Contestaţie la executare. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 157/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 157/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 157

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE14.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: A. S. M.

GREFIER: A. S. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, privind pe contestatorii G. M. și G. M. în contradictoriu cu intimata S. S.A.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii prin avocat Doblețiu F. M., în baza delegației de substituire depusă la acest termen, lipsind initmata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Contestatorii, prin avocat, depun la dosarul cauzei recipisă de consemnare a cauțiunii în cuantum de 2.712,57 RON și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 50 lei. Față de depunerea acestor înscrisuri, instanța dispune anularea taxei judiciare de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Contestatorii, prin avocat, apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere faptul că domiciliul contestatorilor se află în sectorul 6.

Instanța reține cauza spre soluționare și pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 21.08.2014 contestatorii G. M. și G. M. au formulat contestație la executare împotriva executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 1353/2014 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești O. D. C. și N. A., la cererea creditoarei S. S.R.L., prin care au solicitat constatarea prescripției dreptului la acțiune al creditorului, anularea executării silite, a încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită în dosarul nr._ de către Judecătoria Sectorului 6 și suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, referitor la prescripția dreptului la acțiune al creditorului, contestatorii și-au motivat cererea arătând că biletele la ordin emise de . și avalizate, au fost emise la 20.03.2008 și au devenit scadente la 05.08.2009. De la această dată curgea termenul creditorului de a introduce acțiunea în executare silită, termen ce urma să se împlinească în 2012. Acțiunea a fost însă introdusă de creditor în cursul anului 2014, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 22.07.2014, intervenind prin urmare prescripția dreptului material la acțiune.

De asemenea, au arătat că s-a deschis față de societatea a căror acționari sunt procedura insolvenței, încheiată în momentul formulării contestației, fără să se fi respectat condițiile art. 889 C. pr. Civ în sensul că nu a fost întocmit proces – verbal de către executorul judecătoresc, deși acesta trebuia întocmit și comunicat părților.

Referitor la cheltuielile de executare, au arătat că nu cunosc cuantumul acestora întrucât nu le-a fost comunicat procesul – verbal, dar le-au apreciat ca fiind nefondate, peste limita maximă a onorariului ce putea fi pretins de executor., raportat la art. 39 alin.1 lit.d din legea 188/2000.

În drept, contestatorii au invocat disp. art. 711 și urm. Cod pr. Civ. și Legea 58/1934.

Initmata S. S.A.R.L. a depus întârmpinare în data de 24.10.2014 prin serviciul registratură, prin care a solicitat respingerea contestația la executare ca fiind tardiv introdusă, în conf. Cu disp. art. 714 C. pr. Civ. și în subsidiar, respingerea excepției prescripției invocate ca fiind neîntemeiată și respingerea contestației.

În fapt, initmata a arătat că, la data de 20.03.2008, s-a încheiat contractul de credit nr._ între BRD – Groupe Societe General SA, în calitate de împrumutător și Comstar 12 S.R.L, în calitate de împrumutat. În garantarea executării acestui contract s-a încheiat un alt contract de garanție reală imobiliară între creditor și debitor, contract în baza căruia, contestatorii, în calitate de reprezentanți și garanți ai societății, au achitat o parte din creditul datorat BRD – Groupe Societe General SA, rămânându-le o sumă restantă de 32.013,67 lei. Ulterior acestui contract s-au încheiat o . contracte de cesiune, contracte care le-au fost comunicate contestatorilor, ca urmare a schimbării creditorilor, la data de 06.06.2011.

Cu privire la excepția tardivității, a arătat că executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Sectorului 6 la data de 24.07.0214, iar ulterior a fost comunicată o somație de către B. O. D. – C., privind achitarea debitului restant la data de 06.08.2014. Contestația la executare a fost introdusă pe rolul instanței la data de 21.08.2014, cu depășirea termenului prevăzut de art. 714 Cod pr. Civ.

Cu privire la excepția prescripției invocată prin contestația la executare, intimata a arătat că nu este susținută de dovezi cu privire la pasivitatea creditorului inițial și a intimatei, și, în plus, aceasta a fost notificată în repetate rânduri de către creditorul inițial cu privire la plata creanței și la soluționarea litigiului pe cale amiabilă. Prin coroborarea art. 2.537 pct. 4 Cod procedură civ. și art. 1.522 Cod proc. Civ., prescripția a fost întreruptă la data de 06.06.2011, prin solicitarea adresată contestatorilor de a restitui debitul restant.

Cu privire la apărările pe fond ale contestatorilor, intimata a apreciat că sunt neîntemeiate și nefondate, nefiind susținute de dovezi. În plus, la dosar există o cerere formulată de debitoarea G. M., de unde rezultă că aceasta s-a prezentat la B. O. D. – C. și a studiat dosarul execuțional, solicitând o copie de pe acesta. Prin urmare, a luat la cunoștință de conținutul lui.

În drept, intimata a invocat art. 205, art. 711 și următoarele Cod pr. Civ.

În data de 28.11.2014 SCP Executori Judecătorești O. D. C. și N. A. a comunicat copii din dosarul de executare_ (fila 145-178).

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 713 alin. 1 din Codul de proc. Civila, contestatia la executare se introduce la instanta de executare.

Potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ. executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

Instanța are în vedere că în prezenta cauză cererea de executare silită a fost depusă la organul de executare anterior datei de 16.06.2014 (fila 154), înainte de pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014 publicată în data de 16.07.2014, astfel încât Judecătoria Sectorului 1 București, în raza căreia are sediul executorul judecătoresc, este competentă potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă în forma în vigoare de la acea dată, instanță care, astfel, în lumina dispozițiilor legale anterior citate, a devenit instanță de executare, competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite, inclusiv contestațiile la executare în temeiul art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă.

Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorii G. M. și G. M., în contradictoriu cu intimata S. S.A.R.L în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. S. M. A. S. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI