/2002, care reglementează întocmai contravenția reținută de organul constatator Direcția G. de Poliție Locală, competentă în constatarea și sancționarea contravenției, în temeiul dispozițiilor art 7 litera h și art 22 din Legea nr. 155/2010.
Totodată, instanța ia act că fapta a fost descrisă suficient atât sub aspectul elementului material al contravenției, cât și cu privire la locul săvârșirii acesteia, cu redarea elementelor necesare care să permită o analiză a împrejurărilor în care s-a produs constatarea și o evaluare a gravității contravenției reținute în sarcina contestatorului. În plus, din maniera de redactare a plângerii contravenționale rezultă că petentul nu neagă incidentul în sine și nici nu are dubii legate de sectorul de drum și de localitatea unde s-a produs acesta, astfel că motivele de nulitate invocate nu pot conduce la sancțiunea sugerată de parte în absența unei vătămări.
De asemenea, instanța constată că au fost indicate corespunzător în cuprinsul procesului-verbal textele de lege ce au determinat sancționarea faptei - art. 99 alin. 2 și art.108 al.1 lit.a pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, cele două dispoziții legale fiind subsumate aceluiași act normativ prin cuprinderea lor într-o acoladă înainte de menționarea normei cu forță juridică suficientă pentru a reglementa regimul unei contravenții, conform art.1 și 2 din OG nr.2/2001.
Nu sunt întemeiate nici criticile privind lipsa obiecțiunilor atât timp cât la rubrica în discuție au fost inserate mențiuni legate de transportarea unui colet la autogară. Oricum, instanța apreciază ca nu se poate pune in discutie o eventuala vatamare, atat timp cat apărările ce puteau fi dezvoltate in cadrul procesului verbal au fost formulate pe calea actiunii in justitie.
Instanța mai arată că lipsa locurilor de parcare invocată de parte nu constituie un argument suficient care să conducă la înlăturarea caracterului contravențional al faptei, neputându-se circumscrie prevederilor art.11 din OG nr.2/2001. De asemenea, nu are nicio relevanță numărul autoturismelor staționate în mod similar, întrucât răspunderea contravențională este personală și nu depinde, în acest caz, de săvârșirea acelorași fapte de alte persoane.
În continuare, petentul mai semnalează o . lipsuri, de neclarități ale actului sancționator, și anume: absența mențiunii privind ocupația și locul său de muncă, lipsa datelor complete ale martorului-asistent (trecute doar numele și CNP-ul), lipsa mențiunii gradului profesional al agentului de poliție ce nu avea asupra sa vestă cu însemnele autorității pe care o reprezenta, modificări/corecturi privind data întocmirii procesului-verbal, ultima literă din numele contravenientului neclară. Legat de toate aceste critici, instanța reține că datele mai sus arătate trebuie . procesul verbal de contravenție, conform art.16 alin.1, art.19 al.1 din OG nr. 2/2001 și art.180 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, sancțiunea aplicabilă fiind însă nulitatea relativă si care este totodată o nulitate virtuală, deoarece nu este expres prevăzuta în actele normative, dar rezultă neîndoielnic din modul cum sunt reglementate mențiunile obligatorii în cuprinsul textelor de lege.
Instanța apreciază că este vorba de nulitate relativă deoarece în cazul nulității absolute sunt arătate în mod expres în cuprinsul art.17 din OG nr. 2/2001 mențiunile a căror lipsă poate fi sancționată astfel, iar pe de altă parte, instanța apreciază că normele juridice nerespectate de agentul constatator prin indicarea necorespunzătoare a datelor arătate de contestator ocrotesc un interes particular, individual.
Fiind vorba despre o nulitate virtuală, petentul în invocarea nulității ar fi trebuit să dovedească atât vătămarea, cât și faptul că ea nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție, conform art.175 Cod procedura civila. Cum această dovadă nu a fost făcută, instanța urmează sa înlăture cauzele de nulitate invocate ca neîntemeiate.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul intimatei, ce nu a lăsat urme materiale care să poată fi prezentate în mod nemijlocit în proces, instanța apreciază că fapta constatată personal de acesta poate da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Față de probatoriul administrat, instanta retine ca petentul nu a reusit sa faca dovada contrarie situatiei retinuta in procesul-verbal, astfel incat prezumția de veridicitate a actului sanctionator rămâne în ființă.
În sprijinul acestei concluzii vine depoziția martorului A. G., prezent la data constatării faptei și care a relatat aspecte percepute personal, ex propriis sensibus, declarația sa impunându-se astfel cu forța unei probe directe, primare în analiza actului contestat. Martorul a învederat că oprirea a durat aproximativ 10-15 minute, timp în care petentul a plecat însoțit de o persoană cu un bagaj spre autogară, detalii ce exclud aplicarea art.63 al.2 lit.a din OUG nr.195/2002 sugerat de contestator. De altfel, chiar și acesta din urmă și-a motivat oprirea prin necesitatea de a-și ajuta cumnatul să ducă un colet la autogară, împrejurare incompatibilă cu noțiunea de ”debarcare a unei persoane” avută în vedere de textul de lege inclusiv în situația în care ar fi durat 2-3 minute cum susțin petentul și martorul său.
Legat de vizibilitatea indicatorului, cel audiat a arătat că se putea observa cu ușurință, în condițiile în care era poziționat la bordură și avea o înălțime de 2 m, mașina contestatorului fiind oprită chiar în dreptului stâlpului în discuție. O astfel de apreciere își păstrează valoarea probatorie neștirbită în contextul în care nu este contracarată de cealaltă depoziție - a martorului C. C. (cumnatul petentului) care a relatat că el personal nu a văzut indicatorul, fără a putea preciza însă dacă contestatorul l-a observat (nu au avut discuții legate de acest aspect).
În considerarea probelor administrate, văzând si dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementul material necesar pentru a fi calificata drept contravenție, motiv pentru care, văzând si regula „onus probandi incumbit actori”, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va respinge plângerea ca neîntemeiată.
Analizând individualizarea sancțiunilor aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată și măsura complementară obligatorie prevăzută de lege sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, întrucât prin fapta acestuia s-a pus în pericol siguranța traficului rutier.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contestatorul C. C., domiciliat în ., CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, . d ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. VB/ Tehnored. PAS/4 ex/2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4189/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
