Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3137/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3137/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3137/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

-SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3137

SEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 30.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: A. J.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta R. AUTONOMA DE TRANSPORT BUCURESTI în contradictoriu cu pârâtul P. KE E..

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, la ordine, nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, față de prevederile art. 1027, art. 94 pct. 1 lit. j și art. 113 al. 1 pct. 9 Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța estimează că durata necesară pentru cercetarea prezentei cauze este de o zi.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, respectiv este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, instanța o încuviințează.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul instanței la data de 17.02.2015 reclamanta R. A. de TRANSPORT București, în contradictoriu cu pârâtul P. KE E., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 285 lei, reprezentând prejudiciu, precum a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în ziua de 25.02.2012, pe strada Valea Cascadelor/. nr. de inventar 3391 a fost tamponat de auto cu nr. P7328 AK, al cărui șofer nu s-a prezentat pentru întocmirea documentelor de constatare.

Vatmanul s-a prezentat la organele de poliței, unde i s-a comunicat că șoferul autoturismului nu a sosit și i s-a eliberat autorizația de reparație . nr._.

În urma acestui eveniment, RATB a suferit un prejudiciu în cuantum de 285 lei, reprezentând contravaloarea reparației tramvaiului.

Conform referatului întocmit de Brigada Rutieră, în urma verificărilor efectuate, autovehiculul cu nr. P7328 AK este proprietatea unei societăți comerciale, însă ulterior se afirmă că proprietar și utilizator al acestuia este cetățeanul român E. Pance. Se menționează că s-au efectuat verificări în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și cu acest nume figurează o persoană cu numele P. Ke E., cu care nu s-a putut lua legătura pentru că era plecat în Spania.

Prin Ordonanța emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Panke E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.217 din vechiul cod penal.

Reclamanta solicită instanței să constate că actele depuse fac dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, fapta ilicită în cauza de față, constă într-o acțiune, respectiv producerea unui eveniment de circulație în urma nerespectării dispozițiilor legale. Vinovăția este sub forma culpei și rezultă din Ordonanța emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. În cea ce privește prejudiciul, acesta este dovedit cu devizul de reparație al tramvaiului avariat.

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că prejudiciul suferit s-a datorat faptei ilicite săvârșite cu vinovăție sub forma culpei de către pârât.

Pentru toate aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtului la plata sumei de 285 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului, și a sumei de 50 leire, prezentând cheltuieli de judecată .

În drept, reclamanta și-a întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următoarele, dar și art. 1381, Noul Cod Civil, art. 107 coroborat cu art.113 alin.9, art.223 și art411 alin.2, art. 453, art. 1025 alin.1 Noul Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, deviz comandă, bon consum, autorizație de reparație, raport, două planșe fotografice, certificat înmatriculare tramvai, referat emis de Brigada Rutieră, proces verbal întocmit de agent principal F. M., rezoluția emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, hotărârea nr.3/13.06.2014.

Pârâtul nu a depus întâmpinare în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1357 din noul C civ, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu,să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Verificând îndeplinirea condițiilor mai sus enunțate în raport de probele administrate în cauză, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada, așa cum prevede art. 249 C.pr civ, că pârâtul P. KE E. este autorul faptei ilicite.

Astfel, din referatul întocmit de organele de cercetare ( filele 13-14 dosar) rezultă că, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul General al poliției de Frontieră, proprietarul și utilizatorul autoturismul implicat în evenimentul rutier, cu nr. de înmatriculare P7328Ak, este numitul E. Pance și că, în urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că nu există o persoană purtând numele de E. Pance, dar figurează o persoană cu numele de P. KE E.. Instanța mai reține că din investigațiile efectuate de organele de poliție nu a rezultat efectiv săvârșirea faptei de către pârâtul din prezenta cauză, respectiv faptul că acesta ar fi condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, cele anterior arătate fiind stabilite doar pe baza înregistrărilor din bazele de date. De altfel, prin referatul întocmit organele de cercetare au propus neînceperea urmăririi penale față de un autor necunoscut, și nu față de P. KE E..

Cum nici în prezenta cauză reclamanta nu a propus probe cu care să dovedească că pârâtul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare P7328 AK, care a fost implicat în evenimentul rutier, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia, motiv pentru care va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta R. A. de Transport București, cu sediul în București, Bulevardul D. G. nr. 1, sector 1, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, C.:RO1589886, în contradictoriu cu pârâtul P. KE E., domiciliat în mun. București, ..34, ., ., ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.AG/Thred.ELD

4 ex./21.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3137/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI