Contestaţie la executare. Sentința nr. 5707/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5707/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 5707/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5707
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. I. L.
GREFIER: T. C.-I.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea B. E. în contradictoriu cu intimata . IFN S.A.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 02.07.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța – pentru motivele consemnate în încheierea de dezbateri - a amânat pronunțarea la data de azi, 16.07.2015, hotărând după cum urmează:
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.08.2013, sub nr._, contestatoarea B. E., în contradictoriu cu intimata S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., a formulat contestație la executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, prin care a solicitat anularea titlului executoriu reprezentat de cerere pentru emiterea unui card de credit crn_, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în Dosar de executare nr. 1217/2012 aflat pe rolul B. B. Ș. C. și D. N., respectiv anularea procesului verbal cheltuieli de executare încheiat în 22.07.2013 și a înștiințării din data de 23.07.2013 purtând numărul de înregistrare/ieșire 9936, cu consecința înlăturării efectelor acestora, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, prin adresa nr. 9936 întocmită în data de 23.07.2013 în dosarul de executare nr. 1217/2012 aflat pe rolul B. B. Ș. C. și D. N., i s-a comunicat faptul că s-a procedat la înființarea popririi asupra tuturor conturilor deschise la terțul poprit Banca Transilvania-Sucursala Militari.
În data de 05.09.2005, contestatoarea a achiziționat un produs de la S.C. ALTEX IMPEX S.R.L. în valoare de 2639,60 RON, cu plata în rate. A achitat integral prețul bunului.
În momentul achiziționării bunului nu a contractat decât cu S.C. ALTEX IMPEX S.R.L., nu a solicitat decât bunul pe care l-a achitat cu plata în rate.
Așadar, nu a solicitat un card de credit care să aibă o anumită limită de retragere, nu a negociat cu reprezentantul S.C. ALTEX IMPEX S.R.L. clauzele și condițiile emiterii vreunui card de credit și nu a solicitat niciodată de la pârâta S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. vreun card de credit cu vreo limită de retragere în numerar.
De asemenea, reprezentantul S.C. ALTEX IMPEX S.R.L. nu a declarat nici un moment că ar reprezenta pe S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., nici în momentul achiziționării bunului cu plata în rate, nici după această dată.
Ceea ce a solicitat a fost doar achiziționarea acelui bun, motiv pentru care i s-a solicitat să semneze mai multe acte, nu a avut loc nici o negociere între contestatoare și S.C. ALTEX IMPEX S.R.L., nici între aceasta și S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. sau cu vreo societate care să conțină mențiunea „Euroline” în denumirea sa, nici cu privire la achiziționarea bunului, nici cu privire la emiterea vreunui card de credit. A dorit și a achiziționat un bun cu plata în rate de la S.C. ALTEX IMPEX S.R.L., dar nu a putut nici un moment să negocieze ceva, i s-au dat formulare pe care, dacă dorește să achiziționeze bunul, i s-a comunicat că trebuie să le semneze așa cum sunt.
Potrivit art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților*
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv,”
Contestatoarea nu a solicitat și nici nu a negociat clauzele și condițiile emiterii vreunui card de credit, ci i s-a dat un înscris denumit “cerere pentru emiterea unui card de credit, care purta ștampila S.C. ALTEX IMPEX S.R.L. și, pentru că am dorit să achiziționez bunul de la amintita societate, mi s-a cerut să semnez cererea pentru emiterea cârdului de credit. Această cerere pentru emiterea cârdului de credit conținea mențiunea prețului produsului pe care doream să îl achiziționez și nicidecum alte sume.
Nu a negociat nici eliberarea cârdului de credit, dar nici măcar una din clauzele, condițiile, taxele și comisioanele referitoare la cardul de credit legat de cererea ce poartă nr. CRN_, nu a negociat nici clauzele inițiale ale cererii de credit, dar nici comisionul lunar de administrare cont, nici cel de 3 RON, dar nici cel de 4,50, care au fost stabilite unilateral, discreționar și abuziv. Nu am negociat nici penalitatea pentru plata întârziată, care a fost majorată discreționar și abuziv la suma de 45 RON de la suma de 30 RON.
De asemeni, nu a negociat nici clauza cu privire la procentul de 5% aplicat, citez “la valoarea cu care a fost depășită limita de creditare acordată”. Apreciază că și această clauză este abuzivă având în vedere că: pentru a reține stipularea în contract a uni motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște, din momentul încheierii contractului, aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situației vizate;caracterul conștient al actului juridic impune ca subiectul de drept civil să aibă puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implică perfectarea sa, având reprezentarea corectă și exactă a consecințelor actului juridic pe care îl semnează. Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și a regulii de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forță obligatorie, potrivit art. 969 cod civil din 1864, se desprinde concluzia că si clauzele contractuale trebuie formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în ipoteza producerii situației.
“Valoarea cu care a fost depășită limita de creditare acordată” nu este un element determinat și nici determinabil în momentul încheierii contractului, pentru ca să poată în mod conștient să își asume o asemenea clauză.
S-a creat, prin clauze stipulate unilateral și arbitrar, prin taxe, comisioane și penalități instituite ulterior momentului redactării pretinsului titlu executoriu și pentru care nu i s-a cerut și nici nu și-a exprimat acordul comision de administrare lunară stipulat unilateral, fără consultarea sa, penalitate plată întârziată stabilită și mărită fără acordul său, penalitate depășire limită de credit stabilită fără acordul meu și cu un mod de calcul imprevizibil), în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit alin 1 din Anexa la Legea 193/2000:
“Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului; (...)
e) dau dreptul profesionistului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;”.
În raport de dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000 și ale alin 1 din Anexa la același act normativ, contestatoarea a solicitat să se constate caracterul abuziv al tuturor clauzelor din cererea pentru emiterea cârdului de credit nr CRN_ din 05.09.2005, inclusiv al celor referitoare la comisionul lunar de administrare cont, penalitatea pentru plata întârziată, penalitatea pentru depășire limită de credit și a celei privind existența unei limite curente pentru retrageri de numerar (nici aceasta nu a fost solicitată și nici negociată de subsemnata) și în consecință să dispuneți anularea titlului executoriu cerere pentru emiterea unui card de credit CRN_.
De asemenea, pentru considerentele dezvoltate mai sus, contestatoarea a solicitat să se constate nulitatea absolută a cererii pentru emiterea cardului de credit nr CRN_ din 05.09,2005 pentru cauză ilicită.
Totodată, contestatoarea a arătat faptul că pretinsul titlu executoriu a fost încheiat în 05.09.2005, iar în raport de dispozițiile art. 405 Cod de Procedură Civilă, a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită cu privire la pretinsul debit solicitat de intimată. Suntem la opt ani distanță de la încheierea pretinsului titlu executoriu, iar subsemnata am achitat de foarte mult timp acele 36 rate pentru achiziționarea bunului, de peste trei ani, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Cu privire la procesul verbal cheltuieli executare întocmit în data de 22.07,2013în dosarul de executare nr. 1217/2012 aflat pe rolul B. B. Ș. C. și D. N., contestatoarea a menționat că sunt prevăzute cheltuieli nejustificat de mari: onorariul executorului, în raport de munca efectiv depusă, este mult prea mare, nefiind justificat nici acel onorariu pentru consultanță, câtă vreme un executor judecătoresc nu are în atribuții și acordarea de consultanță juridică, motiv pentru care se impune anularea și a acestui act de executare.
Cu privire la înștiințarea din data de 23.07.2013 purtând numărul de înregistrare/ieșire 9936, efectuată în dosarul de executare nr. 1217/2012 aflat pe rolul B. B. Ș. C. și D. N., contestatoarea a arătat că se referă la suma de 4708, 74 lei, citez, „conform titlului executoriu reprezentat de Cerere de emitere card de credit-Contract nr._/05.09.2005”, dar nicăieri în pretinsul titlu executoriu nu se face referire la suma de 4708,74 lei. în pretinsul titlu executoriu nu se precizează decât valoarea de raft a produsului, care este 2639, 60 lei, sumă pe care contestatoarea a achitat-o de multă vreme, motiv pentru care apreciază că prezenta executare silită este lipsită de obiect. Înștiințarea menționată nu este însoțită de un înscris justificativ al acestei sume de 4708, 74 lei, ci se face trimitere la pretinsul titlu executoriu. Mai mult, executarea silită a fost solicitată de intimata S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., dar aceasta nu apare ca parte care și-ar fi însușit, prin semnătură, acea Cerere de emitere card de credit-Contract nr._/05.09.2005, motiv pentru care este de neînțeles temeiul pentru care intimata solicită punerea în executare a unui titlu care nu îi aparține.
Văzând și aceste considerente, contestatoarea a solicitat anularea titlului executoriu și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1217/2012 aflat pe rolul B. B. Ș. C. și D. N..
Având în vedere starea materială modestă a contestatoarei și a familiei sale, a solicitat să se constate faptul că a fost adusă într-o situație extrem de delicată prin înființarea popririi asupra conturilor deținute la Banca Transilvania-Sucursala Militari, fiindu-i foarte greu să facă față cheltuielilor zilnice, motiv pentru care a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399 și următoarele Cod de Procedură Civilă, art. 4 și următoarele din Legea 193/2000 și art. 948 Cod Civil din 1864.
La data de 27.08.2013, prin compartimentul registratură, B. B. Ș. C. și D. N., a înaintat în copie certificată cu originalul dosarul nr.1217/2012.
În temeiul art.255 rap,. la art.258 Noul Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul intimatei.
Prin compartimentul registratură, la data de 24.10.2013, intimata a depus la dosar istoricul cardului nr._.
La data de 11.08.2013, intimata Bancpost SA a depus răspunsul la interogatoriul formulat de contestatoare - filele 81 – 84.
La data de 03.12.2013, prin fax, contestatoarea a depus la dosar note de ședință.
Prin încheierea de ședință din data de 28.01.2014, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu expertiză tehnică contabilă, cu obiectivele stabilite la acea dată.
Prin compartimentul registratură, la data de 16.05.2014, s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă judiciară, efectuat de expert A. Gh. I. – filele 140 – 155.
La data de 02.06.2014, contestatoarea a depus obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, obiecțiuni ce au fost admise de instanță.
Prin compartimentul registratură, la data de 18.06.2014, intimata a depus la dosar relațiile solicitate de instanță la termenul din data de 02.06.2014.
La data de 19.09.2014, prin compartimentul registratură, s-a depus raportul de expertiză contabilă refăcut.
La termenul de judecată din data de 13.10.2014, contestatoarea a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă.
La același termen, instanța a dispus înlocuirea expertului A. Gh. I. cu expertul P. I..
Prin compartimentul registratură, la data de 23.01.2015, intimata a comunicat relațiile solicitate de instanță – filele 233 – 241.
La data de 19.05.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus înscrisurile solicitate potrivit încheierii din data de 27.04.2014, la data de 26.06.2015, s-a depus un raport de imposibilitate a efectuării expertizei contabile judiciare, iar la data de 08.07.2015, contestatoarea a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 05.09.2005 contestatoarea a semnat o cerere pentru emiterea unui card de credit. Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului semnate de către reclamantă completau regimul juridic al contractului dintre părți.
Instanța constată că deși reclamanta susține faptul că a crezut că cealaltă parte contractantă este Altex, iar nu intimata, această susținere nu poate fi reținută ca întemeiată, deoarece reieșea cu claritate din datele înscrise pe cererea pentru emiterea unui card faptul că intimata este cocontractantă (f. 18), iar Altex nu avea decât calitatea unui agent, respectiv un mandatar al acesteia la momentul încheierii contractului.
În aceste condiții, instanța constată că între părți s-a încheiat contractul de emitere a unui card, ce dădea dreptul reclamantei să obțină credit de la intimată în condițiile descrise în acesta.
Cu privire la susținerea contestatoarei în sensul că acest contract este nul fiind lovit de cauză ilicită, instanța o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că ea presupune ca prin scopul urmărit prin încheierea actului juridic să fie acela de a contraveni unor dispoziții legale imperative. Liceitatea cauzei se prezumă până la proba contrară. Instanța constată că scopul urmărit de către părți a fost acela de a obține un câștig material fiind un contract cu titlu oneros prin care nu s-a urmărit încălcarea niciunei dispoziții legale imperative.
La data de 05.12.2012 intimata a solicitat executarea silită a contestatoarei, formându-se pe rolul B. B. Ș. C. și D. N. dosarul de executare nr. 1217/2012 având ca obiect executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul pentru emiterea unui card de credit din data de 05.09.2005 pentru suma de 3724,80 lei.
Față de momentul introducerii cererii, reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită. Instanța constată, însă, din înscrisurile depuse de intimată la f. 76 faptul că ultima plată efectuată de reclamantă s-a efectual la data de 16.12.2010. În aceste condiții, instanța constată că nu s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani de zile de la ultimul act întreruptiv al acesteia și până la formularea cererii de executare silită de către intimată. Prin urmare, va respinge această excepție ca neîntemeiată.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc stabilit prin procesul-verbal din data de 25.02.2013 în cuantum de 461,88 lei, instanța reține, contrar susținerilor petentei faptul că acestea se încadrează în dispozițiile legale privind onorariu maximal al executorilor. Astfel, instanța constată că în raport de valoarea creanței și ordinul nr. 2561/2012 onorariu maxim pe care îl poate avea executorul judecătoresc în cauză este de 372 lei plus tva (89,88 lei), deci suma de 461,88 lei, stabilită, în mod legal, de executor.
Cu privire la lichiditatea creanței intimatei, instanța constată că, din cauze imputabile acesteia, nu s-a putut stabili care este conform contractului și plăților efectuate de către reclamantă, debitul restant pe care îl datorează intimatei. Pe cale de consecință, nefiind îndeplinită condiția caracterului lichid al creanței, titlul executoriu își pierde această caracteristică. Or, în lipsa titlului executoriu nu se poate desfășura în mod legal executarea silită. Pentru aceste motive, instanța va constata că actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 1217/2012 sunt nule.
Cu privire la clauzele abuzive invocate de către reclamantă, instanța subliniază, cu titlu prealabil faptul că nu toate clauzele din contract pot face obiectul acestei analize, ci doar acelea prin care se creează obligații în sarcina consumatorului. Astfel, analizând dispozițiile contractuale, instanța constată că este vorba de art. 12 și art. 15 din contract.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activităților sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar intimata având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Analizând clauzele contractului, se poate observa că întregul conținut al acestuia este format din stipulații stabilite în prealabil de către bancă pentru a fi utilizate în mod general și repetat. Negocierea contractului presupune posibilitatea ca părțile să stabilească existența și conținutul clauzelor contractuale de comun acord, iar potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 teza finală, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Instanța constată că pârâtele nu au putut face dovada faptului că acest contract ce face obiectul prezentei cauze a fost negociat de către părți. Simplul fapt că reclamanta a avut la cunoștință oferta băncii nu înseamnă faptul că aceasta a putut să negocieze cu pârâtele conținutul contractului. Prin urmare, instanța constată că produce în continuare efecte prezumția potrivit căreia contractul dintre părți nu a avut un caracter negociat.
Potrivit art. 12 din contract: „1. Pentru toate și orice sume aflate în sold, deținătorul va plăti emitentului dobânda (…). Rata dobânzii este menționată în tabelul de mai jos. 2. Rata dobânzii este stabilită de către emitent și poate fi modificată de fiecare dată când au loc modificări ale: i) ratelor dobânzilor stabilite de BCE; ii) ratele dobânzilor de pe piața interbancare; iii) riscuri speciale asumate de emitent; iv) împrejurări competitive. 3. Emitentul are dreptul de a modifica dobânda cât și orice alte taxe și comisioane sau să introducă noi costuri în funcție de politica de costuri a emitentului.”, iar potrivit art. 15 „Emitentul este îndreptățit să rezilieze contractul încheiat cu deținătorul (…) în următoarele situații: a) deținătorul nu a achitat ratele lunare timp de două luni consecutive; b) deținătorul a încălcat după părerea emitentului prevederile prezentului document (…)”.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeași lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE în varianta sa în limba franceză care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „Curtea”) a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C‑484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C‑26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar și previzibil și care (ii) reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește prima condiție, respectiv redactarea în mod clar și previzibil a clauzelor, instanța reține că înțelesul acestei cerințe a fost clarificat prin pct. 75 din Hotărârea Kasler, anterior citată. Potrivit Curții, „având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.” Așa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.
De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamantului este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă art. 12 și art. 15 din contract instanța reține următoarele:
Contractul încheiat între părți este un contract cu titlu oneros motiv pentru care pentru creditul acordat intimata este îndreptățită să primească dobândă. Conform art. 12. 1, reclamanta are obligația de a achita această dobândă care reprezintă cost al creditului. Instanța constată că rata dobânzii este prevăzută într-un cuantum fix de 32% fiind clar exprimată și ușor de înțeles de către orice consumator. Pe cale de consecință, reprezentând un cost al creditului clar exprimat, instanța constată că această clauză nu poate face obiectul unei clauze abuzive.
Cu privire la dispozițiile art. 12.2 din contract, instanța constată că ele permit intimatei să modifice dobânda în funcție de niște factori externi care nu țin de aceasta, ci de competitivitatea pe piață a instituțiilor de credit, factori accesibili a fi cunoscuți și de către un consumator cu nivel mediu de informare. Prin urmare, instanța constată că se naște un dezechilibru între părți contrar bunei-credințe, motiv pentru care constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a califica această clauză ca fiind abuzivă.
În schimb, dispozițiile art. 12.3 din contract care permit intimatei să modifice unilateral dobânda sau să introducă noi costuri după propria politică nu mai îndeplinesc condițiile de claritate și de previzibilitate stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În aceste condiții, față de faptul că doar una dintre părți poate modifica în mod unilateral contractul, în mod discreționar, instanța constată că se creează un dezechilibru semnificativ între părți, motiv pentru care instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauze.
Cu privire la dispozițiile art. 15 lit. a) din contract, conform cărora intimata este îndreptățită să rezilieze contractul încheiat cu deținătorul dacă nu a achitat ratele lunare timp de două luni consecutive, instanța constată că nu se creează niciun dezechilibru contrar bunei-credințe între drepturile părților, intimata fiind îndreptățită conform teoriei generale a obligațiilor să solicite rezoluțiunea în caz de neexecutare a obligațiilor de către debitor. Or, neexecutarea obligației de restituire pe o perioadă de două luni de zile pentru un contract de credit în care nu este stabilită anticipat valoarea acestuia, poate fi apreciată ca o neexecutare suficient de importantă care să dea dreptul intimatei de a nu mai acorda credit pe viitor și de a rezilia contractul. Cu privire însă la dreptul intimatei de a rezilia contractul dacă deținătorul a încălcat după părerea emitentului prevederile prezentului document, instanța constată că prin această clauză se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, neexecutarea obligațiilor de către reclamantă neputând fi lăsată doar la simpla apreciere a intimatei, deoarece prin aceasta se creează, în fapt, un drept unilateral și discreționar al intimatei de a înceta contractul în orice moment. Or, un astfel de rezultat este contrar echilibrului dintre părți și bunei-credințe. Pentru aceste motive, instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauze.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte contestația, va constata caracterul abuziv, iar, pe cale de consecință, nulitatea clauzelor 12.3 și 15 lit. b) din Contractul de credit nr. CRN_/05.09.2005, lipsa caracterului lichid al creanței motiv pentru care va anula actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1217/2012 și va respinge restul cererilor ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea B. E., C.N.P._, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat „M. I. M.” din București, sector 1, .. 11, clădirea „UNION INTERNATIONAL BUSINESS CENTER”, etaj 3, camera 302, în contradictoriu cu intimata S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., cu sediul în București, Bulevardul D. P. nr. 6A, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având C.U.I. RO_.
Constată caracterul abuziv, iar, pe cale de consecință, nulitatea clauzelor 12.3 și 15 lit. b) din Contractul de credit nr. CRN_/05.09.2005.
Constată lipsa caracterului lichid al creanței motiv pentru care anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1217/2012.
Respinge restul cererilor ca neîntemeiate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.07.2015.
P. GREFIER
Red. TDIL/Tehn. M.U.
4 ex / 07.08.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7070/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5741/2015.... → |
|---|
