Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 10817/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 18.12.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea P. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea, prin apărător I. A., cu împuternicirea avocațială la fila 7 dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect contestație la executare, aflându-se la primul termen de judecată.
Instanța pune in discuția părților stabilirea competenței instanței.
Contestatoarea, prin apărător apreciază că Judecătoria Sector 6 București este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța în baza art. 131 NCPC constată că este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 651 NCPC.
Instanța pune in discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.
Contestatoarea, prin apărător estimează durata cercetării procesului la o lună.
Instanța în baza art. 238 NCPC față de obiectul cererii de chemare in judecată estimează durata cercetării procesului la 6 luni.
Contestatoarea, prin apărător depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 66 de lei, conform chitanței nr._/18.12.2015, învederând instanței că pentru cererea de suspendare a executării silite partea nu dorește să achite taxa judiciară de timbru.
Instanța constată că a fost achitată taxa judiciară de timbru pentru contestația la executare.
Instanța invocă excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite.
Contestatoarea, prin apărător arată că instanța urmează să dispună in consecință.
Instanța admite excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite, având in vedere că la acest termen de judecată, contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 50 de lei, aferentă acestui capăt de cerere și in consecință anulează cererea de suspendare ca netimbrată.
Instanța in baza art. 717 alin. 2 NCPC pune in vedere contestatoarea să achite in contul B. contravaloarea fotocopierii dosarului de executare în cuantum de 19,84 lei.
Instanța pune in discuția părților calificarea excepției prescripției ca fiind o apărare de fond.
Contestatoarea, prin apărător arată că este de acord.
Instanța califică excepția prescripției invocată prin contestația la executare ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată cu ocazia pronunțării hotărârii.
Instanța acordă cuvântul părților pe probe.
Contestatoarea, prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța in baza art. 255-258 NCPC încuviințează proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Contestatoarea, prin apărător solicită admiterea acțiunii astfel cum fost formulată având in vedere susținerile detaliate pe larg în cuprinsul cererilor aflate la dosarul cauzei, a se constata faptul că dreptul intimatei de a solicita executarea silită s-a prescris in temeiul art. 706 NCPC. Cu privire la tariful de despăgubire solicită a se avea in vedere că acesta nu este datorat, întrucât acesta nu mai este prevăzut de lege. Pentru aceste motive solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, constând in plata onorariului de avocat.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 26.08.2015, sub nr._, contestatoarea P. C., în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A – CESTRIN, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea contestației la executare; anularea tuturor formelor de executare întocmite în Dosarul de executare nr. 1887/2015, aflat pe rolul B. R. G.- I., solicitând, în special, anularea actelor ce i-au fost comunicate, respectiv anularea încheierii din data de 13.07.2015 prin care a fost admisă cererea formulată de creditoare, a Somației emisa 03.08.2015 emisă în același dosar, a Titlurilor executorii constând în: Procesul-verbal . nr._/26.06.2012, emis de C.N.A.D.N.R. S.A., Procesul-verbal . nr._/26.06.2012, emis de C.N.A.D.N.R. S.A., Procesul-verbal . nr._/12.07.2012, emis de C.N.A.D.N.R. S.A., dar și a încheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, ce nu i-a fost comunicată; anularea cheltuielilor de executare prevăzute în Somația emisă la data de 03.08.2015 și încheierea privind cheltuielile de executare emise de B. R. G.-I. în suma de 496 lei; suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de Judecată constând în taxa judiciara de timbru și onorariul de avocat.
În motivare, contestatoarea a inovocat excepția prescripției dreptului intimatei de a solicita executarea silită a titlurilor executorii mai sus-menționate, solicitând admiterea acesteia. În acest sens, a arătat că procesele-verbale enumerate anterior au fost emise la data de 26.06.2012 primele două, respectiv 12.07.2015, iar cererea de executare silită a fost înregistrată la B. R. G.-I. la data de 13.07.2015. Astfel, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 706 C.p.c., în temeiul cărora dreptul de a obține a executarea silită se prescrie în termen de 3 ani. Prin urmare, având în vedere data emiterii proceselor-verbale în discuție, prin raportare la data formulării cererii de executare silită, dar și la textul de lege mai sus menționat, contestatoarea a considerat că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – a arătat că s-a instituit o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conforma prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituția României. În acest sens a invocat dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, care a stat la baza aplicării sancțiunii complementare privind plata tarifului de despăgubire a fost abrogat de pct. 2 al art. 1 din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012.
În acest context, contestatoarea a apreciat că intervine aplicarea legii contravenționale mai favorabile, în conformitate cu art. 12 alin. 2 din O.G, nr. 2/2001 și art. 15 alin. 2 Constituția României. De asemenea, a arătat că prin Decizia nr. 228/2007, Curtea Constituționala a stabilit faptul că legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii. Astfel, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Cu privire la legalitatea titlului executoriu, respectiv a actului sancționator, contestatoarea a înțeles să conteste datorită lipsei semnăturii olografe a agentului constatator. În aceste condiții, a apreciat că procesul verbal este nul absolut, motiv pentru care nu poate constitui titlu executoriu, deci nu poate fi pus în executare. Totodată, a mai precizat faptul că, la momentul în care s-a solicitat încuviințarea executării silite asupra titlului executoriu, respectiv procesul - verbal de contravenție erau aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 6 din data de 16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 14/2014. În aceste condiții contestatoarea a apreciat că nu a înregistrat nici un debit restant față de faptul că, în opinia sa, creanța consemnată în titlul executoriu pus în executare nu există.
Față de cele învederate, având în vedere valoarea creanțelor ce au fost valorificate în cadrul dosarului de executare, respectiv 387 ,87 lei, onorariul maxim ce putea fi perceput de executor era de 10% din valoarea creanțelor, adică 100 lei cel mult pentru recuperarea creanței intimatei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm C.p.c.
În susținerea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: somație, încheiere din 13.07.2015, încheiere din 10.06.2015, Procesul-verbal . nr._/12.07.2012, Procesul – verbal . nr._/26.06.2012, Procesul – verbal . nr._/26.06.2012.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.10.2015, intimata CNADNR S.A – CESTRIN a solicitat instanței să dispună respingerea cererii de suspendare a executării silite formulate de către contestatoare, ca nefondată, respingerea contestației la executare formulată de către contestator împotriva executării silite efectuată de către B. R. G. I. în baza titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale menționate, generate și semnate electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, ca nelegală și netemeinică, precum și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. R. G. I. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite formulate de către contestatoare, intimata a apreciat că nu se impune ordonarea acestei măsuri provizoriu întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatoarei, precum nici nu se creează o pagubă iminentă care nu se poate repara.
Pe fondul cauzei, intimata a învederat instanței faptul că prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că vehiculul aparținând contestatoarei a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, astfel cum este definită de prevederile art. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, a învederat instanței de judecată faptul că emiterea și comunicarea procesului verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, intimata a învederat instanței faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. În acest sens, a mai precizat că perioada cuprinsă între data săvârșirii contravenționale, și data emiterii procesului - verbal de contravenție nu depășește termenul de 6 luni. Totodată a arătat că, în conformitate cu procesul - verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, comunicarea proceselor verbale de contravenție în cauză, s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001 prin afișare la domiciliul debitorului fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii. În acest sens, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 165 pct. 1 NCPC care precizează că procedura se socotește îndeplinită “la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal”. Totodată, a invocat și disp. art. 273, alin. (2) VC, potrivit cărora „mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovada scrisă”.
Intimata a învederat instanței faptul că de la data comunicării procesului - verbal de contravenție și până la data încuviințării executării silite, contestatoarea nu a îndeplinit de bună - voie plată creanței stabilită în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale de către agenții procedurali. Totodată, în ceea ce privește susținerea contestatoarei legată de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator din cuprinsul procesului — verbal de contravenție, intimata a apreciat-o ca nefondată. În plus, în ceea ce privește invocarea de către contestatoare a dispozițiilor Deciziei nr. 6/2015 pronunțată de către ICCJ, intimata a învederat instanței faptul că, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv intimata, prin agenții constatatori.
În consecință, intimata a apreciat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, invocând în acest sens dispozițiile art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: „procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoștința, precum și hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat minerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.” Astfel, atât timp cât exista calea de atac a plângerii contravenționale, intimata că aspectele legate de recuperarea și semnarea electronică a procesului - verbal de contravenție ridicate de către contestatoare nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 NCPC. În ceea ce privește prescripția dreptului de a mai obține executarea silită invocată de către contestator, intimata a apreciat-o ca neîntemeiată. În acest sens a făcut trimitere și la dispozițiile art. 708(2) din NCPC, în baza cărora cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii de către creditoare a cererii de executare, însoțită de titlul executoriu. Astfel, manifestarea de voința a titularului de a-și realiza dreptul (depunerea cererii de executare, reprezentând sesizarea executorului) semnifică începerea executării.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Noul Cod proc. civ. precum și cele invocate.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alta proba a cărei necesitate va reieși din dezbateri.
La dosar a fost înaintată copia dosarului de executare (filele 39-49).
La termenul de judecată din data de 18.12.2015, instanța a calificat excepția prescripției ca apărare de fond.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr. 1887/2015 al B. R. G.-I. creditorul CNADNR a solicitat punerea în executare silită (fila 45) a creanței în cuantum de 84 euro reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin titlurile executorii – procesele-verbale de contravenție . nr._/26.06.2012, . nr._/26.06.2012 și . nr._/12.07.2012 întocmite de CNADNR (fila 91).
Analizând contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata CNADNR, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. 1 și 2 NCPC, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
În cauză, contestatoarea a invocat faptul că procesele-verbale de contravenție nu poartă semnătura agentului constatator precum și faptul că nu putea fi sancționată de 3 ori pentru aceeași faptă.
Or, instanța reține dispozițiile art. 712 alin.2 NCPC potrivit cărora, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
În cazul de față este vorba despre titluri executorii care nu sunt emise de o instanță judecătorească, respectiv procese-verbale de contravenție. Or, împotriva acestor acte contestatoarea avea deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de O.G. nr. 2/2001, prin care putea obține anularea procesului-verbal.
Prin urmare, pe calea contestației la executare, nu se pot face apărări cu privire la nulitatea procesului-verbal de contravenție, conform normei juridice enunțate anterior, motiv pentru care instanța nu va reține aceste motive de contestație la executare.
Motivele de contestație la executare invocate de contestatoare prin prisma dispozițiilor Legii nr. 144 din 23 iulie 2012 prin care au fost abrogate art. 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziții legale care au constituit temei de drept pentru obligarea contravenientei la plata despăgubirilor de 84 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi executată silit, instanța reține următoarele:
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat art. 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite înainte de . legii menționate, însă doar în măsura în care este vorba despre tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Lg. 144/2012, respectiv până la data de 27.07.2012.
În sensul calificării dispozițiilor din art. II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă este și decizia Curții Constituționale nr. 385/2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a acestui articol, invocată de CNADNR, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Însă, aplicarea retroactivă a legii contravenționale mai favorabile cu privire la tarifele de despăgubire stabilite în sarcina contravenienților înainte de . Lg. 144/2012 este posibilă doar dacă tarifele respective au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, respectiv până la data de 27.07.2012.
Sub acest aspect, instanța constată faptul că prin Decizia nr.165/2015 Curtea Constituțională a reținut că între cele două categorii de persoane, respectiv contravenienții care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012-tarife care se anulează conform art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012- și cei care nu au formulat astfel de contestații sau ale căror contestații au fost respinse ca tardive, se află în situații juridice diferite, aspect care justifică tratamentul diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținută încălcarea prin art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 a dispozițiilor art. 16 din Constituție.
Astfel, reținând că în urma controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională asupra art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 s-a statuat că nu poate fi apreciat drept discriminatoriu tratamentul diferit stabilit de legiuitor pentru persoanele cărora le-a fost aplicat un tarif de despăgubire anterior intrării în vigoare a Lg. 144/2012 și care au contestat în instanță tariful respectiv înainte de . Lg. 144/2012 și pentru persoanele care nu au contestat în instanță tariful respectiv înainte de . Legii nr. 144/2012, și că petenta nu a făcut dovada contestării în instanță a tarifului de despăgubire înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, instanța constată că, în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea retroactivă a dispozițiilor legii contravenționale mai favorabile anterior analizate.
În ceea ce privește dreptul de a cere executarea silită, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicarea acestuia constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
În consecință, instanța constată că termenul de prescripție a executării silite începe să curgă la momentul expirării termenului de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, de abia la acest moment născându-se dreptul creditoarei de punere în executare a procesului-verbal de contravenție, și nu de la data încheierii proceselor-verbale, la acel moment acestea nereprezentând titluri executorii.
În cauză, instanța constată că procesele-verbale au fost comunicate contestatoarei la data de 05.07.2012 respectiv 20.07.2012 (filele 46-48 verso), comunicări necontestate de către petentă, iar cererea de executare silită a fost formulată în cadrul termenului de 3 ani de la data expirării termenului de 15 zile de la comunicarea proceselor-verbale, și anume la data de 13.07.2015 (fila 45).
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța constată că art. 669 Cod procedură civilă prevede următoarele: (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
(3) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.
(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție.
(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.
În ceea ce privește suma de 496 de lei stabilită de executor cu titlu de cheltuieli de executare, instanța constată că în cuprinsul încheierii din 13.07.2015 executorul judecătoresc nu stabilește valoarea fiecărei categorii de cheltuieli indicate, modul de calcul al acestora și ce reprezintă în concret și nici nu sunt depuse dovezi alăturate cu privire la efectuarea acestor cheltuieli, acest aspect fiind de natură a exclude caracterul cert, lichid și exigibil al creanței astfel evidențiate.
Rațiunea prezentării modului de calcul al acestor sume este aceea de a permite instanței cercetarea legalității și caracterului just al acestor sume, aspecte neîndeplinite însă în cauză.
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța va admite, în parte, contestația la executare, va anula, în parte, executarea silită în dosarul nr. 1887/2015 al B. R. G.-I. în ceea ce privește suma de 496 lei reprezentând cheltuieli de executare și va respinge în rest contestația la executare ca neîntemeiată.
Având în vedere faptul că intimata este parțial căzută în pretenții, în baza art. 453 NCPC, instanța o va obliga la plata către contestatoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat astfel cum a fost dovedit prin chitanța aflată la fila 56 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul P. C., cu domiciliul în Mun. București, ., ., ., CNP_, cu domiciliul ales la C.. De Av. A. I., în București, ., .,., în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A. – CESTRIN, ,cu sediul în București, ..401A, sector 6, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_.
Anulează în parte executarea silită în dosarul nr. 1887/2015 al B. R. G.-I. în ceea ce privește suma de 496 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Respinge, în rest, contestația la executare ca neîntemeiată.
Obligă intimata să achite contestatorului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. LB/Tehnored. PAS
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 9007/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8732/2015. Judecătoria... → |
|---|
