Contestaţie la executare. Sentința nr. 8138/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8138/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 8138/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8138

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: A. N.

GREFIER: C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul M. BUCUREȘTI-PRIN PRIMAR GENERAL în contradictoriu cu pârâții P. M. și P. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 din Noul codul de procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 714 alin. 1 c.proc.civ. (art. 713 alin. 1 în vechea numerotare), corborat cu art. 651 alin. 1 (art.650 alin. 1 în vechea numerotare)., având în vedere sediul debitorului care este în sector 6.

Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 din Noul Codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 1 lună.

Instanța, în baza art. 255 noul Cod proc.civ apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează contestatorului proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, constatând încheiată cercetarea procesului, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București la data de 31.12.2014, sub număr de dosar_, contestatorul M. BUCUREȘTI prin Primar General, în contradictoriu cu intimatele P. M. și P. C., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare, a somației și a proceselor verbale și încheierilor întocmite în dosarul de executare nr.4531/2014 de către B. R. G. – I., exonerarea de plata a cheltuielilor în sumă de 3.760 lei ori, în subsidiar, micșorarea cuantumului acestora, întrucât le consideră nejustificat de mari.

Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.

Contestatorul a solicitat a se avea în vedere că, creditoarea s-a adresat direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere.

Prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită în dosarul execuțional nr.4531/2014, s-a solicitat plata sumei totale de 3,760 lei, din care 2.600 lei - sumă stabilită onorariu executor judecătoresc, și suma de 300 lei, onorariu avocat + alte cheltuieli de executare.

Conform art.3711 alin.1 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar alin.2 dispune că, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.

Chestiunea de drept invocată este privitoare la cuantumul onorariului executorului judecătoresc stabilit pentru o obligație de a face cu caracter intuita personae.

În legătura cu acest aspect, prin titlul executoriu s-a stabilit în sarcina instituției contestatoare o obligație de a face intuita personae, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi adusă la îndeplinire decât personal de către persoana obligată.

Prin urmare, în aceste cazuri, îndeplinirea în natură a obligației se realizează doar prin executarea prin faptul personal al debitorului, neputându-se considera că se poate realiza o executare silită directă a obligației cuprinse în titlul executoriu în sensul de a fi posibilă executarea prin „mână” (puterea) executorului, cum se întâmplă, de pildă, în situația predării unui bun din mâna deținătorului nelegitim către creditorul obligației.

De altfel, chiar prin Decizia nr.3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 580 ind. 3 Cod procedură civilă s-au stabilit următoarele:

„Există și obligații a căror executare în natură nu poate fi realizată pe cale silită, deoarece, fiind intuita personae, executarea lor implică în mod necesar participarea strict personală a debitorului întrucât nimeni nu poate fi silit să execute un fapt strict personal, deoarece ar însemna să fie afectată libertatea individuală, legiuitorul a considerat că este cazul să instituționalizeze un mijloc indirect de constrângere, creat de practica judecătorească, anume daunele cominatorii pentru a-l determina pe debitorul unei obligații intuita personae să o execute în natură”.

Astfel, pentru a se crea un instrument juridic de constrângere a debitorului să-și execute obligația în natură, s-a pus la îndemâna creditorului posibilitatea formulării unei acțiuni având ca obiect aplicare amendă civilă prevăzută de art. 580 ind. 3 Cod procedură civilă, prin care debitorul să fie obligat la plata unei sume de bani în favoarea statului.

Este indubitabil că obligația contestatorului de a emite dispoziția nu poate fi îndeplinită decât de către acesta, motiv pentru care executorul judecătoresc a emis doar o somație, demersul său (al executorului) încheindu-se aici și neputând să folosească forța de constrângere a statului, cu care este investit în mod normal, pentru a aduce la îndeplinire prevederile din titlul executoriu referitoare la obligația de a face.

Astfel, nu este corectă încadrarea activității executorului judecătoresc între cele efectuate în cadrul executării silite directe prin puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri și altele, astfel cum se prevede la pct. 2 subpunctul 4 din Ordinul nr.2550/2006 al MJ, motiv pentru care nu se justifică onorariul perceput de executorul judecătoresc.

În atare situație, contestatorul a considerat că activitatea efectuată de către executorul judecătoresc care a emis doar o somație prin care i-a pus în vedere contestatorului să se conformeze titlului executoriu cu privire la obligația de a face, poate fi încadrat la pct. 12 din Ordinul nr.2550/2006, și anume „orice alte acte sau operațiuni date prin lege”, pentru care onorariul cuvenit este de 200 de lei, la care se adăugă TVA de 24%.

Onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, ci nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor în detrimentul debitorului urmărit.

În ceea ce privește cuantumul onorariului de executor stabilit, contestatorul a menționat că modul de angajare a unei astfel de negocieri urmărește în mod necesar interesul debitorilor, suma în discuție fiind una superioară complexității derulării unor formalități minime pentru punerea în executare a titlului executoriu.

Pe de altă parte, în condițiile în care, în ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de către avocați, există un text legal constituit de dispozițiile art.274. alin.4 Cod procedură civilă, contestatorul a apreciat că pentru identitate de rațiuni aceste dispoziții pot fi aplicate și în cazul onorariilor practicate de executorul judecătoresc. Aceasta, întrucât, acolo unde există aceleași rațiuni se aplică același principiu. Or, activitatea prestată de executorii judecătorești este similară activității prestate de avocați, executarea silită fiind o etapă a procesului civil.

În această fază, se apreciază în ce măsură onorariul părții care solicită punerea în executare trebuie suportat de debitor.

În același timp, se constată că onorariul stabilit nici nu a fost plătit anticipat, iar în atare situație, intimații creditori nici nu ar fi avut vreun interes să procedeze la o eventuală negociere a onorariului ce urma a fi perceput și care oricum ar fi fost recuperate de la debitor.

Raportat la prevederile Legii nr.188/2000 și ale OMJ nr.2550/2006, onorariul stabilit de executor este cel pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură și nu cel stabilit prin raportare la creanța cu privire la care se formulează cererea de executare. În consecință, contestatorul a solicitat anularea procesul-verbal privind cheltuielile de executare deoarece este întocmit anterior somației și cu nerespectarea termenului de 6 luni de la data la care creditorul este înștiințat de obligația de plată.

Potrivit art.1 din OG nr.22/2002 modificată prin Legea nr.110/08.05.2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, art.2 din același act normativ stabilind că executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată, comunicată de organul de executare, la cererea creditorului.

Prin intermediul procesului-verbal s-au stabilit cheltuieli aferente fazei de executare silită compuse din onorariu executor judecătoresc. Cuantumul acesta a fost liber stabilit de creditor și executor. Sunt aplicabile în faza de executare silită și dispozițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă.

Contestatorul a solicitat diminuarea cheltuielilor de executare, având în vedere faptul că depășesc cuantumul maxim prevăzut în punctul 3 din Anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/14.11.2006.

Sub acest aspect, instanța trebuie să aibă în vedere considerentele care stau la baza edictării acestor limite maximale și a necesității evidențierii în mod distinct a cheltuielilor ocazionate cu executarea silită pe tipuri de activitate, reținându-se următoarele „față de faptul că dispozițiile Codului de procedură civilă reglementează în linii foarte generale cheltuielile ocazionate cu executarea silită, iar absența unor criterii clare de determinare a sumelor constituie cheltuieli care generează disfuncționalități grave în activitatea executărilor judecătorești, se consideră că stabilirea nivelului unor cheltuieli de executare silită pe tipuri de activități este benefică atât pentru executorii judecătorești, cât și pentru părțile implicate în activitatea de executare silită, împiedică eventuale abuzuri ce ar putea fi săvârșite de unii executori judecătorești și asigură o mai mare transparență a procesului de calcul a cheltuielilor de executare silită”.

Întrucât procesul-verbale analizat nu respectă exigențele impuse de normele citate cu privire la evidențierea tuturor categoriilor de executare, ceea ce împiedică verificarea respectării limitelor maximale percepute pentru activitatea desfășurată de executor, contestatorul a solicitat a anula procesul-verbal de cheltuieli de executare întocmit, suma reprezentând cheltuieli de executare este exagerat de mare, în raport cu dispozițiile art.39 alin.1 lit. a din Legea nr. 188/2000. Onorariul se stabilește conform art.3 din OMJ nr.2550/2006.

Referitor la stabilirea onorariului executorului este tendențios de mare, raportat la dispozițiile art.39 din Legea nr. 188/2000, conform căruia onorariul maximal pentru creanțe mai mari de 100.000 lei este de 6.300 lei plus 1% din suma ce depășește 100.000 lei din valoarea creanței. Contestatorul a apreciat că onorariul executorului este nejustificat de mare.

Contestatorul a solicitat anularea actelor de executare având în vedere onorariul executor judecătoresc în cuantum de 2.600 lei, deoarece a apreciat că suma solicitată este nejustificată și nedovedită.

În sensul celor arătate este și jurisprudența CEDO care, fiind investită cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita cuantumului rezonabil.

Totodată, nu s-au făcut niciun fel de dovezi privind munca prestat de avocat, precum niciunui alt criteriu determinant pentru fixarea unui onorariu la această valoare.

Conform art.669 Noul Cod de procedură civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop.

Conform alin.3 din același articol, sumele care urmează să fie plătite se stabilesc de către executor, prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii, pentru sumele astfel stabilite procesul verbal constituie titlu executoriu, potrivit alin.4.

Astfel, poate fi declanșată executarea silită împotriva debitorului și cu privire la cheltuielile de executare stabilite de executor prin proces verbal, însă doar în măsura în care sunt evidențiate într-un atare înscris și care au fost realizate efectiv de către creditor, cazând în sarcina debitorului urmărit doar cheltuielile suportate efectiv de către partea care a solicitat executară silită și dovedite în mod corespunzător.

În concret, la dosarul de executare nu există dovada efectuării plății, onorariul de avocat neavând natura unor cheltuieli de executare. Nu în ultimul rând, contestatorul a învederat că obligația de plată a fost îndeplinită, dovada fiind OP nr.4636/20.06.2014, o nouă somație fiind astfel nejustificată.

Față de aceste argumente, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare din dosar nr.4531/2014, exonerarea de plata cheltuielilor de executare ori, în subsidiar, micșorarea cuantumului acestora, întrucât le consideră nejustificat de mari cât și suspendarea de la plata cheltuielilor de executare conform art.669 Cod procedură civilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711, 712 – 719 Cod procedură civilă.

În dovedirea contestației la executare, contestatorul a depus la dosar, în copie, înscrisuri din dosarul de executare silită nr.4531/2014 (filele 17-31).

Urmare solicitării instanței, la data de 06.05.2015, Biroul Executorului Judecătoresc R. G. I., a înaintat la dosar prin compartimentul registratură, copii de pe înscrisurile din dosarul de executare silită nr.4531/2014 (filele 53-84).

Prin sentința civilă nr.5068/26.06.2015, Judecătoria sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

Pe rolul Judecătoriei sector 6 București, cauza a fost înregistrată la data de 02.09.2015, sub număr de dosar_ .

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.691/27.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, menținută prin decizia civilă nr.36/10.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a (f.19/28 dosar declinat), pârâtul M. București a fost obligat să emită reclamantelor P. M., P. C., dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 180 mp și diferența dintre valoarea construcției demolate (în suprafdață de 84,93 mp) și despăgubirile deja încasate pentru aceasta (55.855 lei vechi), reclamanta . SA în calitate de cesionar având o cotă de 25% din valoarea acestor despăgubiri. De asemenea, a fost obligat pârâtul să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească.

Creditorii au solicitat B. R. G.-I., la data de 08.12.2014, punerea în executare silită a obligațiilor de a face (respectiv să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul menționat și să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească), fiind format dosarul de executare silită nr.4531/2014.

Prin încheierea emisă de executor în dosarul de executare la data de 09.12.2014 (f.18 dosar declinat) a fost încuviințată executarea silită a obligații de a face, respectiv să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul menționat și să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească.

Prin încheierea din 10.12.2014 (f.31 dosar declinat) executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare datorate de debitor ca fiind de 3.760 lei, compuse din: 2.600 lei onorariul executorului, 1.160 lei alte cheltuieli.

La data de 10.12.2014 a fost emisă somația către debitor, în care s-au pus în vedere debitorului îndeplinirea obligațiilor de a face, precum și cea de plată a cheltuielilor de executare.

La aceeași dată a fost emisă de către executor și adresa de înființare a popririi pentru suma de 3.760 lei cheltuieli de executare, către terțul poprit Trezoreria Municipiului București.

Instanța nu a reținut susținerea contestatorului privind nelegalitatea actelor de executare pentru motivul că anterior formării cererii de executare silită creditorul nu l-a notificat pe debitor pentru îndeplinirea obligațiilor. Instanța reține că o asemenea obligație nu este impusă creditorului de nici un text normativ, dimpotrivă, principiul aplicabil în materie este îndeplinirea de bunăvoie a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu, conform art.622 alin.1 c.proc.civ. Aceasta înseamnă că debitorul obligației trebuia să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația, încercând să contacteze creditorul în acest scop. Însă debitorul nu doar că nu a îndeplinit această obligație, dar nici chiar după primirea somației nu a îndeplinit obligația de bunăvoie, ceea ce confirmă faptul că invocarea lipsei unei notificări prealabile formării dosarului de executare este nu doar lipsită de suport legal, ci și pur formală, în realitate debitorul neintenționând să-și îndeplinească obligația în alt mod decât prin executare silită.

Nici susținerea contestatorului privind inexistența dovezilor de plată a onorariului de executor nu a fost reținută de instanță. Instanța a avut în vedere prevederile art.39 alin.3 din Legea 188/2000, conform cărora „Executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului”. Prin urmare, din moment ce în speță se execută titluri constând în hotărâri judecătorești, executarea putea în mod legal să continue fără plata de către creditor, anticipat, a onorariului de executor.

În privința cheltuielilor de executare, instanța reține că debitorul a contestat doar cuantumul onorariului de executor, stabilit la suma de 2.600 lei. În privința sumei menționate drept onorariu de executor, instanța reține că pentru obligațiile de a face (a emite dispoziție motivată și a înainta dosarul Comisiei), pentru care s-a încuviințat executarea silită, onorariul de 2.600 lei este ilegal stabilit. Legea nr.188/2000 și Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/2006 privind onorariile minimale și maximale, nu prevăd onorariul pentru activitatea prestată privind executarea obligațiilor de a face. Prin urmare, onorariul maxim care poate fi stabilit de executor este cel indicat de contestator, de la pct.12 din Anexa Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/2006 ” orice alte acte sau operațiuni date prin lege”, respectiv de 200 lei la care se adaugă TVA, în total onorariul maximal fiind de 248 lei. Cât timp nu se prevede expres de lege cuantumul onorariului pentru această activitate, nu se poate percepe decât onorariul de la pct.12 din Anexa Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/2006, cu atât mai mult cu cât activitatea executorului în cazul executării silite a obligațiilor de a face sau a nu face nu se rezumă decât la obținerea încuviințării silite, emiterea somației și comunicarea acesteia, restul procedurii din cap.IV din Titlul III al Cărții a V-a „Despre executarea silită ” din Codul de procedură civilă neimplicând participarea executorului judecătoresc. Astfel fiind, pentru obligația de a face instanța va reduce cuantumul onorariului de executor la valoarea de 248 lei (TVA inclus) pentru fiecare obligație.

Prin urmare, reținând că restul cheltuielilor de executare nu au fost contestate de debitor, instanța constată că suma datorată de debitor drept cheltuieli de executare este de doar 1400 lei, compusă din onorariul de executor de 496 lei ( 248 x 2 lei) și celelalte cheltuieli de executare, de 1160 lei.

Pentru înlăturarea vătămării produse debitorului, instanța constată că nu se impune anularea executării silite sau a actelor de executare, ci doar modificarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, în sensul reducerii cheltuielilor de executare de la 3.760 lei la 1400 lei și, pe cale de consecință, modificarea tuturor actele de executare emise în același dosar de executare, stabilind că debitul urmărit reprezentând cheltuielile de executare este de 1.400 lei, astfel că în temeiul art.720 c.proc.civ. contestația urmează a fi admisă în parte, capătul de cerere privind anularea actelor de executare urmând a fi respins, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, Cod fiscal_, în contradictoriu cu intimatele P. M., CNP_ și P. C., CNP_, ambele cu domiciliul în București, Calea Crângași nr. 12, ., etaj 10, apartament 70, sector 6.

Modifică încheierea de cheltuieli de executare emisă la data de 10.12.2014 în dosarul de executare nr.4531/2014 de B. R. G.-I., în sensul că reduce cheltuielile de executare de la 3.760 lei la 1.400 lei și, pe cale de consecință, modifică somația emisă în data de 10.12.2014 și adresa de înființare a popririi către Trezoreria Municipiului București din 10.12.2014, în sensul că debitul urmărit este de 1.400 lei.

Respinge capătul de cerere privind anularea actelor de executare, ca neîntemeiat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.NA/Thred.MV/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8138/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI