Plângere contravenţională. Sentința nr. 2677/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2677/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 2677/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2677/2015

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier V. A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. C. S.R.L. și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns contestatoarea, prin av. M. A. M., martorul C. A., lipsă fiind intimatul.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Potrivit prevederilor art. 311 și următoarele Cod procedură civilă, instanța procedează la audierea martorului C. A. sub prestare de jurământ, a cărui declarație a fost consemnată în scris, citită de către acesta, semnată și atașată la dosarul cauzei.

La interpelarea instanței, apărătorul contestatoarei arată că nu are întrebări pentru martor.

Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin apărător, solicită instanței să dispună nulitatea procesului-verbal ca fiind netemeinic și nelegal și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10 000 lei. Solicită admiterea plângerii.

Arată că a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenție față de faptul că acesta nu respectă dispozițiile imperative prev. de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001. Menționează că intimatul nu a acordat posibilitatea să formuleze obiecțiuni la procesul-verbal de contravenție. Arată că societatea contestatoare este prejudiciată, motiv pentru care solicită instanței să dispună nulitatea absolută a procesului-verbal față de acest aspect.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, arată că acest proces-verbal a fost încheiat ca urmare a faptului că partea contestatoare nu ar fi respectat prev. art. 16 alin. 1 din Codul Muncii. Se menționează că a primit la muncă în data de 19.02.2014 pe doamna C. A. M. care presta activitate la C. din data de 18.02.2014. Arată că partea contestatoare a prezentat intimatei la momentul la care s-a efectuat controlul, contractul de muncă semnat de părți în data de 18.02.2014. Menționează că, deși martora a declarat că nu avea semnat contract de muncă, arată că acest contract de muncă poartă semnătura martorei care și-a recunoscut semnătura fără a exista vreo obiecțiune făcută cu privire la data încheierii contractului de muncă. Arată că la momentul controlului contestatoarea a prezentat contractul de muncă semnat de părți.

Cu privire la prestarea activității de doamna C. A. începând din data de 18.02.2014 așa cum au reținut agenții constatatori, solicită instanței să observe mărturia doamnei C., care a arătat că nu a desfășurat activitate în cadrul societății contestatoare nici la momentul controlului și nici ulterior, poate la o săptămână după control. Arată că procesul-verbal nu este temeinic și legal, societatea contestatoare fiind sancționată pentru fapte pe care nu le-a săvârșit. Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.

Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 26.03.2014, sub nr._, contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă București, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.02.2014.

În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că prin procesul verbal de contravenție menționat, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului T. de Muncă București au constatat că, în data de 24.02.2014, ora 12.45, societatea nu a respectat prevederile art.16 alin.1 din Codul muncii – Legea nr.53/2003, în sensul că a primit la muncă, în data de 19.02.2014 pe d.na C. A. M., care a declarat că prestează activitate la C. C. SRL din data de 18.02.2014, în meseria de baza căruia prestează activitatea, contract de muncă, salariu de 1.500 lei. Fapta a fost săvârșită la punctul lucrativ al societății din București, sector 6, ..7 și a fost constatată la 24.02.2014 și constituie contravenție potrivit art.260 alin.1 lit.6 din Legea nr.53/2006 și a fost sancționată potrivit legii.

Față de cele menționate, contestatoarea a arătat că a fost sancționată pentru fapte prevăzute la art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003, respectiv contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului, deși la data efectuării controlului, respectiv la data de 19.02.2014, societatea a pus la dispoziția Inspectorilor de muncă contractul individual de muncă nr.13/18.02.2014, în forma scrisă, semnată de ambele părți, redactat în limba română, iar din declarația dată de d.na C. A. M. aceasta rezultă, fără putință de tăgadă, consimțământul acesteia cu privire la funcție, salariu, durata muncii, dând totodată și toate explicațiile necesare.

Contestatoarea a solicitat să se constate că cele consemnate de inspectorii de muncă în procesul verbal de contravenție contestat, nu corespund realității, deoarece la data de 19.02.2014, la punctul de lucru al societății s-au prezentat inspectorii de muncă V. Chiepr – S. și E. Cotianu, care au solicitat prezentarea documentelor pentru doamna C. A. M.. Societatea contestatoare a prezentat actele solicitate, în data de 21.02.2014.

De asemenea, la data controlului, contestatoarea a dus la cunoștința inspectorilor de muncă, situația de fapt, respectiv motivul pentru care doamna C. A. M. s-a prezentat la punctul de lucru al societății atât în data de 18.02.2014, cât și în data de 19.02.2014.

Inspectorii de muncă după o succintă verificare a acestor acte, fără a ține cont de documentele prezentate și de explicațiile societății au emis procesul verbal de contravenție . nr._/24.02.2014, sancționând astfel societatea în mod nejustificat, cu o amendă de 10.000 lei.

De asemenea, consideră că procesul verbal de contravenție este netemeinic și nelegal, conform prevederilor legale în vigoare încheierea în forma scrisă a contractului individual de muncă se încheie anterior începerii activității și trebuie înregistrat în REVISAL, cu cel puțin o zi înainte ca angajatul să înceapă munca, or, la data controlului societatea avea încheiat cu d.na cernea A. M. contractul individual de muncă nr.13/ 18.03.2014, iar termenul în care acestea trebuie înregistrat în Revisal nu expirase.

În acest sens, contestatoarea a solicitat să se constate că a respectat în totalitate dispozițiile legale în vigoare, inclusiv dispozițiile art.16 alin.1 din Legea nr. 53/2003.

Totodată, contestatoarea a menționat că, contractul individual de muncă a fost încheiat la 18.02.2014 în acesta specificându-se că d.na C. A. M. urmează să își înceapă activitatea în data de 20.03.2014 și înregistrat în REVISAL în data de 19.02.2014, deci cu cel puțin o zi înainte de data la care aceasta urma să își înceapă activitatea în cadrul societății.

Astfel cum rezultă din prevederile contractului individual de muncă nr.13/24.02.2014, dată de începere a activității dnei C. A. M. în cadrul societății este data de 20.02.2014, iar până la acea dată nu a prestat muncă în favoarea acesteia, prezentându-se la punctul de lucru doar pentru realizarea formalităților legale, care potrivit legii, se realizează obligatoriu înainte de data începerii efective a activității la locul de muncă.

Pentru aceste considerente, contestatoarea a solicitat să se constate că nu a săvârșit contravenția reținută în procesul verbal de contravenție contestat, fapt pentru care a solicitat anularea acestuia, ca fiind netemeinic și nelegal, și pe cale de consecință exonerarea de plata amenzii contravenționale de 10.000 lei.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001.

În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri:procesul verbal de contravenție . nr._/24.02.2014 cu anexă, medicina muncii - fișă de aptitudini din data de 18.02.2014, contract individual de muncă nr.13/18.02.2014, diplomă de studii.

La data de 25.04.2014, contestatoarea a depus cerere precizatoare/modificatoare a plângerii, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă București. De asemenea, contestatoarea a solicitat introducerea în cauză atât Inspecția Muncii cât și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

La data de 11.06.2014, prin compartimentul registratură Inspecția Muncii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la procesul verbal de contravenție, având în vedere că a fost încheiat de către inspectori de muncă, în calitate de agenți constatatori, din cadrul ITM București și pe cale de consecință respingerea plângerii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin același compartiment, la data de 16.06.2014, intimatul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și respingerea plângerii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La data de 19.06.2014, intimatul I. T. de Muncă București a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției netimbrării plângerii contravenționale, respingerea cererii privind introducerea în cauză a Inspecției Muncii și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția netimbrării plângerii, intimatul a arătat că potrivit art.197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Față de aspectele menționate, intimatul a solicitat anularea cererii ca netimbrată.

Cu privire la respingerea cererii privind introducerea în cauza a Inspecției Muncii si Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice, intimatul a solicitat respingerea acesteia întrucât actul administrativ contestat, respectiv procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/24.02.2014, aparține Inspectoratului T. de munca București si nu Inspecției Muncii sau Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

În fapt, având în vedere dispozițiile art.19 din Legea nr. 108/1999, privind înființarea si organizarea inspecției Muncii, republicata si prevederile H.G. nr. 1377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a Inspecției Muncii, precum si pentru stabilirea unor masuri cu caracter organizatoric, modificata si completata, în data de 19.02.2014 ITM București a inițiat un control la locul de munca organizat de Societatea C. C. SRL situat în București, .. 7, sector 6, având ca obiectiv: identificare personal; contracte individuale de munca (încheiere, executare, încetare, timp de munca, timp de odihna) conform Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicata, modificata si completata, modul de respectare a prevederilor art. 2, 3 si 4 din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariaților modificata si completata, verificarea modului în care angajatorul respecta prevederile OUG nr. 17/2011, aprobata prin Legea nr. 41/2012, referitor la comisionul datorat ITM București pana la data de 31.12.2010, în baza legii 130/1999, precum si obligațiile fiscale aferente, neachitate așa cum rezulta din evidentele financiar contabile ale ITM București.

Obiectivele controlului, constatările inspectorului de munca precum și masurile dispuse în domeniul relațiilor de munca au fost consemnate în Procesul Verbal de Control . nr._/24.02.2014 si în anexa acestuia.

În urma controlului s-a încheiat procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/24.02.2014, prin care s-a aplicat amenda contravenționala în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută la art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicata, modificata si completata, contravenient fiind Societatea C. C. SRL.

La data de 19.02.2014 la locul de munca al Societății C. C. SRL, organizat în București .. 7, sector 6, a fost identificată numita C. A. M. care a declarat ca prestează activitate pentru si sub autoritatea Societății C. C. SRL si a completat personal, sub semnătură, formularul fisa de identificare.

Astfel, numita C. A. M. a fost identificata la data de 19.02.2014, ora 13: 00 prestând activitate pentru și sub autoritatea Societății C. C. SRL. Acesta a declarat în fisa de identificare completată pe propria răspundere, sub semnătură ca prestează activitate pentru Societatea C. C. SRL în funcția de "funcționar administrativ" de la data de 18.02.2014. În baza unui contract individual de munca, lucrează 8 ore/zi, de la ora 9.00 la ora 18.00, lucrează împreuna cu S. N..

Cu ocazia controlului, angajatorul a prezentat pentru numita C. A. M. contractul individual de munca nr.13/18.02.2014 cu data începerii activității 20.02.2014.

Din extrasul Revisal atașat prezentei reiese în mod evident ca angajatorul a transmis elementele contractului individual de munca nr. 13/19.02.2014 în registrul general de evidenta a salariaților la data de 19.02.2014 ora 16:50, ulterior controlului. Astfel, reiese în mod evident ca, contractul individual de munca a fost încheiat ulterior controlului efectuat de către ITM București.

De asemenea, intimatul a menționat că atât din formularul de contract individual de munca, prezentat de către angajator pentru numita C. A. M., cat si din datele transmise în registrul general de evidenta a salariaților, reiese ca data de început a activității este 20.02.2014.

Astfel, în datele de 18.02.2014 si 19.02.2014, numita C. A. M. a prestat activitate pentru si sub autoritatea Societății C. C. SRL fără a avea încheiat contract individual de munca încheiate în forma scrisa conform prevederilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicata, modificata si completata.

Potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit e) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicata, modificata si completata, primirea la munca a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. 1 din prezenta lege constituie contravenție si se sancționează cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata.

În conformitate cu prevederile art. 10 Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, modificat si completat, contractul individual de munca este contractul în temeiul căruia o persoana fizica, denumita salariat se obliga să presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator persoana fizica sau juridica, în schimbul unei remunerații denumita salariu.

În conformitate cu prevederile art. 16 din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, modificat si completat, contractul individual de munca se încheie în baza consimțământului pârtilor, în forma scrisa, în limba romana. Obligația de încheiere a contractului individual de munca în forma scrisa revine angajatorului. Forma scrisa este obligatorie pentru încheierea valabila a contractului. Munca prestata în temeiul unui contract individual de munca ii conferă salariatului vechime în munca.

A.. 2 al aceluiași articol prevede ca, anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

Conform prevederilor art. 4 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariaților, modificata si completata, la angajarea fiecărui salariat, elementele contractului individual de munca se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.

Coroborând dispozițiile art. 16 din Codul Muncii republicat, modificat si completat, cu dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a din HG 500/2011, modificata si completata, rezulta ca, angajatorul are obligația încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă si înmânării acestuia, cel târziu în ziua lucrătoare anterioara începerii activității, deoarece numai în acest context dispozițiile alin. 2 si alin. 3 al art. 16 poate produce efecte juridice.

Dispozițiile art. 16 trebuie interpretate în sensul în care acestea produc efecte juridice si nu în sensul în care aceste dispoziții nu ar produce nici un efect, respectiv nici o consecința juridica.

Întrucât declarația persoanei identificate a fost semnata pe proprie răspundere de către persoana identificata, consideram ca declarația acesteia are valoare probatorie si eficienta juridica, demonstrând ca fapta reținuta în procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor a fost dovedita, deci există.

Potrivit dispozițiilor art. 260 alin 1 lit. e) din Codul Muncii, în vigoare la data aplicării sancțiunii, constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

În mod eronat contestatoarea a susținut că numita C. A. M. se afla în data de 19.02.2014 la punctul de lucru al societății pentru a aduce actele în vederea angajării. Acest lucru este contrazis de fisa de identificare în care numita C. A. M. declara ca prestează activitate pentru Societatea C. C. SRL de la data de 18.02.2014, în funcția de funcționar administrativ, lucrează în baza unui contract de munca, 8 ore/zi, de la ora 9.00 la ora 18.00. În situația în care numita C. A. M. s-ar fi aflat la locul de munca al societății pentru depunerea unor documente avea posibilitatea sa menționeze acest lucru în formularul fisa de identificare completat personal, sub semnătură.

Cu privire la gravitatea faptei, a precizat că fapta săvârșita de contestatoare prezintă pericol social prin faptul ca privează persoanele care prestează activitate lucrativa de plata salariului, persoanele în cauza nu beneficiază de protecție sociala, nu beneficiază de prestații de asigurări sociale, asigurări de sănătate, asigurări de șomaj, cele pentru accidente de munca sau boli profesionale. Dacă în perioada în care nu au avut întocmite contracte individuale de munca aceste persoane sufereau un accident sau avea nevoie de îngrijiri medicale nu puteau beneficia de servicii gratuite deoarece nu erau asigurate conform legii. Gravitatea faptei este data si de numărul de persoane identificate prestând activitate pentru contestatoare fără încheierea contractelor individuale de munca, respectiv 3 persoane identificate.

De asemenea, perioada în care s-a prestat activitatea fără a avea încheiate contracte individuale de munca nu constituie perioade contributive în sistemul public de pensii si în sistemul asigurărilor de șomaj.

Astfel, prin neîncheierea contractelor individuale de munca în forma scrisă au fost prejudiciați atât salariații care au prestat activitate, cât si bugetul de stat.

Însuși legiuitorul a avut în vedere gravitatea deosebita a contravenției prevăzute la art. 260 (1) lit. e din Legea nr. 53/2003-Codul Muncii, republicata, modificata si completata, având în vedere cuantumul amenzii contravenționale stabilite pentru aceasta fapta, pentru fiecare persoana identificata.

Fapta săvârșita de contestatoare prezintă un grad de pericol social ridicat deoarece a condus la deturnarea legii de la scopul acesteia, fiind afectate drepturile persoanelor încadrate în munca, dar si interesul public si asigurarea unor condiții de siguranța a relațiilor de munca.

Având în vedere cele menționate mai sus, consideră că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale este temeinica si legala.

Referitor la motivele de nulitate, a precizat că în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.

Potrivit art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001, modificata si completata, în situația în care contravenientul este persoana juridică, în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

În conformitate cu prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, modificata si completata, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.

Motivele de nulitate sunt expres si limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere prevederile legale si mențiunile cuprinse în procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, nu există motive de nulitate a acestuia, acesta fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale si cuprinde toate elementele obligatorii a căror lipsa ar putea conduce la nulitatea procesului verbal contestat.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, față de cele menționate, intimatul consideră legală și temeinică aplicarea sancțiunii contravenționale în suma de 20.000 lei în conformitate cu art. 260 alin 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicat, modificat si completat, având în vedere faptul ca persoana identificata a fost primita la munca fără a avea încheiat contract individual de munca în forma scrisă.

Pentru considerentele expuse, intimatul a solicitat admiterea excepției netimbrării plângerii contravenționale; respingerea cererii privind introducerea în cauza a Inspecției Muncii si Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și respingerea ca neîntemeiata a plângerii contravenționale formulata de C. C. SRL împotriva procesului - verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/24.02.2014 si pe cale de consecința menținerea procesului verbal contestat și cuantumul amenzii ca temeinice și legale.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 - 208 din Noul Cod de Procedura Civila, Legea nr. 108/1999 privind înființarea si organizarea Inspecției Muncii, republicata, H.G. nr. 1377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a Inspecției Muncii, precum si pentru stabilirea unor masuri cu caracter organizatoric, modificata si completata, Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, modificat si completat, O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, completata si modificata, precum si orice alte dispoziții legale incidente în materie.

Intimatul a anexat în copie procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ., nr._/24.02.2014 și dovada comunicării acestuia, procesul verbal de control ., nr._/24.02.2014 si anexa acestuia; fișa de identificare completată de numita C. A. M.; contractul individual de munca al numitei C. A. M.; extras Revisal din data de 21.02.2014.

Prin sentința civilă nr._/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 09.01.2015, sub nr._ .

În ședința publică din data de 19.02.2015, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării invocată de intimatul ITM București și a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE și INSPECȚIA MUNCII, excepție invocată de fiecare dintre cei doi intimați.

La data de 25.02.2015, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar raport REVISAL, contractele individuale de muncă nr.12/14.05.2013 și nr.14/31.03.2014.

La termenul de judecată din data de 16.04.2015, instanța a procedat la audierea martorei C. A. M., depoziția acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei – fila 34.

Analizând, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională prin prisma prevederilor legale incidente în cauză, motivelor de nulitate invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 24.02.2014, a fost întocmit de către un inspector din cadrul Inspectoratului T. de Muncă București, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ (fila 11), reținându-se în sarcina contestatoarei săvârșirea faptelor prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/1993, motiv pentru care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10 000 de lei.

S-a reținut în sarcina contestatoarei că nu a respectat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, prin aceea că în data de 19.02.2014 a primit la muncă pe C. A. M., care a declarat că prestează activitate din data de 18.02.2014 ca funcționar administrativ, la punctul lucrativ din sector 6, .. 7, timp de lucru 8 ore/zi, de la ora 09,00 la orele 18,00, pentru un salariu de 1500 de lei.

Analizând în aceste context, mai întâi legalitateaprocesului-verbal contestat, instanța reține că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 17 cu privire la omisiuni ale procesului-verbal pe care instanța le poate avea în vedere din oficiu. În ceea ce privește invocata încălcare a art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, ca și critică a procesului-verbal, prin răspunsul la întâmpinare (fila 94), instanța reține că acest nou motiv de contestație a fost invocat cu nerespectarea termenului de 15 zile de declarare și motivare a plângerii contravenționale, motiv pentru care, tardiv invocat fiind, instanța îl va înlătura.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, petenta contestă situația de fapt reținută în actul de sancționare, invocând că numita C. A. M. nu a prestat activitate în data de 19.02.2014, ci s-a prezentat la punctul de lucru în datele de 18 și 19 februarie 2014 în vederea angajării, pentru negocierea conținutului contractului individual de muncă și înmânarea de către aceasta a documentelor necesare angajării, respectiv diploma de studii, actele de stare civilă, fișa de aptitudini emisă de Centrul MEDICAL MEDICOR INTERNATIONAL și adeverința pentru absolvirea cursurilor de prim ajutor. A mai invocat contestatoarea că la data controlului avea încheiat cu C. A. M. contractul individual de muncă nr. 13/18.02.2014, iar termenul de înregistrare a acestuia în REVISAL nu expirase, astfel că a respectat prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, iar activitatea urma a fi prestată începând cu data de 20.02.2014.

Contrar susținerii contestatoarei, intimatul a invocat faptul că C. A. M., în declarația dată pe proprie răspundere, a menționat faptul că prestează activitate din data de 18.02.2014, pentru C. GROUP, în calitate de funcționar administrativ, în baza unui contract individual de muncă, 8 ore/zi, de la ora 9,00 la ora 18,00.

Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Din mențiunile contractului individual de muncă nr. 13, atașat la dosar (filele 77-78) rezultă că între contestatoare și C. A. M. s-a încheiat un contract individual de muncă în data de 18.02.2014, iar potrivit literei C.a), martora C. A. M. urma să presteze activitate în cadrul societății contestatoare pentru perioada 20.02._14, în calitate de șef serviciu administrativ, contractul fiind înmânat angajatei la data de 20.02.2014, sub semnătură.

Acest contract a fost pus la dispoziția inspectorilor, cu ocazia controlului din data de 19.02.2014, iar cu privire la conținutul său nu este menționată nicio neregularitate în actul de control și sancționare. Audiată fiind în cauză în legătură cu aspectele menționate în fișa de identificare și prezența sa la sediul societății controlate în data de 19.02.2014, martora C. A. M. a declarat că în ziua în care au venit inspectorii de muncă nu presta activitate pentru contestatoare, ci venise să discute despre contractul de muncă.

Din niciun element al procesului-verbal de control sau al celui de constatare și sancționare a contravenției nu rezultă care au fost elementele de fapt, altul decât prezența fizică a martorei la sediul contestatoarei, pe baza cărora s-a stabilit că martora presta activitate în data de 19.02.2014, în condițiile în care persoana identificată a declarat că se prezentase în vederea discutării elementelor contractului de muncă, din care a relevat indicarea unui cod CAEN ce nu corespundea studiilor sale superioare.

Chiar dacă martora a menționat în timpul audierii sale că la data la care s-au prezentat inspectorii contractul nu era semnat, din însele mențiunile contractului nr. 13/18.02.2015, prezentat în timpul controlului și pe care martora și-a recunoscut semnătura cu ocazia audierii sale in instanță, rezultă că acest contract era semnat, iar eventualele neregularități cu privire la acest contract nr. 13/18.02.2014 nu au fost relevate de inspectori în timpul controlului, pentru a se reține că era doar un proiect de contract de muncă. Instanța nu are motive de a pune sub semnul îndoielii obiectivitatea martorului, întrucât acesta nu mai lucrează în cadrul unității sancționate începând cu data de 28.02.2014, astfel încât nu poate fi prezumat subiectivismul martorei în sensul favorizării contestatoarei.

Referitor la susținerea intimatului că acest contract individual de muncă nr. 13/18.02.2014 a fost înregistrat în REVISAL la data de 19.02.2014, ora 16,50, ulterior controlului, nu face evident faptul alegat de intimat - în sensul că a fost încheiat ulterior controlului efectuat de ITM BUCUREȘTI -, de vreme ce contractul, în materialitatea sa, a fost prezentat inspectorilor de muncă în timpul controlului, după cum însuși intimatul susține și se și menționează în anexele procesului-verbal de contravenție contestat - și a fost înregistrat ca atare, iar nu modificat în sensul că activitatea s-ar desfășura de la data de 18.02.2014 sau 19.02.2014, pentru a se reține de către instanță că ar fi fost redactat și înregistrat pentru ca societatea contestatoare să-și preconstituie probe în speța de față.

Mai mult, după cum a arătat și contestatoarea, contractul prezentat inspectorilor era în termenul de înregistrare în REVISAL, întrucât potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) și 3 alin. (2) din HG nr. 500/2011, privind registrul general de evidență a salariaților, completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2), adică elementele de identificare a tuturor salariaților; data angajării; perioada detașării și denumirea angajatorului la care se face detașarea; funcția/ocupația conform specificației Clasificării Ocupațiilor din România (C.) sau altor acte normative; tipul contractului individual de muncă; durata normală a timpului de muncă și repartizarea acestuia; salariul de bază lunar brut și sporurile, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă, și transmiterea registrului se face la angajarea fiecărui salariat, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză, aspect ce se coroborează cu prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, potrivit cu care Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

Prin urmare, activitatea urmând a fi începută, conform mențiunilor contractului nr. 13/18.02.2014, de martoră în data de 20.02.2014, completarea și înregistrarea în REVISAL a contractului individual de muncă nr. 13/18.02.2014 se putea face până la sfârșitul zilei de 19.02.2014, astfel că nu prezintă relevanță cu privire la existența sau inexistența contravenției reținute în sarcina contestatoarei că înregistrarea s-a făcut în aceeași zi în care s-a desfășurat controlul, dar la o oră ulterioară.

De vreme ce intimatul susține că martora C. presta activitate în folosul contestatoarei la data de 19.02.2014, iar contestatoarea a prezentat instanței contractul individual de muncă nr. 13/18.02.2014 încheiat cu martora, prezentat în timpul controlului, revenea intimatului obligația de a arăta, în însuși actul de constatare și sancționare a contravenției, motivul pentru care nu a luat în considerare acest contract individual de muncă și elementele de fapt din care rezultă fără dubiu rezonabil, că martora presta efectiv activitate la sediul controlat, în data de 19.02.2014.

În acest context și în lipsa oricăror altor probe prezentate de intimat în dovedirea faptului că C. A.-M. presta efectiv activitate în data de 19.02.2014, la sediul contestatoarei, instanța reține simpla prezență a martorei C. la sediul contestatoarei în data de 19.02.2014, când a avut loc controlul desfășurat de inspectorii ITM București nu face dovada săvârșirii de către contestatoare a contravenției pentru care a fost sancționată, respectiv primirea la muncă a martorei fără încheierea unui contract individual de muncă.

Așa fiind, instanța reține că procesul-verbal de contravenție . nr._/24.02.2014 este netemeinic, iar contravenția nedovedită de către intimat, motiv pentru care în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal contestat, exonerând contestatoarea de la plata amenzii contravenționale aplicate, 10 000 de lei.

În ceea ce privește plângerea introdusă de contestatoare împotriva intimaților MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE și INSPECȚIA MUNCII, întrucât prin încheierea din data de 19.02.2015 (fila 14 ds. JS6) instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a acestor doi intimați, în temeiul art. 40 alin. (1) NCPC, plângerea contravențională promovată împotriva celor doi intimați va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În temeiul art. 451 alin. (1) rap. la art. 453 alin. (1) NCPC, instanța va obliga intimatul la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite (conform facturii fiscale . nr. 945/05.05.2014 și extras de cont/29.05.2014, atașate la filele 35-36 din dosarul JS6), respectiv onorariul de avocat în cuantum de 1488 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională introdusă de contestatoarea C. C. SRL, cu sediul în București, ., ., apartament 96, camera 2, sector 3, J40/_/2006, CUI_ în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..26-26A, sector 4, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/24.02.2014.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/24.02.2014 și exonerează contestatoarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10 000 de lei.

Respinge plângerea formulată de aceeași contestatoare, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, cu sediul în București, . nr.2-4, sector 1 și INSPECȚIA MUNCII, cu sediul în București, ..14, sector 2, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Obligă intimatul I. T. DE MUNCĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI la plata către contestatoare a sumei de 1488 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariu apărător.

Cu drept numai de apel, de competența Tribunalului București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se vor depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F.-C. M. V.-A. M.

Dactilo M.M. 13.05.2015

Red jud. F-C.M.

6 ex.

Comunicat 4 ex .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2677/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI