Contestaţie la executare. Sentința nr. 2800/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2800/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2800/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2800

Ședința publică de la data de 21 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, privind pe contestatorul A. P. C. și pe intimata C. SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.

La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 raportat la art.650 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța, în temeiul art. 238 din Noul codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni de zile.

Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței, la data de 05 ianuarie 2015, sub nr._, contestatorul, A. P. C., în contradictoriu cu intimata C. SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reexaminarea soluției stabilită în dosarul de executare nr. 2790/b/2014 al B. B. C. și M. A. M. și revocarea executării sumei de 393,18 lei.

În motivare, contestatorul a precizat că procesele-verbale . nr._/24.10.2011 și . nr._/24.10.2011 unde sunt stabilite amenzi, au fost achitate, precizând că dovada o reprezintă copia chitanțelor cu care au fost plătite cele două amenzi, copii pe care le-a atașat cererii.

Contestatorul a considerat o încălcare gravă a legii de către instituțiile din România, respectiv de C., care fără să aibă o bază de date corectă a procedat la declanșarea unei acțiuni judecătorești fără temei legal. Cu atât mai mult, a arătat că instanța decide condamnarea la plată a unei penalizări care a fost încasată în termen legal de către statul român prin instituția ANAF.

Contestatorul nu și-a motivat acțiunea în drept.

În dovedire, contestatorul, a depus, în copie: chitanța .-10-NR._(21) din data de 11.11.2011 și chitanța .-10-Nr._(11) din data de 18.11.2011.

Prin compartimentul registratură, la data de 2 februarie 2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat: respingerea contestației la executare formulată de către contestator împotriva executării silite efectuată de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B. C. și M. A. M. în baza titlurilor executorii PVCC . nr._/24.10.2011 și . nr._/31.10.2011 generate electronic și semnate electronic conform dispozițiilor Legii nr. 445/2001 și ale HG nr. 1259/2001, ca nelegală și netemeinică; menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B. C. și M. A. M. în baza titlurilor executorii menționate și continuarea executării silite.

Prin întâmpinare, intimata a invocat și excepția nulității acțiunii privind lipsa semnăturii conform art. 196 NCPC.

În dovedirea întâmpinării, a depus la dosarul cauzei înscrisuri, filele 19-22 din dosar.

În ședința publică din data de 21 aprilie 2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării.

Analizând excepția netimbrării contestației la executare invocată din oficiu, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1, 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță.

De asemenea, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.

Instanța a constatat că, în momentul înregistrării cererii, contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. Astfel, instanța prin rezoluția din data de 23 februarie 2015 a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 31,45 lei.

Deși contestatorul a fost legal citat cu această mențiune potrivit procesului verbal de înmânare din data de 27.02.2015(fila 30 din dosar), aducându-i-se la cunoștință obligațiile care îi incumbă în privința timbrajului, acesta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilite în sarcina sa până la termenul de judecată acordat în cauză, respectiv 21 aprilie 2015, astfel cum impune textul legal anterior indicat.

Prin urmare, devin incidente prevederile art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 81/2013 care instituie sancțiunea anulării cererii în cazul în care nu se îndeplinește obligația de plată până la termenul stabilit.

Față de cele arătate, întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul arătat, instanța va admite excepția netimbrării cererii, și, în consecință, va anula ca netimbrată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării contestației la executare, invocată din oficiu.

Anulează contestația la executare, privind pe contestatorul A. P. C., cu domiciliul în București, sector 6, ., ., . cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, ca fiind netimbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED. CIC/THEN. PO

4 EX. 13.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2800/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI