Contestaţie la executare. Sentința nr. 7398/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7398/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 7398/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7398
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul Ș. V. H. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze contestația la executare, față de dispozițiile art. 650 alin. 2 Cod procedură civilă, în vigoare la data sesizării organului de executare.
În ceea ce privește durata de soluționare a cauzei, față de dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei, precum și probele solicitate de părți, instanța apreciază că cererea poate fi soluționată la un singur termen de judecată.
Față de dispozițiile art. 255 și 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri și, având în vedere că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar înscrisurile au fost atașate cererii, respectiv întâmpinării, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 08.06.2015, contestatorul Ș. V. H., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București, a solicitat anularea formelor de executare din dosarul nr._/303/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București - Secția Civilă, investită cu formulă executorie la cererea B.E.J.A. B. C. și M. A. M. și întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare executării silite.
În motivarea contestatiei la executare, contestatorul a arătat că în dosarul de executare nr. 3933/a/2014 al B.E.J.A. B. C. și M. A. M., intimata CNANDR a solicitat punerea în executare a tarifului de despăgubire în sumă de 28 de euro prevăzut în procesu verbal pentru care s-a solicitat executarea, respectiv procesul . nr._/21.11.2011 care constituie titlu executoriu potrivit art. 8, alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment (anul 2011).
Însă prin art. 1 din Legea 144/2012 a fost abrogat art. 8, alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru plata acestei despăgubiri le 28 de EURO.
Potrivii art.15, alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea 144/2012 care a abrogat articolul 8, alin 3, din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile, ce trebuiesc aplicate retroactiv și contravenției săvârșite de el, chiar dacă aceasta a fost săvârșită înainte de . legii menționate. În virtutea principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, contestatorul a considerat că, nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea acestei contravenții, obligația de a plăti suma de 28 de EURO nemaiavând niciun suport legal în prezent.
În legătură cu art. II din Legea 144/2012 pe care intimatul își bazează această acțiune abuzivă și care prevede că, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 385/2013, 112/2014, 385/2014 de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. II din Legea 144/2012, a calificat dispozițiile din art. II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale ce instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea drumurilor publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15, alin. 2 din Legea Fundamentală”.
Este adevărat că art. II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, însă această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare.
Potrivit Art. 20, alin. 1 din Constituția României:Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că, statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede: „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.”
În Decizia nr. 101/28.02.2013 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II, alin. 6 din OG nr. 29/2011 pentru modificarea și completarea OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, Curtea a reținut că prin dispozițiile de lege criticate se creează discriminări între persoanele care au săvârșit contravenții și se găsesc în aceiași situație. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față însă, persoane aflate obiectiv în aceiași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Ca atare, contestatorul a solicitat să se constate că art. II din legea 144/2012 care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor verbale până la . noii legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale într-o anumită perioadă, acesta nefiind justificat în nici un fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20, alin. 2 din Constituția României, constatând o aplicare discriminatorie a principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile și a solicitat ca instanța să înlăture de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Art. 712, alin. 1 Codul de Procedură Civilă, art. 715, alin. 1, pct. 1 din Codul de Procedură Civilă, precum și dispozițiile legale mai sus menționate.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri (f. 5- 11).
La data de 13 iulie 2015, intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulata de către contestator, ca nelegala si netemeinica și menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către B. B. C. și M. A. M., in baza titlului executoriu menționat si continuarea executării silite.
În privinta fondului cauzei, intimatul a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că, in data de 28.05.2011 ora 11:20, pe DN6 km 60+450 m, Drăgănești V. jud. Teleorman, vehiculul categoria A, cu număr înmatriculare_ aparținând numitului Ș. V. H. a circulat pe drumurile naționale fără sa dețină rovinieta valabila, așa cum este definita de prevederile art. 1 (1A1) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare
Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșita de către Ș. V. H. a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala in valoare totala de 250 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 8, alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatorul, a fost obligat sa achite si tariful de despăgubire in valoare totala de 28 Euro.
Prin urmare, in scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala, a sancționării faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), a fost emis PVCC in cauza.
Emiterea si comunicarea PVCC in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, intimata a solicitat să se constate faptul că, PVCC in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
In acest sens, a învederat faptul că, perioada cuprinsa intre data săvârșirii faptei contravenționale si data emiterii PVCC nu depășește termenul de 6 luni.
Comunicarea PVCC in cauza s-a efectuat conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, prin posta, operațiune confirmata prin semnătură de primire de către destinatar, fără a se depăși termenul de 1 luna de la data aplicării sancțiunii.
Totodată, intimata a solicitat să se aibă in vedere si dispozițiile art. 273 NCPC.
Astfel, potrivit alin. (1) „înscrisul sub semnătură privata, recunoscut de cel căruia ii este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada intre părți pana la proba contrara”.
De asemenea, alin. (2) precizează faptul ca „mențiunile din înscris care sunt in directa legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovada pana la proba contrara, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovada scrisa.
Totodată, intimata a învederat faptul ca, de la data comunicării PVCC si pana la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de buna voie plata creanței stabilite in titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestuia a fost îndeplinita cu respectarea dispozițiilor legale.
In acest sens, dispozițiile art. 622, alin. (1) si (2) NCPC prevăd faptul ca obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna voie.
In cazul in care debitorul nu executa de buna voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
In acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
Mai mult decât atât, prin încheierea din Camera de Consiliu instanța de executare a încuviințat executarea silita a titlului executoriu contestat.
De asemenea, in temeiul art. 665, alin. 7 NCPC instanța de executare a dat împuternicire si a ordonat executorilor judecătorești sa pună in executare titlul executoriu in cauza.
Or, instanța de judecata in mod legal si temeinic in baza dispozițiilor art. 632, alin. 2 NCPC a constatat faptul ca PVCC constituie titlu executoriu, iar creanța este certa, lichida si exigibila.
Totodată, in situația in care instanța de executare constata faptul ca titlul executoriu nu poate fi pus in executare sau ca nu ar fi valabil, nu ar fi încuviințat si ordonat punerea in executare.
De asemenea, instanța de executare in temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului in vigoare in Romania, in momentul încuviințării executării silite a respectat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabilesc: “Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie.”
In ceea ce privește aprecierea contestatorului că, in speța ar fi aplicabile dispozițiile art. I, pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea si completarea OG nr. 15/2002,, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012 intimata a solicitat respingerea, ca fiind neîntemeiata.
Astfel, a solicitat să se constate faptul că, dispozițiile invocate se aplica de la data intrării in vigoare a Legii, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după aceasta data.
Prin urmare, in ceea ce privește titlul executoriu contestat, a precizat faptul ca dispozițiile prevăzute de Legea nr. 144/2012 nu au aplicabilitate, întrucât fapta contravenționala a fost săvârșita anterior datei la care aceasta a intrat in vigoare.
In ceea ce privește dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea si completarea OG nr. 15/2002, a învederat faptul că, in speța de față, acestea nu se aplica.
Conform dispozițiilor sus invocate, legiuitorul a statuat in mod evident faptul ca „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (...) aplicate si contestate in instanța pana la data intrării, in vigoare a prezentei legi se anulează.”
Prin urmare, reiese in mod evident faptul ca legiuitorul a avut in vedere numai contravenienții care au fost sancționați in baza OG nr. 15/2002 si care au contestat in instanța tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituita de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contravenționala, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat in instanța.
Aceste considerente sunt clar reglementate de principiul de drept civil „daca legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul sa o interpreteze”.
Mai mult decât atât, in temeiul art. 20 NCPC judecătorul are îndatorirea sa asigure respectarea si sa respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
In acest sens, intimata a învederat faptul ca începând cu data comunicării PVCC in cauza, contestatorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii împotriva acestuia in conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001.
Or, contestatorul nu a apelat la aceasta cale procesuala, la momentul respectiv, adică in urma cu aproximativ 3 ani, deși comunicarea PVCC in cauza s-a efectuat conform dispozițiilor legale si prin urmare in cazul de fata nu au aplicabilitate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012.
De asemenea, in ceea ce privește aprecierea contestatorului conform căreia art. II din Legea nr. 144/2012 introduce un tratament diferit in situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării PVCC ., a solicitat să se constate că, aceasta este nelegala si netemeinica.
In acest sens, intimata a învederat faptul că, prin Decizia nr. 112/06.03.2014 Curtea Constituționala a constatat ca cele doua categorii de persoane se afla in situații juridice diferite, aspect ce justifica tratamentul diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținută o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție.
De asemenea, a precizat faptul că, in speța de fata nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanței rezultata dintr- un PVCC întocmit anterior datei intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat in instanța.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia “daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabila in speța, întrucât Legea nr 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinieta valabila, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
In baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegala si netemeinica, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către B. B. C. și M. A. M., in baza titlului executoriu menționat si continuarea executării silite.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Art. 205 - 208 NCPC, precum si dispozițiile legale cuprinse in prezenta întâmpinare.
La data de 28 iulie 2015, contestatorul Ș. V. H. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei.
La data de 25.06.2015, la dosarul cauzei au fost înaintate inscrisurile din dosarul de executare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.11.2011, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ. De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din același act normativ, petentul are obligația să achite și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro.
Procesul-verbal a fost comunicat contestatorului pe data de 12.12.2011, astfel cum rezultă din confirmarea de primire aflată la fila 32 din dosar, corespondența fiind primită de contestator.
La data de 24.09.2014, creditoarea CNADNR a solicitat punerea în executare silită a creanței constând în suma 28 de euro reprezentând tarif de despăgubire stabilite prin titlul executoriu constând în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.11.2011, formandu-se dosarul de executare nr. 3933/a/2014 al B. B. C. și M. A.-M..
Instanța constată că pe calea contestației la executare nu pot fi formulate apărări cu privire la fondul procesului-verbal care constituie titlu executoriu, pe cale de consecință, neputând fi analizate argumentele contestatorului privind legalitatea procesului-verbal pentru lipsa semnaturii agentului constatator. În acest sens instanța reține dispozițiile art.713 alin.2 C.proc.civ., „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
În cazul de față este vorba despre un titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, respectiv un proces-verbal de contravenție. Împotriva procesului-verbal contestatorul avea deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de OG nr.2/2001, prin care putea obține anularea procesului-verbal.
În ceea ce privește motivele de contestație la executare invocate de contestator prin prisma dispozițiilor Legii nr. 144 din 23 iulie 2012 prin care au fost abrogate art. 8 alin. 3 și 31 din OG nr.15/2002, dispoziții legale care au constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi executată silit, instanța reține următoarele:
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat art. 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite înainte de . legii menționate, însă doar în măsura în care este vorba despre tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, respectiv până la data de 27.07.2012.
În sensul calificării dispozițiilor din art.II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă este și decizia Curții Constituționale nr.385/2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a acestui articol, invocată de CNADNR, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Însă, aplicarea retroactivă a legii contravenționale mai favorabile cu privire la tarifele de despăgubire stabilite în sarcina contravenienților înainte de . Legii nr. 144/2012 este posibilă doar dacă tarifele respective au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, respectiv până la data de 27.07.2012.
Sub acest aspect, instanța constată faptul că prin Decizia nr.165/2015 Curtea Constituțională a reținut că între cele două categorii de persoane, respectiv contravenienții care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr.15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, tarife care se anulează conform art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, și cei care nu au formulat astfel de contestații sau ale căror contestații au fost respinse ca tardive, se află în situații juridice diferite, aspect care justifică tratamentul diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținută încălcarea prin art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 a dispozițiilor art. 16 din Constituție.
Astfel, reținând că în urma controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională asupra art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 s-a statuat că nu poate fi apreciat drept discriminatoriu tratamentul diferit stabilit de legiuitor pentru persoanele cărora le-a fost aplicat un tarif de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și care au contestat în instanță tariful respectiv înainte de . Legii nr. 144/2012 și pentru persoanele care nu au contestat în instanță tariful respectiv înainte de . Legii nr.144/2012, și că petentul nu a făcut dovada contestării în instanță a tarifului de despăgubire înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, instanța constată că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea retroactivă a dispozițiilor legii contravenționale mai favorabile anterior analizate.
Pe cale de consecință, instanța apreciază neîntemeiate contestația la executare și cererea de întoarcere a executarii, urmând a le respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare și cererea de întoarcere a executării, formulate de contestatorul Ș. V. H. (CNP_), domiciliat în București, . nr. 21, sector 6, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, ca neîntemeiate.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. MD/Thred. MG
4 ex./19.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7396/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7400/2015. Judecătoria... → |
|---|
