Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7284/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7284/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 7284/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7284
Camera de Consiliu din data de 29.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta E. E. Muntenia SA, în contradictoriu cu pârâta B. E. D..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cerere.
În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procesul se va soluționa la acest termen de judecată, deci într-un termen optim și previzibil.
Instanța, apreciind că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă, și o încuviințează din oficiu pentru reclamantă.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 11.08.2015, sub nr._, reclamanta E. E. Muntenia SA a chemat în judecată pe pârâta B. E. D., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.240,25 lei reprezentând contravaloare energie electrică, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat între aceasta și parată s-au derulat raporturi contractuale, acestuia fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora a livrat energie electrică către parată, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acesteia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care pârâta a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care derivă din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta a arătat că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999 (și modificat prin Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice) și aplicabil la nivel național.
Reclamanta a arătat că avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâta avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea furnizoare, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe factură (art. 11 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice).
Reclamanta a arătat că, întrucât actele normative anterior-menționate au fost publicate în formă inițială în Monitorul Oficial al României, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute în acestea, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004, se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, pe cale de consecință, rezultă că acel consum care nu se realizează în baza unui contract intră sub incidența Codului Penal.
În acest sens, reclamanta a arătat că potrivit art. 7 lit. c) din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.
De asemenea, potrivit art. 11, alin. 1 și 2 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999:
(1) Factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură.
(2) Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementarilor legale în vigoare
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței.
Reclamanta a arătat că obligația de plată a consumatorilor pentru energia electrică consumată este expres prevăzută de Legea energiei electrice, astfel:
- potrivit prevederilor art. 54 din vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007: „În conformitate cu prevederile contractului, consumatorul este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate.”
- potrivit prevederilor art. 59 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale: „În conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice.”
Reclamanta a arătat că în conformitate cu art. 61 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de către clientul final poate atrage suportarea următoarelor consecințe, după caz: penalizări, sistarea temporară a furnizării energiei electrice, rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta a arătat că în ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, reclamanta a arătat că aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004.
Reclamanta a arătat că în dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre părți, stă și faptul că pârâta a efectuat o . plăți către aceasta, așa cum rezultă și din situația financiară a pârâtei.
Reclamanta a arătat că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se afla în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României.
Reclamanta a arătat că facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului fiscal - art. 155, unde alin. 28 precizează că semnarea și stampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Reclamanta a arătat că și-a onorat obligația de a furniza pârâtei energie electrică, fără ca aceasta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existenta raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plată a debitului restant.
Reclamanta a arătat că potrivit art. 1.516 alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar conform art. 1.535 alin. 1 Noul Cod Civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Reclamanta a arătat că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin notificări și apeluri telefonice adresate pârâtei, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe Noul Cod de Procedura civilă, respectiv art. 150, alin. 1 și 2, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628, alin. 2, art. 662, art. 1.025-1.032; Noul Cod Civil, respectiv art. 1.270, art. 1.516, art.1.535; Vechiul Codul Civil, respectiv art. 969 și următoarele, art. 1.073; Codul de Procedura Fiscală (OG 92/2003), respectiv art. 120, alin. 7, Codul Fiscal, respectiv art. 155, alin. 28; art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004; Decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Vechea legea energiei electrice nr. 13/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din_ și Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei facturile restante și situația centralizată a soldului.
Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele deja amintite.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În temeiul raporturilor contractuale, reclamanta a livrat pârâtei energie electrică și a emis factură fiscală, filele 13-15, pe care pârâta nu le-a achitat.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se divide între părți, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, pârâtei îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât pârâta, în speță, nu a făcut nici o probă în acest sens, astfel cum prevede art. 249 din Codul de procedură civilă, instanța reține că pârâta, deși a beneficiat de energia electrică furnizată de către reclamantă, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acesteia.
Față de cele arătate și în temeiul art. 1.270 și 1.350 din Codul civil, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâta la plata către reclamantă, a sumei de 1.240,25 lei reprezentând contravaloare energie electrică.
În temeiul art. 1.031 din Codul de procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretențiile sale și deci se află în culpă procesuală, instanța o va obliga și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Potrivit art. 1.030 alin. 3 din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta E. E. MUNTENIA SA, cu sediul în mun. București, .. 41-43, Sectorul 1, înregistrată la Oficiul Comerțului sub nr. J40/_/2008, CUI_ și cu sediul ales în mun. București, .. 10A, Clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâta B. E. D., domiciliată în mun. București, . nr. 10, ., ., Sectorul 6.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.240,25 lei reprezentând contravaloare energie electrică.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50,00 lei către reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 septembrie 2015.
PreședinteGrefier
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – B.I.C.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7272/2015. Judecătoria... → |
|---|
