Contestaţie la executare. Sentința nr. 8731/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8731/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 8731/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8731

Ședința publică din data de 03.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: Ș. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. T. A. S.R.L.-ÎN INSOLVENȚĂ LA CII N. I. în contradictoriu cu intimata S.C. B. G. SOCIETE GENERALE S.A. având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, se prezintă intimata, prin reprezentant convențional, avocat G. A. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 care se depune la dosarul cauzei în ședință publică, lipsind contestatoarea.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 06.10.2015 contestatoarea a depus precizări, la data de 13.10.2015 intimata a formulat întâmpinare, iar la data de 27.10.2015 a fost înaintată adresă de la B. Societatea Civilă Profesională De Executori Judecătorești D., C. & Asociații.

Având în vedere că s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, obligație care nu a fost îndeplinită, instanța pune în discuție amânarea la a doua strigare.

Intimata, prin avocat, nu se opune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă contestatoarea, prin reprezentant convențional, avocat în baza împuternicirii avocațiale . nr_/2015 care se află la dosarul cauzei, fila 2 și intimata, prin reprezentant convențional, avocat G. A. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, aflată la dosarul cauzei, fila 72.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

La interpelarea instanței privind depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, contestatoarea, prin avocat, menționează că societatea a intrat în insolvență, motiv pentru care nu este obligată să achite taxa judiciară de timbru. Totodată precizează că nu a formulat cerere de reexaminare astfel încât solicită amânarea judecării cauzei pentru a se depune cerere de reexaminare.

La interpelarea instanței, intimata, prin avocat, menționează că este de acord cu amânarea judecării cauzei în vederea formulării cererii de reexaminare.

În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării, contestatoarea, prin avocat, arată că a formulat cerere precizatoare care a fost transmisă în data de 23.07.2015 prin serviciul poștal la dosarul cauzei.

Instanța verificând actele din dosar, constată că, nu a precizat contestatoarea cererea de întoarcere a executării în sensul celor puse în vedere prin rezoluția de la fila 55 dosar.

Instanța, raportat la aspectul că nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestatoare, deși a fost citată cu această mențiune în data de 07.09.2015 și având în vedere că la prezentul termen de judecată nu s-a făcut dovada formulării cererii de reexaminare, deși contestatoarea avea cunoștință despre deschiderea procedurii de insolvență în ceea ce priveste încă din data de 06.07.2015, însă a stat în pasivitate, respinge cererea de amânare a judecării cauzei pentru a se depune de către contestatoare o ipotetică cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Instanța, pune în discuția părților excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Contestatoarea, prin avocat, menționează că nu este obligată să achite taxa judiciară de timbru având în vedere situația juridică în care se află, respectiv în insolvență, motiv pentru care solicită respingerea excepției invocate.

Intimata, prin avocat, solicită admiterea excepției invocate.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția de netimbrare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.06.2015, contestatoarea S.C. T. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. B. G. Societe Generale S.A., a formulat contestație la executare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării silite inițiate în dosarul de executare nr. 419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., C. si Asociații până la soluționarea definitiva a prezentei contestații la executare, admiterea contestației la executare; anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., C. si Asociații, inclusiv a somației din data de 25.05.2015 si a adresei de înființare a popririi, anularea încheierii din data de 25.05.2015 emisa de Societatea Civila Profesională de Executori D., C. si Asociații prin care este încuviințată executarea silita si sunt stabilite cheltuielile de executare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că actele de executare inițiate sunt lovite de nulitate.

Contractele de credit si ipoteca în temeiul cărora se încearcă executarea silita nu sunt investite cu formula executorie potrivit art. 641 alin.1 NCPC, astfel ca nu se poate declanșa executarea silita împotriva societății, încheierea din data de 25.05.2015 a organului de executare fiind lovita de nulitate.

Cheltuielile de executare au fost stabilite de către executorul judecătoresc fără ca acestea să fie justificate în nici un fel.

În încheierea din data de 25.05.2015, executorul judecătoresc trebuie să își îndeplinească obligația de stabilire a cheltuielilor de executare, cu justificarea acestora, pentru ca debitorul să poată verifica legalitatea acestora, având dreptul de a supune aceste măsuri controlului de legalitate al instanței.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.712 și urm., art.719, 670 alin.4, 638 alin.1 Noul Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: adresă de înființare a popririi, încheiere din 25.05.2015 și buletinul procedurilor de insolvență nr._/08.12.2014.

Prin cerere completatoare, înregistrată pe rolul instanței la data de 24.07.2015, contestatoarea, prin avocat, a solicitat și întoarcerea executării, potrivit art.722 cod proc. civ., intrucaă a avut loc o executare parțială.

La data de 28.07.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite întemeiate pe dispozițiile art.719 Cod procedură civilă, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar ca neîntemeiată, respingerea contestației împotriva executării silite ca neîntemeiată, respingerea contestației împotriva încheierii din data de 25.05.2015 emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.419/2015 ca neîntemeiată, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost însoțită de încheiere din data de 25.03.2015 și dovada comunicării acesteia.

La data de 06.10.2015, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar cerere prin care a învederat faptul că prin încheierea din data de 06.07.2015 Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de reclamantă.

Prin compartimentul registratură, la data de 13.10.2015, intimata a depus întâmpinare la cererea completatoare prin care a solicitat în principal, anularea cererii privind întoarcerea executării silite, în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Analizând, cu prioritate, potrivit art.248, alin.1 Cod proc.Civilă, excepția de netimbrare a cererii, invocată din oficiu, retine că.

Prin cererea dedusă judecății s-a formulat contestație la executare cu privire la executarea silită aferentă dosarului de executare nr.419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., C. si Asociați, precum si intoarcerea executării, fără să se precizeze care este valoarea obiectului acestei cereri.

Prin rezolutie comunicată la data de 22.09.2015, (după cum reiese din înscrisurile aflate la filele 55,56,58 dosar), a fost citată contestatoarea cu mențiunea ca până la termenul de judecată acordat să facă dovada achitării taxei judiciare în suma de 1000 lei, conform art.10, alin.din OUG nr.80/2013, aferent contestatiei la executare, în suma de 50 lei, aferent cererii de suspendare, conform art.10, din OUG nr.80/2013, în suma de maxim 300 lei, conform art.10, alin.4 din OUG nr.80/2013, aferent cererii cu obiect întoarcere executare.

Cererea introductivă a fost formulată de contestatoare prin avocat, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 22.06.2015, după comunicarea rezoluției anterior menționate, contestatoare, în data de 06.10.2015, a adus la cunostinta instanței că s-a deschis procedura de insolventă în ceea ce o priveste, încă din data de 06.07.2015(f.60,61 dosar).

La termenul de judecată din data de 03.11.2015, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit, de către contestator.

Potrivit art.33. din OUG nr.80/2013 ,,-(1)Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.,, ceea ce impune instanței ca numai după constată că partea interesată și-a îndeplinit integral obligația de plata relativ la taxele de timbru datorate să poată trece la soluționarea oricărei alte excepții invocate ori a fondului cererii.

In opinia instanței, în cauză, nu sunt aplicabile dispozitiile art.115 (1) din legea nr. 85/2014 ,,Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru,, interpretarea acestei norme conducând la concluzia că scutirea se aplica cererilor formulate în ,,Procedura insolvenței,, precum și cererilor formulate pe calea dreptului comun pentru recuperarea creanțelor datorate debitorului de către terți rău platnici, ceea ce nu este cazul, în speță, acțiunea având obiect ,,contestație la executare și întoarcere executare,,

Se mai retine că odată stabilită taxa judiciară de timbru, partea nemulțumită, are dreptul să formuleze cerere de reexaminare, potrivit art.39 din OUG nr.80/2013, aspect asupra căreia a fost încunoștiințată prin rezoluția comunicată la data de 22.09.2015, însă contestatoarea nu a urmat această procedură.

Văzând cele anterior reținute, instanța va admite excepția netimbrării cererii și pe cale de consecință va anula cererea ca netimbrata, întrucat neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru în cuantumul prevăzut de lege se sancționează cu anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării.

Anulează cererea formulată de contestatoarea S.C. T. A. S.R.L., în insolvență, cu sediul la CII Negoită I., din Ploiești, ..1, județul Prahova, în contradictoriu cu intimata S.C. B. G. Societe Generale S.A., cu sediul în București, ..1-7, J_, CUI_, ca netimbrată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2015.

P. GREFIER

G. AndreiGeorgiana Ș.

Red.AG/Thred.MM

4 ex./12.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8731/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI