Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7334/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7334/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 7334/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7334
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 30.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta M. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. M. S.RL.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
In conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența, instanța apreciază că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cauza în conformitate cu prevederile art. 1028 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 107 alin. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantei a fost achitată.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea existenței creanței pretinse de la pârâtă și a caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Instanța ia act că pârâta nu a formulat întâmpinare.
Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 17.07.2015, sub nr._, reclamanta M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. M. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.295,81 lei, la care se adaugă dobânzi contractuale de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, după scadență pe o primă perioadă egală cu jumătate din termenul de plată, iar peste această perioadă 0,2% pentru fiecare zi de întârziere calculată la valoarea rămasă de plată, dobânda trebuind să curgă de la data de 5.10.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că obligația de plată a pârâtei s-a născut ca urmare a achiziționării de către această a mai multor sortimente de produse alimentare, comercializate de către reclamantă, în diferite cantități. Față de faptul că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta fiind prin urmare prejudiciată prin neachitarea de către debitoare a sumei de 3,295.81 lei reprezentând contravaloare marfă, conform facturilor fiscale + TVA emise, reclamanta s-a văzut îndreptățită să recurgă, potrivit dispozițiilor contractuale, la orice mijloc legal de recuperare a creanței. Prin urmare, aceasta a apreciat că cererea de valoare redusă este singura cale prin care putem solicita debitoarei să-și îndeplinească obligația de plată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.028 alin (2) din Legea nr. 134/2010.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: contract de vânzare – cumpărare din data de 21.08.2012, act adițional la contract de vânzare – cumpărare din data de 21.08.2012, sold client pe scadențele pârâtei, factura . nr._/8.09.2012, factura . nr._/ 15.09.2012, extras ONRC.
Pârâta,
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1025 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Între reclamantă, în calitate de vânzător, și pârâtă, în calitate de cumpărător, a fost încheiat un contrat de vânzare cumpărare din data de 21.08.2012 în executarea căruia, reclamanta a emis pârâtei facturile fiscale . nr._/8.09.2012, factura . nr._/15.09.2012, în valoare totală de 3295,81 lei, necontestate de acesta, contravaloare produse livrate.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea, în speță, nu a făcut nicio probă în acest sens, instanța reține că, pârâtul, deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
În considerarea caracterului contractual al raporturilor juridice derulate de către părți, instanța va reține că pârâta datorează pentru neîndeplinirea la scadență a obligațiilor de plată a contravalorii produselor livrate daune interese moratorii, menite să sancționeze pe debitor pentru încălcarea obligației și totodată să repare prejudiciul suferit de creditor pentru întârzierea în executarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 1535 Cod civil, care la alin. 1 prevede: „În cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul plății, in cuantumul convenit de părți sau, in lipsa, in cel prevăzut de lege, fără a trebui sa dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa facă dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”.
Operațiunea de evaluare a prejudiciului, în această cauză, este realizată de către părți, prin stabilirea unei clauze penale prin art. din contract, în considerarea acordului părții asupra cuantumului acestuia, în sensul că lipsa de folosință a sumei de bani, îi produce creditoarei un prejudiciu ce constă în cuantumul penalităților de întârziere convenționale calculate pe durata întârzierii în executare, a cărui existență nu este necesar să fie dovedită de către creditor.
În consecință, având în vedere cele mai sus menționate și dispozițiile art. 1489 Cod civil, instanța o va obliga pe aceasta la plata penalităților de întârziere convenționale calculate de la data de 05.10.2012 și până la data plății efective, solicitate de către reclamantă.
Reținând și dispozițiile art. 1270 cod civil (forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății), potrivit cu care contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, instanța urmează a constata că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
Pe cale de consecință, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3295,81 lei, contravaloare produse livrate și a convenționale calculate de la data de 05.10.2012 și până la data plății efective.
În temeiul art. 1031 raportat al art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta M. S.R.L., cu sediul în București, .. 8, ., ., cu sediul ales în București, .. 27,sector 1, J40/_/1993, CUI RO_, în contradictoriu cu pârâta A. M. S.R.L., cu sediul în București, sectorul 6, ., ., ., J_, CUI_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3295,81 lei, contravaloare produse livrate, și a penalităților de întârziere convenționale calculate de la data de 05.10.2012 și până la data plății efective.a
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.09.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red. AMC/ Tehnored. PAS
4 ex.
| ← Cerere necontencioasă - art.537 NCPC. Sentința nr. 7336/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7335/2015. Judecătoria... → |
|---|








